Lucifer.

[Ioan_Cezar]

......:) Bună situaţia-stimul, provocativă în mod benefic.
Permiteţi-mi să dau şi eu cu părerea.
Creştinul, aşa cum îi cunosc pe unii dintre creştini, sare în ajutorul aproapelui din două tipuri principale de motive: a) ca şi ceilalţi oameni, pentru că în el se află chipul lui Dumnezeu, adică are înclinaţia naturală de a sări în ajutorul unui semen rănit; b) are o educaţie temeinică, aşezată în ani de conştientizări şi practică, educaţie oferită sistematic de Biserică. Creştinii au şi alte lucruri de spus despre relaţiile interpersonale de într-ajutorare, comparativ cu necredincioşii sau cu alţi oameni credincioşi din alte confesiuni ori religii. Posibil, de asemenea, să mediteze la noima întâmplării, însă de obicei creştinii uită repede vreun bine făcut şi, dacă totuşi cred că au făcut ceva bun, dau mulţumită lui Dumnezeu pentru că i-a ajutat spre bine.

Ca explicaţie generală, Hristos nu distruge firea noastră naturală, nu înlocuieşte dispoziţia noastră firească spre iubirea aproapelui (ea e deja în noi, întrucât toţi oamenii purtăm chipul lui Dumnezeu în fiinţa noastră, chip rămas încă de la facerea omului), ci o ridică şi o poartă spre desăvârşire.
Orientînd-o spre El, întrucât noi oamenii suntem fiinţe teantropice.
Astfel, iubirea noastră naturală pentru copii (iubire neîndoielnică, exceptînd, poate, pe părinţii denaturaţi, foarte bolnavi) şi pentru aproapele - capătă prin Duhul lui Hristos şi prin credinţa noastră în Hristos: alte dimensiuni, altă alură, altă consistenţă, alte roade.
Hristos ne dezveleşte chipul Lui din noi, ni-l curăţeşte, ni-l sporeşte şi cultivă până la desăvârşire, până la El. Dacă rămânem în El, prin credinţă.
Aşadar, vă rog să nu mai vedeţi o opoziţie între iubirea noastră naturală şi Iubirea lui Hristos, ci un raport de completare, de ridicare spre alte niveluri, spre desăvârşire. E o altoire, cum spuneam în exemplul de ieri, cu arborii roditori (sălbatic, respectiv îngrijit şi altoit).
Natura noastră umană are Obârşie şi Ţel în Hristos. Domnul este Alfa şi Omega noastră.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Creştinul,....., sare în ajutorul aproapelui din două tipuri principale de motive

Exact ceea ce spuneam eu ca nu fac :). Pe mine nu ma intereseaza decat in foarte mica masura motivele pentru care un om sare in ajutorul altui om. Subiectul prezinta acelasi grad de interes cu cel al descoperirii obiceiurilor pasarilor migratoare, sau al excplicatiei oferite de catre cercetatori pentru senzatia de deja-vu. Le consider subiecte intresante, cu valoare certa in bagajul de cunostinte, dar irelevante pentru propria-mi fiinta. Dpmdv, nu sunt definitorii.

De ce dumneavostra considerati ca motivul pentru care cineva sare in ajutorul aproapelui este definitioriu si esential? Considerati ca aflarea unui raspuns cert la aceasta intrebare (si la multe altele asemanatoare) v-ar schimba ca om? In functie de raspuns credeti ca ati putea fi capabil, spre exemplu, sa nu mai sariti in ajutorul unei seaman aflat in suferinta? Cu ce va schimba viata in mod concret?

Multumesc!

[CristianR]

Nu cred că este importantă motivarea ajutorului pe care-l dai cuiva. Important este să-l dai.

Motivarea este, însă, importantă, dacă nu-l dai. Ți se atrage atenția că nu este în regulă să fii indiferent.

În prealabil postat de CristianR

Nu cred că este importantă motivarea ajutorului pe care-l dai cuiva. Important este să-l dai.

Motivarea este, însă, importantă, dacă nu-l dai. Ți se atrage atenția că nu este în regulă să fii indiferent.

Subscriu !

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Inorogul

De ce dumneavostra considerati ca motivul pentru care cineva sare in ajutorul aproapelui este definitioriu si esential? Considerati ca aflarea unui raspuns cert la aceasta intrebare (si la multe altele asemanatoare) v-ar schimba ca om? In functie de raspuns credeti ca ati putea fi capabil, spre exemplu, sa nu mai sariti in ajutorul unei seaman aflat in suferinta? Cu ce va schimba viata in mod concret?

Multumesc!

Pentru că nici o acţiune omenească nu decurge fără un motiv. Conştient sau inconştient, motivul îmboldeşte orice acţiune, o susţine şi o orientează. Apropos, dacă binevoiţi să-mi răspundeţi: dumneavoastră ce motiv aveţi să fiţi aici pe forum? Şi ce scop urmăriţi prin postările din ultimele zile?
A fi viu, înseamnă a avea un motiv, fie şi trebuinţe primare care să te împingă la mişcări psiho-fizice (a respira, a te mişca, a te hrăni, a dormi etc.). Când în om nu mai mişcă nici o trebuinţă, nici un motiv, omul moare.
Printre altele, suicidul apare ca urmare a unor grave perturbări în sfera motivaţiei. Dar şi aici e un motiv! Pulsiunea suicidară (formă a unei trebuinţe ajunsă la grad înalt de intensitate, ireprimabilă de mecanismele de apărare obişnuite ale eului) este expresia unei trebuinţe camuflate şi totodată distorsionate - aceea originară de a trăi un sens (al tău, al semenilor, al Dumnezeirii, al Fiinţei).

*

Desigur, un răspuns acceptat de conştiinţa mea ca adevărat şi bun de a fi trăit, ar avea un impact considerabil asupra personalităţii şi comportamentului meu.
În literatura noastră avem câteva exemple referitoare la această problemă. Îndeosebi la Rebreanu, Camil Petrescu, Marin Preda găsim nuanţe fine şi splendid exprimate ale acestei probleme.
Ruşii îi au pe Tolstoi şi mai ales pe Dostoievski, care prezintă magistral problematica ridicată de dvs. Ar mai fi, îmi vine imediat în minte, şi Cehov - atât în nuvele şi povestiri cât şi în teatru. Recitiţi şi vă veţi convinge!

*

Orice schimbare în structura de personalitate la nivel motivaţional aduce treptat o schimbare a întregii gândiri, a valorilor, a percepţiei, a imginaţiei, a limbajului, a actelor de conduită mintală şi comportamentală. Aduce, mai ales, noi modalităţi decizionale, alegeri noi, din pricina schimbării valorilor sau a ierarhiei lor.
Despre aceasta găsiţi nenumărate ilustrări chiar în Scriptură. Puteţi revedea, printre altele, dacă doriţi - pilda muştarului, pilda aluatului etc.

*
Adeseori am motiv să nu sar în ajutorul unui om aflat în suferinţă. Ţine de procesul decizional, de mulţime de factori. Ca să nu las totul prea ambiguu, vă dau un exemplu: nu sar în ajutorul cuiva (în ciuda tendinţei naturale) atunci când mijloacele mele de intervenţie sunt insuficiente (îmi lipsesc cunoştinţe sau proceduri, de pildă) sau când persoana în cauză refuză/nu doreşte ajutorul meu.

[catalois]

Inorogule, am citit intrebarea ta si am raspuns fara sa citesc postarile tale anterioare, ca sa stiu cate ceva despre tine, astfel ca, am considerat ca este posibil sa fii un tanar fantast care chiar si-a pus problema uciderii copilului sau. Astfel, raspunsul meu era menit sa-l faca pe acel tanar sa se indoiasca de gandurile care ii veneau si sa reactioneze mecanic, prin refuzul de a actiona in orice fel, pe moment.
Nu vad cum as fi raspuns altfel, ca sa impiedic un lunatic sa faca ceva nesabuit.
Imi cer iertare, nu esti acel lunatic!
Desigur ca ne iubim copiii: am vazut cu ochii mei de copil o vaca lingandu-si vitelul de dimineata pana la asfintit, cand a renuntat, s-a dus singura in grajd si bunicul a incuviintat sa luam vitelul; toti ziceau de dimineata sa-l luam si sa-l transam ca e fraged, fara sa vada vaca, ca sa dea lapte si in perioada urmatoare, dar bunicului meu nu i-a lasat, i-a fost mila de vaca, nu de carne si de lapte. In acea zi a imbiat-o cu grau, dar vaca nu a vrut sa manance si nici sa bea apa. A doua zi, l-am vazut pe bunicul cum ii dadea grau din palma, nu din galeata, iar celelalte 2 vaci mancau fan si un pic de porumb stiuleti, nu boabe.
Acum inteleg ca tu nu te-ai pus in situatia extrema de a-ti ucide copilul, ci, iti doresti (intelectual, ca sufleteste sunt sigur ca vei sti pe loc) sa stii ce sa faci in astfel de situatii, in care nu esti sigur daca Dumnezeu iti cere extrema, sau diavolul. Raman la acelasi raspuns: refuza, fa-te ca n-ai auzit.
In ce priveste situatia ipotetica descrisa de tine, cu omul care e pe jos, si cu oamenii de credinte specificate care fac ceva, cel mai important mi se pare cel ce isi da seama ca nu stie ce sa faca pentru a-l ajuta pe cel cazut, asa ca se da deoparte si se roaga pentru cel cazut si pentru cei care au cu ce-l ajuta, sa aiba gand bun, dar si pentru cei care nu au cum sa-l ajute, sa stea deoparte. Cam asta e diferenta intre oamenii-parinti si vacile-parinti.
Cat despre tine, nu stiu ce cauti, dar pari a cauta sa fii unicat in univers. Am zis ''pari'', nu ca asa esti.
Dar n-am vazut la tine decat suficientza de raspunsuri si de intrebari de genul '' un oarecare arunca o piatra in lac si 10 intelepti se chinuie sa o scoata''.
Daca esti in lupta cu lucifer, cel ce da titlul topicului, pentru ca argumentele lui ti se par cat de cat valabile si asta nu iti convine (asa cum e cazul meu), recunoaste asta si cere ajutorul in aceasta directie, de la membrii forumului.
Inca odata, imi cer iertare ca nu m-am documentat despre cel caruia ii raspund, inainte de a raspunde: nu se va mai repeta.