Relatia Bibliei cu Ortodoxia - nelamuriri

[iustin10]

În prealabil postat de dobrin7m

Sophia

Sophia
cineva foarte drag mie, ruda de sange, cocheteaza cu hinduismul, facand mandale, umbland cat e Londra de mare cautand ashramuri si persoane asa zise sfinte in hinduism. Ultima data cand am vizitat-o, era foarte agitata spunand ca are nevoie sa se linisteasca si ca doreste sa mediteze. Statea in pozitia lotus si mi-a spus: haide , alatura-te mie, mediteaza si tu, te rog, mi-a spus. I-am raspuns ca asa ceva nu voi face, si am invitat-o sa vina cu mine la Essex la manastire. Nu a vrut. Cum crezi tu Sophia, ca voi putea eu sa am preocupari comune cu ea? Dar poti tu Sophia , macar o secunda sa intelegi ce durere era in inima mea vazand aceasta persoana draga mie in starea aceasta si in haul acesta? Ce nu am incercat eu sa fac ca sa nu cada in haul asta! Asa am inteles ca numai Dumnezeu Bunul poate aduce schimbarea in ea. Cand m-am instrainat de ea (fizic nu sufleteste) a fost o adevarata suferinta. Da, am urmat sfatul Sf. Ioan Scararul. Lepadarea de lume inseamna lepadarea de cele rele ale lumii, care sunt purtate de duhul lumii. Iar oamenii care se complac in acestea ale lumii nu poti sa ii obligi sa te urmeze insa nici tu, daca cu adevarat urmezi pe Dumnezeu, nu poti sa ii urmezi pe ei in duhul lor.

La fel cu altcineva drag, care acum crede in curentele new-ageiste si citind si insusind-si tot felul de tehnici de dezvoltare personala si alte nebunii s-a departat de ortodoxie. Aceasta este instrainarea noastra a mirenilor, a nu accepta nimic care sa ne departeze de Dumnezeu cel adevarat. Niciodata nu veti vedea monahi mergand din porti in porti sa indemne oamenii sa se pocaiasca. La fel si noi, trebuie sa fim tari in dragostea noastra pentru Hristos si sa nu o amestecam cu nimic. Mergi pe calea ta catre Hristos si roaga-te pentru ceilalti, poarta-i in inima cu iubire.

Sophia
cine cauta sa fuga de cele rele din lume , acela nu se socoteste perfect ci acela se socoteste pacatos, ca de ar fi perfect , deci sfant, ar sta fara vatamare in mijlocul duhului lumii. Tocmai de aceea fuge, si cauta sa nu se insoteasca cu cei care il trag la rau, ca nu voieste vatamare. Toata lumea trebuie sa tinda spre Cer, trebuie sa voiasca sa caute si sa gaseasca pe Hristos. Chiar asta trebuie sa facem. Nu este pacat sa iti doresti sa te sfintesti, pacat este sa te crezi sfant.

Legat de iubirea de aproapele, vad ca lumea ramane iarasi agatata in exterior, in cele vazute. Ma duc cu aproapele deci il iubesc, nu ma duc cu aproapele, nu il iubesc. Impart timpul cu aproapele - il iubesc, nu impart timpul cu aproapele - nu il iubesc. Imi beau cafeaua cu aproapele si palavragesc lucruri desarte 3 ore pe zi - il iubesc, nu imi beau cafeaua cu aproapele , nu il iubesc. Insotesc aproapele in placerile lui - il iubesc, nu il insotesc in placerile lui - nu il iubesc. Merg cu el la birt sa beau bere - il iubesc, nu merg cu el la birt, nu il iubesc. Ajut aproapele sa ascunda cele pacatoase - il iubesc, nu il ajut - nu il iubesc. Asta este judecata cea lumeasca.

Nu vad sa fie nevoie sa te feresti asa de mult de ceilalti. Cred ca mai viteaz ar fi sa te opui ,sa le mai atragi atentia . Dar pentru aceasta ,trebuie sa fii intai cu ei , ca sa ii intelegi si sa capete incredere in tine. In pustie da, e bine sa te izolezi de ceilalti. In manastire da, e bine sa te izolezi de lume,pentru ca ii ai pe frati. Iar daca capeti iubirea in manastire,e bine sa te reintorci la dialogul cu lumea , chiar de esti in manastire, asa am remarcat ca au facut multi sfinti. Au stat izolati si apoi s-au reintors la lume
Dar daca traiesti in cetate ,nu cred ca e nevoie sa te izolezi. Sa suferi de multe ori ,da,ca multi se departeaza de Domnul si au necazuri. Dar sa te departezi tu de ei nu e necesar .
E chiar util sa stai intre oameni caci ai multe de invatat. Nu conteaza,si reiau situatiile oferite de tine,ca stau la cafea la palavrageala cu el,ca stau la birt , ca imi povesteste despre pacatul lui . Important e sa utilizezi aceste experienta pentru a deveni tu mai buna.Caci fiecare om,a venit cu un scop in viata ta,deci nu il dispretui,oricat de pacatos ti-ar parea. Hristos este foarte puternic prezent in orice om care il primesti sau refuzi,si asteapta sa vada ce faci .
Ca tot ai vorbit de reuniunea multimilor,nu poti fi la biserica cu Hristos,rugandu-te catre El, dar sa refuzi sa convietuiesti cu ceialti ,pierzand astfel ocazia de a vedea puterea Lui in actiune in tine. Hristos trebuie sa continue sa fie cu tine si cand ai iesit pe usa Bisericii ,si cand ai iesit pe usa casei ,si cand faci rugaciune citita,si cand faci rugaciune cu inima.
Nu exista nici macar o singura imprejurare in viata ,sau un singur om , care sa nu fie legat de porunca lui Hristos. Indiferent cat de departe par acesti oameni de Hristos, -oricum nu tu ar trebui sa judeci asta ,ci stapanul lor- acesti oameni tot au un rol important pentru tine , pentru ca prin ei te apropii tu de Hristos . Poti sa le zici o vorba buna,sa ii asculti,sa le dai un sfat ,sa le dai o cana cu apa, poti sa le adresezi fie si un gand bun,o rugaciune, sa vezi omul din ei chiar strivit sub povara pacatului.

[iustin10]

În prealabil postat de dobrin7m

Domnul , Bunul, nu obliga pe nimeni sa Il iubeasca, sa Il urmeze. La fel si noi nu trebuie sa obligam pe nimeni sa iubeasca pe Hristos. Insa iubirea noastra pentru Hristos trebuie sa fie neclintita. Si mai mult , pe acesti oameni trebuie sa ii iubim.

A treia treapta a scarii Sf. Ioan Scararul este lepadarea de lume si moartea fata de grija cea lumeasca. Instrainarea.
Adevarata iubire de oameni este aceea cand iubirea ramane nestiuta in inima ta, pururea rugaciune la Domnul facand pentru oameni, iar de cei cuprinsi de duhul lumii sa ne instrainam. Inima noastra este cartea deschisa scrisa de noi pe care Domnul o citeste. Instrainarea , va fi perceputa de ceilalti ca pe o departare , ca pe o neiubire insa noi sa avem grija ce scriem in cartea inimii pe care Domnul o citeste.
Caci nu putem sa aratam iubire fata de aproapele decat intr-un singur fel: in duhul lui Hristos. Si daca aproapele nu accepta asta, pentru ca nu ii place atunci te instrainezi insa iubesti tacut cu rugaciune si asta sa scriem in cartea inimii noastre.

Daca vezi aproapele ca alearga la straini sau lucruri rele, ca ii place dumnezeii lor, nu poti sa te aduni cu el, din iubire, ci te instrainezi, insa in inima ramane iubirea manifestata in rugaciune. La inceput vei simti intristarea , dupa cei dragi, insa mai apoi simti dragostea lui Dumnezeu si pentru ei. Atunci simti mai tare cat de mult iubeste Dumnezeu pe toata suflarea.

Mi-a placut partea cu instrainarea ,si mutarea accentului pe rugaciunea interioara cu cei cu care nu putm comunica in Hristos. Insa cum judecam noi cine e in Hristos si cine nu ? Si pina la ce prag sa ne instrainam de ceilalti ? Si daca Hristos fugea de cei pacatosi,oare acestia cum l-ar mai fi gasit ?
Instrainarea aceasta poate naste sentimente contrare ,de respingere a oamenilor,de izolare,de mandrie,atunci cad nu e dublata de capacitatea de a pastra legatura cu oameni ,printr-o rugaciune calda in suflet. Cred ca sfintii in chilii nu se simteau singuri. Si de aceea am apreciat mesajul dv. caci raspunde intrebarii mele , de ce in scriptura porunca era a iubirii intre oameni,iar in Traditie am gasit mai multi sfinti imprastiati prin pesteri.
Dar oare noi putem ajunge la puterea dragostei lor catre Dumnezeu,pentru a nu mai fi nevoie sa interactionam cu o prte din oameni? Oare interactiunea cu ceilalti ,indiferent pe ce treapta ar fi,nu este o scoala pentru a ne invinge patimile proprii si a ne apropia de Hristos?
Nu asta ne indeamna Mantuitorul ,sa ne iubim vrajmasii ?Cine sunt vrajmasii nostri? Nu aceia pe care nu ii suferim si ne par agresivi si rai,departati de Domnul?
Ni se cere asta pentru progresul nostru interior,sa ne invingem scarba si repulsia, dar si pentru ca asa e si Dumnezeu,ne iubeste pe toti,buni sau rai .

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Mi-a placut partea cu instrainarea ,si mutarea accentului pe rugaciunea interioara cu cei cu care nu putm comunica in Hristos. Insa cum judecam noi cine e in Hristos si cine nu ? Si pina la ce prag sa ne instrainam de ceilalti ? Si daca Hristos fugea de cei pacatosi,oare acestia cum l-ar mai fi gasit ?

La inceput te ghidezi dupa cele exterioare, neparticipand la adunari pacatoase, la actiuni aducatoare de pacat. Si o facem aceasta pentru ca noi nu suntem Hristos, deci nu suntem desavarsiti si deci fireste ca te feresti de tot ce iti vatama sufletul. Aici e greseala multor oameni, ca se incred in ei, pe motiv de iubire amestecandu-se cu raul si nici nu isi da seama cand s-au vatamat.

Limita instainarii este pana acolo cat putem merge fara a incalca poruncile lui Dumnezeu. Aceasta limita ne apropie de unii oameni , iar de altii ne departeaza.

Instrainarea aceasta poate naste sentimente contrare ,de respingere a oamenilor,de izolare,de mandrie,atunci cad nu e dublata de capacitatea de a pastra legatura cu oameni ,printr-o rugaciune calda in suflet. Cred ca sfintii in chilii nu se simteau singuri. Si de aceea am apreciat mesajul dv. caci raspunde intrebarii mele , de ce in scriptura porunca era a iubirii intre oameni,iar in Traditie am gasit mai multi sfinti imprastiati prin pesteri.

Lupta cu mandria si cu slava desarta o ducem mereu, indiferent unde suntem si ce facem.

Dar oare noi putem ajunge la puterea dragostei lor catre Dumnezeu,pentru a nu mai fi nevoie sa interactionam cu o prte din oameni? Oare interactiunea cu ceilalti ,indiferent pe ce treapta ar fi,nu este o scoala pentru a ne invinge patimile proprii si a ne apropia de Hristos?
Nu asta ne indeamna Mantuitorul ,sa ne iubim vrajmasii ?Cine sunt vrajmasii nostri? Nu aceia pe care nu ii suferim si ne par agresivi si rai,departati de Domnul?
Ni se cere asta pentru progresul nostru interior,sa ne invingem scarba si repulsia, dar si pentru ca asa e si Dumnezeu,ne iubeste pe toti,buni sau rai .

Viata insasi este o scoala.
Mare adevar este ca mantuirea si pierzania sta in aproapele nostru.