Relatia Bibliei cu Ortodoxia - nelamuriri

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

(continuare)

Dv stiti ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu ? Ei bine, a-L iubi pe Dumnezeu inseamna a-L asculta pe Dumnezeu. A practica virtutea, a evita pacatul, a-ti face datoria, a asculta poruncile. Asta scrie in Biblie. Un exemplu ? "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte" (Ioan 14:21). Cuvantul Domnului!

Deci, conform Bibliei (partea care va place: Noul Testament), ca sa il iubim pe Dumnezeu, trebuie sa:
1. cunoastem si sa aprofundam poruncile Lui ("cel ce are poruncile Mele"). Este ceea ce face dogmatica
si sa
2. aplicam poruncile lui la viata de zi cu zi. Asta e chestie de efort personal, totusi dogmatica ne poate ajuta si aici, explicandu-ne mai sistematic ("scolastic", cum spuneti) decat o face Biblia, care, din fericire, nu e un tratat: ce e acela pacatul, care ne sunt amenintarile, etc.

Erori protestante peste erori protestante: mai inainte, va straduiati sa despartiti Sfintele Taine de Sfanta Scriptura. De asta data, sa despartiti Sfanta Doctrina de Sfanta Scriptura.
..

Sunt de accord sa respectam poruncile .Cele din VT par destul de clare : sa nu ucizi ,sa nu furi,pina si legile umane ne opresc de la aceasta.
M-ar fi interest sa gasesc mai multe detalii despre poruncile din NT.
Sa nu judeci pe aproapele, sa iti iubesti vrasmasul. Unde se gaseste aceasta virtute in dogmatica ortrodoxa? Poate ele vin derivate din alte virtuti,cum ar fi smerenia ,pentru prima din porunci .
In NT se dau porunci simple si foarte penetrante pentru inima omului .
Ma asteptam sa gasesc cumva ceva care sa aiba acelasi stil emotionant si puternic ,si in Traditie ,incluzand : dogme, cantari,rugaciuni,vieti ale sfintilor .
Da,am gasit completarea cuvantului biblic , prin practici ale sfintilor care ne fac sa ne apropiem de curatenia ceruta de Hristos. Dar nu am gasit ceva macar asemanator cu puterea Cuvantului.
Clasificare virtutilor si pacatelor recunosc ca e utila si necesara pentru practica si sinteza , dar nu poate aduce nici un gram de emotie in plus fata de o pagina din Biblie .
De aceea mi se pare succesiunea fireasca sa fie Cuvantul lui Dumnezeu ,si apoi instrumentul Traditiei
Stiu ca in multe cazuri a fost invers , ca harul poate premerge citirea evangheliei . Dar acestea sunt cazuri izolate . Fara Biblie,dogmatica ar fi ca un manual de instructiuni ,careia i-ar lipsi insasi obiectul explicat . Invat sa conduc o masina din manualul ei de utilizare ,dar nu am masina
Cum sa te duci la Biserica daca nu ai auzit de Hristos , cum sa crezi in Euharistie,daca nu auzi cuvintele lui de la Cina cea de taina , cum sa te rogi ,daca inima nu iti e strabatuta de dragostea de El ? Cum sa Il iubesti daca nu I-ai auzit Cuvantul ? "Caci credinta vine prin auzire"
Nu toate devin mecanice ,niste simple ritualuri,daca nu il avem in suflet?
Si nu numai la Biserica,dar si in viata de zi cu zi , cum putem sa ii vedem frumusetea,daca in fiecare om nu vedem pe Hristos ?
De aceea sustin ca prima treapta trebuie sa fie Cuvantul,apoi ajutorul Bisericii,apoi harul ,si sa sfarsim cu ce am inceput,cu Cuvantul ,dar de data asta ,nu doar citit , ci traind in noi

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Sunt de accord sa respectam poruncile .Cele din VT par destul de clare : sa nu ucizi ,sa nu furi,pina si legile umane ne opresc de la aceasta.
M-ar fi interest sa gasesc mai multe detalii despre poruncile din NT.
Sa nu judeci pe aproapele, sa iti iubesti vrasmasul. Unde se gaseste aceasta virtute in dogmatica ortrodoxa? Poate ele vin derivate din alte virtuti,cum ar fi smerenia ,pentru prima din porunci .
In NT se dau porunci simple si foarte penetrante pentru inima omului .
Ma asteptam sa gasesc cumva ceva care sa aiba acelasi stil emotionant si puternic ,si in Traditie ,incluzand : dogme, cantari,rugaciuni,vieti ale sfintilor .
Da,am gasit completarea cuvantului biblic , prin practici ale sfintilor care ne fac sa ne apropiem de curatenia ceruta de Hristos. Dar nu am gasit ceva macar asemanator cu puterea Cuvantului.
Clasificare virtutilor si pacatelor recunosc ca e utila si necesara pentru practica si sinteza , dar nu poate aduce nici un gram de emotie in plus fata de o pagina din Biblie .
De aceea mi se pare succesiunea fireasca sa fie Cuvantul lui Dumnezeu ,si apoi instrumentul Traditiei
Stiu ca in multe cazuri a fost invers , ca harul poate premerge citirea evangheliei . Dar acestea sunt cazuri izolate . Fara Biblie,dogmatica ar fi ca un manual de instructiuni ,careia i-ar lipsi insasi obiectul explicat . Invat sa conduc o masina din manualul ei de utilizare ,dar nu am masina
Cum sa te duci la Biserica daca nu ai auzit de Hristos , cum sa crezi in Euharistie,daca nu auzi cuvintele lui de la Cina cea de taina , cum sa te rogi ,daca inima nu iti e strabatuta de dragostea de El ? Cum sa Il iubesti daca nu I-ai auzit Cuvantul ? "Caci credinta vine prin auzire"
Nu toate devin mecanice ,niste simple ritualuri,daca nu il avem in suflet?
Si nu numai la Biserica,dar si in viata de zi cu zi , cum putem sa ii vedem frumusetea,daca in fiecare om nu vedem pe Hristos ?
De aceea sustin ca prima treapta trebuie sa fie Cuvantul,apoi ajutorul Bisericii,apoi harul ,si sa sfarsim cu ce am inceput,cu Cuvantul ,dar de data asta ,nu doar citit , ci traind in noi

Dogma este cadrul sau cuibarul în care mişcă şi se dezvoltă, bucurîndu-se de viaţă, ceea ce cauţi. Tot ce râvneşti să experiezi şi să te modeleze "locuieşte" în perimetrul subţire, nespus de fin, al dogmelor. Adică în Biserică.

[Mihnea Dragomir]

Iustin, se pare ca ne invartim in bucla. Parerea mea este ca aceasta de datoreaza urmatoarelor doua lucruri:
1) mai intai, introduceti false dihotomii. Pe un taler puneti Vechiul Testament, pe altul Noul. Pe un taler puneti Biblia, pe celalalt Traditia. Pe un taler puneti practicile spirituale (rugaciune, post, etc), pe altul practicile sociale din viata de zi cu zi (in raport cu aproapele).
2) pe urma, ma tem ca dati un sens lumesc, atribuind conotatiile lor negative luate direct din mediul profan, anticrestin, anticlerical unor lucruri precum: dogma, ritual, etc.

Spre exemplificare, iau un fragment:

În prealabil postat de iustin10

Nu toate devin mecanice ,niste simple ritualuri,daca nu il avem in suflet?

Ritualul este, prin definitie, ceva ce avem in suflet. Altfel nu am face niciun ritual. Sigur ca, pe alocuri, ritualurile pot avea o componenta de mecanicitate. De exemplu, caracterul inalt repetitiv. Uneori, aceasta repetitivitate are un sens teologic, ca de exemplu Ecteniile de la Sf Liturghie. Alteori explicatia tine de o anumita tehnica mistica, precum unele cantari in stil psaltic. Dar, in esenta, un ritual este "ceva ce avem in suflet", ca altfel nu e ritual, e fariseism. Orice lucru, oricat de bun in sine, nu ne poate ajuta daca avem o dispozitie rea. Asa cum unii nu cresc, ori chiar se nenorocesc studiind Biblia, tot asa se poate intampla si cu ritualul. Cu Biblie si cu ritual se poate ajunge in iad, chiar daca ele au fost inspirate de Dumnezeu, care ne vrea in rai.

Oare ati reflectat vreodata cat de ritualist si de formalist a fost Isus Cristos ? Si nu doar El, ci toti cei ce L-au urmat in timpul vietii Sale printre noi, ca si dupa aceea ? De la varsta de sugar, Domnul nostru a fost dus de Maica Sa sa fie taiat imprejur. Cu tot ritualul. Desi ar putea parea ceva absurd aici: Dumnezeu sa faca semnul juramantului cu...Dumnezeu. Si pana la moartea Sa, cand, la Cina, il gasim pe Domnul facand ritualul pascal. In Vinerea Mare, dupa amiaza, El a fost coborat in graba de pe Cruce si pus in mormant, cu scopul de a se indeplini un ritual: la caderea serii (fix corespunzator orei 18) incepea Sabatul. Duminica dis-de-dimineata intalnim un grup de sfinte femei care il vad pe Isus inviat. Pentru ce se grabeau ele spre mormant, la o ora imposibila ? Ca sa indeplineasca un ritual: acela al ungerii mortului, care nu putuse fi facut potrivit prescriptiilor formale vineri seara. Si inca in multe alte prilejuri il vedem pe Domnul savarsind ritualuri si fiind adeptul formalismului. Tot asa este Dumnezeu in Vechiul Testament. Si ingerii Sai. Ati citit cu cat ritual a pus Dumnezeu sa se faca Templul ? E socant! Pe cat de socanta este iubirea lui Dumnezeu, pe atat de socant e formalismul lui Dumnezeu. Iata, de exemplu: ingerul il pune pe Moise sa se descalte ca sa intampine Rugul Aprins. Asa-i ca, daca v-ar pune episcopul Snagoveanu sa va descaltati in fata Sf Potir ati spune ca nu manifesta iubire de oameni, ca manifesta inflexibilitate dogmatica ritualist-formalista? Ei bine, Moise nu a spus asta. Eu nu am auzit de niciun sfant plangandu-se ca superiorii sai sunt prea inflexibili, prea ritualisti, prea formali ori ca in cartile aprobate de ei nu se trateaza problema iubirii de vrajmasi sau (ne)judecarea aproapelui. Fiindca au inteles ca in Dumnezeu se intrunesc toate calitatile si ca ele nu pot fi contradictorii. Si tot asa se intrunesc in cei Lui urmatori. A tine post si a-ti face rugaciunea de dimineata, de pranz, de seara nu inseamna a nu-ti da camasa aproapelui in nevoie. Dupa cum a-ti da camasa aproapelui nu te dispenseaza de post si rugaciune.
Sfintii sunt oamenii aceia ritualisti, care au avut iubire de aproapele. Sa ne ajute Dumnezeu sa fim asemenea lor si printre ei!

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Iustin, se pare ca ne invartim in bucla. Parerea mea este ca aceasta de datoreaza urmatoarelor doua lucruri:
1) mai intai, introduceti false dihotomii. Pe un taler puneti Vechiul Testament, pe altul Noul. Pe un taler puneti Biblia, pe celalalt Traditia. Pe un taler puneti practicile spirituale (rugaciune, post, etc), pe altul practicile sociale din viata de zi cu zi (in raport cu aproapele).

Daca recitesti , tu si Cezar a-ti introdus subiectul diferentelor intre VT si NT .Acolo nu ma simt in ofsaid,si nici macar nu am sustinut altceva decat voi , adica un raport dintre VT si NT de evolutie si includere ,si din discursul Domnului si din dogmatica.
Intre celelalte doua perechi de termini Biblie-Traditie si practici spirituale-viata recunosc ca am bagat o contradictie ,ca altyfel nu infiintam topical, dar as vrea sa fie una construcitva . Nu este una de necredinta sau contrazicere a Traditiei,ci este una venita din dorinta de a intelege si accepta dogma si cultul,asa cum accept Scriptura si confirmarea ei in tot ce ne inconjoara .

2) pe urma, ma tem ca dati un sens lumesc, atribuind conotatiile lor negative luate direct din mediul profan, anticrestin, anticlerical unor lucruri precum: dogma, ritual, etc.

Sunt doar conotatii,nu e o impotrivire fatisa. Nu neg dogma ca in spiritul comun sau cel protestant , nu vin sa propun altceva.Vreau doar dogma aceasta care e,nu alta , sa o vad ca pe continuarea scripturii . Si cand nu o vad ,atunci reactionez in spiritual "anti".
Daca vreti,nu sunt anti dogma atat de mult cat sunt de anti-eu ,anti-conceptiile mele.

Ritualul este, prin definitie, ceva ce avem in suflet. Altfel nu am face niciun ritual. Sigur ca, pe alocuri, ritualurile pot avea o componenta de mecanicitate. De exemplu, caracterul inalt repetitiv. Uneori, aceasta repetitivitate are un sens teologic, ca de exemplu Ecteniile de la Sf Liturghie. Alteori explicatia tine de o anumita tehnica mistica, precum unele cantari in stil psaltic. Dar, in esenta, un ritual este "ceva ce avem in suflet", ca altfel nu e ritual, e fariseism. Orice lucru, oricat de bun in sine, nu ne poate ajuta daca avem o dispozitie rea. Asa cum unii nu cresc, ori chiar se nenorocesc studiind Biblia, tot asa se poate intampla si cu ritualul. Cu Biblie si cu ritual se poate ajunge in iad, chiar daca ele au fost inspirate de Dumnezeu, care ne vrea in rai.

Nu va contrazic , ca si asa mi se pare ca,contrazic prea mult . Vreti sa ziceti ,ca dispozitia din suflet determina de fapt ritualul ,si acesta poate fi si nefolositor,daca dispozitia e rea
Atunci care este dispozitia aceea buna , prin care si ritualul capata sens? Si care e dispozitia rea, care sa produca plictiseala in cadrul unui ritual ?

Oare ati reflectat vreodata cat de ritualist si de formalist a fost Isus Cristos ? Si nu doar El, ci toti cei ce L-au urmat in timpul vietii Sale printre noi, ca si dupa aceea ? De la varsta de sugar, Domnul nostru a fost dus de Maica Sa sa fie taiat imprejur. Cu tot ritualul. Desi ar putea parea ceva absurd aici: Dumnezeu sa faca semnul juramantului cu...Dumnezeu. Si pana la moartea Sa, cand, la Cina, il gasim pe Domnul facand ritualul pascal. In Vinerea Mare, dupa amiaza, El a fost coborat in graba de pe Cruce si pus in mormant, cu scopul de a se indeplini un ritual: la caderea serii (fix corespunzator orei 18) incepea Sabatul. Duminica dis-de-dimineata intalnim un grup de sfinte femei care il vad pe Isus inviat. Pentru ce se grabeau ele spre mormant, la o ora imposibila ? Ca sa indeplineasca un ritual: acela al ungerii mortului, care nu putuse fi facut potrivit prescriptiilor formale vineri seara. Si inca in multe alte prilejuri il vedem pe Domnul savarsind ritualuri si fiind adeptul formalismului. Tot asa este Dumnezeu in Vechiul Testament. Si ingerii Sai. Ati citit cu cat ritual a pus Dumnezeu sa se faca Templul ?

Sunt observatii foarte utile si multumesc pt ele. Dar sper sa intelegeti si pe cei mai revoltati ca mine ,plecand de la alte episoade cum ar fi : nerespectarea aparenta a sabatului de catre Domnul , ingaduirea lipsei postului ucenicilor pe perioada cat au fost cu El , mila e socotita mai mare ca zeciuiala (tot randuita de Dumnezeu) , inchinarea la templu e socotita mai mica ca inchinarea in duh si in adevar
Domnul a avut grija sa satisfaca toata paleta de trairi umane, nu numai pe cei care sunt de acord si multumiti cu tot ce primesc, ci si pe cei care sunt impotriva ,canalizandu-le impotrivirea catre fariseism ,iar nu catre porunca lui Dumnezeu.

Asa-i ca, daca v-ar pune episcopul Snagoveanu sa va descaltati in fata Sf Potir ati spune ca nu manifesta iubire de oameni, ca manifesta inflexibilitate dogmatica ritualist-formalista? Ei bine, Moise nu a spus asta.

Nu stiu cum as reactiona ,dar ca si dv,pe parcursul slujbei vad Trupul lui Hristois in potir.

Eu nu am auzit de niciun sfant plangandu-se ca superiorii sai sunt prea inflexibili, prea ritualisti, prea formali ori ca in cartile aprobate de ei nu se trateaza problema iubirii de vrajmasi sau (ne)judecarea aproapelui. Fiindca au inteles ca in Dumnezeu se intrunesc toate calitatile si ca ele nu pot fi contradictorii.

Observatie justa. Mi-o insusesc. Totusi trebuie sa vad de ce eu sunt altfel,si fac alergie daca nu simt caldura cuvantului Domnului,sau macar spiritul acesteia . Unde nu o simt aceasta caldura,incep sa simt raceala

Si tot asa se intrunesc in cei Lui urmatori. A tine post si a-ti face rugaciunea de dimineata, de pranz, de seara nu inseamna a nu-ti da camasa aproapelui in nevoie. Dupa cum a-ti da camasa aproapelui nu te dispenseaza de post si rugaciune.
Sfintii sunt oamenii aceia ritualisti, care au avut iubire de aproapele. Sa ne ajute Dumnezeu sa fim asemenea lor si printre ei!

Nu a zis nimeni ca ritualul se exclude cu faptele fata de aproapele, si sunt convins ca sfintii,prin ritual ,se apropie de dragoste.
Dar observ ca exista situatii cand sunt separate ,si atunci nu mai se vede asa bine legatura dintre ele . Uneori ritualul pare a fi pus inaintea respectarii poruncilor simple primite de la Hristos,si dau mai jos 2 exemple,unul doar aparent si unul care e real :
In cartea de dogmatica apparent apare o distanta intre ritual si dragoste ,caci dogmatica e un edificiu mare , si intre capitolul cu slujbe si cel cu virtuti se mai pierde legatura. Si atunci cineva se poate pierde pe drum,si nu mai vede ansamblul,care creste treptat , de la dogma treimii , la taine,si apoi la virtuti
In viata de zi cu zi ,unii par a pune accent mai mare pe dogma decat pe iubire,si atunci oamenii sunt departati de dogma,dar nu din vina dogmei,ci din vina predicatorilor reci.
Care vorbesc teoretic corect ,dar atitudinea lor , tradeaza ca se preocupa de lucruri inalte,dar au uitat poruncile simple ale lui Hristos

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

Vreti sa ziceti ,ca dispozitia din suflet determina de fapt ritualul ,si acesta poate fi si nefolositor,daca dispozitia e rea
Atunci care este dispozitia aceea buna , prin care si ritualul capata sens?

Toate raspunsurile sunt sunt in Sfanta Scriptura. Ca si in Sfanta Doctrina, cu care e una. Dispozitia buna, prin care ritualul capata sens este aratata in Matei 19:14. Alte cuvinte, dar acelasi sens intalnim in Matei 5:3.

Si care e dispozitia rea, care sa produca plictiseala in cadrul unui ritual ?

Dispozitia rea este pusa in contrast cu cea buna in Proverbe (Pilde) cap 13.

Insasi Sf Impartasanie, dupa cum a amintit dl Ioan Cezar, daca e facuta cu vrednicie duce la dispozitia necesara intelegerii Scripturii si Invataturii (atata cat se lasa intelese). Si dimpotriva, neluata, ori, si mai rau, luata cu nevrednicie, duce la alienare, dupa cum se arata si in 1 Cor 11:29-30.

Dispozitia buna, asadar, inseamna a ne goli de noi, de omul vechi din noi, spre a ne lasa umpluti de Cristos. Aceasta este adevarata smerenie. Acesta e lucrul pe care il fac copiii si saracii cu duhul despre care vorbeste Domnul. Fara acesta, Scripturile aduc tot atata folos cat si ritualul ori dogmatica: niciunul. Fara aceasta, arhierei cu autoritate legiuita si carturari tari in Scripturi si asi ai ritualului, precum Ana, Caiafa si ceilalti cu ei, au ajuns sa Il judece miseleste si sa il omoare pe Dumnezeu. Sau nu erau ei nu doar practicanti ai ritualului, ci si toba de ceea ce era, pe atunci, Scriptura ? Omul, sa il judece pe Dumnezeu! La acest fel de nebunie duce reaua dispozitie, oricate cunostinte savante ar avea cineva! Si nu cumva o nebunie asemenea manifesta cei care, citind Scriptura cu ochi rai si inima opaca, scot pasaje din contextul si balamalele lor, zicand ca Dumnezeu e ucigas, apologet al violurilor si inca si mai cate ?

Dar sper sa intelegeti si pe cei mai revoltati ca mine ,plecand de la alte episoade cum ar fi : nerespectarea aparenta a sabatului de catre Domnul , ingaduirea lipsei postului ucenicilor pe perioada cat au fost cu El , mila e socotita mai mare ca zeciuiala (tot randuita de Dumnezeu) , inchinarea la templu e socotita mai mica ca inchinarea in duh si in adevar

Imi place sa cred ca aceste aspecte ale credintei va sunt clare. Daca, insa, credeti ca e nevoie, desigur ca putem dezvolta pe fiecare dintre ele in topicuri potrivite.

Domnul a avut grija sa satisfaca toata paleta de trairi umane, nu numai pe cei care sunt de acord si multumiti cu tot ce primesc, ci si pe cei care sunt impotriva ,canalizandu-le impotrivirea catre fariseism ,iar nu catre porunca lui Dumnezeu.

Pledati pentru o schimbare in ceea ce primiti ? Nu ar fi mai bine sa va luptati pentru o schimbare in felul cum receptati ?

Inca ar fi bine daca v-ati impotrivi fariseismului. Ati fi in buna companie, fiindca Domnul nostru s-a impotrivit. Numai ca, spre deosebire de El, dv imi pareti pornit sa aruncati zoaiele cu tot cu copil.

(...)din vina predicatorilor reci.
Care vorbesc teoretic corect ,dar atitudinea lor , tradeaza ca se preocupa de lucruri inalte,dar au uitat poruncile simple ale lui Hristos

Este un pericol care ne paste pe toti. Sa nu uitam ca a fi crestin inseamna a-L urma pe Cristos. Alt drum spre Dumnezeu decat Imitatio Christi nu cunosc. Asa cum a predicat El, asa am vrea sa predice preotii Sai. A fost El un predicator rece ? Nici pe departe, cu toate ca Blandul Isus nu a ezitat de loc sa arate consecintele pacatului si a fost, nu o data, sfichiuitor. Ca si Ioan Botezatorul, ca si toti marii predicatori. Pai, astazi, daca te-ai adresa publicului duminical cu "Pui de vipere!", "Morminte varuite!" primul care te va lua de urechi e episcopul, pe masa caruia jalbele credinciosilor se vor aduna teanc. Eu nu-mi amintesc de predici reci in genul sugerat de dv, in care sa se faca teorie de dragul teoriei. In schimb, sunt satul pana in gat de predici caldicele, in genul iubirist. Problema noastra e ca suntem caldicei. Preoti si laici. Vedeti ? Asta inseamna sa nu fi asimilat zicala biblica despre paiul din ochii altora si barna din ochiul nostru: ne tot plangem ca nu avem preoti precum Cristos, dar nu vedem ca nu suntem laici precum vamesul Zaheu. Cine se mai catara in copaci sa auda predica si sa il vada mai bine pe cel ce o rosteste? Asta, da ritualism! Mai tinem noi la participarea la slujba asa cum a tinut Zaheu ? Datorie si iubire, mai sunt in inimile noastre una, asa cum au fost la el ?

[catalin2]

În prealabil postat de iustin10

Sunt de accord sa respectam poruncile .Cele din VT par destul de clare : sa nu ucizi ,sa nu furi,pina si legile umane ne opresc de la aceasta.
M-ar fi interest sa gasesc mai multe detalii despre poruncile din NT.
Sa nu judeci pe aproapele, sa iti iubesti vrasmasul. Unde se gaseste aceasta virtute in dogmatica ortrodoxa? Poate ele vin derivate din alte virtuti,cum ar fi smerenia ,pentru prima din porunci .

Exista, dar secretul este sa le si citim. Eu de mult zic de catehism, scrie chiar acolo: http://www.crestinortodox.ro/carti-o...lei-79765.html
Cele zece porunci sunt, de fapt aceleasi porunci: Sa iubesti pe Domnul mai presus de orice (primele 4 porunci) si sa iubesti pe aproapele ca pe tine insuti (urmatoarele sase porunci).
Dogma este ceea ce credem noi, de obicei nu se aplica in practica, decat crezand-o. Cum aplici Fiul S-a nascut din Tatal? E ce credem, la fel cum nu avem ce sa aplicam din faptul ca leul are patru picioare. Dar teoriile acestea din vest, ecumeniste, invart dogma pe toate partile, ii dau intelesuri deformate, doar ca sa o faca laxa, sa scape de ea. Pentru ca ea este cea care desparte cultele, si in loc sa vina toti la adevar, mai bine schimba adevarul, ca sa incapa toti. Adica incearca sa inevete sa iubesti mai mult pe aproapele, lasand deoparte prima poruunca. Ceea ce nu e mult diferit de teoriile iluminismului ateu, cu omul pus pe primul loc, intr-un umanism deformat.

[Ioan_Cezar]

"Voiesc să ştiu măcar în parte, să cerc măcar în cea mai mică măsură cum El, Domnul, îşi trăia unirea dragostei către Dumnezeu şi către om.
Pentru noi, în hotarele acestei vieţi, cele două porunci sânt într-o deplină discordie.
Iubind pe Dumnezeu, slujindu-I, mă îndepărtez de la aproapele, uitându-l. Iubind pe aproapele, slujind lui, eu ori uit pe Dumnezeu, ori mă îndepărtez de El, ori chiar îi vrăjmăşuiesc.
Este pricina pentru care mă atrage în chip de nereţinut către sine chipul neasemuitului Hristos, cel ce a împreunat şi această şi acea dragoste întru una, arătându-ne în ea legea veciniciei, adevăratei fiinţări.

Nu caut acum o fiinţă vecinică, neînţeleasă, nedesluşită, impersonală a vreunui "Dumnezeu necunoscut"; Dumnezeu şi vecinica fiinţă îmi sânt date sub forma cea mai învederată cu putinţă în Hristos. Pe acest Hristos îl caut eu, adică cu El a mă asemăna, pe El a mi-L însuşi."

(Arhim. Sofronie Saharov)

Cu adevarat tulburatoare cuvintele Sf. Sofronie! Se cunoaste ucenicul cui a fost...Si Cui Ii sunt amindoi, si in vietile lor terestre, si in vesnicie, ucenici: Acelasi Carui I-ar trebui sa ii fim ucenici.

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

"Voiesc să ştiu măcar în parte, să cerc măcar în cea mai mică măsură cum El, Domnul, îşi trăia unirea dragostei către Dumnezeu şi către om.
Pentru noi, în hotarele acestei vieţi, cele două porunci sânt într-o deplină discordie.
Iubind pe Dumnezeu, slujindu-I, mă îndepărtez de la aproapele, uitându-l. Iubind pe aproapele, slujind lui, eu ori uit pe Dumnezeu, ori mă îndepărtez de El, ori chiar îi vrăjmăşuiesc.
Este pricina pentru care mă atrage în chip de nereţinut către sine chipul neasemuitului Hristos, cel ce a împreunat şi această şi acea dragoste întru una, arătându-ne în ea legea veciniciei, adevăratei fiinţări.

Nu caut acum o fiinţă vecinică, neînţeleasă, nedesluşită, impersonală a vreunui "Dumnezeu necunoscut"; Dumnezeu şi vecinica fiinţă îmi sânt date sub forma cea mai învederată cu putinţă în Hristos. Pe acest Hristos îl caut eu, adică cu El a mă asemăna, pe El a mi-L însuşi."

(Arhim. Sofronie Saharov)

Bun, dar de ce nu apar mai des acest fel de pasaje cu opiniile unor sfinti , despre Hristos,asa cum il stim din Biblie ? De regula scoateti pasaje despre chestii mai abstracte ,mai accesibile doar sfintilor,cum ar fi rugaciunea,nevointa . Si atunci,cineva care e saturat de acest fel de chestii abstracte, nu mai vede legatura intre simplitatea si frumusetea Bibliei si sfinti.
Insa acest fel de opinii , despre Hristos cel din Biblie,aduc multa impacare , intre inima si minte. Multumesc ca ai inteles ce caut cu adevarat. Si tu si Catalin mi-ati facut o surpriza placuta

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

"Voiesc să ştiu măcar în parte, să cerc măcar în cea mai mică măsură cum El, Domnul, îşi trăia unirea dragostei către Dumnezeu şi către om.
Pentru noi, în hotarele acestei vieţi, cele două porunci sânt într-o deplină discordie.
Iubind pe Dumnezeu, slujindu-I, mă îndepărtez de la aproapele, uitându-l. Iubind pe aproapele, slujind lui, eu ori uit pe Dumnezeu, ori mă îndepărtez de El, ori chiar îi vrăjmăşuiesc.
Este pricina pentru care mă atrage în chip de nereţinut către sine chipul neasemuitului Hristos, cel ce a împreunat şi această şi acea dragoste întru una, arătându-ne în ea legea veciniciei, adevăratei fiinţări.

Nu caut acum o fiinţă vecinică, neînţeleasă, nedesluşită, impersonală a vreunui "Dumnezeu necunoscut"; Dumnezeu şi vecinica fiinţă îmi sânt date sub forma cea mai învederată cu putinţă în Hristos. Pe acest Hristos îl caut eu, adică cu El a mă asemăna, pe El a mi-L însuşi."

(Arhim. Sofronie Saharov)

Recunosc ca aceasta dilema m-a macinat mult. Si mult m-am intrebat cum gasesc echilibrul. Doamne , am spus, cum sa fac?
Domnul , Bunul, nu obliga pe nimeni sa Il iubeasca, sa Il urmeze. La fel si noi nu trebuie sa obligam pe nimeni sa iubeasca pe Hristos. Insa iubirea noastra pentru Hristos trebuie sa fie neclintita. Si mai mult , pe acesti oameni trebuie sa ii iubim.

A treia treapta a scarii Sf. Ioan Scararul este lepadarea de lume si moartea fata de grija cea lumeasca. Instrainarea.
Adevarata iubire de oameni este aceea cand iubirea ramane nestiuta in inima ta, pururea rugaciune la Domnul facand pentru oameni, iar de cei cuprinsi de duhul lumii sa ne instrainam. Inima noastra este cartea deschisa scrisa de noi pe care Domnul o citeste. Instrainarea , va fi perceputa de ceilalti ca pe o departare , ca pe o neiubire insa noi sa avem grija ce scriem in cartea inimii pe care Domnul o citeste.
Caci nu putem sa aratam iubire fata de aproapele decat intr-un singur fel: in duhul lui Hristos. Si daca aproapele nu accepta asta, pentru ca nu ii place atunci te instrainezi insa iubesti tacut cu rugaciune si asta sa scriem in cartea inimii noastre.

Daca vezi aproapele ca alearga la straini sau lucruri rele, ca ii place dumnezeii lor, nu poti sa te aduni cu el, din iubire, ci te instrainezi, insa in inima ramane iubirea manifestata in rugaciune. La inceput vei simti intristarea , dupa cei dragi, insa mai apoi simti dragostea lui Dumnezeu si pentru ei. Atunci simti mai tare cat de mult iubeste Dumnezeu pe toata suflarea.