Filtru propriu

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Până când am descoperit ceva nou: filtrarea filtrului prin sita Poruncilor.
Şi totul s-a complicat, parcă, devenind însă tot mai limpede, deşi nu tocmai curat...
Deocamdată nu cunosc proces de fiiltrare mai bun decât prin apelul la lacrimile de căinţă.
Dumnezeu să ne filtreze filtrul şi să ni-l înnoiască, atunci când a cam prins rugină!

Poruncile te-au indepartat cumva de tine insuti ? Credeam ca implinirea poruncilor ne da echilibrul dintre comandamentul urmarii binelui impletita cu descoperirea in noi a placerii de a urma acest bine.
Cainta ne poate duce rapid catre noi insine, atunci cand ne uram cu adevarat ,dar aceasta ura de sine,nu este tocmai inceputul alinarii ? Acolo unde noi ne recunoastem neputinta si limitarea,Dumnezeu nu varsa oare armonia si mangaierea? Chiar si atunci cand ne uram si ne dispretuim trebuie sa ne respectam . Caci smerenia nu trebuie sa fie un sablon care trebuie practicat , ci insasi ciocnirea cu limitele noastre si recunoasterea neputintei noastre.
Tot noi suntem,numai ca mult mai reali, pacatosi si neinspirati ,asa cum ne vad si ceilalti.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

Poruncile te-au indepartat cumva de tine insuti ? Credeam ca implinirea poruncilor ne da echilibrul dintre comandamentul urmarii binelui

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui". Mi se pare o formulare mult prea vaga. Periculos de vaga. Spre deosebire de legile omenesti, care sunt imprecise, legile lui Dumnezeu sunt foarte clare.

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui". Mi se pare o formulare mult prea vaga. Periculos de vaga. Spre deosebire de legile omenesti, care sunt imprecise, legile lui Dumnezeu sunt foarte clare.

Nu inteleg nuanta ,sincer. Asa ca prefer sa subliniez ce vroiam sa zic : ca urmarea poruncilor nu se face cu linuta de la capat , bifandu-le pe cele care le respectam,ca tinarul bogat venit la Mantuitor,si care se considera ca le-a indeplinit pe toate,si vroia desavarsirea.
Urmarea pornuncilor trebuie sa vina din noi insine si din dragostea fata de aceste porunci.Iar ca sa avem aceasta dragoste ,trebuie sa mai muncim mult , sa ajungem sa iubim sincer pe altii ,apoi pe noi,ca in final sa intelegem armonia si dreptatea acestor porunci.
Poruncile nu se respecta cu vorba , ci se fac cu inima,iar acolo vrand nevrand,trebuie sa recunoastem ca e cel mai greu de ajuns.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui".

Ei, nu... E suficient să-ţi aminteşti de "detaşamentul de pionieri". Avea şi el un Comandament Suprem...

Ideologia e o hidră cu multe capete, mereu renăscînde.
Şi ce poate fi mai îngrozitor decât transformarea credinţei în ideologie?
Oare nu asta se încearcă peste tot în lume? În chiar viaţa Bisericii, nu acesta e morbul cel mai periculos?

Căderea în ideologie e stingerea tuturor scânteilor spiritului. Ceea ce a fost dumnezeiesc întru început şi s-a dat călăuză pentru oameni, a devenit în timp un produs doar omenesc. Iată ideologia!
Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.

În ruptul capului "Comandamentul urmării binelui" nu vrea să demisioneze, de mii de ani.
Îţi aminteşti, însă, ce le spunea Hristos? - O salbă de "Vai, vouă...!"...

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.
.

Eu ma gandeam la rolul personalitatii noastre , in cadrul credintei,nu in afara ei . Nu inteleg de ce automat,cineva care are opinii, ar fi suspectat ca este in afara credintei. De unde a rezultat ca filtrul propriu ma indeparteaza de Dumnezeu,cand speranta mea era sa aud tocmai ca ma va face sa ma apropii cu partea mea cea mai adevarata ,cu sinele meu, de Dumnezeu?
Nu dau intaietate eu-lui in raport cu Dumnezeu, acesta este un inteles prea limitat al termenului in discutie , ci vreau sa subliniez rolul eu-lui nostru in raport cu Dumnezeu ,adica sa intelegem si sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii
Opusul acestei stari ar fi tocmai ideologizarea credintei, limitarea la a face ceva doar ca trebuie, si nu a intelege si a asimila de ce trebuie .
Normal ca nu te poti mantui singur ca ai nevoie de Dumnezeu in primul rand, de Biserica ,de ceilalti , de tot ce te inconjoara
Dar tot ce este in jurul tau te vrea autentic,nu fals, te vrea in armonie cu tine , si nu chiniuuindu-te singur cu legi autoimpuse,pe care nu le intelegi.
La acest aspect ma refer eu , cum sa asimilam ceea ce Dumnezeu ne descopera, si sa resusim sa integram in forul nostru interior
Iar in acest drum accept orice ,inclusiv atitudini aparent opuse cultivarii eului nostru,cum ar fi :smerenia ,golirea de sine , recunoasterea cand nu avem dreptate .
Sper sa ma fac mai bine inteles,pentru ca la astfel de lucruri as vrea sa mi se raspunda, si nu la intelesuri atat de primitive ale termenului de personalitate,care e clar ca nici eu nu le consider rodnice, atata timp cat se refera la un eu egoist situat in afara dumnezeirii

[Mihnea Dragomir]

Iustin, ti se pare ca lumea nu pricepe bine ce vrei sa spui. Dar, te-ai gandit ca, poate, formularile folosite de tine sunt vagi ? Fereste-te de formulari vagi, fiindca ele corespund unor concepte vagi, fiindca merg in contra disciplinarii mintii si fiindca afecteaza comunicarea, ceilalti putand intelege totul si orice cand dumneata, de fapt, vrei sa spui un anumit lucru.

Dumnezeu nu este vag, ci, mereu cand a vorbit oamenilor, a formulat lucrurile foarte clar, incat orice elev corijent la scoala ajutatoare poate pricepe. "Sa nu furi", "adu-ti aminte de Ziua Domnului","sa nu pizmuiesti" "din toate fructele poti sa mananci, dar din fructul acesta sa nu mananci": asa vorbeste Dumnezeu si asa trebuie sa vorbim si noi. De aceea m-a amuzat exprimarea "comandamentul urmaririi binelui": e o formulare vaga si o evidenta exprimata cu pretentii. Un adevar "a La Palice": marchizul acela care, vrand sa formuleze randuri miscatoare cu ocazia mortii unui om de seama, a compus versurile: "cu un sfert de ora inainte de a muri, el inca mai traia!"

Desigur ca oamenii au un filtru prin care trec faptele lor, intentiile, ceea ce aud ori spun ei insisi: noi, crestinii, numim acest filtru "constiinta". Desigur ca toti cei care Il cauta pe Domnul iubesc legile Lui, fiindca il iubesc pe Domnul si stiu bine cat de mult doreste El ca acele legi pe care ni le-a transmis sa fie urmate, fiindca de asta depinde daca vom fi aproape de El milioane si milioane de ani, ori vom fi despartiti de El in tot acest timp.

Acuma, problema mare este ca filtrul acesta poate fi bine format sau rau format. Constiinta poate fi bine formata ori rau formata. Cand e bine formata, ea este, cu adevarat, "vocea lui Dumnezeu" in spiritul nostru. Dar ea poate fi si pervertita, pana acolo incat oamenii se pot amagi singuri ca L-ar urma pe Domnul cand fac, de fapt, lucruri contrare a ceea ce El doreste. A uita acest lucru inseamna a uita ca diavolul este "maimuta lui Dumnezeu". Ajungem, vrand nevrand, la problema deosebirii duhurilor, care e prea importanta, serioasa si complicata pentru a vorbi de ea aici, la "generalitati".

Nu vreau sa inchei inainte de a observa ca este desarta pornirea de a intelege TOT ceea ce Dumnezeu ne-a revelat. Exista un mister in oricare revelatie, adica ceva ce, oricat de ascutita ar fi mintea noastra si oricat ne-am bate capul, nu avem cum sa intelegem. Daca noi am fi putut intelege, nu ar fi fost nicio nevoie ca Dumnezeu sa ne descopere aceste lucruri, fiindca le-am fi putut cunoaste folosind exclusiv glagoria noastra. Asta nu inseamna ca reflectia teologica nu are sens, ci, dimpotriva, merita a fi facuta, macar pentru frumusetea exercitiului. Dar, un lucru e clar: teologia, despre care s-a spus ca incepe acolo unde se termina filosofia, are la randul ei o capabilitate limitata. La randul ei, se termina acolo unde incepe nepatrunsul si unde nici ingerii din Cer nu cuteaza a privi.

[Ioan_Cezar]

După admirabila postare a lui Mihnea, aş aduce în completare o scrisoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul (din colecţia "Rugăciunea" - pag. 49):

"Învăţătorul a tot binele este Domnul, Mântuitorul nostru. Dacă vă veţi preda Domnului cu tot sufletul, vă va învăţa El Însuşi sau printr-un înger toată ştiinţa creştinismului.
Lepădarea de sine, tendinţa de a fi întotdeauna gata spre a sluji celorlalţi, lăsarea totală în voia Domnului împreună cu aflarea în El prin rugăciune - sunt producătorii vieţii duhovniceşti."

P.S. Ce înţelegi prin "sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii"? M-ar interesa, te rog frumos, cuvântul "asimilare" întrucât nu sunt sigur că avem aceleaşi accepţiuni ale acestui termen şi din această pricină nu înţeleg bine afirmaţia ta. Ce înţelegi prin acesta? (avansez de pe acum un cuvânt complementar - acomodare; poate îl lămurim şi pe acesta mai târziu, după ce convenim asupra termenului de asimilare)

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

După admirabila postare a lui Mihnea, aş aduce în completare o scrisoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul (din colecţia "Rugăciunea" - pag. 49):

"Învăţătorul a tot binele este Domnul, Mântuitorul nostru. Dacă vă veţi preda Domnului cu tot sufletul, vă va învăţa El Însuşi sau printr-un înger toată ştiinţa creştinismului.
Lepădarea de sine, tendinţa de a fi întotdeauna gata spre a sluji celorlalţi, lăsarea totală în voia Domnului împreună cu aflarea în El prin rugăciune - sunt producătorii vieţii duhovniceşti."

Ca si in citatul postat de tine ,si eu cred in predarea in voia lui Dumnezeu , dar doar cu sinceritatea intregului eu al meu ,inclusiv cu a partii mele neintelegatoare .
Poate unii se predau lui Dumnezeu frumosi albi si puri. Eu ma arat lui Dumenzeu gol,asa cum sunt ,si de aceea am nevoie de un filtru , ca sa nu scap nimic din ceea ce sunt ,si slava lui Dumnezeu sa se arate si mai mult , in toate ungherele intunericului din mintea mea.

P.S. Ce înţelegi prin "sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii"? M-ar interesa, te rog frumos, cuvântul "asimilare" întrucât nu sunt sigur că avem aceleaşi accepţiuni ale acestui termen şi din această pricină nu înţeleg bine afirmaţia ta. Ce înţelegi prin acesta? (avansez de pe acum un cuvânt complementar - acomodare; poate îl lămurim şi pe acesta mai târziu, după ce convenim asupra termenului de asimilare)

Am vrut sa spun simplu , ca iubirea precum si invataturile bune ale ortodoxiei , trebuie amestecate cu eul nostru , 'asimilate' ,inghitite ,intelese pe toate partile , chiar daca initial avem respingeri din partea organismului . Trebuie sa iesim cu Dumnezeu la pescuit pe corabia noastra ,dupa ce ne convingem singuri ,ca fara El ,navoadele ne sunt goale.
Noi nu ne acomodam cu Dumnezeu, noi depindem de El.

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Desigur ca oamenii au un filtru prin care trec faptele lor, intentiile, ceea ce aud ori spun ei insisi: noi, crestinii, numim acest filtru "constiinta". Desigur ca toti cei care Il cauta pe Domnul iubesc legile Lui, fiindca il iubesc pe Domnul si stiu bine cat de mult doreste El ca acele legi pe care ni le-a transmis sa fie urmate, fiindca de asta depinde daca vom fi aproape de El milioane si milioane de ani, ori vom fi despartiti de El in tot acest timp.

Acuma, problema mare este ca filtrul acesta poate fi bine format sau rau format. Constiinta poate fi bine formata ori rau formata. Cand e bine formata, ea este, cu adevarat, "vocea lui Dumnezeu" in spiritul nostru. Dar ea poate fi si pervertita, pana acolo incat oamenii se pot amagi singuri ca L-ar urma pe Domnul cand fac, de fapt, lucruri contrare a ceea ce El doreste. A uita acest lucru inseamna a uita ca diavolul este "maimuta lui Dumnezeu". Ajungem, vrand nevrand, la problema deosebirii duhurilor, care e prea importanta, serioasa si complicata pentru a vorbi de ea aici, la "generalitati".
.

E admirabil ca aveti lucrurile asa clare . Raul e rau si binele e bine, si constiinta vine intotdeauna si ne duce de mina in directia dorita . Cel putin in acest aspect oare nu este o gandire ramasa la nivelul VT ? Apostolul Pavel nu avertizeaza ca nivelul de la care Logosul preia omenirea este acela al legii morale a VT ,adresate aceleiasi constiinte de care vorbiti , dar al carui rezultat a fost exprimat astfel: 'fac raul care nu vreau sa il fac '?
NT propune o alta abordare,in care bineinteles ca se priau comandamentele anterioare : sa nu furi,sa nu ucizi , care insa nu puteau fi indeplinite doar prin simplu fapt ca avem o constiinta.
Deci nu putem identifica filtrul propriu cu constiinta . Pentru ca nu avem aceasta constiinta,ci ne zbatem sa o avem.Constiinta este pervertita,este in adormire ,sub greutatea pacatelor noastre.
Singurul lucru pe care il avem sigur , nu este cunoasterea binelui si a raului ,definitia clasica vechi-testamentara a constiintei, ci cunoasterea nimicniciei noastre . Acesta este eul nostru ,filtrul nostru ,anume smerenia ,si zdrobirea inimii . Doar unei astfel de alcatuiri interioare ,care nu mai asteapta nimic de la sine , vine si ii vorbeste vocea lui Dumnezeu .

Si inchei cu un singur exemplu,pentru a sublinia mai bine contextul in care am simtit nevoia acestui dialog.
Recunosc,cu filtrul meu personal si carcotas ,cercetator si dornic de adevar , ca nu inteleg multe din comandamentele ortodoxe. Dar totodata vad in mine si incapatinarea de a le intelege, de a crede in ele cand mintea vede peste tot contradictii , de a le simti in paine ,in ulei,in spovedanie , cand ratiunea nu are raspunsuri. Si acestea din urma tot din filtrul meu fac parte. Deci ma accept asa cum sunt ,cu toate contradictiile mele. Alternativa ar fi sa nu imi accept greutatile de intelegere si indoielile ,sa ma mint ca totul este ok, si,urmind o anumita reteta standard voi gasi impacarea cu mine. Poate intr-o zi vor apare si shortcuturile ca sa nu mai fie nevoie sa ma accept si sa trec cumva direct la actiune . Dar e cert ,ca atata vreme cat am actionat fara a fi eu insumi ,mai mult am ratacit. Prefer sa imi accept si sa imi plang nimicnicia ,decat sa nu o recunosc, si apoi sa incerc cumva,de la acel moment zero ,cu tot ansamblul personalitatii mele, sa pun niste baze mai bune, astfel ca , doar cu ajutorul lui Dumnezeu , sa pot iesi la lumina.