Filtru propriu

[Ioan_Cezar]

După admirabila postare a lui Mihnea, aş aduce în completare o scrisoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul (din colecţia "Rugăciunea" - pag. 49):

"Învăţătorul a tot binele este Domnul, Mântuitorul nostru. Dacă vă veţi preda Domnului cu tot sufletul, vă va învăţa El Însuşi sau printr-un înger toată ştiinţa creştinismului.
Lepădarea de sine, tendinţa de a fi întotdeauna gata spre a sluji celorlalţi, lăsarea totală în voia Domnului împreună cu aflarea în El prin rugăciune - sunt producătorii vieţii duhovniceşti."

P.S. Ce înţelegi prin "sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii"? M-ar interesa, te rog frumos, cuvântul "asimilare" întrucât nu sunt sigur că avem aceleaşi accepţiuni ale acestui termen şi din această pricină nu înţeleg bine afirmaţia ta. Ce înţelegi prin acesta? (avansez de pe acum un cuvânt complementar - acomodare; poate îl lămurim şi pe acesta mai târziu, după ce convenim asupra termenului de asimilare)

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

După admirabila postare a lui Mihnea, aş aduce în completare o scrisoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul (din colecţia "Rugăciunea" - pag. 49):

"Învăţătorul a tot binele este Domnul, Mântuitorul nostru. Dacă vă veţi preda Domnului cu tot sufletul, vă va învăţa El Însuşi sau printr-un înger toată ştiinţa creştinismului.
Lepădarea de sine, tendinţa de a fi întotdeauna gata spre a sluji celorlalţi, lăsarea totală în voia Domnului împreună cu aflarea în El prin rugăciune - sunt producătorii vieţii duhovniceşti."

Ca si in citatul postat de tine ,si eu cred in predarea in voia lui Dumnezeu , dar doar cu sinceritatea intregului eu al meu ,inclusiv cu a partii mele neintelegatoare .
Poate unii se predau lui Dumnezeu frumosi albi si puri. Eu ma arat lui Dumenzeu gol,asa cum sunt ,si de aceea am nevoie de un filtru , ca sa nu scap nimic din ceea ce sunt ,si slava lui Dumnezeu sa se arate si mai mult , in toate ungherele intunericului din mintea mea.

P.S. Ce înţelegi prin "sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii"? M-ar interesa, te rog frumos, cuvântul "asimilare" întrucât nu sunt sigur că avem aceleaşi accepţiuni ale acestui termen şi din această pricină nu înţeleg bine afirmaţia ta. Ce înţelegi prin acesta? (avansez de pe acum un cuvânt complementar - acomodare; poate îl lămurim şi pe acesta mai târziu, după ce convenim asupra termenului de asimilare)

Am vrut sa spun simplu , ca iubirea precum si invataturile bune ale ortodoxiei , trebuie amestecate cu eul nostru , 'asimilate' ,inghitite ,intelese pe toate partile , chiar daca initial avem respingeri din partea organismului . Trebuie sa iesim cu Dumnezeu la pescuit pe corabia noastra ,dupa ce ne convingem singuri ,ca fara El ,navoadele ne sunt goale.
Noi nu ne acomodam cu Dumnezeu, noi depindem de El.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Ca si in citatul postat de tine ,si eu cred in predarea in voia lui Dumnezeu , dar doar cu sinceritatea intregului eu al meu ,inclusiv cu a partii mele neintelegatoare .
Poate unii se predau lui Dumnezeu frumosi albi si puri. Eu ma arat lui Dumenzeu gol,asa cum sunt ,si de aceea am nevoie de un filtru , ca sa nu scap nimic din ceea ce sunt ,si slava lui Dumnezeu sa se arate si mai mult , in toate ungherele intunericului din mintea mea.

Am vrut sa spun simplu , ca iubirea precum si invataturile bune ale ortodoxiei , trebuie amestecate cu eul nostru , 'asimilate' ,inghitite ,intelese pe toate partile , chiar daca initial avem respingeri din partea organismului . Trebuie sa iesim cu Dumnezeu la pescuit pe corabia noastra ,dupa ce ne convingem singuri ,ca fara El ,navoadele ne sunt goale.
Noi nu ne acomodam cu Dumnezeu, noi depindem de El.

Mă regăsesc şi eu în frământările tale. Aş vrea să îţi spun câte ceva din cum văd lucrurile acum.
Mai întâi disting două "înţelegeri", două moduri de a fi ale înţelegerii.
Înţelegerea este una subţire, duhovnicească şi se dă ca dar prin Harul lui Dumnezeu. Nu stă în puterea eului meu lumesc să o realizez. eu nu pot cunoaşte duhovniceşte, însă eu luminat de Har, da, nădăjduiesc şi cred că pot cunoaşte duhovniceşte (Doamne ajută!).
Înţelegerea e şi grosolană, lumească. Pe aceasta o ştiu mai bine, sunt plin de ea (şi de fumurile ei). Dar ea nu poate cunoaşte pe Dumnezeu, nu poate fi în părtăşie cu Harul, autoexcluzîndu-se. Când Harul se coboară, mintea tace deja. Inclusiv partea senzorială tace, se suspendă. Intră în joc doar simţurile duhovniceşti (ale cămăşii pe care am îmbrăcat-o prin Sfântul Botez).

Ai nevoie de un filtru, insişti. OK. Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face e acesta: Cerem lui Dumnezeu să ni-l dăruiască! Prin el să ne vedem şi să vedem toate cele de folos...

Ungherele întunericului sunt construite şi automenţinute prin ataşamentul la duhul cel lumesc, la schemele noastre mintale lumeşti. Lumina la care râvnim şi care e aducătoare de sinceritate vine exclusiv prin har. E lumina harului. Să cerem har! Şi întunericul va dispărea, când harul va veni. Rugăciunea cu lacrimi de căinţă e aducătoare de lumină în ochii sufletului.

"Nimeni, rupînd petic de la haina nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potriveşte la cea veche." (Lc, 5,36)
Privind prin lentila acestui verset, cred că Învăţăturile Bisericii nu ar trebui amestecate cu eul nostru cel lumesc (cum oare săfie eul nostru, de nu lumesc?). Mai degrabă îmi pare că eul lumesc trebuie să se dea la o parte. Eul nostru cel lumesc este un zid gros de stări sufleteşti, gânduri şi obişnuinţe, prin care lumina nu trece de nu retragem fie şi măcar un gând, o obişnuinţă, o mică ambiţie de-a noastră, deşartă... Eul nostru e opac tocmai prin densitatea repetării nesfârşite a aceloraşi scheme păcătoase, deprinse încă din copilărie şi, mai vârtos, din adolescenţă. Dureroasă e orice izbitură în zidul minţii noastre! Turnul babilonian al minţii, însă, trebuie cutremurat bine, aşa cum omul gospodar bate bine covoarele...


Asimilarea e pentru mine a integra un conţinut nou într-un mecanism de gândire vechi.
Cam ceea ce am constatat că facem deseori, cam ce cred că fac majoritatea teologilor scolastici, livreşti. Dar haide să ne reamintim cuvântul Scripturii: "Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi... Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra." (Lc, 5-37)
Deci trebuie schimbat burduful vechi (al duhului lumesc) cu unul nou (cel al credinţei).
Cel vechi se leapădă, se aruncă, deşertăciune fiind.
Această schimbare a burdufului e cam ce încercam să spun prin termenul de "acomodare". Adică schimbarea/transformarea vechilor scheme în altele noi - cele ale credinţei şi cugetării duhovniceşti. Cât timp coexistă (se înfruntă cu mare consum emoţional, dramatic, conflict cel puţin nevrotic) legile celor două duhuri în noi, se va întâmpla aşa:
"Şi nimeni, bând vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: e mai bun cel vechi." (Lc., 5-39)
Aceasta fiind rezistenţa la acomodare, la înnoirea minţii, la abandonarea vechilor obiceiuri de a fi, acelea ale lui Adam cel vechi. Rezultat: respingem înnoirea minţii. Batem pasul pe loc. Rămânem în apropierea Bisericii dar nu facem pasul înlăuntru.

Asimilarea Tradiţiei la eu îmi pare un proces răsturnat; o eroare. Dimpotrivă, tind să mă rog lui Dumnezeu pentru exact opusul - asimilarea mea la Tradiţie (la bolta cerească a revelaţiilor în sfinţi).
În schimb, acomodarea mea (transformarea, înnoirea minţii, pocăinţa) sub învăţătura Bisericii e posibilă şi de dorit. Calea e bunăvoinţa de a lepăda vechile ataşamente. Desigur, ajutat de har, care se găseşte în primul rând în atmosfera Duhului Bisericii.

[iustin10]

@ Cezar

As dori sa combat o oarecare rigiditate in intelegerea termenilor duhovnicesti
Vorbesti si se vorbeste si in scriptura de dezbracarea de omul cel vechi , omorarea lui, si invierea omului cel nou ,in Biserica,prin har ,in Hristos.
"Eu nu mai traiesc ci Hristos este cel ce traieste in mine" spune apostolul Pv.
Dar pe de alta parte recunosti ca tu personal precum si majoriotatea celorlalti suntem preponderant la nivelul eului lumesc .
Trecerea de la persoana veche la cea noua nu s-a facut si nici nu se poate face aruncand pur si simplu la gunoi haina veche . Numai cineva stapinit de har face aceasta, pentru ca nu isi mai suporta trupul cel vechi al pacatului. Numai primind lumina harului si vazand si simtind in interior frumusetea dumnezeirii , toate cele vechi ni se par desarte. Deci ,ca sa aruncam haina cea veche,trebuie neaparat sa avem una noua . Cine ar fi intelept,daca si ar arunca haina in mijlocul iernii,doar pentru ca e veche,pina nu ar avea o haina si o caldura noua?
Pentru a primii harul trebuie sa facem si noi niste pasi . Desi harul este darul lui Dumnezeu, si noi trebuie sa facem un lucru,fara de care harul nu soseste nicidecum ,si anume : trebuie sa ne cunoastem starea decazuta si pacatoasa, sa ne cunoastem poftele,patimile , indoielile si razvratirile . Altfel riscam sa credem ca harul exclusiv va face totul ,printr-un procedeu mecanic,in care investim doar o cantitate de rugaciuni si de mers la biserica, si primim automat harul. Parerea mea este ca trebuie sa recunoastem ca AVEM NEVOIE de har , si asta nu o putem face fara a ne cunoaste pe noi insine.
De aceea avem nevoie sa ne cunoastem ,sa acceptam ca asa suntem,dar asta nu inseamna ca sa ne si invoim cu pacatul nostru. Recunosc ca ma indoiesc de multe dogme ortodoxe,dar nu exclud ca ele sa fie corecte , si doar eu insumi sa fiu intunecat la un anumit moment al evolutiei mele . Imi accept indoiala ,dar aceasta nu imi omoara speranta in Adevar.
Rugaciunea e buna,atunci cand vine din nevoie , din strigatul interior,din admiratia coplesitoare fata de Dumnezeu si din inima .Dogma e buna atunci cand o intelegem,chiar daca pentru aceasta trebuie sa ne recunoastem deschis toate indoielile. Participarea la slujbe e buna,atunci cand intelegem slujba , si retraim farmecul si misterul ei.
Aceasta este saminta care aduce rod,din parabola semintelor , anume intalnirea Cuvantului cu eul nostru ,precum intalnirea semintei cu pamantul cel bun,si intelegerea noastra a Cuvantului trecandu-l prin filtrul propriu , insotita apoi de revelatia Cuvantului catre noi . Dupa aceasta etapa,a revelatiei , rolul filtrului propriu se schimba , el devine doar o lentila muta de admiratie in fata perfectiunii si frumusetii divine.
Coplesit de har ,eul nostru ar vrea sa dispara, pentru a nu stingheri in nici un fel cu micimea sa, frumusetea revelatiei divine.

[dobrin7m]

"16. Tăiaţi-vă'mprejur învârtoşarea inimii voastre , şi cerbicea voastră n'o mai întăriţi ." Deut.10

6. Domnul va curăţi'mprejur inima ta şi inima urmaşilor tăi, aşa ca tu să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti." Deut. 30

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

@ Cezar

As dori sa combat o oarecare rigiditate in intelegerea termenilor duhovnicesti
Vorbesti si se vorbeste si in scriptura de dezbracarea de omul cel vechi , omorarea lui, si invierea omului cel nou ,in Biserica,prin har ,in Hristos.
"Eu nu mai traiesc ci Hristos este cel ce traieste in mine" spune apostolul Pv.
Dar pe de alta parte recunosti ca tu personal precum si majoriotatea celorlalti suntem preponderant la nivelul eului lumesc .
Trecerea de la persoana veche la cea noua nu s-a facut si nici nu se poate face aruncand pur si simplu la gunoi haina veche . Numai cineva stapinit de har face aceasta, pentru ca nu isi mai suporta trupul cel vechi al pacatului. Numai primind lumina harului si vazand si simtind in interior frumusetea dumnezeirii , toate cele vechi ni se par desarte. Deci ,ca sa aruncam haina cea veche,trebuie neaparat sa avem una noua . Cine ar fi intelept,daca si ar arunca haina in mijlocul iernii,doar pentru ca e veche,pina nu ar avea o haina si o caldura noua?
Pentru a primii harul trebuie sa facem si noi niste pasi . Desi harul este darul lui Dumnezeu, si noi trebuie sa facem un lucru,fara de care harul nu soseste nicidecum ,si anume : trebuie sa ne cunoastem starea decazuta si pacatoasa, sa ne cunoastem poftele,patimile , indoielile si razvratirile . Altfel riscam sa credem ca harul exclusiv va face totul ,printr-un procedeu mecanic,in care investim doar o cantitate de rugaciuni si de mers la biserica, si primim automat harul. Parerea mea este ca trebuie sa recunoastem ca AVEM NEVOIE de har , si asta nu o putem face fara a ne cunoaste pe noi insine.
De aceea avem nevoie sa ne cunoastem ,sa acceptam ca asa suntem,dar asta nu inseamna ca sa ne si invoim cu pacatul nostru. Recunosc ca ma indoiesc de multe dogme ortodoxe,dar nu exclud ca ele sa fie corecte , si doar eu insumi sa fiu intunecat la un anumit moment al evolutiei mele . Imi accept indoiala ,dar aceasta nu imi omoara speranta in Adevar.
Rugaciunea e buna,atunci cand vine din nevoie , din strigatul interior,din admiratia coplesitoare fata de Dumnezeu si din inima .Dogma e buna atunci cand o intelegem,chiar daca pentru aceasta trebuie sa ne recunoastem deschis toate indoielile. Participarea la slujbe e buna,atunci cand intelegem slujba , si retraim farmecul si misterul ei.
Aceasta este saminta care aduce rod,din parabola semintelor , anume intalnirea Cuvantului cu eul nostru ,precum intalnirea semintei cu pamantul cel bun,si intelegerea noastra a Cuvantului trecandu-l prin filtrul propriu , insotita apoi de revelatia Cuvantului catre noi . Dupa aceasta etapa,a revelatiei , rolul filtrului propriu se schimba , el devine doar o lentila muta de admiratie in fata perfectiunii si frumusetii divine.
Coplesit de har ,eul nostru ar vrea sa dispara, pentru a nu stingheri in nici un fel cu micimea sa, frumusetea revelatiei divine.

Prin ce filtru să ne cunoaştem? Prin ce filtru să ne cunoaştem patima?
Cu ochii lui, viciosul îşi cunoaşte patima şi ... o consideră bună. Şi continuă să păcătuiască.
Cu mintea lor, romanii îşi cunoşteau pornirile şi... le considerau bune. Iar pe creştini, prin prisma filtrului roman, îi considerau nebuni şi buni de răstignit pe Via Appia.
Cu ochii/filtrul lui, cu mintea şi credinţa lui, Saul prigonea pe creştini. Şi, până când nu a orbit de ochii aceia ai lui, nu a dobândit noul filtru, dăruit de Hristos. Abia după cercetarea lui de către Hristos a devenit Apostolul Pavel.

Cu filtrul credinţei, cu filtrul Poruncilor, când mă cercetez mă găsesc păcătos. Voiesc să mă schimb, să mă lepăd de haina veche dar mă descopăr nepriceput. Astfel înţeleg că nu îmi e de ajuns acest nou filtru, al credinţei. Nu ajunge pentru a mă înnoi substanţial. Atunci ce mai trebuie? Puterea Dumnezeiască, lucrătoare în slăbiciunea mea. Harul. El completează credinţa mea, răspunzîndu-i, şi astfel făcînd ca credinţa să devină lucrătoare, prin fapte. Fapte noi, care diferă de cele vechi pentru că izvorăsc din credinţă şi har. Aici e şi deosebirea faţă de faptele bune ale omului natural, care izvorăsc doar din ale firii.

Cât despre rugăciune, dacă e să o las cum zici tu la cheremul meu ("din nevoie"), apăi s-ar putea să nu mă mai rog niciodată... Rugăciunea nu se face "din nevoie", sau nu doar din nevoie, ci din credinţă şi har. Dintr-o altă înţelegere a mea, a lumii, a Dumnezeirii - dobândită prin lucrarea harului în om.
Şi mai e o nuanţă, desprinsă din practică: dincolo de orice nevoie, rugăciunea se face şi pentru că izvorăşte din ...rugăciune.

[iustin10]

@Cezar

Sunt de accord cu dinamica aceasta credinta soseste ,ne arata ce e rau in noi,iar apoi harul ne si ajuta sa facem ce e bine .
Doar vreau sa detaliez si rolul eului nostru in acest proces.
Credinta si harul nu vin ca un alter ego al nostrum,ca ceva diferit de noi.
Vin peste noi,ne transforma,lucreaza cu materialul stapinului ca sa zic asa. As fi vrut sa zic cu materialul clientului,dar ce avem noi sa nu fie de la Dumnezeu?
Dumnezeu ne-a creat si tot ce a creat El este bun. Aceasta creatie a lui Dumnezeu,omul , a primit calitati asemanatoare lui Dumnezeu :libertate,discernamint ,e drept,discernamintul l-a luat omul cam peste rand,din copacul binelui si al raului.
Hristos vine pentru a restaura omul ,pentru a reface legatura cu Dumnezeu a acestuia. El nu vine pentru a elimina omul, asa cum a facut-o la potopul lui Noe,eliminind fizic oamenii. De data aceasta ii restaureaza din interiorul lor. De aceea preia ce gaseste si transforma. Gaseste pescari,ii face apostoliu. Gazseste vamesi ,ii face altruisti. Gaseste curve ,le arata dragostea adevarata. Gaseste talhari, ii face mai drepti ca judecatorii lor. Gaseste dogmatici agresivi (Saul) si ii preface in invatatori plini de abnegatie (Pavel) ,luand ce era bun dinainte
Asa si pe noi: ne gaseste inselatori,talhari,desfranati si ne preface in sfinti.
Dar se pune o intrebare .
Pe toti poescarii ii cinsteste la fel ? Pe toate curvele le vindeca? Pe toti vamesii ii face drepti?
Toti talhari devin drepti?
Iata ca dintre cei doi talhari, doar unul devine drept ,celalalt rade de Hristos. De ce?
Pentru ca nu si-a urmat dreptatea din sinea lui,ca ,si a ras impreuna cu multimea.Talharul cel dreptv,vede ticalosia sa,pedeapsa sa meritata , si face comparatie ,cu pedeapsa asemanatoare a lui Hristos,dar culmea , pentru fapte cu mult mai bune devcat ale celorlalti,care il rastignisera De aceea se revolta,pentru ca judeca correct. Talharul nedrept se complace ,pentru ca se limiteaza sa judece ca ceilalti,nu dupa dreptate.
La fel si cu Petru ,il allege pe el sa fie un fel de conducator al apostolilor,tocmai pentru ca in viata de pescar era mai daruit,dar si mai aprins,mai sincer,dar si mai dur
Deci Dumnezeu preia ce gaseste in noi , se foloseste de judecatile noastre ,de calitatile noastre,si ne transforma defecetele .
Iubirea fizica de barbat a defranatei,devine iubire de Hristos.Se pastreaza calitatea de a iubi,dar I se da un nou inteles .Ea e iertata pentru ca a iubit mult,adica a stiut ce e iubirea,dar a indreptat-o in directive gresita.
Deci nu trebuie sa ne amagim asteptind pasivi harul sa resolve totul in noi. Ci trebuie sa ne analizam , sa fim pregatiti ,autentici,[pentru ca atunci cand va veni credinta si harul sa gaseasca un teren prielnic
Nu mi se pare incurajator sa stam cu mainile in san,sa nu facem nici o fapta altruista,pentyru ca noi orcum suntem rai si lipsiti de har. Sa incepem ,asa rai cum suntem,sa daruim un leu,un zambet ,dar sa daruim, si asa harul se va lipi mai tare de noi

Aceste aspect se afla si in dogmatica,ca noi trebuie sa conlucram cu harul ,nu sa stam pasivi
Sunt convins ca toti il stim, care iubim adevarul si nu admitem afirmatii secatnte despre predestinatie sau exclusivitatea harului . Dar vreau ca sa purtam in minte si in vorbe aceste lucruri,si sa nu ne grabim sa judecam rigid o despartire a notiunilor .
As vrea ca in dialoguri sa transpara si aceste aspecte,de incurajare a germenilor buni din noi,nu numai descurajarea care pe unii ii poate indeparta.
Fiecare din noi sa fie constient ca e ok pentru faza actuala asa cum e, si el si interlocutorul sau, si mai bun de atata il va face doar Dumnezeu.
Daca nu ne acceptam pe noi,nu acceptam nici pe ceilalti, si Dumnezeu cum isi poate revarsa mila acolo unde exista cel mai mic refuz ? Trebuie sa ajungem la starea interioara in care sa constientizam ca avem nevoie de Dumnezeu ,si atunci El va veni .