Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[flying]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Flying, duhovnicul dumitale personal este la curent cu aceasta gandire ?
Te rog, cand te intalnesti cu el, spune-i asa: "Parinte, Duminica, 27 iulie, pe la ora iesirii de la biserica, eu am postat unui coleg de forum care nu avea duhovnic mesajul ca, daca cineva nu are duhovnic personal, atunci nu e ortodox. O fi bine ?"

Bine,draga coleg catolic,sa reformulez: daca ai peste 7 ani si nu ai duhovnic nu esti ortodox .Cei care sunt botezati ,au peste 7 ani si nu au duhovnic sunt ortodocsi... doar cu numele.

În prealabil postat de flying

Bine,draga coleg catolic,sa reformulez: daca ai peste 7 ani si nu ai duhovnic nu esti ortodox .Cei care sunt botezati ,au peste 7 ani si nu au duhovnic sunt ortodocsi... doar cu numele.

Atunci, imi pare rau sa-ti zic, dar Romania tocmai a scazut de la 89% ortodocsi la 40%, sau mai putini.

[flying]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Atunci, imi pare rau sa-ti zic, dar Romania tocmai a scazut de la 89% ortodocsi la 40%, sau mai putini.

Presupunand ca esti Atotstiutor(adica stii cati au duhovnic si cati nu din toata Romania):Asa...si?

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Atunci, imi pare rau sa-ti zic, dar Romania tocmai a scazut de la 89% ortodocsi la 40%, sau mai putini.

Numai Dumnezeu stie procentele exacte, in rest doar presupuneri. :D

[florin.oltean75]

"Lasa grija cea lumeasca", in lume fiind...


Calea formala este "lasarea in Voia Domnului" (Purtatorul de Grija).

Calea profunda este purificarea mintii de fixatii.

[florin.oltean75]

Aspectul pragmatic al intelepciunii – “facerea de bine”

Toate fapturile isi formeaza o conceptie proprie, prin experienta (prin instruire/autoinstruire/autoreglare) cu privire la "pragmatismul dobandirii fericirii" - o fericire inteleasa prin prisma unui anumit filtru axiologic.


Unele devin abile in actiunea de a vana, altele sesizeaza cauzalitati subtile in fluxuri financiare, vulnerabilitati juridice sau productivitatea aliantelor politice/intretinerii relatiilor cu personalitati influente.

Altele se rezuma in a scoate pe piata, in a-si "vinde" diferite forme calificare.


===============================

Care forma este cea mai pragmatica, mai eficienta?

Care dintre ele produce "cantitatea cea mai mare de fericire"?

==============================

Intelepciunea spune astfel:

"Fericirea proprie depinde de fericirea tuturor celorlalte fiinte."

Aceasta este relatia de cauzalitate esentiala in ceea ce priveste productia de fericire proprie.

Fericirea proprie nu depinde doar de fericirea celorlalti crestini sau crestini ortodocsi. Sau numai de fericirea europenilor.

Ci de fericirea tuturor fiintelor "care exista".

Daca una singura este nefericita - fericirea proprie nu poate fi intreaga, nu atinge maximul de potential.

De aceea pentru a produce fericire proprie trebuie cautat in permanenta/lucrat pentru a produce mai intai fericire celorlalti - celor de langa noi iar, in final, tuturor fiintelor.

=========================

In crestinism “facerea de bine” este poruncita.
In budism este explicata.

[florin.oltean75]

Lotusul si porumbelul

”… fără răutate ca porumbeii”

Lotusul budist si porumbelul crestin. Doua simboluri care reflecta acelasi inteles.


Curatenia interioara. Nevinovatia. Puritatea. O stare interioara extra-ordinara, necesara mantuirii (dobandirii fericirii fara-de-sfarsit).

"Oita intre lupi" poate ar fi corespondentul crestin mai adecvat lotusului budist - pentru ca reflecta, asemeni lotusului care creste din noroi, dihotomia realitatii mundane: puritatea interioara in contrast cu impuritatea exterioara. Sau puritatea adancului sufletului in contrast cu impuritatea miscarilor din "vazduhul" sau.


Oita sau porumbelul sunt prin natura lor nevinovate, pure – pot exista fara experienta pradatorului. Lotusul, insa, nu poate rasari fara experienta noroiului.

Din aceasta perspectiva lotusul este un simbol mai profund.

[florin.oltean75]

Am treaba, n-am treaba

“Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.”

Odihna, odihna …este una din proprietatile Marelui Bine – care este Insusi Dumnezeu.

Odihna Promisa este o stare corelata cu nemiscarea sau, poate mai bine exprimat, cu o stare care transcende miscarea.

Odihna, in general, este o stare aflata dincolo de necesitate, de nevoi imperative care trebuie satisfacute prin efort asumat.

Atat budismul cat si crestinismul, in esenta, cauta aceasta nemiscare extraordinara. O nemiscare care nu este o incremenire / inghetare, cadere in amorf sau nefiinta, ci o plenitudine existentiala care deja contine in sine toate miscarile. Odihna ca suma a tuturor expresiilor –iar nu negarea acestora. Comunicarea profunda cu toate partile Intregului (“biserica” in intelesul cel mai adanc al termenului).

In crestinism, formulele semantice radacina directioneaza mintea spre aceasta relaxare suprafireasca, in care intelegerea isi regaseste stralucirea prin unirea/comunicarea progresiva cu Esentialul. “Dialog” direct cu Sursa a Tot Ceea ce Este.

Exemple de propozitii care cultiva psihologia acestei nemiscari:

“Tu Unul Stii de ce am nevoie”
“Vezi si Fă după Mila Ta”
”Loveste-mă si mă Tămăduieste”
”Doboară-mă si mă Ridică”
….
“Toata viata Lui Hristos sa o dam”

Dumnezeu se misca, este Agentul - credinciosul este atent la miscarile Lui Dumnezeu si le primeste indiferent de continutul acestora. Aceasta atentie deosebita este miezul nemiscarii care, in urma unei nevointe persistente, in cele din urma, va rodi in Odihna Vesnica.

Privita prin prisma virtutilor, nemiscarea este exprimata cel mai bine sub forma ascultarii si rabdarii.

Aceasta nemiscare este deosebita de toate celelalte forme de nemiscare, pentru ca doar ea este vazatoare de Dumnezeu.

Una din cele mai eficiente rugaciuni, in acest sens, poate fi gasita in Patericul Egiptean, unde se spune ca un calugar obisnuia sa spuna tot timpul, indiferent de activitatea pe care o desfasura, “N-am treaba!” Se hranea astfel cu mierea nemiscarii in miscare, cu Dumnezeu Insusi.


“Odihna” este un termen mai usor de inteles de mintea umana decat “Dragostea”, prin incarcatura fiziologica care o presupune.

Prin Odihna se ajunge mai usor la descoperirea sensului adanc al Dragostei.

O Dragoste privita prin vartejul miscarilor mundane apare neclara, deformata. Pentru ca ochiul sa fie curat este necesar saltul in centru, in linistea clara, in limpezimea nemiscarii.

Budismul apeleaza, in principiu, la aceleasi formule, cu nuante specifice, bineinteles.

Apofatismul budist insa rezolva direct, profund, toate formele de interactiune subiect – obiect, indiferent de variatie sau expresie. Gaseste linistea clara in orice zgomot produs de coliziunea celor cinci simturi cu lumea.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

"Lasa grija cea lumeasca", in lume fiind...


Calea formala este "lasarea in Voia Domnului" (Purtatorul de Grija).

Calea profunda este purificarea mintii de fixatii.

"Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune?" (Iov 38,22)

A fi în relaţie vie cu Dumnezeu Proniatorul ţi se pare o cale formală, mai exact superficială (câtă vreme dai şi alternativa căii "profunde").
Profund ţi se pare ca omul să-şi purifice mintea de fixaţii (termen vag). Cum? Prin budism, evident, cu tot ce înseamnă aceasta. Inutil să mai recapitulăm, ne-ai ilustrat pe îndelete.

Florin, ce va să însemne că "lăsarea în Voia Domnului" este o cale formală?
Poate că tu îţi închipui că un om creştin devine nepăsător sau superficial implicat faţă de deciziile lui, faţă de viaţa lui, faţă de consecinţele alegerilor lui, faţă de starea lui după moarte etc. - lăsînd pe Dumnezeu să facă toate în locul lui. Cu alte cuvinte sugerezi că un om creştin nu poartă de grijă vieţii lui, ci transferă toată această preocupare lui Dumnezeu. Creştinul ar face orice sau nimic, întrucât are grijă Domnul de viaţa lui...
Aşa reiese, din cum povesteşti.
În realitate, relaţia dintre omul creştin şi Dumnezeu Proniatorul este una de maximă responsabilitate şi grijă. Biserica ne-a arătat întotdeauna ce este această lăsare în Voia Domnului. În finalul postării ai un link lămuritor în această privinţă - un cuvânt al Sfântului Siluan Athonitul.

A fi în relaţie cu Dumnezeu Proniatorul, a te lăsa în Voia Domnului nu înseamnă nimic altceva decât a trăi în asceză creştină, cu iubire de Dumnezeu, cu frică de Dumnezeu. A nu te da cu totul trupului şi lumescului - deşi trăieşti în lume. A nu te lăsa în legea tuturor acestora care trec, în legea deşertăciunii, ci a căuta la Legea Veşniciei.
A purta aşadar, împreună cu Dumnezeu ca aliat/doctor/învăţător, acest război teribil cu moartea din tine, cu înclinaţia irezistibilă spre păcat, cu patimile, cu duşmanii văzuţi şi nevăzuţi care voiesc să îţi fure viaţa, mântuirea, împlinirea, fericirea. Făcînd acest travaliu cu adevărat eroic, zi după zi, nădăjduieşti că Dumnezeu Se va alătura lucrării tale palide şi o va însufleţi, conduce, îndruma până la izbândă, până la cunună chiar. Cu condiţia să renunţi la iluzia izvorâtă din mândrie că tu eşti conducătorul, că tu eşti cârmaciul vieţii tale, că tu poţi urni şi îndrepta lucrurile - iar nu Proniatorul.

Lăsarea în Voia Domnului nu este abandonare pasivă ci travaliul activ cel mai consistent şi mai plin de rost care poate fi înfăptuit de om. El corespunde cel mai bine naturii şi menirii omului.

Dornic de zidire şi înnoire, căutînd şi lucrînd pocăinţa, omul creştin se străduieşte să primească Pronia, spre împlinirea rostului său de om, de făptură a lui Dumnezeu.
"Aşa şi noi, întru înnoirea vieţii să umblăm" - stăruieşte Apostolul (Rm 6,4)
"Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele." (Ps. 50)

Cam asta e lăsarea în Voia Domnului, precum cred şi zic în câteva vorbe; împreună-lucrare dintre om şi Dumnezeu, spre mântuirea şi fericirea noastră, teandrie despre care tu afirmi că este cale formală...
http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ate-68654.html
"Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa."

[florin.oltean75]

Formal, in acest context, nu are sensul negativ derivat de “superficial”, ci pur si simplu evidentiaza ca acest tip de cognitie/relatie/comunicare se bazeaza pe conceperea unor forme.

Cognitia implica intotdeauna trei agenti: subiectul, procesul propriu-zis de constientizare si obiectul constientizat – denumite generic “cele trei sfere ale cunoasterii”.

Cand aceste trei componente sunt concepute exclusiv cu ajutorul unor forme mentale (reprezentari/plasmuiri cultivate in prealabil) - procesul este formal.

Atat timp cat nu se cunoaste natura profunda a acestora - “Eu”, “Tu” si relatia “Eu-Tu”, fiecare in parte sunt concepute exclusiv ca fenomene distincte, complet separate.

“Purificarea mintii de fixatii” inseamna patrunderea dincolo de forma, de plasmuriri (“fixatii”): plasmuirea Eu-lui, plasmuirea Tu-ului, plasmuirea relatiei Eu-Tu.

Aceasta este functia de baza a cunoasterii apofatice.

Cunoasterea catafatica este in sfera expresiei, cea apofatica o transcende.

Cele doua cunoasteri nu se afla in competitie, ci se armonizeaza reciproc, astfel incat, in cele din urma, ard tot ceea ce este necunoscut, ascuns.