GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[CristianR]

În prealabil postat de Mihailc

iar mahmureala e durerea de cap care vine din beţie.

Cred că asta este singura definiție al cărei sens îl cunoșteam corect :)
Celelalte chiar mi-au fost de folos.

[Mihailc]

În prealabil postat de CristianR

Cred că asta este singura definiție al cărei sens îl cunoșteam corect :)
Celelalte chiar mi-au fost de folos.

Bună observaţie, Cristian!

[Mihailc]

Runda a treia, tot definiţii ale Sfântul Grigorie Teologul.

Lentoarea e mişcarea cu anevoie spre ceva.
Zelul e, pe de o parte, imitare, iar, pe de altă parte, un chin.
Când afecţiunea este furată spre un străin dorit, cei vechi o numesc gelozie.
Mândria ştiu că e o umflare a inimii, iar orgoliul este o aprindere pe care o trezeşte uşurătatea.
Trufaş este pentru mine cel ce vrea să pară, iar aroganţa spun că e complăcere de sine.
Smerita-cugetare înseamnă a nu te socoti vrednic, iar aparenţa acesteia e ironia.
Generozitatea e dăruirea simplă a lucrurilor proprii, iar risipirea lor ştiu că e destrăbălarea.
Zgârcenia spun că e lipsă de generozitate.
Măreţia e strălucirea faptelor, iar meschinăria înseamnă a gândi mic despre cele mari.
Propriu unui suflet mare este să poarte toate uşor, iar faptul de a nu suporta nici măcar cele mici e propriu unui suflet mic.

[CristianR]

În prealabil postat de Mihailc

Smerita-cugetare înseamnă a nu te socoti vrednic, iar aparenţa acesteia e ironia.

E rândul meu, acum, să te rog a-mi tâlcui aceasta. Aparența smeritei-cugetări este ironia?

[Mihailc]

În prealabil postat de CristianR

E rândul meu, acum, să te rog a-mi tâlcui aceasta. Aparența smeritei-cugetări este ironia?

Ironia socratică, adică a folosi cuvintele în aşa fel încât să se înţeleagă exact opusul lor. Când Socrate se plângea că nu înţelege ceva, de fapt vroia să spună că el înţelege cel mai bine.

[CristianR]

Acum înțeleg. Mulțumesc.

[Mihailc]

Alte definiţii ale Sfântului Grigorie Teologul

Înomenirea lui Hristos e o altă plămădire a mea, întrucât Dumnezeu a pătimit trupeşte pentru patima mea, iar în schimbul celor ale mele a dat tuturor toate.
A venit dintr-o femeie pentru Eva, dar dintr-o Fecioară, El, care mai înainte vine numai din Tatăl, nenuntit din nenuntiţi.
Încrierea Lui prefigura înscrierea noastră dumnezeiască.
Înfăşarea lui în scutece a fost în locul dezbrăcării lui Adam.
Omorârea pruncilor era desfiinţarea prefigurărilor copilăreşti.
Steaua care a alergat era închinarea creaţiei.
Magii care au alergat şi ei erau intrarea păgânilor în Biserică.
Baia botezului Său a fost curăţirea apelor mele.
Duhul arătat a fost înrudirea Lui mărturisită.
Postirea lui a fost ungerea pentru lupta cu vrăşmaşul.
Ispitirea din Gheţimani a fost o punere la încercare a unirii Sale cu Dumnezeu.
Cununa de spini şi haina de purpură au fost prădarea prin lupte a puterii vrăşmaşului.
Crucea a fost un lemn înalţat în semn de triumf asupra lemnului pomului din rai.
Piroanele au fost fixarea păcatului meu; înăuntrul mâinilor Sale întinse sunt toate.
Gustarea fierii s-a opus gustării din pomul raiului.
Tâlharul care crezând s-a mântuit a fost Adam; celălalt însă a perseverat în rău, măcar că era şi el răstignit.
Întunericul de la ceasul al şaselea a fost doliul lumii pentru Cel ce pătimea, despicarea pietrelor a fost pentru pietrele inimilor, iar scularea morţilor şi intrarea lor în cetate e mutarea adormiţilor la cele de sus.
Coasta din care curge sânge şi apă a fost dublul botez: al înnoirii şi a pătimirii, atunci când vremea prigoanei aduce cu ea primejdie.
Moartea Lui e desfiinţarea morţii mele.
Învierea Lui din morţi e dezlegarea mea din iad, iar suirea Sa la cele de sus mă poartă sus şi pe mine.