Duhovnicul - cine este, cu ce te poate ajuta?

De ce „din păcate”? Duhovnicie vine de la „Duhul Sfânt”, pe care tot omul care-I urmează lui Hristos dorește și trebuie să-L dobândească. Iar felul în care Îl putem dobândi, calea pe care trebuie să mergem o învățăm de la cei care o cunosc mai bine decât noi, îndeosebi de la preoți, căci ei și-au închinat întreaga viață cunoașterii lui Dumnezeu și călăuzirii oamenilor către El.

Nu văd, așadar, cum să se despartă duhovnicia de preoție, preoții, prin natura slujirii lor, fiind cei mai familiarizați cu Duhul Sfânt.

Poate că de multe ori ei sunt asaltați de către credincioși sau credincioase cu probleme diverse, mai mult sau mai puțin personale, unele nefiind izvorâte din căutarea hotărâtă a mântuirii, ci lumești sau sufletești. Preotul îi va îndruma către Hristos, Cel care pe toate le vindecă, îi va învăța cum să trăiască în Biserică, însă de multe ori răspunsul nu e pe placul omului, care a venit să găsească soluții pentru a-și trăi viața așa cum știe și cum îi place, fără a vrea să și-o schimbe.

În cazurile astea, poate că nu s-a adresat persoanei potrivite, căci preotul-duhovnic nu este consilier pentru problemele acestei vieți dacă ele nu au în vedere mântuirea.
În astfel de cazuri poți merge la psiholog sau la consilier, care poate fi și femeie.

[DragosP]

Două meserii inventate ca urmare a despărțirii deja cronice de Dumnezeu.

[AlinB]

Sigur, si un prieten de la care ceri un sfat de suflet e tot un semn al despartirii cronice de Dumnezeu.

Sau este abia in momentul in care ala nu e prietenul tau cu o oarecare poate marunta experienta de viata si poate nu cel mai stralucit in materie de sfaturi, ci un profesionist oarecare?

Nu orice preot este si un bun sfatuitor intr-o chestiune de suflet, nu degeaba oamenii isi cauta duhovnic, nu se duc pur si simplu la ala care e mai aproape sau se nimereste.
Sa fie asta o fitza, neduhovniceasca?

De acord, nu e de ajuns să fie preot ca să fie și bun duhovnic. Pe de altă parte, duhovnicul nu este numai sfătuitor, ci și sacerdot. Iar spovedania este taină, în care pătrunzi ajutat (asistat) de unul căruia i s-a dat de la Dumnezeu acest dar și lucrare, prin succesiune apostolică, motiv pentru care trebuie să fie preot. Ceea ce se petrece la spovedanie nu este doar o convorbire între doi oameni, ci este Dumnezeu prezent, lucrând tainic cu harul său, simțit adesea de credincioși - ca o mână întinsă, ca o mângâiere, o ușurare de povară, o eliberare, o înnoire.

Dacă e vorba doar de sfat duhovnicesc, cred că acesta poate fi primit și de la oameni care nu sunt preoți, indiferent dacă fac sau nu parte din cler. Este destul de greu, însă, dacă te afli mai la începutul vieții în Hristos, să distingi între un bun sfătuitor și unul care doar pare așa. O rugăciune făcută înainte de a merge să cerem sfat sau de a ne găsi duhovnicul potrivit este necesară.

”Duhovnicul este bun in masura in care stie sa se roage si sa caute cuvant de la Dumnezeu, stergandu-se pe sine din fata omului, cautand adica la Dumnezeu ca El sa-i puna in inima cuvant, stiut sau nestiut lui, inteles sau neinteles lui, dar cuvantul pentru ucenic sa fie drept. Si pentru rugaciunea asta, buna sau proasta, inflacarata sau neinflacarata, cred ca Dumnezeu va face taina asta cu noi; si se vor uimi si ucenicii vostri, dar si mai mult ne vom uimi noi insine. Ma iertati ca vorbesc asa; nu stiu, poate ca vorbesc ceea ce deja stiti prea bine. Dar am intalnit in viata mea multi, unii chiar preoti, care nu stiau tainele acestea, si as vrea totusi sa le impartasesc sfintiilor voastre si sa le subliniez.

Revin: aici intervine o noua greutate in a fi duhovnic bun; intervine ca in toate tainele bisericesti. Cum se savarsesc tainele bisericesti? in virtutea vredniciei noastre de om? Biserica, de la inceput si pana astazi, spune: nu pentru vrednicia preotului. Si-l mangaie pe credincios: “nu pentru vrednicia preotului – n-ai nevoie sa-l critici sau sa-l ataci daca vezi in preot nevrednicii -, ci pentru credinta ta”; pentru rugaciunea ucenicului se naste in preot, vrednic sau nevrednic, cuvant de la Dumnezeu.

As vrea sa aduc doua cuvinte – unul de la Sfantul Siluan: un tanar i-a pus Sfantului Siluan intrebarea asta tragica pe care si-o pune si Prea Sfintitul: “De ce sunt asa de putini duhovnici buni astazi?” Si Sfantul Siluan ii da un raspuns probabil neinteles de tanar si neinteles de mine multi ani, dar in perspectiva pe care o dezvolt acum e din ce in ce mai inteles. Sfantul Siluan zice: “Fiindca nu sunt ucenici buni”. Cuvantul Sfantului Siluan a fost un joc de cuvinte. Pe ruseste, “ucenic” – mai ales in cadrul mana*stiresc – se spune “paslusnik”; “paslusnik” inseamna si “ascultator”. Deci, mai ales in cadrul calugariei, ucenicului i se spune “ascul*tatorul”; e staretul si ascultatorul. Deci: de ce nu sunt stareti buni? Fiindca nu sunt ascultatori buni. [...]

Si pentru noi asta este si incurajare, si infricosare, fiindca noi trebuie sa fim la nivelul acestei maretii, acestei taine infricosatoare, intr-adevar. Da, incurajare; pregatiti-va ucenicii in felul acesta: “Nu veniti la mine daca nu aveti intai rugaciune catre Dumnezeu”. Bine, poate nu de prima oara – vorbesc acum un pic formal, pentru ca nu pot sa vorbesc de fiecare caz in parte; dar aici Dumnezeu, nadajduiesc, da intelepciune fiecaruia dintre noi ca sa stim cu fiecare caz cum sa facem. Vorbesc de generalitati, si generali*tatile, precum stiti, sunt limitate, dar cazurile sunt fara de limita, in general, pregatiti-l pe ucenic sa vina stiind ca nu cu duhovnicul vorbeste: “Nu cu mine sa vorbesti, fiule duhov*nicesc (sau fiica); cu Dumnezeu sa vorbesti! Eu nu fac altceva decat sa te aduc la Dumnezeu. De la Dumnezeu cer, in rugaciunile mele de seara si de dimineata, ca Dumnezeu sa-mi dea cuvant pentru tine, ca Dumnezeu sa nu ma lase sa-ti spun cuvant nefolositor, darmite cuvant daunator mantuirii tale”. Atunci incepe sa fie o duhovnicie adevarata." - Pr. Rafail Noica

"Inca un amanunt al duhovniciei: taina spovedaniei. Stim ca preotii trebuie sa tina taina spovedaniei. Dar sa nu credeti ca asta e numai ca sa ocrotim de durere si de rusine si ca sa incurajam sufletul care vine la noi sa se deschida fara frica. Nu este numai asta; este o lucrare mult mai mare. in taina duhov*niciei, precum probabil toti stiti, mai ales a spovedaniei, nu poate sa patrunda diavolul. Dar diavolul, care e si viclean, nu numai rau, stie el cum sa invarta lucrurile ca sa ghiceasca. Dar cu cat il lasam sa ghiceasca mai putin, cu atat o sa avem mai mult ragaz sa se intareasca sufletul care vine la noi. As vrea sa adaug ca in Rusia tarista era o lege civila conform careia, in drept, marturia preotului era fara valoare. Era multa persecutie si atunci, in vremea lui Petru cel Mare, impotriva Bisericii, dar acesta era un lucru intr-adevar minunat, fiindca prin asta legea voia sa ocroteasca taina duhovniciei; preotul sa nu aiba dreptul sa dea marturie, nici buna, nici rea, fiindca nu e vorba de asta in preotie, ci e vorba de a pastra taina duhovniciei. Dar nu numai preotul, fiindca nu este numai o etica profesionala, ca pentru doctori, ci este, iarasi, o lucrare in duh.

Daca ucenicul nu pastreaza taina, apoi taina este aproape anulata. Fiindca daca incepe ucenicul sa spuna: “A, duhovnicul meu mi-a spus asa si pe dincolo”, doua lucruri se intampla: tu, ca duhovnic, nu poti sa dai prajitura unuia si bici celuilalt pentru acelasi pacat, dupa intelepciunea ta de duhovnic stiind ce anume il va mantui si pe unul si pe celalalt, pentru ca este nevoie ca duhovnicul – vorbim din nou de putere, a putea da viata – sa aiba libertate sa dea unuia prajitura si altuia bici, stiind ca unul prin prajitura se va mantui si altul prin bici. Dar daca fiecare incepe sa vorbeasca, o sa se sminteasca. Si la Avva Pimen avem o semismintire dintr-asta, dar el era mult prea intelept ca sa se sminteasca. Auzind ca duhovnicul ii spusese lui: “Lasa gandurile sa intre si lupta-te cu ele in inima”, iar altuia: “Nu lasa ca gandurile sa intre in inima, ci leapada-te de ele cum vezi ca au venit”, tanarul Pimen s-a dus inapoi la avva si l-a intrebat: “Ce e asta, ca mie imi spui una si celuilalt parinte altceva?” Duhovnicul i-a ras*puns: “Pimen, fiule, mi-ai spus sa-ti vorbesc ca sufletului meu; ca sufletului meu ti-am vorbit. Eu ti-am spus ce fac eu!” Si parintele Sofronie explica asa: calugarul celalalt era – hai sa zicem o erezie – “calugar de rand” (om de rand nu exista; fiecare e diferit, dar totusi, exista un adevar si in asta); nu ajungea la un anumit nivel de duhovnicie."

Despre duhovnicie - pr. Rafail Noica: https://rafailnoica.wordpress.com/ca...ovedanie-1994/

[AlinB]

În prealabil postat de N.Priceputu

De acord, nu e de ajuns să fie preot ca să fie și bun duhovnic. Pe de altă parte, duhovnicul nu este numai sfătuitor, ci și sacerdot. Iar spovedania este taină, în care pătrunzi ajutat (asistat) de unul căruia i s-a dat de la Dumnezeu acest dar și lucrare, prin succesiune apostolică, motiv pentru care trebuie să fie preot. Ceea ce se petrece la spovedanie nu este doar o convorbire între doi oameni, ci este Dumnezeu prezent, lucrând tainic cu harul său, simțit adesea de credincioși - ca o mână întinsă, ca o mângâiere, o ușurare de povară, o eliberare, o înnoire.

Nici o problema, poti merge la duhovnic pentru iertare si poti merge pentru un sfat bun undeva unde gasesti un sfat bun, daca duhovnicul nu pare a se ridica la inaltime.

Dar exista si riscul ca duhovnicia sa se amestece cu slabiciunile vizavi de sfaturi, discernamant, etc. cum ar fi duhovnicii care te "spovedesc" de acte cu cip.

Dacă e vorba doar de sfat duhovnicesc, cred că acesta poate fi primit și de la oameni care nu sunt preoți, indiferent dacă fac sau nu parte din cler. Este destul de greu, însă, dacă te afli mai la începutul vieții în Hristos, să distingi între un bun sfătuitor și unul care doar pare așa. O rugăciune făcută înainte de a merge să cerem sfat sau de a ne găsi duhovnicul potrivit este necesară.

Intotdeuna e greu.
Si a distinge intre prieteni este greu, si cand este sa-ti alegi un sot/o sotie este greu, si cu ei petreci mai mult timp chiar.

[sophia]

AlinB - da, exact asta este problema. Multumesc.

Tocmai despre asta este vorba pe acest fir. Sa intelegem institutia/notiunea duhovnicului.
Nu este vorba numai despre spovedanie aici. Duhovnicul nu se rezuma numai la spovedit.
Poti sa te spovedesti la orice preot, dar nu orice preot la care te spovedesti se cheama ca este duhovnicul tau. Mai mult, am inteles ca nu orice preot poate fi duhovnic. Adica ce anume ii trebuie in plus, in afara de slujba speciala ce i-o citeste episcopul locului? Ce anume ii trebuie lui ca persoana sa poata fi duhovnic?

Eu ma refer aici la partea de consiliere, care se pierde si este controversata.
Spovedania nu este totul in credinta, daca nu ai claritate si pace in suflet.
Si mai sunt si problemele care nu sunt pentru spovedanie, nu sunt pacate, dar sunt probleme de suflet.

E vorba si de miile de intrebari pe care le are in credinta fiecare din noi.
Sa te poti duce la biserica sa intrebi, sa ceri ajutor.
Pentru unii duhovnicul este totul in viata, ii sfatuieste in toate si il intreaba orice.
Si ma refer aici la intrebarile legate de credinta, de biserica.

As face aici si paralela cu nasii de cununie sau botez. Si ei au un rol asemanator duhovnicului pana la urma. Nu sunt preoti, dar trebuie sa ii consilieze si ajute pe fini.
Ei nu sunt luati numai pentru slujba de botez sau de cununie, ci pentru toata viata, pentru consiliere si ajutor concret. Si ei ar trebui bine scoliti...

Si inainte vreme existau in biserica diaconi. La inceput erau si femei diaconite.
Acestea se ocupau de femeile si copiii din parohie. Adica presupun ca se ocupau de treburi din biserica, fara a fi preoti. Si ii ajutau pe preoti pe de o parte, care nu se puteau ocupa de toate, iar pe de alta parte ii ajutau pe oameni. Nu stiu exact cat si cu ce anume.

Deci referindu-ne strict la partea de consiliere ar exista posibilitati. In fond cam ceea ce face si acest forum, numai ca mai corect, in cadrul bisericii si fara a rani lumea.
Da, inteleg ca poate ca unii vad si la consiliere un "duh" pe care numai un preot il poate avea.

În prealabil postat de sophia

E vorba si de miile de intrebari pe care le are in credinta fiecare din noi.
Sa te poti duce la biserica sa intrebi, sa ceri ajutor.
Pentru unii duhovnicul este totul in viata, ii sfatuieste in toate si il intreaba orice.
Si ma refer aici la intrebarile legate de credinta, de biserica.

Îmi par justificate problemele pe care le ridici. Și eu cred că ar fi bine ca viața parohială să fie mai bogată, ca pe lângă slujbe – care sunt esențiale, ele fiind principala hrană a sufletului - să existe și un timp al întâlnirilor preoților cu credincioșii. În unele din parohiile bucureștene se rezervă săptămânal un astfel de timp, mai ales pentru tineri. Patriarhul Daniel am constatat că lucrează în sensul acesta, al intensificării vieții parohiilor: sunt preoți mai mulți la fiecare parohie, iar programul este mai bogat, având slujbe mai multe și ore alocate spovedaniei respectiv catehezei.

În orice caz, cred că o participare cât mai frecventă la viața Bisericii ar rezolva problemele lipsei de comunicare. Pe de o parte, răspunsuri primim la predică (mulți constată adesea că preotul parcă vorbește pentru ei), pe de altă parte, te poți apropia de creștini care au avut probleme similare și îți pot împărtăși din experiența lor. Apoi, sigur că sunt și cărțile, multe dintre ele recomandate și pe acest forum.

Poate îți amintești că părintele Galeriu dădea tuturor la spovedanie următorul program de viață:
1. Să iubiți Biserica - participare la Sf. Liturghie și la celelalte slujbe, dacă se poate;
2. Rugăciune zilnică: rugăciunile de dimineață și de seara, la cele 3 mese, precum și cea de toată vremea („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”); pentru aceasta din urmă recomanda să i se aloce și un timp special, de 10-15 minute, în care mintea să nu se îndeletnicească decât cu ea;
3. Citire în fiecare zi câte puțin din cărțile sfinte: Noul Testament, Sfinții Părinți ș.a.
4. Cu lumea să aveți legătură divină, iar nu păgână.

Cred că asta e cam tot ce-i trebuie unui om ca să fie creștin. Doamne ajută!

P.S. Cred, totuși, că felul specific în care Biserica se adresează credincioșilor – îi învață, îi consiliază, îi mângâie, dacă vrei, îi hrănește duhovnicește, cu alte cuvinte – este prin intermediul slujbelor, care acum, în perioada Triodului, sunt multe și deosebit de adânci. Cine poate participa la toate, începând cu Canonul cel Mare din prima săptămână, apoi cu celelalte și terminând cu Deniile, mult folos duhovnicesc și sufletesc va avea. Se poate ca, petrecând cât mai mult cu Biserica acest post, întrebările și neliniștile care nu-și găsesc răspuns să dispară.
Știu că în străinătate, unde te afli, biserica nu îți este aproape, poate nici slujbele nu se fac așa ca în țară, însă prezența integrală în biserică (trup, minte și inimă) nu cred că se poate înlocui cu ceva.