Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Daca doresti libertatea, atunci incearca mai intai sa te eliberezi de tine insuti. Daca pentru stiinta si cunostinta a fost valabila regula “cunoaste-te pe tine insuti”, pentru morala este valabila regula: “dezrobeste-te de tine insuti”.
Daca vrei sa ajungi la libertate prin revolutie, fa mai intai revolutie in tine insuti; si te vei incredinta apoi ca toate celelalte revolutii sunt de prisos.
Daca vrei sa ajungi la libertate prin razboi, porneste mai intai razboi impotriva ta insuti; si daca vei duce acest razboi la bun sfarsit, atunci te vei convinge ca toate celelalte razboaie sunt de prisos.
Spui ca doresti libertatea? Atunci trebuie sa stai alaturi de Dumnezeu impotriva ta insuti si impotriva lumii.
Invinge-te pe tine insuti, si vei fi in afara tuturor inchisorilor si a tuturor coliviilor. [Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"]
Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.
Nu e biruitor mai mare pe pamant decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale. [Parintele Arsenie Boca]

[cristiboss56]

Tot celui ce cere de la tine dă-i,porunceşte Domnul (Luca 6, 30). Iată una dintre cele dintâi porunci ale creştinismului, despre care amintesc deseori şi Domnul, şi Sfinţii Apostoli. Ca să ne facă a o păzi cu mai multă râvnă, ei au înconjurat-o cu cele mai mişcătoare îndemnuri şi cu cele mai înspăimântătoare ameninţări. Oricine ştie asta, şi orice om cu conştiinţă se socoate îndatorat să îi ajute pe nevoiaşi după puterea sa. Totuşi, dacă vom cerceta faptele noastre mai cu asprime, poate nu vom afla nici una pe care s-o împlinim cu mai puţină luare-aminte decât ajutorarea celor nevoiaşi, la care suntem îndatoraţi. Ajutăm în silă, numai ca să scăpăm de cel ce ne bate la cap cu cereri, iar câteodată îl refuzăm cu totul (şi asta nu se întâmplă oare nu câteodată, ci cel mai des?).
Ce n-au mai născocit zgârcenia şi lăcomia ca să-şi îndreptăţească răceala faţă de cei aflaţi în nevoie! “Milogeli făţarnice”, “milogi care nu vor să facă treabă”, “n-avem de unde”, “sunt vremuri grele”, “trebuie să punem deoparte pentru zile negre” şi aşa mai departe. Toate aceste gânduri umblă sub chipul lozincilor de mai sus între cei ce nu iau aminte la datoria lor, trec şi la cei cu luare-aminte şi adeseori îi rătăcesc de la calea dreaptă a făptuirii.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 100)

[cristiboss56]

Nu asculta cu plăcere judecarea altora, bârfa şi cleveteala, pe care unii le răspândesc despre cei apropiaţi ai lor, ci fie curmă-le, dacă poţi, fie îndepărtează-te, ca să nu le auzi. Căci Sfântul Vasile cel Mare îi consideră vrednici de afurisire atât pe osânditori şi pe clevetitori, cât şi pe cei care îi ascultă, neîncercând să-i oprească.


(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, p. 103)

[cristiboss56]

Mândria este cea mai vătămătoare patimă şi este cu atât mai vătămătoare cu cât este mai curată în exterior. Faptul că bătrânii v-au vorbit despre mândrie încă din copilărie înseamnă că Dumnezeu voieşte să vă smeriţi şi este gata să vă dea smerenia dacă o căutaţi... Mândria este în sentimente, nu în atitudinea exterioară.
Binevoiţi mai mult decât orice să vă păziţi ca nu cumva să ajungeţi pe calea ce duce la mândrie şi să vă împotmoliţi pe ea. Primul pas pe această cale este autoaprecierea, sentimentul ascuns că eu sunt cineva, nu un nimeni; al doilea pas este îngâmfarea - sentimentul că eu nu numai că sunt cineva, dar sunt cineva important şi înaintea oamenilor, şi înaintea lui Dumnezeu. Dintre acestea două se naşte apoi toată grămada de gânduri şi sentimente mândre, care sunt cele mai potrivnice lui Dumnezeu.


(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 235)

[cristiboss56]

Tot ceea ce dobândiţi în luptele voastre interioare se reflectă în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva oricărei patimi care provoacă în voi gânduri critice cu privire la aproapele! Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă sugerează împotriva celui care vă nedreptăţeşte. Fie că sunteţi singur în cameră sau cu cineva, orice gând critic, orice mişcare interioară negativă creează o lipsă în cetatea voastră duhovnicească şi în cea a comunităţii voastre. Nici un gând nu se naşte şi nu trece prin minte fără urmări. Având gânduri bune veţi putea vedea în orice persoană pe care o veţi întâlni o fiinţă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, faţa voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relaţiile şi vă vor afecta anturajul. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decât suferinţele şi dragostea pentru fraţi.
De asemenea, este fals şi iluzoriu să aştepţi desăvârşirea unui grup decât pe cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem o idee adevărată şi dreaptă despre ceea ce înseamnă desăvârşirea. Apoi, pentru că desăvârşirea este starea de asemănare totală cu Dumnezeu.


(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 51-52)

[cristiboss56]

- Cum putem vindeca sufleteşte pe cei care cârtesc, defaimă, vorbesc de rău pe aproapele şi nu-şi stăpânesc gândurile, limba şi pântecele?


- Cu iubire veşnică te-am iubit pe tine, zice Dumnezeu. Frate dragă, Dumnezeu din iubirete-aales din mulţimea atâtor oameni. Ţi-a dat viaţă şi te-a aşezat în lumea aceasta. Toţi cu care trăieşti sunt aleşii Lui pe care îi iubeşte şi îi apără. Sunt lângă tine, ca laolaltă să vă iubiţi şi prin aceasta se va vedea teama şi iubirea de Dumnezeu. Cerul şi pământul şi toate fiinţele strigă neîncetat că iubesc pe Dumnezeu. Soarele, luna, stelele, munţii, izvoarele, florile şi toată făptura se pare că strigă: “Iubiţi pe Dumnezeu, iubiţi opera lui Dumnezeu!”
Ce zici de toate astea? Crezi şi nu-L iubeşti? Te poţi gândi să iubeşti altceva decât pe Hristos? Şi totuşi, iată, tu vorbeşti de rău pe cei pentru care Domnul S-a jertfit să le dovedească că-i iubeşte şi cine îi loveşte, Îl loveşte şi pe Răscumpărătorul lor.
Gândurile noastre, mai degrabă să se îndrepteze spre facerea lumii, spre blestemata cădere în păcate, spre răscumpărarea noastră veşnică de către Dumnezeu pe Cruce, ca să avem parte străduindu-ne, să iubim pe toată lumea, oricum ar fi, că toţi sunt făcuţi frumoşi numai pentru singur Dumnezeu.
Iubite frate, care eşti stăpânit de iubirea de sine, crezi că nu va veni vremea la o înaripare duhovnicească şi aripile, fiind întinse, nu vor putea zbura din cauza nemiloasei tale lăcomii?
Nu te poate obliga nimeni să duci o viaţă de ascet, care, după unii, pare o nebunie, dar ai putea spune de la câte lucruri bune te-ai lipsit în preocuparea de azi, ca o fiinţă aleasă cu nume mare şi frumos, ţinând cont de subţietatea sufletului în rugăciuni, meditaţii, dăruiri şi multe altele, pentru armonia cu cei cu care trăieşti?
Deci, ori părăseşte plăcerile păcătoase şi vei câştiga viaţa de veci, pe care să ne-o adăugăm în fiecare zi, ori trăieşte îngreunat de patimi, care te duc la nesimţire, spre o moarte veşnică. Alege, iubite frate!
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1996, pp. 58-59)

[cristiboss56]

Sinuciderea nu este scurtarea suferinţelor, ci prelungirea lor. Albina care fuge dintr-un stup în altul ajunge să fie dispreţuită şi într-unul, şi în celălalt; dispreţuită în stupul din care a fugit şi dispreţuită în stupul în care a fugit.
Sinuciderea este încercarea de a fugi din împărăţia acestei vieţi. Însă pe un dezertor nicio împărăţie nu-l primeşte cu braţele deschise.
Uciderea este o lovitură piezişă dată vieţii; sinuciderea este o lovitură făţişă dată vieţii. Uciderea înseamnă dispreţul în parte al vieţii; sinuciderea înseamnă dispreţul final şi deplin al vieţii. Uciderea este un atac asupra omului ca om; sinuciderea este însă un atac asupra vieţii ca viață.
Chiar uciderea este prin sine însăşi un fel de sinucidere, deoarece viaţa ta şi viaţa vecinului tău este viaţă. Însă prin ucidere tu vrei să ucizi o parte a vieţii care se poate apăra de tine; pe când prin sinucidere tu vrei să ucizi o parte a vieţii care nu se poate apăra de tine. Iată, viaţa vecinului tău se poate apăra de tine, dar viaţa ta este cu desăvârşire lipsită de apărare faţă de tine. Iar uciderea celui care nu se apără atrage după sine pedeapsă şi chinuri în toate împărăţiile vieţii.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, traducere de Pr. Teofil Petrescu, Editura Sophia, București, 2006, pp. 118-119)