Frumuseţea ortodoxiei

Cu permisiunea autorului şi din dorinţa de a îmbogăţi acest topic:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=423

În prealabil postat de Mihailc

Povestea convertirii lui Tom Hanks este foarte frumoasă. Acest mare actor, care l-a interpretat genial pe neverosimilul personaj Forrest Gump, a cunoscut ortodoxia prin soţia lui, Rita Wilson, ea fiind descendentă dintr-o familie cu rădăcini în Grecia. Tom şi Rita s-au întâlnit în anii '80 în tumultosul mediu hollywood-ian, pe când nici el nici ea nu erau star-uri din primul eşalon şi alcătuiesc unul dintre cele mai stabile cupluri din lumea showbiz-ului american. Tom s-a botezat oarecum în virtutea inerţiei amoroase, fără să ştie cu exactitate în ce se bagă, dar fascinat de calitatea umană a Ritei dobândită ca efect secundar al practicării credinţei ortodoxe. Cum el nu prea avea convingeri religioase ferme, n-a avut obiecţii să se convertească urmând dorinţei ei de a construi o relaţie orientată spre desăvârşirea tainei cununiei. După ani şi ani, Tom vorbeşte despre momentul acela ca despre cea mai importantă răscruce atât a vieţii personale cât şi a carierei. De ce şi a carierei? Fiindcă, a spus-o oarecum pe înţelesul publicului american, n-ai cum să-l întrupezi pe Forrest Gump fără o înţelegere duhovnicească a persoanei, iar această cunoaştere tainică a fost posibilă datorită aprofundării credinţei bisericeşti într-o iubire fecundă, binecuvântată de Domnul. Marile lui realizări în arta cinematografică şi prestigiul uriaş dobândit ulterior sunt nemijlocit legate de descoperirea frumuseţii ortodoxiei şi a integrării ei în viaţa lui pe toate planurile. Iar prima persoană în care a sesizat lucrarea acestei frumuseţi a fost, şi este, soţia lui despre care mărturiseşte că e tot mai îndrăgostit - reţineţi vă rog, după 28 de ani de căsnicie.

[Mosh-Neagu]

"Frumusetea ortodoxiei"? Probabil ma veti considera nebun daca voi indrazni sa spun ca eu o consider o himera pentru oricare dintre userii activi ai acestui forum. Ceea ce cunoastem noi din "acea" frumusete, este doar o farama infima, pe care Dumnezeu ne-o ingaduie. Stiu insa si dintre acei care, atunci cand au inceput sa guste din acea frumusete, au abandonat orice tentatie de a mai intra pe-aici. Oare de ce? O singura privire de ansamblu, scoate in evidenta un adevar dureros: vorbim de ortodoxie, ca si cum am trai-o. In fapt, ea se contrazice la fiecare dintre noi, daca nu prin propria semnatura pe care ne-am insusit-o de buna-voie, ca semn ca... ne reprezinta, prin mesajele care se succed si care, in ciuda a ceea ce credem noi despre noi, suntem departe de a fi... ortodocsi, de a iubi, de a intelege, de a fi exemple reale pentru cei din jurul nostru. Cum sa vorbim de frumusete, daca nu stim sa iertam, sa acceptam, sa ne rugam pentru cei ce ne distrug linistea sufleteasca?
Referitor la intoarcerea fiului risipitor, probabil fiecare a trait acest sentiment, macar odata in viata lui. Si totusi... Ura fratelui "ascultator" (o ascultare de soldat, nu de fiu), a scos la iveala un demon si mai mare din sufletul nostru, despre care nici nu aveam habar: vanitatea. Ne substituim lesne fiului cel mic, umil, si... aparent inteleptit, dar nu indraznim sa ne imaginam sub nici o forma ce reactie vom avea cand vom da ochii cu fratele cel mare. Dar peste o saptamana? Dar peste cativa ani? Pacatele tineretii trebuiesc totusi platite... Cat de mult vom reusi sa plecam capul in fata privirilor pline de repros sau chiar a jignirilor fratelui mai mare? Avem cumva fixat in minte un termen anume, sau suntem dispusi sa ramanem (cel putin teoretic), ceea ce am promis cand am hotarat sa ne intoarcem acasa: "Slugile tatalui meu, o duc mult mai bine! Ma voi intoarce si voi cere sa ma primeasca asa cum merit: ca pe o sluga!"
Iata frumusetea ortodoxiei. Pana nu vom bea macar pe jumatate din paharul plin cu amaraciune, (in smerenie nu te mai deranjeaza nici rautatea mai mult sau mai putin gratuita a celorlalti, nici ce gandeste lumea, nici cum se imbraca, nici cat de prosti/ bogati/ vicleni/ betivi/ desfranati, sunt) nu vom ajunge sa cunoastem cuvantul psalmistului: "Gustati si vedeti, ca bun este Domnul!" Imi cer iertare si n-as vrea sa supar pe nimeni, dar probabil ca asta se va intampla. Considerati-o totusi o provocare, poate ca ea va duce la ceva bun: cine n-a simtit "gustul" Domnului, macar odata in viata lui, si deci sa doreasca din toata inima lui sa ajunga iarasi si iarasi acolo, nu stie ce e ortodoxia, si traieste intr-o lume oarecum paralela, daca nu chiar... perpendiculara...

Mosh-Neagule, trist dar foarte adevarat ce spui. Ortodoxia nu este o haina pe care sa o imbraci duminica si apoi sa o agati frumusel in cui pana "data viitoare". Ortodoxia este un mod de a trai, de a respira, de a exista.
Cu adevarat departe suntem de acestea. Sant sau vreau sa par un bun crestin dar de fiecare data nu reusesc sa smulg decat o grimasa din oglinda..
incerc sa gasesc raspunsuri..de aceea intreb..
Ce poate fi mai frumos decat sa fii cazut la pamant si sa simti cum Hristos in mare Sa iubire te ridica?
EL, Hristosul, te ridica si nu te intreaba (inca) de ce ai cazut.. Ramane in grija ta (daca poti si vrei) sa te intrebi de ce s-a intamplat aceasta.
Din punctul meu de vedere, daca reusesti sa iti silesti constiinta sa intrebe, sa mustre, orice numai sa nu taca..sa nu ramana la gestul uman de a te scutura de praf si a se bucura ca inca nu a fost intrebat..inseamna ca exista speranta. Constiinta (inca) nu a fost exilata.
Inca putem deveni buni crestini.

Bucurie!

Vă mulţumesc pentru mesajele voastre!

Într-adevăr, e bine să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nici nu îndrăznesc să spun că am gustat eu din frumuseţea ortodoxiei, de altfel nici nu am o ... definiţie consacrată... Doar că încercam să exprim, cu toată neputinţa, că am trăit momente minunate în sânul Bisericii ortodoxe... care mă fac să rostesc adesea "lăuda-voi numele Tău, Doamne, că este bun".

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Jennyy

Inca putem deveni buni crestini.

Putem? Ma simt ca un farseor surprins cu "AS"-ul in maneca. Am indraznit sa spun mai sus cum ca n-ar exista pe forum useri activi care sa cunoasca frumusetea ortodoxiei. Apoi ti-am descoperit un citat al cuiva si am realizat cat de mult m-am inselat!... Si cati or mai fi?... Daca nu-i stiu eu (care intru rar si sunt neatent) asta nu inseamna ca nu sunt.
Dumnezeu NU a creat oameni imperfecti. Concluzia mea este ca eu sunt cel mai perfect nevrednic! N-am nici o scuza.

"Inima îndurerată este inima care suferă pentru păcate. Venirea sufletului la Dumnezeu nu se înfăptuieşte prin reflexiuni teoretice, ci prin suferinţa pentru păcatele săvârşite."

"Smerenia deschide pe om cu totul lui Dumnezeu. Căci el nu mai ţine la nimic care ar fi al său, ci aşteaptă totul de la Dumnezeu. Dar smerenia e adusă în inimă de liniştirea care înseamnă nefrămîntarea omului de nicio grijă pentru ceva, dezlipirea completă de toate. Prin liniştire se ajunge la smerenie, la conştiinţa adevărată că nu eşti şi nu ai nimic prin tine. Smerenia te face că te socoteşti atârnat total de Dumezeu, făcîndu-ţi-L deplin evident pe El."

Domnul are grijă, când încântarea ne poate duce pe culmile mândriei, sau ale unei bucurii nerecunoscătoare, când cădem în judecăţi de genul "eu nu aş face aşa", sau când torentele vieţii ne fac să uităm, sau să credem că... merităm... Domnul are grijă să ne îndrepte cu un semn care ne aduce aminte că "tot darul cel bun şi desavârşit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor"...

PSALMUL 61
Al lui David.

l. Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea;
2. Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.
3. Până când vă ridicaţi asupra omului? Căutaţi toţi a-l doborî, socotindu-l ca un zid povârnit şi ca un gard surpat!
4. S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau.
5. Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea;
6. Că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta.
7. În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu.
8. Nădăjduiţi în El toată adunarea poporului; revărsaţi înaintea Lui inimile voastre, că El este ajutorul nostru.
9. Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor; în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune.
10. Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea.
11. O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.

[Amistad]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Am indraznit sa spun mai sus cum ca n-ar exista pe forum useri activi care sa cunoasca frumusetea ortodoxiei. Apoi ti-am descoperit un citat al cuiva si am realizat cat de mult m-am inselat!... Si cati or mai fi?... Daca nu-i stiu eu (care intru rar si sunt neatent) asta nu inseamna ca nu sunt.

Ba eu am gustat din frumusetea ortodoxiei. Si inca mai gust. Nu am ajuns la nu stiu ce nivel de rugaciune, nu am ajuns la smerenie sau la trairi deosebite si cu toate astea spun ca da am gustat din frumusetea ortodoxiei, multumesc lui Dumnezeu. Atat cat am putut, la nivelul meu, dar am gustat si este un mare mare dar.

In topicul asta se potriveste o idee. Vedeti ca in filme, in muzica si in societate se face foarte mult tam-tam pe iubirea dintre barbat si femeie. Mare dragoste, mare fericire, cel mai frumos si mai puterniclucru din viata unui om. Toata aceasta mare dragoste si fericire este 0 fara ortodoxie. Oricat de frumoasa si inatla pare, daca este fara Dumnezeu este stricata, este o fericirie iluzorie, o minciuna, o fericire decazuta, este doar o mica parte din fericirea pe care ar putea-o trai cei doi intr-o ortodoxie curata. (si in aceasta viata si in cealalta)

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Amistad

Ba eu am gustat din frumusetea ortodoxiei. Si inca mai gust. Nu am ajuns la nu stiu ce nivel de rugaciune, nu am ajuns la smerenie sau la trairi deosebite si cu toate astea spun ca da am gustat din frumusetea ortodoxiei, multumesc lui Dumnezeu. Atat cat am putut, la nivelul meu, dar am gustat si este un mare mare dar.

As fi tentat sa te rog sa ne dai detalii, dar ar insemna sa te ispitesc si nu trebuie.
Nu vreau sa te tulbur, dar gustul frumusetii lui Hristos, e unic si inconfundabil. Cine gusta o data, simte ca si-ar da oricand viata pentru Mantuitor. Din datele pe care ni le prezinti, intelegem ca tu nu din frumusete ai gustat, ci probabil din pacea si mila Lui... Iar asta o traim - cred - fiecare dintre noi, in felul nostru.
Ce e frumos, oare, in fata lui Dumnezeu? Sa nu vorbim despre ce nu e frumos sau despre falsa frumusete care ni se serveste in duhul lumii acesteia. Sa vorbim despre acea frumusete reala, a ortodoxiei. Cand toate patimlile caracterului nostru vor fi inlaturate si nimic nu ne mai poate tenta, cand simtim nevoia sa cuprindem intreaga lume in bratele mintii noastre cu tot cu "balaurii" si "serpii" societatii, cand simtim nevoia sa dezbracam de pe noi haina si sa imbracam pe cel sarman, nu fiindca asa ne cere Dumnezeu, ca o rasplata a gestului nostru, ci ca un sacrificiu pentru cel de langa noi, cand ajungi la convingerea ca nimic din tot ce ai, nu-ti apartine tie si deci nu poti fi nici posesor sau stapan nici pe avere, nici pe talent, ci le ai temporar, fara... drept de autor..., cand cel ce te fura si te badjocoreste, deja nu te mai tulbura, ci te ajuta aproape instantaneu sa-ti amintesti ca nu insemni nimic pe lumea asta, iar constiinta striga din rasputeri: "Smereste-te, suflete si roaga-te, nu te revolta!"... abia atunci vei gusta cu adevarat din "frumusetea" ortodoxiei! Pana atunci e doar bunatatea si mila lui Dumnezeu!