Frumuseţea ortodoxiei

În prealabil postat de Annyta

Îţi mulţumesc că ai spart gheaţa! Mă gândesc acum la fiul cel mare, care fiind tot timpul în braţele Tatălui, nu a reuşit însă să se împărtăşească din dragostea Tatălui, căci nu i-a înţeles bucuria acestuia pentru fiul cel mic, rătăcitor, care s-a întors acasă, la El.

Oare noi cum suntem?

Pentru că alţii, probabil, muncesc acum, sau nu au acces la calculator :-) m-am hotărât să continui eu cu un răspuns... sper să nu se amuze nimeni că "eu centrez, eu dau cu capul"...

Eu mă asemăn mai mult cu fiul cel mic, atât în momentul plecării de acasă, în lumea cea largă, dar şi în momentele regăsirii drumului spre casă şi a braţelor părinteşti!
Oare s-ar putea continua parabola? În sensul că fiul întors acasă să devină un fiu mai mare, însă conştient de măreţia faptului de a fi tot timpul acasă?

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Pentru că alţii, probabil, muncesc acum, sau nu au acces la calculator :-) m-am hotărât să continui eu cu un răspuns... sper să nu se amuze nimeni că "eu centrez, eu dau cu capul"...

Eu mă asemăn mai mult cu fiul cel mic, atât în momentul plecării de acasă, în lumea cea largă, dar şi în momentele regăsirii drumului spre casă şi a braţelor părinteşti!
Oare s-ar putea continua parabola? În sensul că fiul întors acasă să devină un fiu mai mare, însă conştient de măreţia faptului de a fi tot timpul acasă?

În majoritatea exegezelor la parabola fiului risipitor este subliniată valoarea inestimabilă a căinţei profunde care face posibilă smerenia adevărată şi deschide orizontul devenirii pentru metanoia - învierea cugetului şi întâlnirea lui cu inima, un proces tainic generat de energia increată a Iubirii.
Experienţa şi conştientizarea risipirii, apoi revelaţia dragostei nesfârşite a Tatălui, îl va propulsa fulgerător pe fiul cel mic într-un "acasă" la care fiul cel mare n-a avut niciodată acces.

Şi da, descoperirea frumuseţii ortodoxiei este conţinută de bucuria revenirii acasă după ce ne-am risipit sentimente, speranţe, dorinţe, vise pe drumurile înfundate ale existenţei sine Deo. Această bucurie nu are echivalent şi termen de comparaţie în nimic din ce poate experimenta omul căutând "în ţări îndepărtate" desfătări pieritoare, cheltuind averi pentru a fugi de realitatea nonsensului vieţii trăite în afara Adevărului.

Ortodoxia şi frumuseţea ei este nemijlocit legată de prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi de la care îşi primeşte întreaga putere şi plenitudine. Din acest motiv reuşeşte cu atâta delicateţe să ridice la putere tot ceea ce trăim la un moment dat. Mai ales atunci când trecem printr-un moment privilegiat al vieţii, când descoperim pas cu pas adâncimile iubirii şi nu găsim cuvinte de recunoştinţă şi mulţumire către Cel care ne dăruieşte toate aceste nepreţuite pregustări ale frumuseţii Împărăţiei Sale!

În prealabil postat de Mihailc

În majoritatea exegezelor la parabola fiului risipitor este subliniată valoarea inestimabilă a căinţei profunde care face posibilă smerenia adevărată şi deschide orizontul devenirii pentru metanoia - învierea cugetului şi întâlnirea lui cu inima, un proces tainic generat de energia increată a Iubirii.
Experienţa şi conştientizarea risipirii, apoi revelaţia dragostei nesfârşite a Tatălui, îl va propulsa fulgerător pe fiul cel mic într-un "acasă" la care fiul cel mare n-a avut niciodată acces.

Şi da, descoperirea frumuseţii ortodoxiei este conţinută de bucuria revenirii acasă după ce ne-am risipit sentimente, speranţe, dorinţe, vise pe drumurile înfundate ale existenţei sine Deo. Această bucurie nu are echivalent şi termen de comparaţie în nimic din ce poate experimenta omul căutând "în ţări îndepărtate" desfătări pieritoare, cheltuind averi pentru a fugi de realitatea nonsensului vieţii trăite în afara Adevărului.

Ortodoxia şi frumuseţea ei este nemijlocit legată de prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi de la care îşi primeşte întreaga putere şi plenitudine. Din acest motiv reuşeşte cu atâta delicateţe să ridice la putere tot ceea ce trăim la un moment dat. Mai ales atunci când trecem printr-un moment privilegiat al vieţii, când descoperim pas cu pas adâncimile iubirii şi nu găsim cuvinte de recunoştinţă şi mulţumire către Cel care ne dăruieşte toate aceste nepreţuite pregustări ale frumuseţii Împărăţiei Sale!

Mulţumesc pentru răspuns! - şi să nu crezi că m-am oprit doar la cuvintele/ ideile accentuate.
Mi se întâmplă, în anumite momente ... privilegiate ale vieţii - le putem spune şi experienţe - ca inima şi cugetul meu să se manifeste mai altfel decât în mod obişnuit, într-un fel mai intens, mai tulburător... Părintele mi-a atras atenţia odată, mai demult, că ar fi bine să-mi stăpânesc tulburarea, să mă liniştesc! Şi acum mă întreb: dacă în opinia ta "prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi" sau "ortodoxia şi frumuseţea ei" reuşeşte cu delicateţe să ridice la putere anumite trăiri, atunci există riscul ca ceea ce mi se întâmplă mie, uneori, tulburător, să aibă şi influenţe mai puţin benefice?
Este mai greu de dat un răspuns, desigur... în necunoştinţă de cauză... m-aş bucura însă să vedem şi alte opinii pe acest subiect.

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Mulţumesc pentru răspuns! - şi să nu crezi că m-am oprit doar la cuvintele/ ideile accentuate.
Mi se întâmplă, în anumite momente ... privilegiate ale vieţii - le putem spune şi experienţe - ca inima şi cugetul meu să se manifeste mai altfel decât în mod obişnuit, într-un fel mai intens, mai tulburător... Părintele mi-a atras atenţia odată, mai demult, că ar fi bine să-mi stăpânesc tulburarea, să mă liniştesc! Şi acum mă întreb: dacă în opinia ta "prezenţa lucrătoare a Sfintei Treimi" sau "ortodoxia şi frumuseţea ei" reuşeşte cu delicateţe să ridice la putere anumite trăiri, atunci există riscul ca ceea ce mi se întâmplă mie, uneori, tulburător, să aibă şi influenţe mai puţin benefice?
Este mai greu de dat un răspuns, desigur... în necunoştinţă de cauză... m-aş bucura însă să vedem şi alte opinii pe acest subiect.

Experienţele privilegiate au, adeseori, ca efect secundar o destabilizare temporară a ritmului în care ne-am obişnuit să trăim, asta până energia se distribuie la toate nivelurile vieţii noastre, ridicându-le şi pe acelea la alte standarde de funcţionare. Şi în astfel de cazuri întâmpinarea ascetică a bucuriei este, cred eu, cea mai bună soluţie.