Poezii preferate...

[glykys]

Toiag de înger

Autor / Poet: Vasile Voiculescu





Îmbătrânesc. Destinul mi-e însă tot copil;
Isteţ să prinză păsări şi să doboare poame
Aruncă lesne pâinea la câini şi când i-e foame
Întinde mâna goală spre-arhanghelul Gavril.
Hoinar prin codrii lumii, nu ţii cu el la mers,
Dar n-are spor, ci cată comori peste coclaur,
În pietre sparte vede scântei de-argint şi aur
Şi-n orice suferinţă, sămânţa unui vers.
Sătul de slovă neagră, cu degetul condei,
Izvoade noi de stele şi flori vrea să dezlege.
Şi-ades se pleacă-n tină cu frică şi culege
Porunci de mult uitate în urme vechi de zei.
În van îi spui de moarte, de Domnul Sabaot,
Zâmbind curat ca unul ce nu-şi ştie păcate,
El se şi vede-n ceruri, mai mare peste toate,
Că-şi ia toiag de înger şi umblă raiul tot.


Sonet 235

Mă lupt să scap iubirea de pătimașul trup.
Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura.
Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup.
S-o curățesc de carne, ca de pe aur zgura;
Să te ador în suflet; doar duhul să-ți aleg–
O veșnică-mbinare a două raze line…
Dar cum te-arăți, mă-ntunec… și sufletul întreg
Se face ochi, piept, brațe… zbucnite către tine,
Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ți cad;
Din nou vremelnicia își cască-n mine abisul.
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, cântând în carne… Mă doare numai visul
Ca mai presus de fire, putând să o răstoarne,
Iubirea e sămânța eternității-n carne.

SONETUL CCXVIII (64)

îţi scriu sonete!... rîvnă pitică şi deşartă,
Cînd tu, corp-suflet-spirit, eşti cel mai pur sonet.
Nu Te-a făcut natura, ci în suprema-i artă
Chiar cel Etern te scrise cu mînă de poet:
Ce-adînc rimează ochii-ţi cu cerul vast de vară;
Şi buzele sînt rima suavei aurori;
Iar duhul, panoplie de foc, fără povară
Stă-n carnea-ţi cu lumina aşijderea surori.
Cum se mlădie versul grumazului, răsare
Un istm de frumuseţe să lege-n armonii
Nemuritoarea strofă a pieptului din care
Ies braţe, -ngemănate ca două melodii.

Şi-un orizont de slavă în tine-nchizi şi-l iei
Cu glorioase coapse sonetul cînd închei.

19 august 1956


SONETUL CCXX (66)

...Am scris iubire? Iartă... Citeşte: adorare;
Sus, pîn'la tine, unde rîvneşte al meu dor,
Cuvîntul e omidă, cînd eu îl vreau condor,
Să spintece vremi, spaţii, cu geniul în gheare...
Stă necurmat în poartă-ţi, cu ochii la ospeţe,
Să-ţi ceară milă, Timpul, hainul cerşetor:
în scîrnava lui mînă, tot mai nepăsător
Tu zilnic svîrli, fărîme, slăvita-ţi frumuseţe...
Nu-s rege, nu am aur să-mprăştii, nici onoruri;
Atît: eternitatea mi-e singura unealtă
Să nemuresc în spirit icoana ta înaltă,
Sub ea să-ngheţe vecii cu cîrdul lor de zboruri,

Să-nmărmurească lumea de o iubire, care...
...Am scris iubire? Iartă... Citeşte: disperare...

Miercuri, 5 dec. 1956