Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

Din întâmplare s'au dus în ziua aceia pe la dânsul părinţii Nifon şi Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; şi când au văzut'o şi ei întru acea stare nepotrivită, foarte s'au mâhnit şi s'au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului şi voinţei Maicii lui Dumnezeu, după care a început şi tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit. Acestea auzind părinţii mai mult s'au mâhnit şi s'au amărît, zicând: Că nu voeşte Maica Domnului la dorinţa şi evlavia lor, însă părinţii nu s'au împuţinat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voinţa Maicii lui Dumnezeu, şi mângâind încă cât au putut şi pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuţi-neze, ci să se apuce şi să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putinţă, fiind că ei tot o vor lua, ori şi cum va fi, şi plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s'au tocmit cu dânşii.

[cristiboss56]

Întru acea vreme s'a întâmplat de eră acolo cu părinţii, şi părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele şi el văzând Icoana într'acest fel, a zis părinţilor Nifon şi Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceţi sfinţia voastră, vă rog nu mai duceţi astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorinţa sfinţiilor voastre. Părinţii i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în ţară la vre-o biserică mai săracă.

Apoi părinţii au plecat şi s'au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, şi încuind cu cheia uşa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga şi se închină până la obosire, şi aşa s'a culcat fiind acum seară. A doua zi sculându-se mai de dimineaţă, şi luând cheia, a deschis uşa odăii unde lucră, şi a început a'şi găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi evlavie ca să se apuce de lucru; şi făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea şi să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri. Şi aşa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre faţa Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviinţate şi de sineşi săvârşite, şi pline de dumnezeesc Dar şi Har după cum se vede chiar şi acum, sfânta aceasta de faţă Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau şi proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească şi-a proslăvit sfânta sa faţă, şi a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris şi punerea peceţii şi a iscăliturii lui, a dat părinţilor Nifon şi Nectarie, care mărturie s'a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într'acest fel:

«Eu Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuşi mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăviei mele, m'am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri cu totul au ieşit din potrivă, pentru care foarte mult m'am mâhnit, socotind că mi-am uitat meştejugul; şi aşa fiind, seara m'am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. Dupăce m'am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; şi când m'am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S'au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede, şi eu văzând această minune n'am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.

Aceasta este povestirea acestei sfinte «Icoane».

[cristiboss56]

Minunea aceasta s'a întâmplat noaptea spre 28 Iunie şi pentru viitoarea prăznuire a sfinţilor Apostoli, s'a mutat slujba Icoanei astăzi la 12 Iulie; care minune dupre cum am zis vâzându-o zugravul de mai sus numit, s'a minunat şi cu spaimă privind nu se pricepea cum s'a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui văzând s'au spăimântat, şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin prejur ca să vază, şi îndată s'a umplut casa zugravului de norod, care se minuna de proslăvirea acestei sfinte Icoane, şi toţi se închinau aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovniceşte de privirea dumnezeeştilor feţe aşa de bine încuviinţate şi minunate. Părinţii Nifon şi Nectarie, fiind la metohul schitului, dintru acel oraş Iaşi, îngrijaţi şi întristaţi, neştiind nimica de această minune, văd de năprasnă că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede şi obosit, spuind în gura mare: Să trimeteţi curând să ia sfânta Icoană, fiindcă, în noaptea aceasta singură s'a zugrăvit, şi acum poporul nu mai încape privind acea minune. Deocamdată părinţii nu credeau cele grăite de ucenic, şi cu ideia aceasta au trimis pre părintele Dosifteiu shimonahul carele avea ascultarea de mitocariu în Iaşi; şi ajungând părintele Dosifteiu la casa zugravului, nu putea intră să vază sfânta Icoană, de îmbulzeala poporului; deci îndată luând o trăsură, şi învelind sfânta Icoană cu o pânză curată, a adus'o la metoh urmând şi poporul. Iară în metoh venind, au închis porţile şi n'au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ca ce este de făcut. Grabnic părinţii au făcut cunoscut sfintei Mitropolii de această minune. Şi venind însuşi Prea Sfinţitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu tot clirosul său, au văzut sfânta Icoană, şi crezând i s'au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zicând: « Cu adevărat mare Dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată şi proslăvită Icoană a sa».

Apoi dând binecuvântare de sfinţirea apei, au năvălit poporul la metoh spre închinarea sfintei Icoane, şi cerând a le citi paraclise, şi a face aghiasmă, cu care stropindu-se a început Darul Mai-cii lui Dumnezeu a lucră prin această sfântă Icoană, şi a face minuni, pre care din cele multe, puţine vom spune aicea, spre slava lui Dumnezeu şi a Prea Curatei Maicii Sale; şi pentru ca să nu mâniem pre Dumnezeu tăcând adevărul, că pre unele le-au văzut cu ochii lor părinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi cari erau la metoh; iar altele s'au văzut când s'a adus această sfântă Icoană: «Un om avea albeaţă pre amândoi ochi, în cât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe, şi aducându-l cei ce-l purtau, s'a închinat la sfânta Icoană, stropindu-se şi spălându-şi ochii cu aghiasmă, dându-i de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spuindu-i să aibă credinţă la Maica Domnului; şi aşa făcând, peste trei zile, a venit ca să mulţumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-şi ochii că s'au curăţit şi văd luminat.

Altul avea lepră, preste tot trupul lui erau numai bube; carele închinându-se cu credinţă şi stropindu-se cu aghiasmă, a căzut lepra de pre trupul său ca nişte solzi şi s'a curăţit.

[cristiboss56]

Un boer a venit şi a spus, că un fiu al lui acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu; iar altmintrelea este cu totul mort; şi rugându-se la această sfântă Icoană a Maicii Domnului, a luat aghiasmă şi s'a dus de l-a stropit, dându-i şi în gură puţină ca să bea. Şi îndată s'a trezit copilul cu totul sănătos, pre carele l-a adus tatăl său de s'a închinat la sfânta Icoană, şi a mulţumit Maicii lui Dumnezeu.

Acestea şi altele multe: Bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, şi alte feluri de boale, sfânta această Icoană a tămăduit, pre care părinţii dela metoh nu le-au însemnat, fiind obosiţi de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le ceti paraclise şi aghiesme, în cât nu puteau să ţie socoteală de cine cu ce se foloseşte, şi mai ales că erau ameninţaţi de orăşeni de a le opri Icoana acolo, zicând că a lor este, fiindcă în Iaşi s'a făcut minunea, cu zugrăvirea dumnezeeştilor ei feţe. Acestea înţelegând părinţii Nifon şi Nectarie, şi văzând că se înmulţeşte poporul neîncetat, au ridicat cu grăbire sfânta Icoană, şi au plecat spre sfântul Munte.
Deci plecând din Iaşi, au venit cu sfânta Icoană în oraşul Huşi. Dar şi aci, mult s'au mirat, cum a simţit poporul, fiind că seara târziu au sosit la Episcopie, şi a doua zi când s'a luminat, tot oraşul a simţit ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s'a umplut Episcopia de popor. Însă părinţii îndată au plecat, temându-se nu cumva să-i urmărească dela Mitropolie, că acum se înştiinţase şi Vodă Cuza şi zicea: să se oprească sfânta Icoană, fiindcă s'a făcut minunea în Ţară.

Din Huşi au mers în oraşul Bârlad, şi ducând sfânta Icoană, la casa doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dragoste şi cucernicie a priimit venirea sfintei Icoane, cu părinţii. Unde aflând protoereul din Bârlad, a poftit pre părinţi, să aducă sfânta Icoană în Catedrala oraşului, ca să se închine tot poporul de acolo. Şi începând a se închină mulţimea din acel oraş, iarăşi sfânta Icoană a săvârşit şi acolo multe minuni, dintre cari vom spune pre una mai însemnată:

In oraşul Bârlad era un dascăl foarte procopsit la învăţătură şi înţelept, carele avea la şcoala lui pre fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spunea pentru dânsul bârlădenii, că este foarte de treabă şi cinstit, decât numai la biserică nu merge, fără numai la sfintele Paşti. Acela auzind de venirea sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pre părinţi să facă osteneală să meargă cu sfânta Icoană la casa lui; dar părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns: Că mai cuviincios este să vie el la sfânta Icoană, şi astfel el a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el. Apoi s'au rugat mulţi oameni, şi au îndemnat pre părinţi a merge cu Icoana la 'dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci părinţii când au voit să ia sfânta Icoană şi să o pue în trăsură, aşa de grea s'a făcut, în cât abia patru inşi cu mare greutate o au dus până la trăsură, şi când au voit să o pue în trăsură a trosnit aşa de tare sfânta Icoană, în cât toţi s'au spăimântat, şi caii dela trăsură au tresărit, iară tocul Icoanei s'a desfăcut din toate încheeturile lui. Atunci au cunoscut toţi că nu voeşte Maica lui Dumnezeu să meargă acolo; iară înapoi întorcându-o doi oameni, o au adus foarte uşor.

Asemenea o doamnă evlavioasă, foarte mult bolnavă, fiind afară la moşie, se temea să se sue în trăsură, ca să nu moară pe drum până în oraş; i s'a arătat această sfântă Icoană în vedenia visului, poruncindu-i să se scoale curând şi să vie la Bârlad ca să se binecuvinteze dela sfânta Icoană; şi cum s'a suit în trăsură, îndată s'a cunoscut desăvârşit sănătoasă; şi venind la părinţi, a mărturisit, zicând: Cu adevărat, pre această sfântă Icoană, o am văzut astănoapte în vis, care mi-a zis, să viu cât mai în grabă la Bârlad, să apuc închinarea ei, şi acum iată sunt sănătoasă.
Din Bârlad, au venit părinţii cu sfânta Icoană la Galaţi, şi o au pus în biserica sfinţilor împăraţi. La această biserică un zugrav lucra meşteşugul său; şi văzând îmbulzeala poporului la sfânta Icoană, s'a mirat foarte, şi a început a ocări pre oameni făcându-i înşelaţi şi proşti, cari nu cunosc nimica, au doară credeţi voi, basmelor călugăreşti? Nu vă amăgiţi, că greşiţi; şi altele mai multe zicea. Acestea bârfind şi însuşi se uită cu obrăznicie în faţa sfintei Icoane, ocărând pre popor în gura mare; atuncea deodată Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţii sale, atât la îngrozit, în cât s'a înfricoşat cu totul, şi apoi el singur s'a făcut propoveduitor poporului, zicând: Să crează că cu adevărat sfânta Icoană, cu minune dumnezeească este zugrăvită.


După plecarea sfintei Icoane din Iaşi, în urmă au urmat o prea slăvită minune, si de mare mirare în acel ţinut.

Într'un han la drum, eră un evreu cu soţia sa şi cu copii; acel evreu ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pre soţia sa cu copiii şi o slugă. S'a întâmplat însă şi a murit unde s'a dus, şi un alt prieten al lui, evreu asemenea, îngropându-1 a luat marfa şi paralele rămase, aducându-le evreicii, soţiei mortului, spuindu-i de întâmplarea morţii bărbatului ei. Iară după ce s'a dus evreul acela strein, vrăjmaşul a pus în mintea slugii, ca să omoare pre evreică şi luându-i averea să se ducă de acolo; deci pândind o noapte când eră singură numai evreica cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea, şi a început a o ameninţă că o va omorî de nu-i va da banii. Iară ea văzând primejdia, şi după toate rugămintele nefolosind nimica, a scos tot ce a avut, şi i-a dat, numai să-şi scape vieaţa. Şi luând sluga aceea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grije socotind, că evreica are să spue ori la cine va veni în han, şi va fi vădit. Deci ca să fie fără de grije, s'a plecat în gândul său, să o spânzure; şi gătind spânzurătoarea, evreica plângând se rugă către dânsul, ca să o lase cu vieaţă, dar el îşi căută de planul său. Intre acestea şi-a adus aminte evreica de zugrăvirea cu dumnezeească minune a sfintei Icoane, fiindcă străbătuse această veste pretutindenea; şi la acea nevoie a început cu lacrămi a se rugă ca o creştină, zicând: Maica Domnului! dacă cu adevărat chipul tău s'a zugrăvit cu dumnezeească minune precum am auzit, izbăveşte-mă de această primejdie, că atunci voiu crede, şi mă voiu boteză eu, şi toată casamea. Acestea şi alte mai multe zicând evreica cu mare plângere, sluga s'a apropiat la evreică să o pue în laţ; dar socotind el că este prea sus şi nu o va putea ridică, a pus un scaun subt el, şi laţul în gât, să vadă de este potrivit; şi cum a călcat el nu se ştie, că a sărit scaun'ul de subt picioarele lui, şi a rămas singur spânzurat. Iară evreica văzând această minune, a crezut cu toată casa sa, şi s'a botezat dupre cum se făgăduise.

La plecarea părinţilor Nifon şi Nectarie din Galaţi cu sfânta Icoană aproape de pornire fiind, s'a făcut faţa sfintei Icoane, «ca ghermesit» adică valuri de-a curmezişul obrazului ca asudată, apoi intrând în vaporul austriac, Loid, se mirau toţi de acest chip minunat al sfintei Icoane, câţi se aflau în vapor, nu numai călătorii creştini ortodocşi, dar şi austriacii matrozi, cinstindu-1 şi închinându-i-se, după care ajungând părinţii cu sfânta Icoană în sfântul Munte, la arsanaoa schitului, au trimis veste sus la schit, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări, şi tămâeri, spre întâmpinarea sfintei Icoane, şi aşa dusă fiind sfânta Icoană, cu mare pompă, în sunetul clopotelor, s'a aşezat în sfânta această biserică, unde se vede de toţi, şi I se face astăzi această obştească prăznuire.

[cristiboss56]

În acest schit, se află atunci un frate topit de boală cu numele Inochentie, carele numai pre suflare se cunoştea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, si nu mai vorbia nicidecum. Si cum a intrat sfânta Icoană în schit, ca dintr'un somn s'a trezit şi a cunoscut că a venit Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană; deci a cerut să-1 ducă ca să se închine şi el, şi închinându-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: «Maica lui Dumnezeu! de'mi este de folos să mai trăesc însânătoşază-mă, căci cred că poţi; iară dacă trăind, mai rău mă voiu strică, mai bine să mor acuma, decât să mă chinuesc aşa; fie voia ta, cum voeşti Stăpâna mea şi cum cunoşti că îmi este de folos»; Acestea el zicând s'a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bucurie; dar însă nu ne-a spus nimica, ci îndată a cerut cămase curată ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace si în toată rânduiala monahicească, că eră schimnic. Şi cerând împărtăşirea prea curatelor Taine: Trupul şi sângele lui Hristos Mântuitorului nostru, dupăce s'a îmbrăcat şi s'a îm-părtăşit, n'a trecut un ceas de când se închinase la sfânta Icoană şi şi-a dat duhul.

Încă şi alt frate anume Serghie, crezându-şi minţii sale, a fugit din schit nespuind nimănui, şi s'a dus de s'a băgat într'o peşteră pustie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă mai mare. Odată rugându-se el după obiceiu, s'a pogorît deasupra capului său un luceafăr luminos, şi sta aşă în vederea ochilor lui; însă el îşi făcea canonul său. Apoi acel luceafăr, atât de tare a trăsnit, în cât a căzut la pământ, şi desăvârşit a ameţit, şi a surzit, şi după trei zile s'a deşteptat, însă desăvârşit surd şi de tot slăbit; cu toate acestea, cum a putut a venit la schit, şi a mărturisit întâmplarea, dar altă ispită: Că toţi cel ce-1 vedeau îl auzeau şi înţelegeau ce spunea el, iară ceea ce i se spunea, el nimica nu auzea, fără numai prin scrisoare se înţelegeau cu dânsul. Şi făcându-li-se milă l-au dus la sfânta Icoană, înălţând cu dinadinsul rugăciuni pentru el. Şi aşa Maica lui Dumnezeu l-a vindecat că i-a venit auzul ca şi întâiu.

Altă dată un meşter dintre cei ce lucră în schit, din neştiute judecăţile lui Dumnezeu, l-a apucat un duh necurat, care foarte rău îl muncea, şi aducându-l dinaintea sfintei Icoane, cetindu-i acatiste şi paraclise, s'a izbăvit de acea neputinţă.

Şi aceste spuse sunt numai care s'au văzut cu ochii, de unii din părinţi, şi altele ni le-au spus cei cari s'au folosit dela această sfântă icoană. Pricina însă, care ne-a îndemnat să scrim Şi aceste puţine, este pentru slava Maicei lui Dumnezeu, şi spre folosul celor care nu cunosc minunea zugrâvirei acestei sfinte Icoane. Iară dacă cineva nu crede, noi nu păgubim nimica, fiindcă ne-am făcut datoria cuvenită, a scrie aceste minuni. Noi însă credem şi mărturisim, că Maica lui Dumnezeu, pururea a săvârşit, şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacurilor, din bunătatea sa, spre folosul celor ce cred şi se închină ei, cu credinţă şi cu dragoste. Într'un an, Iulie în zece, părinţii din Chinoviu rânduiţi a pescui, s'au pogorît noaptea la mare la Arsana, ca să arunce toate mrejile spre pescuire, deşi în timpul acesta nimeni, nici mănăstirile, nici ori care alt pescar, nu aruncă mreji, fiindcă apa este caldă, şi peştele umblă în faţa apei pe deasupra, şi de aceia nu se prinde peştele in mreji. Însă părinţii, fiind trei la număr, au zis: Noi să cercăm şi să aruncăm mrejile, şi Maica lui Dumnezeu, de va vroi, puternică este. Iară unul dintre aceşti trei monahi, fiind cam cu îndoială, a îndrăznit a zice întru sineşi: Să văz acum dacă Icoana aceasta a Maicei Domnului s'a zugrăvit cu minune, după cum spun părinţii;—să facă să se prinză peşte în timpul acesta de vară, şi atunci voiu crede fără îndoială. Şi aşa au aruncat în mare cinci bucăţi de mreji, optzeci de stânjeni bucata, şi le-au lăsat în mare, nu trei ceasuri după obiceiu, ci cinci ca să se pescuiască bine; apoi începură a le scoate, şi nu găseau întru o bucată de mreajă decât 4 sau 5 peştişori mici, aşa au urmat la toate bucăţile de mreji, iară când au scos bucata cea mai de pre urmă, au început aceşti părinţi a cârti; că Maica Domnului nu a voit şi păcat,— ziceau—de osteneala care o au făcut dânşii; şi acum scoseseră mreaja mai mult de jumătate. Când iată că fără de nădejde fiind, Maica lui Dumnezeu nu i-au lăsat împuţinaţi, arătându-le minune,—că dintr'un capăt de mreajă au scos 30 oca de peşte.

Mărimea acestei sfinte Icoane, este în lungime de 4 '/2 palme, iară latul după analoghie. Nu este făcută după nici una din icoanele făcătoare de minuni, ci este făcută după un nou plan al zugravului. Faţa ei este ca văpseala grâului; nasul, gura, bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iară ochii, atâta dar au, ca şi cum ar soarbe inima privitorilor; cu toate acestea, căutătura este cu stăpânire; şi privind cineva cu înţelepciune şi cu luare aminte, în faţa acestei sfinte Icoane, va vedea caracter de mare neam, amestecat cu o blândeţe, cu care arată că este însăşi Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană, şi plină de Dar dumnezeesc şi nu poate nimeni să o privească fără să nu simţă în inima sa dulceaţă duhovnicească, bucurie şi umilinţă, fără numai de va fi vreun om prea cerbicos şi întunecat la minte, ca să nu simţă nimica dintru acestea, că numai din privirea ei se încredinţează fiecare cum că nu este săvârşită de mână de om, precum mărturisesc şi străinii cari vin de o văd, că nu stă numai într'un chip sfânta ei faţă, ci uneori se cam smoleşte, alteori se îngălbineşte, iar la pri- vigherile cele de toată noaptea, la praznice împărăteşti, şi mai ales la această prăznuire de acum, atât este de veselă şi voioasă cum este un triandafil, în cât privitorilor nu li se pare că văd chip, ci ca şi cum ar privi chiar pre adevărata Maica lui Dumnezeu, şi stă în strană în mijlocul bisericii, cu podoabe încuviinţată, ochii tuturor atrăgând, şi nesăţioase priviri având. Şi precum odinioară a văzut-o sfântul Dionisie Areo- paghitul, în sfântul Sion, asemenea şi în sfântul Munte, au văzut-o deştept fiind în dumnezeească vedenie, cuviosul Marcu, ucenicul sfântului Grigorie Sinaitul, şezând pe scaun, ca o împărăteasă, încunjurată de îngeri şi de arhangheli, şi de toţi cuvioşii sfântului Munte, slăvindu-o şi închinându-i-se ei, care avea palaturi de aur înalte, către partea ce se zice Vigla, în care loc acum cu ajutorul ei, s'a făcut această nouă biserică, întru slava Fiului ei spre mântuirea monahilor Români şi a tuturor credincioşilor ortodocşi.

Mulţămită dar fraţilor, toţi să dăm lui Dumnezeu, pentru această prea slăvită şi nouă minune, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, precum vedem prin sfintele Scripturi. Drept aceea noi toţi câţi ne-am adunat la această sfântă şi veselitoare prăznuire a Maicei lui Dum-nezeu, căzând înaintea acestei sfinte Icoane a ei, ce îşi are închipuite feţele cu minune, să strigăm credincioşii: Prea sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Mărie, sprijinitoarea şi apărătoarea noastră, cerem a ta nebiruită apărare; împărăteasa Cerului şi a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele Prodromiţă adică înainte mergătoare, întăreşte-ne întru lucrarea faptelor bune, şi ne du întru împărăţia cerească; povăţueşte-ne pre noi şi pre toţi dreptcredincioşii creştini, spre a vedea şi veşnic a ne îndulci, de slava Fiului tău şi Dumnezeului nostru, că binecuvântată şi prea proslăvită eşti, în vecii vecilor, Amin'.

Schitul Prodromu, schitul romanilor din Sfântul Munte Athos, a fost întemeiat în anul 1820, sub arhipăstorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domneşti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în dată de 7 iulie 1853, şi de Carol I al României, în dată de 19 iulie 1871

[cristiboss56]

Tinerele cele nevinovate, cărora le-a trimis din cer cununi Stăpâna cea prea lăudată


„Stăpâna îngerilor, Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau, din tot sufletul meu, pe aceste două sărmane ca să le chiverniseşti; că nu pot să le păzesc eu fără de paguba sufletului şi a trupului, din sărăcia şi neajungerea mea. Şi tu, cu dumnezeiasca ta mai înainte purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor”.

O femeie oarecare, de neam bun şi îmbunătăţită, avea două fiice foarte frumoase pe care le sfătuia să-i urmeze ei la petrecerea cea după Dumnezeu, şi mai ales la multa evlavie pe care o avea faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Iar după moartea bărbatului ei a sărăcit foarte, şi nu avea cu ce să-şi mărite fetele ei. Deci se amăra, temându-se ca nu cumva să vândă cinstea lor din pricina sărăciei. Însă având credinţă către Dumnezeu, s-a dus cu dânsele la biserică, şi stând înaintea Presfintei Născătoare de Dumnezeu, au zis acestea cu lacrimi:
„Stăpâna îngerilor, Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau, din tot sufletul meu, pe aceste două sărmane ca să le chiverniseşti; că nu pot să le păzesc eu fără de paguba sufletului şi a trupului, din sărăcia şi neajungerea mea. Şi tu, cu dumnezeiasca ta mai înainte purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor”.
Acestea zicând mama cea evlavioasă a apucat mâinile fiicelor ei şi le-a apropiat de Sfânta icoană spre semn de legătură, ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mama lor, din ceasul acela, şi ea mai mult nu. Aceasta făcând, s-a întors la casa lor.
Deci când s-au apropiat de uşă, iată un tânăr, în chipul fulgerului care ţinând o pungă plină de arginţi, îi zise ei: „Împărăteasa cea cerească îţi trimite banii aceştia ca să chiverniseşti fiicele tale”. Luându-i dar pe dânşii, acela s-a suit în ceruri, iar dânsa a căzut la pământ cu lacrimi, mulţumind Făcătoarei de bine celei bogat dăruitoare, pentru grabnicul ajutor şi grabnica sprijineală. Apoi cheltuind, le-au îmbrăcat pe dânsele şi le-a cumpărat cele de nevoie ale vieţii lor.
Însă vecinii cei răi, ştiind sărăcia lor cea dinainte, le grăiau de rău şi le huleau pe dânsele cu nedreptate şi cu ruşine, osândindu-le şi zicând cum că maica lor le-a vândut cinstea vreunuia din cei bogaţi şi a luat bani. Clevetirea aceasta cumplită auzind-o evlavioasa femeie, socotească fiecare câtă durere şi necaz a suferit! Şi pe cât timpul trecea, pe atâta şi osândirea creştea, încât s-a înştiinţat de aceasta toată cetatea. Deci mama lor, neputând să mai sufere cuvintele oamenilor, a zis fiicelor: „Duceţi-vă la Maica voastră cea milostivă, şi vă rugaţi bunătăţii ei cu lacrimi şi cu inimă smerită, ca să vă ajute să vă izbăviţi de gurile oamenilor şi dacă vă veţi ruga cu neîndoită credinţă, vă va auzi pe voi Maica înduratului Dumnezeu cea mult milostivă, după cum şi mai înainte ne-a auzit şi ajutat”.
Deci ascultând ele învăţătura mamei lor, s-au dus la dumnezeiasca biserică, şi au făcut după cum le-a învăţat. Şi după ce s-au rugat în destul, vărsând lacrimi, cu credinţă fierbinte, s-au întors la casa lor, nădăjduind la Împărăteasa cea Atotputernică, că le va trimite ajutor din Cer, după cum s-a şi făcut. Că Împărăteasa, hrănitoarea săracilor, primind smerita rugăciune şi lacrimile nevinovatelor tinere, le-a ascultat pe dânsele şi cu minune le-a ajutat întru acest chip:
La un praznic, la care era tot norodul cetăţii în Mitropolie adunat şi dădea învăţătură un duhovnic, era şi femeia cea zisă mai sus, cu fetele ei. Şi iată pe la mijlocul învăţăturii, când se ostenise duhovnicul, văzură toţi un înger preafrumos, că a intrat pe o fereastră, ţinând în mâini două cununi frumoase şi minunate, alcătuite din flori de trandafir alb şi din alte flori prea bine mirositoare, şi zise aceste cuvinte către cele două copile întru auzul tuturor: „Aceste două cununi de flori albe vi le-a trimis din ceruri Împărăteasa, pentru semnul fecioriei voastre”. Acestea zicând a pus pe capetele lor cununile şi îndată s-a făcut nevăzut. Câtă veselie socotiţi, o!, ascultătorilor că au luat fecioarele şi câtă înspăimântare cei ce stau împrejur! A rămas învăţătura neisprăvită; a alergat Arhiereul şi boierii ca să sărute cununile cele cereşti şi, în scurt, tot norodul se întrecea, cine să cinstească pe fecioare mai mult; şi mai pe urmă decât toate, le-au petrecut până la casa lor. Însă ele nu s-au mândrit în deşert pentru această cinste ce li s-a făcut, ci cu multă smerenie au mulţumit Împărătesei celei vrednice de cinste.
Iar Arhiereul şi cei mai mari boieri au cheltuit averi nenumărate, zidind două mănăstiri prea frumoase în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi au hotărât pe o fecioară stareţă într-o mănăstire şi pe alta în cealaltă mănăstire. Şi petreceau ele cu aşa fapte bune şi viaţă minunată, încât multe fecioare de bun neam ale boierilor, nu numai din acea cetate, ci şi din alte cetăţi, auzind de vestea cea bună, şi de petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu, au lăsat bogăţia cea curgătoare, cum şi slava cea deşartă şi au venit la ascultarea lor. Şi atâta au crescut aceste două mănăstiri, avându-le toţi în mare evlavie, încât socotea o mare fericire cineva, dacă s-ar fi învrednicit să se numere împreună cu această binecuvântata tagmă. Iar acele două proestoase minunate s-au săvârşit cu sfinţenie, şi sfintele lor moaşte bine au mirosit; iar fericitele lor suflete s-au dus întru împărăţia cea cerească, pe care, o!, de ar da Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim. Amin.

(Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)

[cristiboss56]

Sfânta icoana a Maicii Domnului de la Nicula fost pictată de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod,judeţul Cluj, în anul 1681.Ea s-a pictat la cerea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o bisericii din acest sat. Fără îndoială că preotul iconar Luca, a fost un om viaţă duhovnicească aleasă, dublată de un real talent artistic. Cu penelul său măiestrit a zugrăvit şi multe alte icoane,dintre care se păstrează unele până în zilele noastre.Trei dintre ele sunt făcătoare de minuni. Una existentă la mânăstirea Strâmba, din judeţul Sălaj numită ,,Dulcea sărutare’’ iar cealaltă în biserică sfinţii apostoli Petru si Pavel, măreața catedrală ce se construieşte în cartierul Mănăştur din municipiului Cluj-Napoca. A treia cea mai renumită, cea mai iubită şi mai cinstită pentru multele ei minuni şi binefaceri,este cea de la Mânătirea Nicula. Renumele şi minunile ei binefăcătore au depăşit demult graniţele ţării şi bisericii noastre româneşti, find fără îndoială,numărată şi venerată, între cele mai vestite icoane făcătoare de minuni ale ortodoxiei universale. Zugrăvită după rânduiala erminiei bizantine,încadrată în categoria odighitria(îndrumătoarea), ea s-a remarcat dintru început prin frumuseţea ei artistică, dar mai mult decât atât printr-o cerească frumuseţe duhovnicească. Un document de la anul1736, primul cunoscut, descrie frumuseţea plină de splendoare şi măreţia plină de har a Persoanelor zugrăvite în sfânta icoană,scriind : ,,Chipul Maicii Fecioare si al Fiului pe care-L ţine în brațul stâng, cuprinde întreaga icoana într-o proporţie potrivită. Faţa Maicii Domnului e lungăreaţă de culoarea spicului de grâu,mai roşie în ambele obrazuri,cu ochii negrii, iar corpul inclinat puţin,cu o privire plină de graţie şi cu atât mai fermecătoare,fiind că până acum nici un penel nu i-a redat aşa splendoarea şi farmecul ei ceresc. Micuţul are o înfăţişare strălucitoare,cu capul descoperit. Maica îşi atinge sânul,fruntea ei fiind ascunsă într-un văl de culoarea cerului,peste care din afara peste creştet se lasă o haină purpurie umbrită cu negru şi vânăt . Întreaga icoană imitează ceia ce a vrut sfântul evanghelist Luca să deie icoanei sale.Afară de acestea Fecioara are două stele pe haină, una pe creştet, cealaltă pe umărul drept. Capetele ambelor figuri le înconjoară o glorie strălucitoare’’.În continuare, privind sfânta icoană, vedem că mâna dreaptă a sfintei Fecioare este îndreptată spre Fiul ei, arătând originea Lui divină,dar şi prezentându-se pe sine ca ceia ce arată calea.Ea prin smerenia,curăţia şi iubirea ei,ne arată calea care conduce sufletele spre Hristos-Dumnezeuul Om, ca unic Mântuitor al nostru. Iar Pruncul deşi este purtat şi ţinut în braţe de Maica Sa,braţul ei fiind mai mult decât un tron de Heruvimi, binecuvinteză cu mâna dreaptă. Prin aceasta se prezintă pe Sine ca Făcătorul, Atotţiitorul şi Proniatorul a toate cele zidite, inclusiv a Maicii Sale..Un alt document din anul 1930 aminteşte proportiile icoanei zugrăvite pe lemn de tei ca având o lungime de 86 de cm. şi lăţimea de 65 de cm.,grosimea scândurei având 2 cm.