Esecul (prea mare) distruge omul

[adam000]

Frumos si pertinent mesajul tau Stireana, pina aici. De aici nu mai sint de acord.

În prealabil postat de stireana

Nu ceilalţi sunt cauza a ceea ce simţi, ci un pui de egoism care nu te lasă să-i priveşti pe ceilalţi cu deschidere. O fi şi vina părinţilor - mereu e vina părinţilor :) de când hăul şi pârăul, săracii de ei cât ne-or mai răbda răzgâielile - dar "nu contează ce au făcut ceilalţi din tine, ci contează ce ai reuşit să faci tu din ce au făcut ei din tine".

Nu e corect sa o acuzi de egoism, caci nu egoismul (cred) ca nu o lasa sa ii priveasca pe ceilalti cu deschidere, ci felul in care a fost invatata (inca de copil) sa se raporteze la ceilalti. Daca ea a avut drept model niste parinti care nu au dorit-o (or fi dorit baiat) si pe ea au tratat-o abuziv, ca pe cineva nedorit (cum se mai intimpla sa fie tratati unii copii de catre unii adulti - vezi povestea Eleonorei), atunci ea a invatat ca model felul in care parintii o tratau pe ea si acel model il serveste mai departe si celorlalti ca adult, fara macar sa isi dea seama daca copiaza/imita comportamentul parintilor ei (si asa fara sa vrea se poarta cu ceilalti de este respinsa). Poate nici nu a avut vreun alt model de relationare mai bun, de unde sa invete ce inseamna dragostea, in copilarie, ca apoi sa stie sa o ofere altora la maturitate. Exact cum se poarta parintii cu un copil (sau bunicii sau ce adulti semnificativi are in preajma), si ce mesaj ii transmit copilului, exact asta invata copilul despre el (acel mesaj) si exact asa invata copilul ca e "normal " de comportament si imita fara sa vrea - deci exact asa se va purta mai tarziu fara sa constientizeze, fata de oamenii din jur. Asta pina cand acel om da de un model mai bun cu care sa stabileasca o relatie buna pe care sa o imite si sa invete un model mai bun.
Din pacate f putini parinti sint constienti de faptul ca fiecare mic gest pe care il fac (poate fara sa vrea, poate la repezeala sau poate pt ca si-au pierdut rabdarea ori sint stresati/ocupati cu altele ale lor), fiecare mic gest conteaza asupra copilului.
Astfel incat poate ca se afla intr-un veritabil cerc vicios: de la parintii ei a invatat un comportament care transmite mesajul neacceptarii (al parintilor fata de ea), fara sa vrea ii imita ca nu a vazut altceva mai bun, si astflel imitandu-i, transmite mai departe spre ceilalti mesajul neacceptarii - iar daca ceilalti se simt neacceptati/abuzati/agresati de ea (de comportamente pe care ea le imita fara sa vrea de la parinti), atunci normal ca nu o vor iubi ci se vor departa de ea, astfel ea neajungand la a trai un model de dragoste reala din jur, ca sa aiba de unde macar sa invete ca poate relationa si altfel si sa se schimbe.
Ca sa reusesti tu sa faci ceva (mai mult/diferit) din ceea ce au reusit ei sa faca din tine, trebuie sa ai modele alternative, modele reale, concrete, care sa te invete sa se poate si altfel si sa inveti noi modele de relationare si pozitionare. Intrebarea este: sintem noi modele mai bune pt ea? sau doar dam sfaturi? sau mai rau, o troznim subliminal sau pe sub centura cu micile noastre rautati fara sa vrem/constientizam cand acestea ne dau pe dinafara?

Noi, daca ne dorim sa ne numim crestini si sa fim fii Tatalui din Ceruri care face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai, ar trebui ca NOI sa fim exemplu de dragoste pt ea (nu exemplu de acuzatori care o acuza de orgoliu sau de egoism; nu sa ii punem in fata povesti mai mult sau mai putin aluzive despre persoane urate care nu au putut sa se realizeze in viata) ci sa fim, implinind porunca lui Dumnezeu, exemplu si de interactiune frumoasa cu ea - ca ea simtind dragostea noastra, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa inteleaga si sa invete un nou model, frumos, cu care sa se poarte cu ceilalti. Iar duhovnicul ei sa o ghideze si eventual un psiholog sa o ajute sa constientizeze si sa se schimbe mai repede.

[Marimira]

Eu cred ca ar trebui sa ai mai multa rabdare si sa-i explici parintelui duhovnic mai amanuntit, ce te supara, ce te raneste atat de rau sufleteste, asa cum ne-ai spus noua.

Poate ca ai plecat de acasa doar cu gandul de a spovedi pacate (ceea ce nu e rau!)...dar aici este multa neputinta sufleteasca...si ar trebui sa te gandesti cum sa conturezi mai clar in fata sa aceasta neputinta...poate ai mers la el gandind ca si el te va respinge?ca te va judeca?

Oricum mai incearca sa-i vorbesti despre neputintele tale sufletesti si sa nu-ti iti mai pui singura verdictul de "handicapata sufleteste"...eu nu cred ca este inca un handicap...poate deveni insa daca lasi lucrurile asa. Conteaza foarte mult sa ai rabdare sa le explici asa cum le simti/percepi tu dar fara sa-ti pui singura diagnosticul. Apoi ai rabdare si asculta si sfatul duhovnicului....si daca nu se poate si nu se poate sa comunicati...te rogi sa-ti trimita Domnul duhovnicul de care ai nevoie.

Nu este rau nici sa mergi la un psiholog, desi parerea mea personala este ca acesta nu te poate ajuta mai mult decat duhovnicu,l dar si daca o va face intr-o oarecare masura tot conteaza...insa incearca sa urmezi acesti pasi , cu rabdare si atentie explici, intamplarile, apoi ce impact au ele asupra sufletului tau, ce te doare, ce te apasa ,ce te imbolnaveste...si nu incerca sa mergi la psihoterapeut cu idei preconcepute, CA NU TE VA INTELEGE, SAU TE VA JUDECA...fiecare om este unic in univers...fa mai intai cateva rugaciuni...sunt sigura ca Dzeu iti va scoate in cale persoanele care te vor ajuta.

Iti doresc sa te reechilibrezi si sa te refaci sufleteste cat mai curand!

Doamne ajuta!

[Demetrius]

În prealabil postat de Jamaica

Ai scos din context tot ce ai putut . . .

Oare te-a deranjat ce am scris? Încă dinainte ți-am spus ce s-ar putea întâmpla:

În prealabil postat de Demetrius

...Încă nu sunt lămurit de motivul pentru care ai scris aici. Dacă ai scris din insatisfacția orgoliului care te stăpânește atunci te vei supăra și mi se va da dreptate, iar dacă nu te vei supăra atunci rugăciunea(fără economie) te va îmbuna și vei începe să dai celor din jur măcar atenție și considerație, ceea ce înseamnă că ești capabilă de iubire...

În final eu n-am nici un folos dacă am dreptate; ”eniuei”(vorba ta) ar fi spre bucuria ta dacă eu greșesc, dar concret nu e nici atunci(din păcate).

[Jamaica]

Nu am fost locul 1 , si contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

[adam000]

In primul rand roaga-l pe Dumnezeu ca sa iti scoata in cale un preot pe inima ta cu care sa poti discuta problemele tale. Iar intre timp cauta un astfel de preot - unul pe care sa il simti ca e atat de bland si intelegator incat nu te va judeca; unul care sa simti ca ii pasa in mod real de tine si de problemele tale si caruia sa ii poti spune tot si sa primesti sfat cu blandete. Pt ca pe linga sfat vei primi si rugaciunea lui, iar asta e chiar mare lucru!
Si cauta si un psiholog bun cu care sa faci psihoterapie, dar avand intelegerea ca rezolvarea problemelor tale va luat timp, nu va fi asa, ca reusesti "pina te muti", ci poate lua chiar timp mult (nimeni nu poate stii cat timp decat Dumnezeu), deci renunta la nerabdarea aceasta cu "repede-repede ca nu mai pot", ci fa pasi reali si concret spre rezolvare, iar acei pasi sa iti fie satisfactie si multumire ca esti pe drumul cel bun.

[Marimira]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am fost locul 1 , si contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

? MIE MISE PARE CA TE EXPRIMI COERENT, CLAR, LIMPEDE.

Daca si cu el vei vorbi ca si cu noi, de ce sa nu crezi ca va intelege?

Ei sunt slujitori ai lui Dzeu si prin Harul cu care au fost investiti in momentul hirotoniei ca preoti si duhovnici, in timpul Sf.Spovedanii vei primi cel mai bun sfat, pe care il poti lua ca fiind mesajul lui Dzeu pentru tine.

Trebuie sa ai credinta si nadejde, multa speranta! Oamenii nu sunt toti asa de rai...!!!

Uite i-am ti-am dat un sfat...sa mai reflectezi la modul in care, cu multa rabdare si atentie, ai sa-i spui preotului...despre cele ce te ranesc.Mai intai faptele/situatiile care preced in sufletul tau un asa deznodamant...si mai precis impactul pe care il au asupra ta...gandeste-te un pic....de ce ti se pare ca te-ar certa , s-au respinge?

Eu/Noi nu te-am respins, nu te-am certat, nu te-am judecat, eu doar te rog sa reflectezi asupra modului in care te exprimi si iti expui problemele mai ales in fata celor care au o putere, o specializare sa te ajute, preotul duhovnic si respectiv un psiholog ...dar tu faci asa cum poti si cum crezi de cuviinta, probabil in interiorul tau vei simti care cale sa o urmezi.

Dar orice vei hotari, mai intai roaga-te, un acatist sau orice forma de rugaciune si apoi hotaraste ce drum sa urmezi.

Iti doresc numai bine!

Doamne ajuta!

[heaven]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am fost locul 1 , si contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

Buna Jamaica!Am citit tot ce ai scris.Este de inteles cum de porti cu tine povara sentimentelor de rusine,inadecvare sau frica de esec,atata vreme cat singurul filtru prin care tu te poti percepe pe tine si tot ceea ce te inconjoara este cel pe care ti l-au transmis parintii tai,cele mai importante modele in raport cu care un om isi cladeste intreaga personalitate.De aici,totul se construieste precum variatiunile aceleiasi teme.Difera contextele,persoanele,abordarile tale,insa cauzele,precum si rezultatele sunt aceleasi...
Faptul ca te vei muta,poate fi un mic ajutor,insa,daca aceste lucruri din tine nu le vei vindeca,le vei purta oriunde te vei duce.Vor trai vii in mintea si sufletul tau,punandu-si amprenta asupra modului in care vei relationa cu cei din jur si a intregii tale existente.Putem fugi de oricine si orice pe lumea asta,mai putin de noi insine...
Pe langa sprijinul duhovnicului,psihoterapia este singura metoda pe care o cunosc si care te poate ajuta sa iesi din cercul vicios in care te invarti acum.
Am citit ca ai scris cum ca nu abordezi duhovnicul si psihologul pentru ca nu doresti sa mai vorbesti despre problemele tale.Cu toate acestea,cu noi ai vorbit...apoi,ai mentionat,ceea ce este, cel mai probabil, principala ta temere in raport cu aceasta si anume aceea ca nu mai suporti sa fii cricata,respinsa,neacceptata.De inteles,dealtfel,dupa tot ceea ce povestesti ca ai trait si inca traiesti in familia ta...
Despre duhovnic nu pot vorbi,pentru ca nu sunt in masura,insa un psihoterapeut bun te sprijina,te incurajeaza,te ajuta sa ajungi la constientizare,la activarea resurselor interioare,redefinirea propriului sine (in momentul de fata iti este greu sa iti dai seama si cine esti cu adevarat,pentru ca singurul mod prin care te poti vedea si cu care te identifici este viziunea pe care familia ta te-a invatat sa o ai despre tine) si la transformarea vietii tale intr-o maniera empatica,suportiva,obiectiva si bazata pe acceptare.
Stiu ca primul pas in directia aceasta este cel mai greu de facut,insa schimbarea pe care ti-o doresti presupune in primul rand dorinta de a o face,ceea ce din ce citesc o ai,iesirea din zona de comfort,acel loc in care preferi sa fii lasata in pace,insa in care nici vindecarea si evolutia nu se produc si curajul de a-ti asuma si a face efectiv acest pas.
Eu iti doresc sa gasesti in tine acest curaj,sa il inviti sa faca parte din viata ta,iar schimbarea pe care acum o vezi prin prisma fricii de esec,sa o poti vedea ca pe o frumoasa provocare pe drumul devenirii tale ca si om...

[Demetrius]

În prealabil postat de adam000

Frumos si pertinent mesajul tau Stireana, pina aici. De aici nu mai sint de acord.



Nu e corect sa o acuzi de egoism, caci nu egoismul (cred) ca nu o lasa sa ii priveasca pe ceilalti cu deschidere, ci felul in care a fost invatata (inca de copil) sa se raporteze la ceilalti...

Orgoliul este o formă exacerbată de egoism; nu s-a raportat la ceilalți, ci(mai grav) mereu la sine și de aceea e ”terorizată” de fratele ei fiindcă-i stă în cale.

Ar fi mai bine, deci, să începi să fii de acord.

În prealabil postat de Jamaica

Nu am fost locul 1 , si 1)contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si 2)mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca 3)eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar 4)am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
5)Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , 6)am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- 7)daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si 8)prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

Am numerotat din mesajul tău câteva compoziții care dovedesc un mod orgolios de gândire:
1) un clișeu verbal pe care-l aud pentru prima oară; pe cel mai mic, pe mezinul familiei, am mai auzit să fie favorizat, dar tu aici te pui pe tine ca să evidențiezi că pe tine nu te favorizează deși așa s-ar cuveni(dptdv); nici tu nu ai favoriza pe nimeni dintre cei slabi, dar aici o spui ca să stârnești considerație.

2)recunoști că e mult mai capabil când te iei pe tine drept etalon; altfel spus, negreșit că ești capabilă, dar el e muuult mai capabil. Nu spui că e foarte capabil, ci îl compari cu tine, nu pe tine cu el, ci pe el cu tine, tu fiind unitatea de măsură.

3)tu nu te poți descurca singura numai aparent fiindcă la o adică te descurci cu brio, numai că refuzi un statut activ în familie fiindcă primordial nu primești considerația dorită, așa cum(dptdv) ți s-ar cuveni.

4)cele mai simple lucruri nu ți le asumi fiindcă orgoliul tău te terorizează că s-ar putea să râdă ceilalți de tine.
...
7)acest punct dovedește că tu nu ești depresată, ci rănită în amorul tău propriu, în considerația pe care o pretinzi tu referitoare la tine și pentru care ești dispusă să sari la bătaie ca un cocoș.

8)la fel ca la pct 7) nu suporți reproșul și de aceea nu accepți nicio provocare fiindcă teroarea unui reproș e infinit mai mare ca o mulțumire.

Aici le postez pe cele care amintesc de duhovnic, 5) și 6) fiindcă tu îl consideri pe el la fel ca pe oricare dintre oameni, ceea ce arată cam cum te raportezi pe tine la Dumnezeu; nicicum, deoarece tu te raportezi pe tine la tine. Nu mai e loc în inima ta decât pentru tine.
Tu nu vrei să-ți cureți inima la duhovnic, ci cauți să nu cumva să râdă de tine.

Sincer îți spun că mă mâhnești; oare de ce după ce ți-am spus ce e de făcut tu mă întrebi CUM fac sa ies din acest cerc vicios?
E simplu: pe tine nu te interesează rugăciunea fiindcă nu pui preț pe ea, nu consideri că e folositoare și, deci, n-o iei în calcul.

Am folosit ceva timp ca să scriu acest mesaj și mă bucur că am reușit, deși nu cunosc destule lucruri pentru că nu ne-ai spus mai nimic; ar trebui să citesc toate posturile tale ca să văd credința ta mai limpede.

Situația ta e gravă de tot și te sfătuiesc să mergi de îndată, altfel spus, URGENT, la o mănăstire și să ceri un duhovnic care să-ți curețe inima; lui să-i spui tot, absolut tot. Acordă pentru asta un timp nedefinit, dar mergi devreme fiindcă în mănăstire ziua de lucru e scurtă(zi-lumină) dacă va fi nevoie vei innopta acolo. Nu uita să duci niște daruri sau bani.
Altă soluție nu văd.

Doamne ajută!


P.S. Psiholog? Povești.

[Jamaica]

Ai scos din context tot ce ai putut .
Eu la manastire am duhovnic, iar rugaciunea e in programul zilnic......
Iar daca a dori afectiune din partea familiei este un lucru atat de rau imi cer iertare.

[AlinB]

În prealabil postat de Jamaica

Ai scos din context tot ce ai putut .
Eu la manastire am duhovnic, iar rugaciunea e in programul zilnic......
Iar daca a dori afectiune din partea familiei este un lucru atat de rau imi cer iertare.

Nu lua in seama pe Demetrius.
Are el niste probleme ale lui pe care nu le poate depasi, dar asta nu-l impiedica sa dea sfaturi la altii, chiar daca este total pe langa problema.