Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[dobrin7m]

"Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste " Putul " sau " Fantana " pe romaneste : " De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic ".
de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut.

Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni.
Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? " Lasa ca m-oi spovedi la anul !". Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici.
Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor. Par. Cleopa

[dobrin7m]

"- Părinte, unii din mărime de suflet nu merg să se spovedească. "Fiindcă se poate să mai fac aceeaşi greşeală, spun ei, pentru care pricină să merg şi s-o spovedesc? Ca să-mi bat joc de părintele?".

- Aceasta nu este corect! Este ca şi cum un soldat ar spune atunci când este rănit: "Fiindcă războiul nu s-a terminat şi se poate să fiu rănit din nou, pentru ce să-mi leg rana?". Dar dacă nu o va lega, va avea hemoragie şi va muri. Se poate ca din mărime de suflet să nu meargă să se spovedească, dar procedând astfel, in cele din urmă se vor netrebnici. Şi vezi, diavolul exploatează până şi harismele. Dacă nu ne curăţim sufletul prin spovedanie, atunci când cădem şi ne murdărim, socotind că iarăşi vom cădea şi ne vom murdări, punem noroi peste vechiul noroi şi după aceea este greu să ne curăţim.

Nevoia de mărturisire

- Părinte, Cuviosul Marcu Ascetul spune: "Cel cunoscător nu se mărturiseşte lui Dumnezeu prin amintirea căderilor sale, ci prin răbdarea întristărilor ce vin pe urmă". Oare la ce se referă?

- Trebuie să se facă şi una, şi cealaltă. Cel credincios se mărturiseşte la duhovnic, dar se mărturiseşte şi mai înainte prin rugăciune cu smerenie lui Dumnezeu, golindu-se pe sine: "Dumnezeul meu, am greşit, sunt aşa şi aşa". In acelaşi timp primeşte şi mâhnirile ce i se întâmplă ca pe un medicament. Sfântul nu spune să nu faci prima şi a doua mărturisire, ci numai să suferi întristările. Dar ce înseamnă "mărturisesc"? Oare nu înseamnă "a scoate afară ceea ce am înlăuntrul meu"? Dacă ai bune înlăuntrul tău, "te mărturiseşti Domnului", adică îl slavosloveşti pe Dumnezeu. Dacă ai rele îţi mărturiseşti păcatele tale.

- Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?

- Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este taină. Să mergi şi în mod simplu să-ţi spui păcatele tale. Ce crezi? Oare nu ai încăpăţânare? Nu ai egoism? N-o răneşti pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? "M-am mâniat, am judecat ...", şi duhovnicul îmi citeşte rugăciunea de iertare. Dar şi păcatele mici au şi ele greutatea lor. Atunci când mergeam la Părintele Tihon să mă spovedesc, nu aveam nimic serios să-i spun, dar el îmi spunea: "Nisip, fiul meu, nisip!". Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare. Unul care a făcut un păcat mare se gândeşte mereu la el, se pocăieşte şi se smereşte. Tu ai multe păcate mici. Dacă îţi cercetezi însă condiţiile în care ai crescut tu şi pe cele în care a crescut acela, vei vedea că eşti mai rea decât el."Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca

[dobrin7m]

"Circumstanţele atenuante în spovedania noastră se fac agravante pentru conştiinţă

- Părinte, atunci când, în timpul mărturisirii unui păcat, cineva nu simte durerea pe care a simţit-o atunci când a făcut păcatul, aceasta înseamnă că nu are pocăinţă adevărată?

- Dacă a trecut un timp de atunci de când a făcut acel păcat, rana se cicatrizează şi de aceea nu simte aceeaşi durere. Ceea ce trebuie este să nu se îndreptăţească pe sine în timpul spovedaniei. Eu când merg să mă spovedesc şi spun, de pildă, "m-am mâniat"- indiferent dacă trebuia să dau şi vreo palmă – nu spun de ce, ca nu cumva duhovnicul să-mi dea circumstanţe atenuante. Cel care se mărturiseşte şi se îndreptăţeşte pe sine nu are odihnă lăuntrică, oricât de inconştient ar fi. Circumstanţele atenuante pe care le foloseşte în mărturisirea sa i se fac agravante pentru conştiinţa sa. In timp ce acela care îşi exagerează greşalele sale, deoarece are o conştiinţă sensibilă, şi primeşte şi un canon mai mare de la duhovnic, unul ca acesta simte o veselie nespusă. Există oameni care, dacă fură, de pildă, o boabă de strugure, se simt ca şi cum ar fi luat multe coşuri de struguri şi se gândesc mereu la greşală lor. Nu dorm toată noaptea până ce nu se duc să se spovedească. Şi sunt alţii care, deşi au furat coşuri întregi de struguri, se îndreptăţesc pe sine şi spun că au luat numai un ciorchine. Insă aceia care nu numai că nu se îndreptăţesc pe ei înşişi, ci îşi măresc şi cea mai mică greşală a lor şi se mâhnesc şi suferă mult pentru o mică neorânduială a lor, ştiţi ce mângâiere dumnezeiască simt? Aici poţi vedea dreptatea dumnezeiască, felul cum răsplăteşte Bunul Dumnezeu. Am observat că toţi cei care îşi spun păcatele lor cu smerenie duhovnicului şi se defăima pe ei înşişi, strălucesc, pentru că primesc harul lui Dumnezeu. Cu câtă zdrobire mi-a povestit un ofiţer trecut în rezervă tot ceea ce a făcut de la vârsta de opt ani. Cândva a luat o minge de la un copil numai pentru o noapte – a doua zi i-a înapoiat-o – şi plângea pentru că l-a mâhnit pe acela. Indată ce a ieşit din armată, a mers să-i caute pe cei pe care îi supărase atunci când era în serviciu – indiferent dacă făcând aceasta îşi împlinise corect datoria serviciului său – şi le-a cerut iertare. Toate le lua asupra sa. Acum locuieşte într-un sat şi banii săi îi dă milostenie. O slujeşte şi pe mama lui, care are 95 de ani, fiind ţintuită la pat de o paralizie a trupului şi, deoarece îi vede trupul când o îngrijeşte, îl supără gândul. "Dacă Ham a fost pedepsit pentru că a văzut goliciunea tatălui său, atunci eu...". Plângea mereu. Faţa lui îi era schimbată. Cât am învăţat din zdrobirea lui!" Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca

[dobrin7m]

"- Părinte, am citit undeva că diavolii ne vor chinui în cealaltă viaţă chiar şi pentru un gând rău pe care nu l-am spovedit.

- Ascultă, atunci când omul se pocăieşte şi spune duhovnicului său tot ceea ce-şi aduce aminte fără să aibă intenţia de a ascunde ceva, s-a terminat; aghiuţă nu mai are nici o stăpânire asupra lui. Iar când nu îşi va spovedi întru cunoştinţă o parte din păcatele sale, se va chinui în cealaltă viaţă pentru acestea.

- Părinte, se poate ca cineva să ceară ajutor de la duhovnic şi în acelaşi timp să-i propună şi soluţia?

- Ei, dar atunci ce fel de ajutor cere? Altceva este să-i spună duhovnicului cu smerenie, ca pe un gând al său, ceea ce crede că îl va ajuta – aceasta se impune – şi altceva este să insiste că gândul acesta al lui este cel corect. In cazul acesta omul nu sporeşte. Ci este ca şi cum ar merge la medic şi i-ar spune: "Să-mi dai medicamentul acesta". Insă bolnavul este dator să facă ascultare de medic; nu-i va arăta el aceluia ce fel de medicamente să-i dea. Aici nu este problema de poftă, ca la mâncăruri şi dulciuri, ca să spună cineva: "Vreau baclava sau vreau cataif", ci potrivit cu boala, medicul va da şi medicamentul."
Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca

[dobrin7m]

"Trebuie sa facem o marturisire adevarata, nu doar sa spunem cateva pacate. Oricat de sincer le-am spune pe cele de care ne dam seama, nu este de-ajuns. Penitentul nu poate, de unul singur, sa estimeze exact ceea ce i se intampla si de unde provine un lucru sau altul. De aceea, in Gramata de duhovnicie se consemneaza: „Sa-i cerceteze pe acestia si adancul inimilor lor”. Duhovnicul trebuie sa cerceteze bine pe cei care se apropie si adancul inimii lor si „sa afle prin cercetare cugetele si faptele”.

De regula, fiecare isi prezinta pacatele intr-o lumina favorabila. Asa imi face impresia! O impresie tare infricosatoare! Sa spunem ca doi oameni s-au contrazis si oarecum s-au certat. Vin si unul si celalalt sa se marturiseasca. Şi unul zice: „I-am vorbit frumos, m-am purtat frumos”, si indulceste cuvintele cand vorbeste despre sine. Dar cand vine randul sa-l prezinte pe celalalt, devine rau. Dupa parerea lui, celalalt a fost salbatic, in timp ce el a fost miere si lapte.

Celalalt va spune aproape aceleasi lucruri, dar invers. Acum este el cel care vorbeste cu multa dulceata despre sine: „Ce frumos m-am purtat, ce frumos i-am vorbit! Am avut rabdare, l-am trecut cu vederea, dar m-a jignit, s-a purtat foarte urat!”.

Asadar, ce se intampla? Şi unul si celalalt au dreptate, dar amandoi sunt nedrepti. Cand vorbeste despre sine insusi, foarte rar, numai daca omul are pocainta adevarata inlauntrul sau, intalnim cuvintele: „Ce frumos mi-a vorbit celalalt, dar eu nu l-am luat in seama, i-am vorbit urat si m-am purtat ca un salbatic!”. Foarte rar se intampla acest lucru. De regula, despre noi vorbim frumos, nu si despre altii.

Duhovnicul, fara sa devina acuzator, trebuie sa ajute in aceasta situatie: „Ia stai putin, cand este vorba de tine, te ingrijesti si vorbesti atat de frumos, iar cand este vorba de celalalt ce faci?” Şi, astfel, va avea loc cercetarea. Gan*durile si cugetele vor fi curatite. Cercetarea va merge mai in adanc, se vor gasi radacinile, sufletul va fi luminat si omul va pleca mai pocait decat atunci cand a venit. Plecand astfel, va dobandi mai multa cunostinta despre sine. La urmatoarea marturisire lucrurile vor merge mai bine, sufletul se va vindeca si omul se va zidi.

Multi cred ca problema pacatului se rezolva odata cu trecerea timpului. „Au trecut multi ani de cand l-am savarsit!”, zic unii. Oricat de multi ani ar trece, pacatul nu se sterge, mai ales pacatul de moarte, decat daca omul se pocaieste, se mar*turiseste si daca primeste iertarea pacatelor de la Dumnezeu, prin duhovnic. Nici pacatele mici si nici cele mari nu se sterg de la sine, cu trecerea timpului, nici daca le uita, nici daca le savarseste singur si spune ca nu s-a intamplat nimic.

Daca omul voieste sa-i fie iertate pacatele, sa-si curateasca, in mod real, inima intinata ca sa i se deschida poarta cerului, a Raiului. Daca vrea sa se mantuiasca sa trateze problema cu seriozitate, sa nu se menajeze. Sa-si afle toate pacatele, unul cate unul, sa se spovedeasca oricata rusine ar simti, oricat de greu i-ar veni, pentru ca sa fie iertat. Sa se spovedeasca de pacatele pe care le-a savarsit in copilarie, in adolescenta si apoi cele de mai tarziu, pana in ceasul mortii.

Indiferent ce spun si fac oamenii, Legea lui Dumnezeu nu se schimba. Nu ei fac legea, ci Dumnezeu. El ne va judeca si nimeni altcineva."Arhim. Simeon Kraiopoulos -Adame unde esti? Despre pocainta - editura Bizantina Bucuresti 2008

[dobrin7m]

"Sa ne nelinistim, daca ne intrebam ce am putea spune in scaunul spovedaniei!
Doresc sa va vorbesc despre doua situatii practice. Una se refera la acele persoane care vin si spun, oarecum, cu zaduf: „De ce am mai venit, ca sa marturisesc din nou acelasi lucru!?”. Iar altii spun: „Nu am nimic sa marturisesc! Ce sa spun!?”, si nu se duc niciodata sa se marturiseasca.

Ma voi referi mai intai la prima situatie.

Şi daca s-ar marturisi omul in fiecare zi, tot putin ar fi. Simte nevoia, daca ar fi posibil, sa se marturiseasca si dimineata, si dupa amiaza. Niciodata nu se sfarseste aceasta dorinta. Atat de mult greseste omul. Cand, insa, ajunge cineva in situatia sa spuna: „Ce sa spun, ce sa martu*risesc?”, ceva nu este in regula.

Ca sa intelegem mai bine, ma grabesc sa spun ca,atunci cand vom muri, sau vom apuca a doua venire a Domnului, infatisandu-ne inaintea lui Dumnezeu, nu vom aparea asa cum credem noi. Asa cum suntem in biserica si in afara ei. Daca ne fotografiaza cineva, toti avem o infatisare evlavioasa. Adica, parem evlaviosi, buni crestini. Stam in biserica cu rabdare, simtim ca suntem in biserica si dam o imagine buna. Avem si o parere buna despre noi insine si credem ca atunci cand vom aparea inaintea lui Dumnezeu, Acesta ne va vedea in acest fel. Dar nu este asa! Dumnezeu va privi nu exteriorul nostru, ci adancul inimii, strafundul sufletului nostru.

Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze, sa ne deschida ochii si sa ne faca sa simtim boala pe care o avem inlauntrul nostru. Adica, sa vedem inlauntrul inimii noastre invidia pe care o avem, ura pe care o avem, gelozia, pornirea spre osandirea aproapelui, multa infumurare, egoismul, iubirea de slava si de placeri, iubirea de arginti, ca sa nu mai vorbim despre necredinta noastra. N-am invatat sa ne incredem in Dumnezeu. Inima noastra este legata de atatea alte lucruri, vaneaza atatea altele. Toate acestea vor ramane neschimbate, nu le vom indrepta daca vom spune: „Eh, ce sa fac?” Astfel de cuvinte nu-si au locul in viata noastra. Hristos a venit ca medic si mantuitor al omului. A venit sa-l salveze pe acesta de toate relele. Oare, nu este aceasta nesabuinta? Nu aducem jignire lui Hristos, Care vine sa ne vindece, iar noi nu primim?

Rog, cu acest prilej, pe cei care nu au nimic de marturisit in scaunul de spovedanie, sa se nelinisteasca, sa-si puna semne de intrebare. Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze, sa ne deschida inima, sa ne faca sa simtim ca ne doare aici sau in alta parte, ca suntem raniti, ca suntem bolnavi, ca avem o stramtorare. Sa nu vietuim ca si cum nu s-ar intampla nimic cu noi. Daca sufletul nostru nu se trezeste si nu vedem starea in care ne aflam, daca nu simtim nevoia sa ne spovedim, inseamna ca sufletului nostru nu-i merge bine. Asadar, sa nu dormim, sa nu ramanem nepasatori, sa nu ne facem rau singuri acoperind rautatile noastre." Arhim. Simeon Kraiopoulos - Unde esti Adame unde esti? - Despre pocainta - editura Bizantina Bucuresti 2008

[Florin-Ionut]

M-aș bucura foarte mult să aflu ce au scris relativ la subiect alți Sfinți Părinți ai Bisericii, citînd din opere cu greutate în Sfînta Tradiție.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

"- Părinte, am citit undeva că diavolii ne vor chinui în cealaltă viaţă chiar şi pentru un gând rău pe care nu l-am spovedit.

- Ascultă, atunci când omul se pocăieşte şi spune duhovnicului său tot ceea ce-şi aduce aminte fără să aibă intenţia de a ascunde ceva, s-a terminat; aghiuţă nu mai are nici o stăpânire asupra lui. Iar când nu îşi va spovedi întru cunoştinţă o parte din păcatele sale, se va chinui în cealaltă viaţă pentru acestea.

Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca

Este argumentul care ar trebui să combată citatele din Sfîntul Ioan Gură de Aur și ce am scris mai sus?

De mai multe ori am confirmat că trebuie să spunem tot duhovnicului, ca el să fie la zi cu starea noastră, indiferent dacă acele păcate sînt deja iertate prin rugăciunile directe sau prin alte metode. Dar, pînă la Spovedanie, nu ne oprește nimeni să ne împărtășim dacă duhovnicul și propria conștiință ne dau voie. Ăsta e mesajul meu, nu negarea Spovedaniei sau ascunderea păcatelor la mărturisire.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Este argumetul care ar trebui să combată citatele din Sfîntul Ioan Gură de Aur și ce am scris mai sus?

De mai multe ori am confirmat că trebuie să spunem tot duhovnicului, ca el să fie la zi cu starea noastră, indiferent dacă acele păcate sînt iertate prin rugăciunile directe sau prin alte metode. Dar, pînă la Spovedanie, nu ne oprește nimeni să ne împărtășim dacă duhovnicul și propria conștiință ne dau voie. Ăsta e mesajul meu, nu negarea Spovedaniei sau ascunderea păcatelor la mărturisire.

Nu exista iertare fara spovedanie.
Nu combat pe Sf. Ioan Gura de Aur si nici Par. Paisie nu combate pe Sf. Ioan Gura de Aur. Tu intelegi gresit pe Sf. Ioan Gura de Aur.

Eu zic sa mai porti o discutie cu duhovnicul tau ca tare ma tem ca smintesti oameni.

Stii , spuneai mai sus ca trebuie sa taci ca sa arati smerenie. Insa cand credinta ortodoxa este intoarsa invers, ca asa interpreteaza unii ce citesc ei din sfinti atunci daca tac ma fac smintitor ca si aceia.
Nu te supara pe mine Florine, nu vreau sa te supar, vad ca esti incapatanat, insa iti spun , crede-ma orice pacat cat de mic trebuie spovedit. De impartasit te impartasesti cand spune duhovnicul, ca nevrednici suntem oricum.

[dobrin7m]

Nu exista iertare de pacate prin rugaciuni directe, intelege Florine, ti-am citat mai sus din Par. Cleopa. in plus ce spune in Scriptura : ce dezlegati voi aici vor fi dezlegate si in Cer ce tineti legat voi aici vor fi legate si in Cer. Prin punerea mainilor pe capul penitentului preotul dezleaga omul de pacat, fara aceasta nu poti fi iertat.
Toate pacatele trebuie sa treaca pe la scaunul spovedaniei prin marturisire ca sa poata fi dezlegate.

de fapt, crezi ce vrei, e alegerea ta, dar macar nu mai sminti si pe altii. Nu stiu de ce tii mortis sa inveti pe altii credintele tale. cand vor venii preotii sa ne spuna ca nu mai este necesara spovedania pentru pacatele care nu sunt mari, atunci vom face asa, ascultand.