Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[fallen]

Ar mai putea fi o explicatie pentru "incapacitatea" femeii de a-si face datoriile conjugale. Daca femeia in casa parintilor a fost obisnuita sa faca numai ce i se spune si sa nu ia decizii cu capul ei, la fel va fii si in casnicie. Va astepta mereu sa ii spuna barbatul ce sa faca, cata sare sa puna la mancare, etc. Ceea ce pe el il va maguli la inceput, dar apoi va deveni o povara pentru el. Iar daca la un moment dat va incerca si ea sa zica ceva, va fi foarte greu sa-si impuna punctul de vedere, dupa ce atat amar de vreme s-a aratat neputincioasa crezand ca asa se va simti sotul mai bine.
Dar asta e cu totul alta poveste. Ideea e ca nu trebuie totusi sa uitam ca, chiar daca formam un cuplu, in fata lui Dumnezeu s-ar putea sa raspundem fiecare, individual, pentru propriul suflet; s-ar putea sa nu ne justifice prea mult faptul ca "ne-am daruit trup si suflet sotului, el sa raspunda pentru pacatele noastre". "Barbatul sa-i e cap femeii asa cum Hristos e cap bisericii" adica asa cum Hristos nu-si va duce niciodata biserica la pierzanie, la fel nici omul care are grija de sufletul sau nu ar trebui sa faca asta, cu alte cuvinte pare sa fie o mare responsabilitate care apasa pe umerii bietului barbat...si totusi, cum spuneam si mai devreme, nu cred ca toata responsabilitatea mantuirii sau pierderii familiei ii poate apartine exclusiv unuia dintre soti...

[adam000]

Fallen, nu trebuie sa-ti faci probleme ca nu esti casatorita si postezi pe acest topic. Dpdv principial, consider ca despre casatorie sint la fel de indreptatiti a discuta si cei care inca nu sint casatoriti dar doresc a se casatori candva in viata - intrucat pregatirea in vederea asumarii responsabilitatilor casatoriei ar trebui sa inceapa inca inainte de casatorie, la fel de indreptatiti principial si cei care au avut un esec in casatorie (au divortat, s-au recasatorit, etc) pt ca pot expune punctul lor de vedere si informatii potential utile pt ceilalti si sa primeasca informatii utile pt ei ca urmare a discutiilor, ca si cei vaduvi, etc.

Pina la urma orice om a trait, desigr dintr-un alt punct de vedere (al copilului) casatoria parintilor sai - iar asta il indreptateste principial sa aiba o opinie pertinenta legata de casatorie macar din punctul de vedere de a vedea potentiale patimi/probleme/interactiuni defectuoase pe care sa le doreasca a le depasi/ corecta in viitoarea sa familie, macar de dragul viitorilor sai copii daca nu de altceva, chiar daca (sau poate cu atat mai bine) daca este vorba de o persoana necasatorita. Asa cum nu este necesar sa fi intre cei care isi bat nevasta sau intre cele care avorteaza pentru a fi indreptatit sa vorbesti despre aceste subiecte (sa ai o opinie critica referitor la asemenea fapte), ci din contra, oricine doreste o familie poate si este indreptatit sa isi exprime opinia ca sint lucruri care nu au ce cauta intr-o casatorie crestina, asa sint indreptatiti a vorbi (despre ce e bine si ce nu intr-o casatorie) si cei ce nu sint casatoriti dar isi doresc o familie pe baze crestine si se pregatesc principial pt aceasta. Cred ca asta face parte din asumarea responsabilitatii unei astfel de decizii si pregatirea necesara.
.

[fallen]

Daca stii sau nu stii sa gatesti, asta e foarte relativa... cu riscul sa iesim din sfera duhovnicescului si sa intram prea adanc in a lumescului. Poate in casa in care ai crescut, ca femeie, gatea preponderent mama (ca doar nu tata), sau bunica, etc, adica tot partea femeiasca, dar pe tine te-au scutit oarecum de la corvoadele cele mai grele zicand ca ai de invatat, ca trebuie sa inveti, sa ajungi o doamna, o intelectuala, apoi ca ai serviciu, unde esti o persoana importanta, etc...Chiar daca gateai in timpul liber o faceai de placere, ca hobby, atunci cand aveai timp si chef. Daca nu lasai perfecta ordine in urma ta, nu te batea nici mama nici tata, nici nu te ameninta ca te da pe strada. Dar, dupa ce te mariti, oare mai poti sa-i spui sotului "am venit obosita de la birou, am gatit ceva repede, dar te-am asteptat pe tine sa spalam vasele impreuna, ca eu nu mai pot"....Si sotul stiti ce ar putea zice? "Cati bani ai adus tu azi? 50 -100 lei?Ei bine, eu am adus 200, sau 700...si tu acum ce vrei, sa spal eu vasele??? Si apoi ce zici ca ai gatit? Orez cu dovlecei? paste cu busuioc? Aia-i mancare pentru un om ca mine, care a produs azi atatia bani?"
Deci, cu alte cuvinte, tu poti sa ai impresii despre tine ca stii si poti si faci, dar atata timp cat ele nu sunt impartasite si de cel de langa tine... degeaba le ai...

PS: aici din pacate vorbesc din experienta proprie de femeie neoficial maritata, care experienta nu e chiar nerelevanta, din moment ce astfel de lucruri chiar se intampla; probabil intr-o casnicie legalizata, sotul si sotia au drepturi egale, pe cand intr-un concubinaj, unul are doar drepturi iar celelalt doar obligatii. Insa din fericire sunt si momente cand truda ti-e rasplatita, cand cel delanga tine apreciaza toate eforturile pe care le faci, atunci cand il asculti, cand ii faci ce iti cere si mancarea iese buna, cand stai cu el si nu pleci in alta parte, la treburile tale, etc.

Desigur ceea ce se intampla aici e regretabil, ar trebui (poate) sau mai bine zis ar fi de dorit sa nu se intample asa, ci sa gatim impreuna (fara sa ne jignim sau insultam chiar si atunci cand facem cate o greseala), sa mancam impreuna (chiar daca unul vrea de frupt si altul de sec, sau daca unul vrea cu muraturi si altul cu mustar), sa spalam vasele impreuna, sa dormim impreuna fara sa ne injuram daca unul se trezeste si il deranjeaza, fara sa vrea, sau il sperie pe celalalt, dar cum am spus, intram prea mult in sfera profanului.
Insa mie totusi mi se pare "schizofrenizant" (dar poate parerea mea e subiectiva) ca un barbat sa-si laude sotia sau partenera atunci cand face lucruri bune, care-i plac (mancare, dragoste, etc) si sa o jigneasca si s-o insulte atunci cand nu-i face pe plac (sau cand greseste sau face lucruri necuvenite); acum ce sa mai creada biata femeie, ca o iubeste sau ca nu? La fel nu mi se pare onest nici din partea femeii sa-si iubeasca barbatul atunci cand o apreciaza si-i vorbeste frumos si ii arata dragostea lui si sa il urasca (sau poate chiar sa-l blesteme) atunci cand ii vorbeste urat si ameninta ca-i face rau. Asta denota din partea ei ori lipsa de caracter, ori o mare incertitudine si confuzie, ori... nu stiu ce sa mai zic. Acum poate femeia nu e chiar atat de proasta si intelege ca toate aceste purtari ale celui de langa ea sunt ori dovada imaturitatii, ori a unei labilitati psihice, si le ia ca atare, dar ce te faci in momentul cand astfel de personaje ajung sa aiba copii, si ei inca nu reusesc sa-si defineasca bine sentimentele si convingerile si ii transmit bietului copil sau copiilor asemenea "mesaje" ...nu mai stiu care era termenul folosit in psihologie, ambivalente parca, sau dis-nu stiu cum, adica generatoare de confuzie (sau chiar sminteala).

[Ekaterina]

În prealabil postat de fallen

Dar, dupa ce te mariti, oare mai poti sa-i spui sotului "am venit obosita de la birou, am gatit ceva repede, dar te-am asteptat pe tine sa spalam vasele impreuna, ca eu nu mai pot"....Si sotul stiti ce ar putea zice? "Cati bani ai adus tu azi? 50 -100 lei?Ei bine, eu am adus 200, sau 700...si tu acum ce vrei, sa spal eu vasele??? Si apoi ce zici ca ai gatit? Orez cu dovlecei? paste cu busuioc? Aia-i mancare pentru un om ca mine, care a produs azi atatia bani?"
Deci, cu alte cuvinte, tu poti sa ai impresii despre tine ca stii si poti si faci, dar atata timp cat ele nu sunt impartasite si de cel de langa tine... degeaba le ai...

Daca in casnicie nu poti sa ii spui sotului nici macar atat si nu gasesti intelegere, atunci este mai mult decat grav, nu stiu ce sanse are aceasta casnicie. Spun asta deoarece in casnicie treci prin experiente mult mai serioase, mai grave, si daca sotii nu se sustin atunci se produce o ruptura care mai devreme sau mai tarziu va duce la despartire. De exemplu sunt situatii in care unul din soti isi pierde locul de munca, sau are probleme de sanatate, sau orice situatie care presupune ceve foarte serios.

Cel mai bine este atunci cand cei doi soti se iubesc, se inteleg, se ajuta, altfel este un adevarat cosmar (mai ales daca apar comparatii de genul eu castig atat, eu fac asta si asta, totul devine tensionat).

[Yasmina]

În prealabil postat de fallen

Daca stii sau nu stii sa gatesti, asta e foarte relativa... cu riscul sa iesim din sfera duhovnicescului si sa intram prea adanc in a lumescului. Poate in casa in care ai crescut, ca femeie, gatea preponderent mama (ca doar nu tata), sau bunica, etc, adica tot partea femeiasca, dar pe tine te-au scutit oarecum de la corvoadele cele mai grele zicand ca ai de invatat, ca trebuie sa inveti, sa ajungi o doamna, o intelectuala, apoi ca ai serviciu, unde esti o persoana importanta, etc...Chiar daca gateai in timpul liber o faceai de placere, ca hobby, atunci cand aveai timp si chef. Daca nu lasai perfecta ordine in urma ta, nu te batea nici mama nici tata, nici nu te ameninta ca te da pe strada. Dar, dupa ce te mariti, oare mai poti sa-i spui sotului "am venit obosita de la birou, am gatit ceva repede, dar te-am asteptat pe tine sa spalam vasele impreuna, ca eu nu mai pot"....Si sotul stiti ce ar putea zice? "Cati bani ai adus tu azi? 50 -100 lei?Ei bine, eu am adus 200, sau 700...si tu acum ce vrei, sa spal eu vasele??? Si apoi ce zici ca ai gatit? Orez cu dovlecei? paste cu busuioc? Aia-i mancare pentru un om ca mine, care a produs azi atatia bani?"
Deci, cu alte cuvinte, tu poti sa ai impresii despre tine ca stii si poti si faci, dar atata timp cat ele nu sunt impartasite si de cel de langa tine... degeaba le ai...

PS: aici din pacate vorbesc din experienta proprie de femeie neoficial maritata, care experienta nu e chiar nerelevanta, din moment ce astfel de lucruri chiar se intampla; probabil intr-o casnicie legalizata, sotul si sotia au drepturi egale, pe cand intr-un concubinaj, unul are doar drepturi iar celelalt doar obligatii. Insa din fericire sunt si momente cand truda ti-e rasplatita, cand cel delanga tine apreciaza toate eforturile pe care le faci, atunci cand il asculti, cand ii faci ce iti cere si mancarea iese buna, cand stai cu el si nu pleci in alta parte, la treburile tale, etc.

Desigur ceea ce se intampla aici e regretabil, ar trebui (poate) sau mai bine zis ar fi de dorit sa nu se intample asa, ci sa gatim impreuna (fara sa ne jignim sau insultam chiar si atunci cand facem cate o greseala), sa mancam impreuna (chiar daca unul vrea de frupt si altul de sec, sau daca unul vrea cu muraturi si altul cu mustar), sa spalam vasele impreuna, sa dormim impreuna fara sa ne injuram daca unul se trezeste si il deranjeaza, fara sa vrea, sau il sperie pe celalalt, dar cum am spus, intram prea mult in sfera profanului.
Insa mie totusi mi se pare "schizofrenizant" (dar poate parerea mea e subiectiva) ca un barbat sa-si laude sotia sau partenera atunci cand face lucruri bune, care-i plac (mancare, dragoste, etc) si sa o jigneasca si s-o insulte atunci cand nu-i face pe plac (sau cand greseste sau face lucruri necuvenite); acum ce sa mai creada biata femeie, ca o iubeste sau ca nu? La fel nu mi se pare onest nici din partea femeii sa-si iubeasca barbatul atunci cand o apreciaza si-i vorbeste frumos si ii arata dragostea lui si sa il urasca (sau poate chiar sa-l blesteme) atunci cand ii vorbeste urat si ameninta ca-i face rau. Asta denota din partea ei ori lipsa de caracter, ori o mare incertitudine si confuzie, ori... nu stiu ce sa mai zic. Acum poate femeia nu e chiar atat de proasta si intelege ca toate aceste purtari ale celui de langa ea sunt ori dovada imaturitatii, ori a unei labilitati psihice, si le ia ca atare, dar ce te faci in momentul cand astfel de personaje ajung sa aiba copii, si ei inca nu reusesc sa-si defineasca bine sentimentele si convingerile si ii transmit bietului copil sau copiilor asemenea "mesaje" ...nu mai stiu care era termenul folosit in psihologie, ambivalente parca, sau dis-nu stiu cum, adica generatoare de confuzie (sau chiar sminteala).

Nu degeaba exista in mai toate culturile obiceiul ca inainte de casatorie sa mergi acasa la viitoarea sotie/viitorul sot si sa-i cunosti familia,casa,rudele.
Asa iti poti da seama in ce conditii a fost crescut,ce filozofii i-au fost implementate si ce asteptari are de la viata.

Este destul de clar,ca un barbat provenit dintr-o familie in care taica-su era un tiran si-si trata sotia prost,nu va fi vreun"mototol" care sa-ti aduca micul dejun la pat sau sa te ajute prin casa cu treburile.Va fi sub demnitatea lui,asa cum a inteles-o de la tatal lui.Depinde si de restul familiei,insa.
Daca toti membrii masculini ai acelei familii sunt identici in rolul de sot sau numai tatal este deosebit.
Oricum,eu raman la ideea ca cei mai buni soti sunt crestinii :)
Pai cine sa modeleze mai frumos inima si cugetul unui om daca nu Iisus ??

[fallen]

În prealabil postat de Yasmina

Nu degeaba exista in mai toate culturile obiceiul ca inainte de casatorie sa mergi acasa la viitoarea sotie/viitorul sot si sa-i cunosti familia,casa,rudele.
Asa iti poti da seama in ce conditii a fost crescut,ce filozofii i-au fost implementate si ce asteptari are de la viata.

Este destul de clar,ca un barbat provenit dintr-o familie in care taica-su era un tiran si-si trata sotia prost,nu va fi vreun"mototol" care sa-ti aduca micul dejun la pat sau sa te ajute prin casa cu treburile.Va fi sub demnitatea lui,asa cum a inteles-o de la tatal lui.Depinde si de restul familiei,insa.
Daca toti membrii masculini ai acelei familii sunt identici in rolul de sot sau numai tatal este deosebit.

Asa spun si psihologii, insa de cele mai multe ori barbatul in cauza se jura ca "el nu va fii ca tatal lui" si tu chiar te astepti ca iti va aduce micul dejun la pat. Si chiar si asteptarile tale sunt ca cel care si-a vazut mama chinuita si suferind din dragoste pentru ei, sa o inteleaga si sa incerce sa nu faca aceleasi greseli pe care le-a facut tatal lui.

În prealabil postat de AlinB

fallen, ca sa-ti zic asa direct, tu te chinui sa ingramadesti intr-un tipar ideal o relatie care pute de la distanta, si te minunezi si filosofezi ca de ce nu intra, cand raspunsul este sub ochii tai, dar refuzi pur si simplu sa-l vezi.

Oricum, nimic nou, sunt femei care sunt batute cu anii si tot refuza sa inteleaga ca persoana de langa ele nu e cum trebuie.

Dar respectivele au de obicei o scuza mult mai buna, chiar sunt maritate cu persoana in cauza, cam tarzior sa mai faca o a doua alegere, mai ales daca mai e si un copil (sau mai multi) la mijloc.

Dar tu, chiar nu ai nici una (desi sigur ca-ti inventezi o gramada).

Pai poate e "the best I can get". Poate pentru pacatele si greselile pe care le-am facut pana l-am intalnit, acum primesc ceea ce merit. Mai ales, sa nu uitam , ca eu am fost cea care i-am cerut lui Dumnezeu un potential sot, o relatie stabila. Poate ca mi-a dat ceea ce meritam. (Cand regele David a fost mazilit de catre fiul sau, s-a luat dupa el un taran care dealtfel habar n-avea ce facuse acesta, insa il hulea fiindca asa facea toata lumea, si l-a facut in toate felurile, insa el nu s-a suparat fiindca in fata lui Dumnezeu se stia vinovat de omor si de curvie si stia ca tot ce i se intampla i se intampla pentru nelegiuirile facute).

Iar in conditiile astea, mai devreme saumai tarziu, tot mi-as fii vandut sufletul unui barbat mai rau sau mai bun, pentru ca la momentul respectiv aveam o multime de nevoi atat materiale, cat si trupesti; desigur pentru astea doua categorii de nevoi oamenii de obicei sunt nevoiti sa-si vanda doar trupul , nu si sufletul, insa cand mai au nevoie si de dragoste, de sustinere morala, etc, atunci...e adevarat ca daca stiam la momentul respectiv ca trebuie sa-L caut mai intai pe Hristos si Imparatia cerurilor, nu s-ar fii ajuns probabil in atare situatie. Dar din pacate suntem ispititi sa credem mai mult in ceea ce simtim ca e langa noi, ne cere de mancare si ne face sa suferim in momentul respectiv. Cum tocmai am scris si aici(http://www.crestinortodox.ro/forum/s...734#post525734), e foarte posibil ca raportandu-ne la un moment fizic, agresorul de langa noi (sau de ce nu din interiorul nostru) sa aibe castig de cauza chiar siin fata Celui Atotputernic.

[Parascheva16]

Poate sa se schimbe acel barbat daca se uita in adancul lui si isi iarta parintele care ia provocat suferinta. Si tatal violent a fost la randul sau o victima. Si ciclul continua pana se hotareste cineva sa rupa lantul. Se poate schimba un barbat si sa nu fie ca tatal sau, dar nu spunand ca nu va fi, asta nu ajuta. Si de unul singur nu va putea face. Are nevoie de duhovnic si/sau de un psiholog ortodox.

[fallen]

Si nu numai atat. Are nevoie mai ales de o persoana care sa ii tina piept si sa nu ii tolereze sub nici o forma acest comportament abuziv. Se pare ca orice forma de tolerare a unui abuz din partea cuiva nu e altceva decat o acceptare tacita, o incurajare chiar. "Agresorul" va abuza pana cand persoana de langa el nu va mai putea suporta si va ceda, intr-un fel sau altul. Sau, vorbea un individ care probabil studiase psihologia sau fusese cel putin pacient despre o situatie aparte, un anume "sindrom stockholm?" care ar consta in "fraternizarea" victimei cu agresorul, impartasirea frustrarilor si indreptatirea revendicarilor acestuia, etc. Adica cu alte cuvinte ajungi sa crezi ca el are dreptate si de fapt el e victima si tu esti cel care ii faci rau. Ceea ce poate nu e tocmai neadevarat, intodeauna.
Parasirea unui astfel de agresor e soluitia cea mai buna pt victima, dar nu neaparat si pt agresor, pt ca atunci va interpreta ca femeia (victima) nu a facut fata, sau a fost ingrata, tradatoare, etc, daca mai fuge si la /cu altul, mai e denumita si in alte feluri...
Cateodata, sa ajuti pe cineva, sa-i faci un bine, sa-ti iubesti aproapele, nu inseamna neaparat sa ii dai ceea ce vrea, sa-i faci pe plac, sa-i implinesti dorintele si sa-l faci "fericit", mai ales daca constati ca acele dorinte si placeri ale lui nu iti fac bine nici tie, nici altora, nici lui, pe termen lung. Sa-l lasi sa-ti faca rau posibil sa nu fie altceva decat o forma de razbunare tacita.
Dar din pacate o astfel de persoana care sa "rupa lanturi" se naste, probabil, odata la multe generatii si se pare ca nu suntem noi astfel de persoane.

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Daca stii sau nu stii sa gatesti, asta e foarte relativa... cu riscul sa iesim din sfera duhovnicescului si sa intram prea adanc in a lumescului. Poate in casa in care ai crescut, ca femeie, gatea preponderent mama (ca doar nu tata), sau bunica, etc, adica tot partea femeiasca, dar pe tine te-au scutit oarecum de la corvoadele cele mai grele zicand ca ai de invatat, ca trebuie sa inveti, sa ajungi o doamna, o intelectuala, apoi ca ai serviciu, unde esti o persoana importanta, etc...Chiar daca gateai in timpul liber o faceai de placere, ca hobby, atunci cand aveai timp si chef. Daca nu lasai perfecta ordine in urma ta, nu te batea nici mama nici tata, nici nu te ameninta ca te da pe strada. Dar, dupa ce te mariti, oare mai poti sa-i spui sotului "am venit obosita de la birou, am gatit ceva repede, dar te-am asteptat pe tine sa spalam vasele impreuna, ca eu nu mai pot"....Si sotul stiti ce ar putea zice? "Cati bani ai adus tu azi? 50 -100 lei?Ei bine, eu am adus 200, sau 700...si tu acum ce vrei, sa spal eu vasele??? Si apoi ce zici ca ai gatit? Orez cu dovlecei? paste cu busuioc? Aia-i mancare pentru un om ca mine, care a produs azi atatia bani?"
Deci, cu alte cuvinte, tu poti sa ai impresii despre tine ca stii si poti si faci, dar atata timp cat ele nu sunt impartasite si de cel de langa tine... degeaba le ai...

PS: aici din pacate vorbesc din experienta proprie de femeie neoficial maritata, care experienta nu e chiar nerelevanta, din moment ce astfel de lucruri chiar se intampla; probabil intr-o casnicie legalizata, sotul si sotia au drepturi egale, pe cand intr-un concubinaj, unul are doar drepturi iar celelalt doar obligatii. Insa din fericire sunt si momente cand truda ti-e rasplatita, cand cel delanga tine apreciaza toate eforturile pe care le faci, atunci cand il asculti, cand ii faci ce iti cere si mancarea iese buna, cand stai cu el si nu pleci in alta parte, la treburile tale, etc.

Desigur ceea ce se intampla aici e regretabil, ar trebui (poate) sau mai bine zis ar fi de dorit sa nu se intample asa, ci sa gatim impreuna (fara sa ne jignim sau insultam chiar si atunci cand facem cate o greseala), sa mancam impreuna (chiar daca unul vrea de frupt si altul de sec, sau daca unul vrea cu muraturi si altul cu mustar), sa spalam vasele impreuna, sa dormim impreuna fara sa ne injuram daca unul se trezeste si il deranjeaza, fara sa vrea, sau il sperie pe celalalt, dar cum am spus, intram prea mult in sfera profanului.
Insa mie totusi mi se pare "schizofrenizant" (dar poate parerea mea e subiectiva) ca un barbat sa-si laude sotia sau partenera atunci cand face lucruri bune, care-i plac (mancare, dragoste, etc) si sa o jigneasca si s-o insulte atunci cand nu-i face pe plac (sau cand greseste sau face lucruri necuvenite); acum ce sa mai creada biata femeie, ca o iubeste sau ca nu? La fel nu mi se pare onest nici din partea femeii sa-si iubeasca barbatul atunci cand o apreciaza si-i vorbeste frumos si ii arata dragostea lui si sa il urasca (sau poate chiar sa-l blesteme) atunci cand ii vorbeste urat si ameninta ca-i face rau. Asta denota din partea ei ori lipsa de caracter, ori o mare incertitudine si confuzie, ori... nu stiu ce sa mai zic. Acum poate femeia nu e chiar atat de proasta si intelege ca toate aceste purtari ale celui de langa ea sunt ori dovada imaturitatii, ori a unei labilitati psihice, si le ia ca atare, dar ce te faci in momentul cand astfel de personaje ajung sa aiba copii, si ei inca nu reusesc sa-si defineasca bine sentimentele si convingerile si ii transmit bietului copil sau copiilor asemenea "mesaje" ...nu mai stiu care era termenul folosit in psihologie, ambivalente parca, sau dis-nu stiu cum, adica generatoare de confuzie (sau chiar sminteala).

fallen, ca sa-ti zic asa direct, tu te chinui sa ingramadesti intr-un tipar ideal o relatie care pute de la distanta, si te minunezi si filosofezi ca de ce nu intra, cand raspunsul este sub ochii tai, dar refuzi pur si simplu sa-l vezi.

Oricum, nimic nou, sunt femei care sunt batute cu anii si tot refuza sa inteleaga ca persoana de langa ele nu e cum trebuie.

Dar respectivele au de obicei o scuza mult mai buna, chiar sunt maritate cu persoana in cauza, cam tarzior sa mai faca o a doua alegere, mai ales daca mai e si un copil (sau mai multi) la mijloc.

Dar tu, chiar nu ai nici una (desi sigur ca-ti inventezi o gramada).

[Ekaterina]

O marturie a unei doamne ce a trecut printr-un divort:
"Greseala multor tinere perechi este urmatoarea: ele sunt convinse ca sunt facute pentru fericire si dragoste, si nu inteleg ca fericirea familiala trebuie sa si-o creeze, sa o adune firimitura cu firimitura, ca fericirea noastra este lucrul mainilor noastre, mintilor noastre, inimilor noastre. Acesta este un mare efort, care aduce o stisfactie enorma." (Din cartea: Divortul - cum il prevenim cum il depasim)