Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Daca stii sau nu stii sa gatesti, asta e foarte relativa... cu riscul sa iesim din sfera duhovnicescului si sa intram prea adanc in a lumescului. Poate in casa in care ai crescut, ca femeie, gatea preponderent mama (ca doar nu tata), sau bunica, etc, adica tot partea femeiasca, dar pe tine te-au scutit oarecum de la corvoadele cele mai grele zicand ca ai de invatat, ca trebuie sa inveti, sa ajungi o doamna, o intelectuala, apoi ca ai serviciu, unde esti o persoana importanta, etc...Chiar daca gateai in timpul liber o faceai de placere, ca hobby, atunci cand aveai timp si chef. Daca nu lasai perfecta ordine in urma ta, nu te batea nici mama nici tata, nici nu te ameninta ca te da pe strada. Dar, dupa ce te mariti, oare mai poti sa-i spui sotului "am venit obosita de la birou, am gatit ceva repede, dar te-am asteptat pe tine sa spalam vasele impreuna, ca eu nu mai pot"....Si sotul stiti ce ar putea zice? "Cati bani ai adus tu azi? 50 -100 lei?Ei bine, eu am adus 200, sau 700...si tu acum ce vrei, sa spal eu vasele??? Si apoi ce zici ca ai gatit? Orez cu dovlecei? paste cu busuioc? Aia-i mancare pentru un om ca mine, care a produs azi atatia bani?"
Deci, cu alte cuvinte, tu poti sa ai impresii despre tine ca stii si poti si faci, dar atata timp cat ele nu sunt impartasite si de cel de langa tine... degeaba le ai...

PS: aici din pacate vorbesc din experienta proprie de femeie neoficial maritata, care experienta nu e chiar nerelevanta, din moment ce astfel de lucruri chiar se intampla; probabil intr-o casnicie legalizata, sotul si sotia au drepturi egale, pe cand intr-un concubinaj, unul are doar drepturi iar celelalt doar obligatii. Insa din fericire sunt si momente cand truda ti-e rasplatita, cand cel delanga tine apreciaza toate eforturile pe care le faci, atunci cand il asculti, cand ii faci ce iti cere si mancarea iese buna, cand stai cu el si nu pleci in alta parte, la treburile tale, etc.

Desigur ceea ce se intampla aici e regretabil, ar trebui (poate) sau mai bine zis ar fi de dorit sa nu se intample asa, ci sa gatim impreuna (fara sa ne jignim sau insultam chiar si atunci cand facem cate o greseala), sa mancam impreuna (chiar daca unul vrea de frupt si altul de sec, sau daca unul vrea cu muraturi si altul cu mustar), sa spalam vasele impreuna, sa dormim impreuna fara sa ne injuram daca unul se trezeste si il deranjeaza, fara sa vrea, sau il sperie pe celalalt, dar cum am spus, intram prea mult in sfera profanului.
Insa mie totusi mi se pare "schizofrenizant" (dar poate parerea mea e subiectiva) ca un barbat sa-si laude sotia sau partenera atunci cand face lucruri bune, care-i plac (mancare, dragoste, etc) si sa o jigneasca si s-o insulte atunci cand nu-i face pe plac (sau cand greseste sau face lucruri necuvenite); acum ce sa mai creada biata femeie, ca o iubeste sau ca nu? La fel nu mi se pare onest nici din partea femeii sa-si iubeasca barbatul atunci cand o apreciaza si-i vorbeste frumos si ii arata dragostea lui si sa il urasca (sau poate chiar sa-l blesteme) atunci cand ii vorbeste urat si ameninta ca-i face rau. Asta denota din partea ei ori lipsa de caracter, ori o mare incertitudine si confuzie, ori... nu stiu ce sa mai zic. Acum poate femeia nu e chiar atat de proasta si intelege ca toate aceste purtari ale celui de langa ea sunt ori dovada imaturitatii, ori a unei labilitati psihice, si le ia ca atare, dar ce te faci in momentul cand astfel de personaje ajung sa aiba copii, si ei inca nu reusesc sa-si defineasca bine sentimentele si convingerile si ii transmit bietului copil sau copiilor asemenea "mesaje" ...nu mai stiu care era termenul folosit in psihologie, ambivalente parca, sau dis-nu stiu cum, adica generatoare de confuzie (sau chiar sminteala).

fallen, ca sa-ti zic asa direct, tu te chinui sa ingramadesti intr-un tipar ideal o relatie care pute de la distanta, si te minunezi si filosofezi ca de ce nu intra, cand raspunsul este sub ochii tai, dar refuzi pur si simplu sa-l vezi.

Oricum, nimic nou, sunt femei care sunt batute cu anii si tot refuza sa inteleaga ca persoana de langa ele nu e cum trebuie.

Dar respectivele au de obicei o scuza mult mai buna, chiar sunt maritate cu persoana in cauza, cam tarzior sa mai faca o a doua alegere, mai ales daca mai e si un copil (sau mai multi) la mijloc.

Dar tu, chiar nu ai nici una (desi sigur ca-ti inventezi o gramada).

[Ekaterina]

O marturie a unei doamne ce a trecut printr-un divort:
"Greseala multor tinere perechi este urmatoarea: ele sunt convinse ca sunt facute pentru fericire si dragoste, si nu inteleg ca fericirea familiala trebuie sa si-o creeze, sa o adune firimitura cu firimitura, ca fericirea noastra este lucrul mainilor noastre, mintilor noastre, inimilor noastre. Acesta este un mare efort, care aduce o stisfactie enorma." (Din cartea: Divortul - cum il prevenim cum il depasim)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Ekaterina

... fericirea familiala trebuie sa si-o creeze, sa o adune firimitura cu firimitura, ca fericirea noastra este lucrul mainilor noastre, mintilor noastre, inimilor noastre. Acesta este un mare efort, care aduce o stisfactie enorma."

Să înţelegem, mai întâi, aceasta, cu harul lui Dumnezeu.
Apoi să ne dea Domnul putere să făptuim bineplăcut Lui în căminul nostru, al fiecărei familii în parte.
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
Smerenie, jertfă pentru cei iubiţi, bucurii în Hristos!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

fallen, ca sa-ti zic asa direct, tu te chinui sa ingramadesti intr-un tipar ideal o relatie care pute de la distanta, si te minunezi si filosofezi ca de ce nu intra, cand raspunsul este sub ochii tai, dar refuzi pur si simplu sa-l vezi.

Oricum, nimic nou, sunt femei care sunt batute cu anii si tot refuza sa inteleaga ca persoana de langa ele nu e cum trebuie.

Dar respectivele au de obicei o scuza mult mai buna, chiar sunt maritate cu persoana in cauza, cam tarzior sa mai faca o a doua alegere, mai ales daca mai e si un copil (sau mai multi) la mijloc.

Dar tu, chiar nu ai nici una (desi sigur ca-ti inventezi o gramada).

Iarăşi te întreb: e bine ce faci? Sigur, sigur? Ai garanţii certe că intervenţia ta plină de forţă penetrantă ("directă") e constructivă?
Aşa se procedează în probleme de cuplu?
Care metodă?
Cu ce drept?
În baza cărui contract?
Referinţe, argumente... orice.

Şi iar şi iar şi iarăşi te întreb: sigur e bine ce faci?
Doamne ajută, Aline, Doamne ajută şi Dumnezeu să ne ierte pe toţi!