Ortodoxia si ecumenismul

[cezar_ioan]

Este curios pentru mine cum se discută în jurul ecumenismului amestecîndu-se două lucruri care sunt de fapt distincte:
a) ecumenismul, ca fenomen cu specificul lui, teoretizat şi tâlcuit masiv de teologii ortodocşi, dintre care mulţi sunt bătrâni îmbunătăţiţi, aşadar oameni vrednici de crezare;
b) opiniile unor forumişti, care, deşi nici unul dintre ei nu a mărturisit că adoptă învăţătura ecumenistă, au fost considerate ecumeniste şi, implicit, au dus la considerarea acelora ca fiind ecumenişti în diverse grade.

Este un lucru curios şi care ar merita o analiză explicativă.

Mă limitez la o singură apreciere: după opinia mea, nici unul dintre cei care au fost consideraţi aici pe forum ca fiind ecumenişti şi iubirişti (şi dau ca exemplu pe laurastifter, pe N.Priceputu, pe Maris_, uneori pe Mihailc şi mă adaug şi pe mine la listă în virtutea deselor dispute cu antiecumeniştii înverşunaţi) nu au nici în clin nici în mânecă cu ecumenismul. Nu promovează învăţături greşite, nu atacă dogmele Bisericii, nu relativizează adevărul de credinţă, nu răstălmăcesc Crezul, nu interpretează în duh eretic Evanghelia, nu contestă autoritatea Părinţilor, nu minimalizează conţinutul şi valoarea slujbelor, nu strâmbă învăţătura Bisericii privind Sfintele Taine etc. Atunci de unde conflictul de idei şi acuza de ecumenism?

Cred că răspunsul vine din tipul de discurs, mai întâi precum şi din concepţia asupra raportului dintre intelect şi sentiment în interiorul conceptului de credinţă.

Credinţa nu este doar un corpus de declaraţii retorice, nu este o sumă de afirmaţii considerate adevărate, nu este un text rece într-o inimă de piatră şi nici un text înfierbântat de ura împotriva aproapelui.
Sentimentul cosubstanţial cu credinţa este iubirea, este compasiunea caldă, compătimitoare, participativă la suferinţa aproapelui, la suferinţa lumii, adică a omenescului întreg.
Credinciosul nu se vede dezbinat de oameni ci, dincolo de diferenţele dintre oameni în varii planuri, creştinul credincios se înţelege pe sine şi se simte frate, părtaş, la aceeaşi omenitate care vieţuieşte pretutindeni.
Credinciosul pune accent pe comuniune iar nu pe comunitate. Comunitatea aduce iz de dezbinare (faţă de alte comunităţi), comuniunea cheamă şi menţine unirea, către Adevăr.
Poţi spune că Dumnezeu este Făcătorul lumii dar să o spui scrîşnind din dinţi, pe ton de ură şi revoltă. Poţi striga în pieţe că Pavel şi ceilalţi sunt robii lui Dumnezeu care cheamă pe oameni la mântuire dar să o faci ca femeia care avea duh pitonesc şi pe care Pavel o ceartă. Poţi spune orice adevăr, că nu te doare gura sau tastatura, dar să minţi în Hristos. Poţi declama la nesfârşit Evanghelia, o poţi rosti şi la TV, poţi spune şi face multe, dar inima ta să nu fie în Duhul Sfânt. Poţi minţi şi când spui-afirmi adevărul în formule corecte, dar credinţa ta să fie eretică. Întrucât credinţa şi adevărurile ei nu înseamnă fraze memorate şi reproduse, nici replici date cu scopul de a ruşina pe semenul care, poate, a folosit un cuvânt sau altul mai puţin potrivit. Ori a greşit de-a binelea, undeva.

Credinţa e un sistem omogen de gânduri, sentimente, vorbe, acţiuni care sunt înrîurite de Duhul Sfânt, Cel plin de Iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi Care S-a înălţat la Ceruri şi şade la dreapta Tatălui etc.

Orice ruptură, orice scăpare din UNITATEA componentelor credinţei duce la minciună, la contraperformanţă, la rătăcirea de pe Cale şi la pierderea Vieţii şi Adevărului.

Adevăratul Hristos nu se trăieşte şi nu se predică cu resentimente faţă de cel rătăcit. Creştinismul, spune Paisie Aghioritul nu viază când e practicat cu sârmă ghimpată.

Aici în disputele acestea nu e vorba de fapt despre ecumenism, întrucât nimeni nu este ecumenist declarat sau dovedit, aşa încât să lupte cu vreun antiecumenist sadea,
ci e vorba despre oameni care au moduri de înţelegere şi de trăire foarte diferite, pe alocuri, în ceea ce priveşte viaţa de credinţă.
Adevărul de credinţă nu se răspândeşte cu bazuka şi cu knutul, ci cu duhul umilit, cu inima înfrântă şi smerită înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor. Cu pace. Omul care şi-a însuşit practica rugăciunii şi se ţine la rugăciunea de toată vremea vorbeşte în duh apropiat de Hristos, trăieşte în pace şi dă pacea lui de la Cel Care ne dăruieşte Pacea Lui.

Cei suferinzi, cei nefericiţi, să-şi amintească un lucru verificat în Biserică: să închinăm toate necazurile noastre lui Dumnezeu, să le primim cu recunoştinţă şi să le folosim ca prilejuri pentru a ne înmuia şi înnobila inima. Cel care, suferind fiind, se lasă învins de suferinţă şi cârteşte, nu numai că pierde şansa de a se întări duhovniceşte dar păcătuieşte fiind răutăcios şi duşmănos cu aproapele. Chiar când ţine predici antiecumeniste, corecte în declaraţie dar eretice în duhul/atitudinea duşmănoasă şi extrem de intransigentă cu care le spune.
Să învăţăm să suferim în duhul iubirii jertfelnice, iar nu în cel al iubirii de sine şi al dispreţuirii aproapelui. Dacă este vreunul ecumnist pe aici, cred că e suficient cât i-am arătat în ce constă greşeala, întrucât sunt postate multe materiale lămuritoare. Antiecumenism e dat o sumedenie de citate şi a oferit mulţime de linkuri. De texte, aşadar, nu ducem lipsă. Ne mai rămâne doar să învăţăm să le şi folosim, să le probăm prin vorbele noastre către aproapele, justeţea.
Să ne smerim mintea şi vorba, de voim să fim antiecumenişti. Ecumenismul înfloreşte tocmai acolo unde găseşte intoleranţă şi mândrie, bine camuflate, ca un mormânt plin de putreziciune şi pe deasupra ornat epitafuri pompos antiecumeniste, izvorâte din duhul lui "Eu nu, ăla da!".

Nici un antiecumenism declarat nu va convinge pe nimeni, cu atât mai puţin pe Bunul Dumnezeu, că îşi merită numele de creştin (ortodox) dacă antiecumenistul cu pricina răspândeşte un duh al dezbinării, al intoleranţei, al urii.
Antiecumenismul se predică fiind. Fiind, iar nu vorbind acuzator. Fiind un mădular viu în Biserică. E suficient, cred.

P.S. Vă amintiţi eşecul obştii din filmul "După dealuri"? Îl explică preotul, tânguindu-se, la final în duba poliţiei: ar fi trebuit să fim smeriţi, zice...