Fiecare iubeste altfel pe Dumnezeu, iar credinta este o lupta zilnica

[sophia]

În prealabil postat de cezar_ioan

Bucuriile credinţei nu sunt în acelaşi plan cu bucuriile lumeşti. Nu au aceeaşi obârşie, nici acelaşi rost, nici aceeaşi natură.
Ele trec prin necazuri şi griji precum Domnul prin peretele unde Îl aşteptau apostolii.

Din câte încep să înţeleg, cultivi o confuzie serioasă între lume şi Biserică, între viaţa de credinţă şi viaţa ... fără credinţă.

Pai exact asta este intrebarea mea! Si exact asta faceti voi si nu reusim sa facem impreuna diferenta. Asta tot caut eu sa rezolv: delimitarea intere cele doua si cum sa le impacam. Voi tot imi cereti sa renunt la lume pentru credinta, adica sa ma calugaresc. Eu asa inteleg din mesajele voastre. Sa las sot, familie, serviciu si alte probleme si sa ma calugaresc. Si eu asta nu pot.

Dacă pornim, însă, de la deosebirile dintre ordinea/sensul lumii şi ordinea/sensul Bisericii, atunci poate că se mai duce ceaţa.
E important în care timp şi spaţiu ne situăm cu mintea şi inima. Timpul şi spaţiul liturgic sunt altceva decât timpul şi spaţiul lumesc. De aici alte bucurii, alte necazuri, alte şi alte experienţe sufleteşti. Alt rost, alt sens al vieţii.

Păcat că faci atât de consecvent apologia rezistenţei la credinţă. Mesajele tale sunt pentru mine, de când te ştiu pe forum, un mare NU! Atâta spui mereu, printre rânduri sau uneori mai făţiş: pe mine Dumnezeu/Biserica/preotul NU mă iubeşte, nu mă ajută, nu mă fericeşte etc. Asta NU, aia NU, etc. etc. Mereu şi mereu NU, NU, NU.

Intelegi prost. Nu am spus nicaieri ca Dumnezeu nu ma iubeste, nu ma fericeste, sau nu ma ajuta Tocmai asta spun, ca ma lupt foarte mult sa fac pentru EL. Si spun si eu si altii (vezi si articolul din link) ca viata este o lupta.


Când oare vei spune şi tu un început de DA? Când îţi vei da seama că trăieşti, de fapt, acest DA! şi nu o să-l mai negi?
Aici nu te inteleg. Ce vrei sa spui ca traiesc acest DA? Care?

DA, Dumnezeu e Bun şi mă iubeşte.

DA, spun asta mereu. Si El si Maica sa si alti sfinti la care ma rog.

DA, am trăit pacea asta, bucuria asta, speranţa asta.
DA, e drept că am necazuri, însă Domnul m-a ajutat, credinţa mea în el mă ajută, Biserica mă ajută, forumul (de ce nu?) mă ajută. Şi pentru toate acestea mulţumesc lui Dumnezeu şi semenilor mei, OMUL.

Stop! De ce ii pui pe toti in aceeasi oala? Exact asta este greseala. Exact asta este problema mea. Pana la "forumul ma ajuta" este corect. Forumul imi face si mult rau. Semenii mei: da, unii ma ajuta si le multumesc. Dar nu toti intra in categoria asta. Cin este "OMUL" in fraza/acceptiunea ta? La cine te referi? DA, lui Dumnezeu ii multumesc


Când îţi vei lua seama şi vei începe să rulezi exact placa inversă acesteia pe care o tot învârţi la nesfârşit? Pe tine nu te mulţumeşte nimic în Biserică? Şi dacă te mulţumeşte, totuşi, de ce nu ne spui şi nouă mai des?

Amesteci Biserica si biserica. Ele sunt doua lucruri diferite. Te rog sa te mai gandesti putin. In Biserica ma multumeste tot ceea ce pot sti si intelege eu. In biserica...este alta discutie

Ce-ar fi să porneşti, de azi, un mic exerciţiu de recunoştinţă? Îţi spun din experienţă personală că aduce mult folos sufletesc. Au mărturisit şi alţii...:)

In final iti spun inca o data. Nu stiu de ce le pui pe toate in aceeasi oala si ce vrei de fapt de la mine.
Tu cand vine un pacient la tine ii asculti si intelegi problemele lui de viata? Da sau nu? Sau il iei la descusut numai cu credinta si biserica? Iti faci profesia, sau credinta in cabinet? Esti preot sau psiholog?

Ii spui sa se lase de familie si sa se duca la manastire, sau il ajuti sa-si rezolve problemele din viata, cele lumesti, cu care vine la tine?

Intelege si tu si ceilalti care tot imi puneti mie ganduri si vorbe gresite:
Nu stiu voi, dar eu sunt un om intre oameni si nu pot sa ma clonez si sa fiu numai pentru Dumnezeu, sau numai pentru lume.

Ori ma duc la manastire si atunci sunt numai pentru Dumnezeu, ori traiesc in lume si atunci sunt, trebuie sa fiu si cu oamenii.

Dar in lume petrec si mult timp cu Dumnezeu.
Inca o data lupta asta de care borbesc eu consta in neputinta de a fi si cu Dumnezeu si Om pentru altii, asa cum cere EL si imi doresc si eu sa fiu.

La fiecare pas trebuie sa canataresc, sa masor. Sa fiu a Lui si a aproapelui.

Voi cum faceti asta? Va este usor? Reusiti sa le imbinati? Asta intreb eu.

Tu esti credincios, faci o gramada pentru credinta si Dumnezeu. Dar pentru sotia ta, pentru copii, pentru semenii tai faci suficient? Ti se pare ca le dai ceea ce trebuie? Ai vreodata remuscari ca-i neglijezi retragandu-te prea mult in credinta?
Probabil ca sunt intrebari pe care si le pune si un preot de mir si poate ca si el are acest zbucium.
In plus mai este si lupta cu pacatul. Daca fac asta este pacat? Daca spun asta este pacat? Calc peste sufletul meu ca sa fac bine semenului? Intrebari din astea sunt multe.

Asta intreb eu de fapt si voi toit ii dati zor cu "rezistenta la credinta".
Nu stiu, voua vi se pare ca totul este atat de simplu. Poate ca de fapt nu va ganditi, le indepartati din fata voastra, le ascundeti, dar problemele astea exista.

Nu stiu. Intreb si eu cum de va este atat de usor cand pana si monahii scriu despre lupta lor.

In fine, nu mai conteaza.

[andravenache]

În prealabil postat de sophia

Intelege si tu si ceilalti care tot imi puneti mie ganduri si vorbe gresite:
Nu stiu voi, dar eu sunt un om intre oameni si nu pot sa ma clonez si sa fiu numai pentru Dumnezeu, sau numai pentru lume.

Ori ma duc la manastire si atunci sunt numai pentru Dumnezeu, ori traiesc in lume si atunci sunt, trebuie sa fiu si cu oamenii.

Dar in lume petrec si mult timp cu Dumnezeu.
Inca o data lupta asta de care borbesc eu consta in neputinta de a fi si cu Dumnezeu si Om pentru altii, asa cum cere EL si imi doresc si eu sa fiu.

La fiecare pas trebuie sa canataresc, sa masor. Sa fiu a Lui si a aproapelui.

Voi cum faceti asta? Va este usor? Reusiti sa le imbinati? Asta intreb eu.

Voi raspunde strict pentru mine: Ma gandesc la vorbele Mantuitorului nostru "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona." (si din cate stiu eu, "Mamona" poate avea intelesul si de Lume ... poate ca ma insel?, dar cred ca am auzit/citit asta undeva) + ca atunci cand s-a rugat pentru ucenici, inainte de a se inalta la cer a spus "Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume."
Inteleg ca Iisus nu vrea sa ne izolam de lume, ci, prin puterea Duhului Sfant pe care ni-l trimite daca Il rugam sincer, sa fim DIFERITI de lume. Adica: sa nu avem alti dumnezei, sa ne respectam parintii, sa nu fim desfranati, sa nu ucidem, sa nu mintim, s.a.m.d. ... si toate astea sa le facem cu DRAGOSTE (fata de aproape si mai ales de Dumnezeu).
Eu pot sa spun ca sunt departe de acest ideal. Ca orice om, fac compromisuri (macar minciuni mici, ca sa nu-mi complic viata). Insa, atunci cand stau si meditez, daca sunt sincera cu mine, imi dau seama ca, daca as avea incredere in Dumnezeu (caci increderea e o parte importanta din credinta) si daca L-as iubi, nu as minti pentru nimic in lume si nu as calca poruncile lui.
Nu sunt sfanta, dar cred ca lupta consta in a incerca in fiecare zi sa fi sfant (in fiecare ora, in fiecare minut, in fiecare secunda). Este idealul spre care trebuie sa tinda un crestin. Daca iti pui un ideal mai jos de atat, .... stii cum se spune ca "Omul nu se va ridica niciodată mai presus de propriul său statut al curăţiei, sfinţeniei sau adevărului. Dacă idealul său derivă din propriul lui sine, nu va ajunge niciodată mai sus, ci mai degrabă se va degrada încetul cu încetul, ajungând din ce în ce mai decăzut."
Ceea ce am spus despre limite insemna NU ca nu le putem depasi , ci, dimpotriva ca TREBUIE sa le depasim. Singuri nu putem, intr-adevar, insa "pot totul in Hristos care ma-ntareste".
Iisus ne-a cerut sa fim sfinti: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este"

Totusi, nu poti intelege cum se ajunge la desavarsire, pana nu ajungi sa Il cunosti pe Dumnezeu, sa ai o relatie personala cu El (caci atunci vei intelege cat de mult te iubeste, si, ca urmare, pacatul ti se va parea atat de urat incat nici in vis nu ai mai vrea sa pacatuiesti) si sa Il iubesti "cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau"

Asta trebuie sa fie idealul tau. Asta este idealul meu. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

[Florin_cj]

În prealabil postat de andravenache

Voi raspunde strict pentru mine: Ma gandesc la vorbele Mantuitorului nostru "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona." (si din cate stiu eu, "Mamona" poate avea intelesul si de Lume ... poate ca ma insel?, dar cred ca am auzit/citit asta undeva) + ca atunci cand s-a rugat pentru ucenici, inainte de a se inalta la cer a spus "Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume."
Inteleg ca Iisus nu vrea sa ne izolam de lume, ci, prin puterea Duhului Sfant pe care ni-l trimite daca Il rugam sincer, sa fim DIFERITI de lume. Adica: sa nu avem alti dumnezei, sa ne respectam parintii, sa nu fim desfranati, sa nu ucidem, sa nu mintim, s.a.m.d. ... si toate astea sa le facem cu DRAGOSTE (fata de aproape si mai ales de Dumnezeu).
Eu pot sa spun ca sunt departe de acest ideal. Ca orice om, fac compromisuri (macar minciuni mici, ca sa nu-mi complic viata). Insa, atunci cand stau si meditez, daca sunt sincera cu mine, imi dau seama ca, daca as avea incredere in Dumnezeu (caci increderea e o parte importanta din credinta) si daca L-as iubi, nu as minti pentru nimic in lume si nu as calca poruncile lui.
Nu sunt sfanta, dar cred ca lupta consta in a incerca in fiecare zi sa fi sfant (in fiecare ora, in fiecare minut, in fiecare secunda). Este idealul spre care trebuie sa tinda un crestin. Daca iti pui un ideal mai jos de atat, .... stii cum se spune ca "Omul nu se va ridica niciodată mai presus de propriul său statut al curăţiei, sfinţeniei sau adevărului. Dacă idealul său derivă din propriul lui sine, nu va ajunge niciodată mai sus, ci mai degrabă se va degrada încetul cu încetul, ajungând din ce în ce mai decăzut."
Ceea ce am spus despre limite insemna NU ca nu le putem depasi , ci, dimpotriva ca TREBUIE sa le depasim. Singuri nu putem, intr-adevar, insa "pot totul in Hristos care ma-ntareste".
Iisus ne-a cerut sa fim sfinti: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este"

Totusi, nu poti intelege cum se ajunge la desavarsire, pana nu ajungi sa Il cunosti pe Dumnezeu, sa ai o relatie personala cu El (caci atunci vei intelege cat de mult te iubeste, si, ca urmare, pacatul ti se va parea atat de urat incat nici in vis nu ai mai vrea sa pacatuiesti) si sa Il iubesti "cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau"

Asta trebuie sa fie idealul tau. Asta este idealul meu. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Multumesc,

Foarte frumos si adevarat ceea ce ai spus!
Vreau sa adaug urmatoarele, asa cum nu le-as spune de la mine, pentru ca sunt nevrednic sa le spun, atata timp cat nu pot sa le implinesc! Am nevoie de multa nadejde in Dumnezeu pentru asta!
Dumnezeu nu ne-a ispitit cu nimic din ceea ce ne-a dat! Femeia i-a dat-o de ajutor lui Adam si nu de ispita! Familia deci este un ajutor, copii sunt o binecuvantare si nu ne vom lua gandul de la Dumnezeu daca ne vom iubi copii si sotul!
Sentimentele sunt pentru familie si nu sunt ispite! Iubirea de aproapele este frateasca si nu e ispita daca e frateasca si nu de altfel!
Infranarea sentimentelor se face pentru cei dinafara familiei, pentur ca sa nu ai doi stapani asa cum ai spus mai sus si sa intrii prin asta in desfranare!
Daca folosesti sentimentele pentru ce au fost lasate, nu ai cum sa consideri ca acestea te ispitesc si mereu iti vei aminti ca Dumnezeu te-a binecuvantat cu ele si vei multumi!
Altfel e ca si cum ai musca dintr-o suta de biscuiti si daca te intreaba cineva la final care a fost mai buni, vei spune ca nu iti mai amintesti! Pierzi gustul, pierzi scolpu si nu mai apreciezi valoarea sentimentelor!
Mananca unul si te vei satura si nici desfranare nu vei face si gustul il vei simti cu adevarat!
Dumnezeu ne-a binecuvantat cu toate cate ni le-a dat sa nu facem din asta un desfrau si prin asta voia celui necurat!

Doamne ajuta!

[adam000]

Mi-a placut sinceritatea ta. Sinceritatea asta este ceva foarte bun, care te va ajuta mult in crediinta.

În prealabil postat de sophia

Credinta nu este usoara, in ciuda tuturor spuselor unora sau altora.
Adica nu stiu, poate pentru unii este chiar, sau pare usoara.

Citesc mesaje aici pe forum si scrie lumea atat de usor: ce simplu este aia si aia. Cum nu poti s-o faci?

Totusi din experienta mea pot sa spun ca nu este nimic usor in credinta.

Asa este Sophia, ai dreptate.

O spune si parintele Rafail Noica in cartea sa "Celalalt Noica" pe care vi-o recomand cu drag tuturor ca fiind foarte frumoasa. Sper ca citatul pe care il voi da mai jos din aceasta carte sa iti fie de folos (si nu numai tie) :

Sa nu ne inversunam a ajunge la o stare, sa zicem morala, perfecta, ci sa cautam, prin rugaciune, ca Dumnezeu Insusi sa intemeieze in noi aceasta viata, pe care El Insusi o reveleaza si care nu este doar o moralitate, o problema de ordin social, ci este viata lui Dumnezeu.
Implinirea poruncilor lui Hristos este un lucru aproape cu neputiinta omului singur. Cand vin tineri la mine si-mi spun: "Este asa de greu sa ma rog, sa ma schimb", le raspund: Nu-i greu deloc; este cu neputiinta!". Dar, ca sa intelegi, suflete, de ce-ti este asa de greu, trebuie sa stii ca ceea ce incerci este cu neputiinta pentru tine insuti si de aceea te intrebi: cum o sa ajung vreodata la asta? Solutia este rugaciunea, iar cand Domnul a zis ca "cele cu neputiinta omului sint cu putiinta lui Dumnezeu"a spus-o ca o fagaduinta; cred ca putem sa luam cu incredere o astfel de fagaduinta si sa cautam ca Domnul sa faca in sufletele noastre ceea ce este cu neputiinta omului.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de sophia

In final iti spun inca o data. Nu stiu de ce le pui pe toate in aceeasi oala si ce vrei de fapt de la mine.
Tu cand vine un pacient la tine ii asculti si intelegi problemele lui de viata? Da sau nu? Sau il iei la descusut numai cu credinta si biserica? Iti faci profesia, sau credinta in cabinet? Esti preot sau psiholog?

Ii spui sa se lase de familie si sa se duca la manastire, sau il ajuti sa-si rezolve problemele din viata, cele lumesti, cu care vine la tine?

Intelege si tu si ceilalti care tot imi puneti mie ganduri si vorbe gresite:
Nu stiu voi, dar eu sunt un om intre oameni si nu pot sa ma clonez si sa fiu numai pentru Dumnezeu, sau numai pentru lume.

Ori ma duc la manastire si atunci sunt numai pentru Dumnezeu, ori traiesc in lume si atunci sunt, trebuie sa fiu si cu oamenii.

Dar in lume petrec si mult timp cu Dumnezeu.
Inca o data lupta asta de care borbesc eu consta in neputinta de a fi si cu Dumnezeu si Om pentru altii, asa cum cere EL si imi doresc si eu sa fiu.

La fiecare pas trebuie sa canataresc, sa masor. Sa fiu a Lui si a aproapelui.

Voi cum faceti asta? Va este usor? Reusiti sa le imbinati? Asta intreb eu.

Tu esti credincios, faci o gramada pentru credinta si Dumnezeu. Dar pentru sotia ta, pentru copii, pentru semenii tai faci suficient? Ti se pare ca le dai ceea ce trebuie? Ai vreodata remuscari ca-i neglijezi retragandu-te prea mult in credinta?
Probabil ca sunt intrebari pe care si le pune si un preot de mir si poate ca si el are acest zbucium.
In plus mai este si lupta cu pacatul. Daca fac asta este pacat? Daca spun asta este pacat? Calc peste sufletul meu ca sa fac bine semenului? Intrebari din astea sunt multe.

Asta intreb eu de fapt si voi toit ii dati zor cu "rezistenta la credinta".
Nu stiu, voua vi se pare ca totul este atat de simplu. Poate ca de fapt nu va ganditi, le indepartati din fata voastra, le ascundeti, dar problemele astea exista.

Nu stiu. Intreb si eu cum de va este atat de usor cand pana si monahii scriu despre lupta lor.

In fine, nu mai conteaza.

Cu toţii avem frământări de acest fel şi or mai fi şi altele.
Credinţa, însă, nu este ruptă de viaţă ci prin natura ei este un sprijin de neînlocuit în viaţa noastră.
Încrâncenarea şi prea multele gânduri nu sunt bune.
Conflictele se pot aborda cu mult sfat, cu rugăciune statornică.
Iar pentru păcate avem zilnic prilejul să ne căim, să plângem, să cerem iertare şi ajutor de la Domnul.

Încrâncenarea şi prea multele gânduri nu sunt bune, orice s-ar întâmpla în viaţa noastră.
Are grijă Domnul de credincioşii Lui, nu îi lasă când ei se ţin la liniştire, în primul rând, la rugăciune smerită. Şi la un strop de fapte bune, care sunt mai întâi gândurile.
Să fie gândul umilit, să fie gândul sincer, nefăţarnic şi imediat se simte Mâna lui Dumnezeu.
Să fie omul convins de nimicnicia Lui şi imediat vine şi niscaiva liniştire, apoi conştientizări şi descoperiri şi lacrimi de recunoştinţă etc. Vin şi fapte mai bune şi toate mai cu socoteală.
Cam asta-i problema...

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

Asta intreb eu. . . . . .

1. Fii intotdeauna cu Iisus Hristos si increde-te in Dumnezeu in orice situatie.
2. Roaga-te cum poti, nu cum crezi ca trebuie.
3. Sa ai o regula a rugaciunii pe care sa o tii prin disciplina.
4. Spune Rugaciunea Domneasca de cateva ori pe zi.
5. Repeta o rugaciune scurta atunci cand mintea nu ti-e ocupata.
6. Fa cateva metanii cand te rogi.
7. Mananca cu moderatie si posteste in zilele de post.
8. Practica tacerea: interioara si exterioara.
9. Stai in liniste 20-30 de minute, zilnic.
10. Fa mila in secret.
11. Mergi la Sfanta Liturghie in mod regulat.
12. Spovedeste-te si impartaseste-te regulat.
13. Nu da atentie gandurilor si sentimentelor intruzive.
14. Destainuieste-ti gandurile si sentimentele cuiva, in mod regulat.
15. Citeste din Sfanta Scriptura in mod regulat.
16. Citeste carti bune, cate putin odata.
17. Cultiva comuniunea cu sfintii.
18. Fii o persoana simpla, un om.
19. Fii politicos cu oricine, in primul rand cu membrii familiei tale.
20. Mentine curatenia si ordinea in casa ta.
21. Sa ai un hobby sanatos si folositor.
22. Fa exercitii fizice zilnic.
23. Traieste ziua, chiar si o parte din zi, din plin.
24. Fii cinstit, in primul rand cu tine insuti.
25. Fii incredintat in lucrurile mici.
26. Fa-ti treaba si apoi uit-o.
27. Fa lucrurile cele mai dificile si dureroase, mai intai.
28. Stai fata in fata cu realitatea.
29. Fii recunoscator.
30. Fii vesel.
31. Fii simplu, misterios, tacut si mic.
32. Niciodata sa nu atragi atentia asupra ta.
33. Asculta cand oamenii vorbesc.
34. Fii treaz si atent, prezent unde esti.
35. Gandeste-te si vorbeste despre lucruri atat cat este necesar.
36. Vorbeste simplu, clar, ferm, direct.
37. Foloseste-ti imaginatia, fantezia, capacitatea de analiza, ca sa descoperi lucruri noi.
38. Fugi de lucrurile carnale, sexuale, de indata ce ele apar in preajma ta.
39. Nu te plange, nu carti, nu murmura, sau vaita.
40. Nu cauta sau astepta mila si pretuire.
41. Nu te compara cu nimeni.
42. Nu judeca pe nimeni pentru nimic.
43. Nu incerca sa convingi pe nimeni de nimic.
44. Nu te apara sau justifica.
45. Defineste-te prin prisma lui Dumnezeu si fii legat de El, nu de oameni.
46. Accepta critica cu recunostinta si testeaz-o cu grija.
47. Sfatuieste doar atunci cand ti se cere sau cand e de datoria ta s-o faci.
48. Nu fa nimic pentru oameni din ceea ce ar putea face sau ar trebui sa faca ei.
49. Sa ai un program zilnic a activitatilor, evitand mofturile si capriciile.
50. Fii milos cu tine insuti si cu ceilalti.
51. Sa nu ai asteptari, in afara de a fi ispitit cu inversunare pana la ultima suflare.
52. Da atentie exclusiv lui Dumnezeu si luminii, nu intunericului, tentatiilor si pacatelor.
53. Indura cu rabdare propriile greseli, iar pacatele cu pace, sub mila lui Dumnezeu.
54. Cand cazi, ridica-te imediat si ia-o de la capat.
55. Cere ajutor cand ai nevoie de el, fara teama si rusine.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...k-b1-p2016.htm