Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte

Odata cineva mi-a spus sa pun alaturi atitudinea in fata mortii ce se apropia a Apostolului Pavel,din II Timotei 4:6-8,cu cea a lui Ignatie Teoforul.Pavel astepta sa fie ,,turnat ca o jertfa de bautura"iar Ignatie astepta sa fie sfasiat de fiare ca sa ajunga ,,paine curata a lui Dumnezeu".Cum se implinesc in martiri cuvintele Lui.Am vazut inscriptii dintr-un vechi cimitir crestin,de undeva din primele doua secole.Cutremuratoare,simple cuvinte de ramas bun,credinta si incredere in ce va urma,parca ii vedeai in fata ta cum isi luau ramas bun si se reintalneau in eternitate,cuminti,sfiosi si tacuti,cu pacea Lui invaluindu-i.M-am simtit straniu,parca atinsesem o lume care prindea chip in jurul meu intr-un mod tainic dar nu era frica,ci doar pace.Cred ca pe langa durerea resimtita,umana,cumva traiau si o bucurie,precum a lui Pavel,de a se muta la Domnul.Este foarte greu sa vorbesti despre moarte,ceva in fiinta noastra pare a se impotrivi cu toata puterea.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Este foarte greu sa vorbesti despre moarte,ceva in fiinta noastra pare a se impotrivi cu toata puterea.

Moartea. Moartea însăşi se împotriveşte, cât poate, punerii ei în lumină. Preferă să lucreze din umbră, nederanjată...

Asemenea Rigăi Crypto ("inimă ascunsă") care îi spune laponei Enigel:
"Să mă coc, Enigel,
Mult as vrea, dar, vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E rosu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l Enigel,
În somn fraged si răcoare."

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/21854/

Recunosc ca speram din tot sufletul sa spui o poezie :), alunga din gravitatea ce pare a se lasa peste noi de cate ori pomenim de ea,parca un vant rece ne cuprinde.Noapte buna Ioan,sa nu uiti,din cand in cand,sa mai postezi o poezie...