Sfintenia cununiei religioase

În primul rând trebuie să înțelegi că te poți înșela a doua oară. S-ar putea ca și de data asta să constați, după o vreme, că nu te simți împlinit.

Problema este tocmai căutarea împlinirii. Și greșeala este să crezi că împlinirea ți-o va aduce soțul/soția. Singurul care ne poate aduce împlinirea - în iubire, în viață - este Hristos. Căsătoria este și ea împlinită tot atunci când se face cu credință în El și când unirea între miri este totodată și o unire cu El, o urmare a Lui și o renunțare la sine.

Felul în care putem fi fericiți ni-l arată Domnul, iar dacă nu-L credem și căutăm să fim fericiți așa cum gândim/ simțim noi, vom merge din ratare în ratare, dintr-o iluzie în alta.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Problema este tocmai căutarea împlinirii. Și greșeala este să crezi că împlinirea ți-o va aduce soțul/soția. Singurul care ne poate aduce împlinirea - în iubire, în viață - este Hristos. Căsătoria este și ea împlinită tot atunci când se face cu credință în El și când unirea între miri este totodată și o unire cu El, o urmare a Lui și o renunțare la sine.

Felul în care putem fi fericiți ni-l arată Domnul, iar dacă nu-L credem și căutăm să fim fericiți așa cum gândim/ simțim noi, vom merge din ratare în ratare, dintr-o iluzie în alta.

Iluzie pe care avem grijă să o îndulcim cu iluzii şi mai mari, în cercuri tot mai ameţitoare, până dăm cu capul de stâlpul deziluziei. Care se află deseori aici şi întotdeauna dincolo...

[Kanedel]

În prealabil postat de n.priceputu

în primul rând trebuie să înțelegi că te poți înșela a doua oară. S-ar putea ca și de data asta să constați, după o vreme, că nu te simți împlinit.

Problema este tocmai căutarea împlinirii. Și greșeala este să crezi că împlinirea ți-o va aduce soțul/soția. Singurul care ne poate aduce împlinirea - în iubire, în viață - este hristos. Căsătoria este și ea împlinită tot atunci când se face cu credință în el și când unirea între miri este totodată și o unire cu el, o urmare a lui și o renunțare la sine.

Felul în care putem fi fericiți ni-l arată domnul, iar dacă nu-l credem și căutăm să fim fericiți așa cum gândim/ simțim noi, vom merge din ratare în ratare, dintr-o iluzie în alta.

eu doar am intrebat:ce se poate face intr-un caz ca acesta? Inteleg ca te poti insela si a doua oara,inteleg tot ceea ce mi-ai explicat si iti multumesc pentru raspuns.te-as mai intreba,daca nu te superi,cum vezi tu implinirea in El,cum putem fi siguri de felul in care putem fi fericiti,cum deosebim calea noastra de calea Lui?

Este o vorbă (a lui Gabriel Marcel, parcă): „A iubi este a trăi viața celuilalt”. A-L iubi pe Hristos înseamnă a trăi viața Lui, adică a face ceea ce ne-a cerut: să ne lepădăm de noi înșine (de voia noastră), să ne luăm crucea (să ne asumăm necazurile, să nu le evităm cu orice preț) și să-I urmăm Lui (să trăim o viață care să-L aibă pe El ca model, iubirea Sa jertfelnică).

A iubi în căsătorie înseamnă ca, treptat, treptat, să renunți la tine și să te jertfești pentru celălalt și pentru ceilalți (copiii), să trăiești viața lui (lor), să te bucuri cu el, să suferi cu el.

Asta nu se întâmplă dintr-o dată. La început e vremea dragostei romantice, când ți se pare că ai intrat în cer împreună cu celălalt, când simți că el îți era destinat, când constați unicitatea voastră ș.cl. Ce simțim atunci trebuie să ne dea putere pentru restul vieții, însă trebuie să ne dăm seama că nu va fi tot timpul așa, că vor apărea ispite, neînțelegeri, greutăți. Când ajungi la acestea, când ieși din vraja de la început, poți fi dezamăgit. E bine să nu-ți faci iluzii ca să nu ai deziluzii.

Când se petrece desvrăjirea poți crede că iubirea s-a terminat și vrei o alta, care îți imaginezi că va dura. De fapt, s-a terminat doar o etapă, doar începutul. Abia acum e momentul să începi să iubești serios, lucid, asumându-ți nepotrivirile cu celălalt. Trebuie să înțelegi că iubirea e treabă serioasă, că ea se câștigă prin jertfă de sine, că tu trebuie să iubești primul, nu să aștepți să fii iubit. Tu trebuie să (te) oferi.

Iar căsătoria în Hristos, dacă nu înțelegem de la început (deși Biserica ne spune, de aceea spunea Lore despre „sfinților mucenici”, cântarea de la cununie), vom afla mai târziu, că este nevoință, este cruce. O cruce cu atât mai frumoasă cu cât este dusă împreună cu celălalt. Și mult sudează nevoințele astea asumate împreună, și sporesc iubirea și o întăresc.

Iar dacă nu sunt asumate, dacă nu vrem să cunoaștem frumusețea durerilor duse împreună, vom alege, poate, o singurătate pe care o găsim mai confortabilă, dar care este goală.

Cât privește fericirea în Hristos, m-am gândit la modul explicit pe care ni l-a arătat în predica fericirilor: „Fericiți cei săraci cu duhul, cei curați cu inima, cei milostivi...”