Crestini persecutati in lume

[laurastifter]

În prealabil postat de catalin2

Problema e ca toti trebuie sa fim buni la Dogmatica, adica la ceea ce n-ea revelat Dumnezeu si nu sa facem invataturile dupa ratiunea noastra. Noi intotdeauna ne ghidam dupa invatatura Bisericii, care e ceea ce a revelat Domnul, adica ce spune Domnul, nu dupa logica noastra.
Daca nu conteaza invatatura inseamna ca si martorii omorati sunt sfinti, sau sectele din SUA, de exemplu cea a lui David Koresh.
Nu exista o singura invatatura sau exemplu ca cei din afara Bisericii de-a lungul timpului sunt considerati martiri.
Dimpotriva, Sfantul Ciprian ne spune invatatura Bisericii: "Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strânsa legătură cu Biserica nu se spală nici măcar cu sângele lor, chiar dacă aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui lui Hristos: vina cea de neşters şi grea a despărţirii de Biserică nu se curăţă nici măcar prin sânge."

De fapt la catehumeni era botezul dorintei, la mucenici era botezul sangelui. Ambele botezuri erau in cazul celor ce doreau sa vina in Biserica, nu in vreo grupare din afara Bisericii din acele timpuri.

Doamne ajută!
În primul rând, apreciez faptul că, deşi avem opinii diferite în anumite privinţe, dvs discutaţi şi polemizaţi creştineşte, în mod paşnic, cu toleranţă şi politeţe. Dumnezeu să vă ajute să păstraţi această atitudine!
N-am avut intenţia de a relativiza dogmatica noastră ortodoxă (Doamne fereşte), pentru că şi eu ştiu că dogmele sunt adevăruri revelate, sunt reperele corecte în înţelegerea şi trăirea relaţiei cu Dumnezeu! Ce ne-am face, de exemplu, fără dogma Sfintei Treimi? Ne-am pierde calitatea de creştini... Aşadar, departe de mine gândul de a relativiza învăţătura de credinţă ortodoxă.
În mesajul anterior, m-am referit doar la faptul că acei creştini, care sunt persecutaţi pentru credinţă, cred în dogmele fundamentale (se închină Aceluiaşi Dumnezeu Treimic şi cred că una dintre Persoanele divine S-a întrupat, S-a sacrificat şi a înviat pentru noi). Trăind în contexte politice şi sociale greu de imaginat pentru noi (persecuţii), ei n-au avut ocazia de a aprofunda şi de a compara învăţăturile diferitelor confesiuni creştine, poate că unii dintre ei n-au auzit niciodată de existenţa Sfinţilor Părinţi etc. Totuşi, în simplitatea credinţei lor, ei îşi riscă viaţa, mergând chiar până la sacrificiul suprem, din dragoste pentru Dumnezeul nostru Iisus Hristos! Nu-L reneagă din laşitate, ci-L mărturisesc cu demnitate şi curaj, conştienţi fiind că... în orice clipă, pot plăti cu viaţa devotamentul lor faţă de Domnul.
Chiar acum, în timp ce noi dezbatem pe forum diverse probleme mai mult sau mai puţin importante, în timp ce eu studiez liniştită diverse teme teologice pentru examenele din sesiunea care se apropie, exact în acest momente în care noi ne trăim în pace şi libertate credinţa noastră, există în lume creştini arestaţi, condamnaţi la moarte pentru "crima" de a fi îndrăznit să creadă că Hristos este Dumnezeu. Mă refer la cetăţenii unora dintre statele islamice, care au curajul de a se converti la creştinism. Aceştia, pentru "blasfemie" şi "apostazie" (adică pentru convertirea la creştinism) sunt, pur şi simplu, condamnaţi la moarte (din câte ştiu, execuţiile se fac prin spânzurare). Este o realitate tragică şi chiar nu mă refeream nici la situaţia creştinilor din primele trei secole şi nici la ultimul film pe care l-am văzut la televizor... ci descriu o situaţie reală DIN ZILELE NOASTRE! Suntem contemporanii acestor martiri ai lui Hristos, pe care noi îi acuzăm de "erezii", când ei ştiu, poate, doar un singur lucru: Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar Fiul, adică Iisus Hristos, a murit din dragoste faţă de fiecare dintre noi. Aceste noţiuni elementare despre Dumnezeu, dublate de trăirea efectivă, personală a comuniunii cu El, sunt, oare, suficiente pentru mântuirea unor creştini capabili să se sacrifice pentru Cel în Care cred şi Căruia s-au dăruit pe ei înşişi?
Cred că da!
Să ne gândim la Sfinţii Mucenici din Biserica primară ale căror convingeri, deşi încă nedogmatizate prin Sinoadele ecumenice, erau atât de vii şi profund înrădăcinate în inimile lor, fiindcă se bazau pe descoperirea pe care conştiinţele lor curate o primeau direct de la Dumnezeu. Ei n-ar fi ştiut să formuleze adevărurile de credinţă în termenii teologiei dogmatice de mai târziu, dar simţeau, ştiau, erau siguri că Hristos este totul şi, cu această certitudine duhovnicească, erau pregătiţi să reziste celor mai cumplite suferinţe şi să depăşească astfel orice formă de robie faţă de instinctul de autoconservare. Au existat apoi (şi mai surprinzător pentru unii dintre unii dintre noi) Sfinţi (mucenici, Părinţi ai Bisericii etc) care, în scrierile lor, au avut şi... erori dogmatice. Ce le facem? Îi anatemizăm? Cred că nu! :)
Exact aceasta este, cred, situaţia creştinilor prigoniţi în zilele noastre pentru credinţă şi, ducând raţionamentul mai departe, aceasta este situaţia oricărui creştin eterodox care-L iubeşte în mod sincer şi profund pe Dumnezeu şi înţelege corect adevărurile ce ţin de esenţa creştinismului (Sfânta Treime şi Întruparea lui Hristos).
În privinţa noastră, a celor care am primit nepreţuitul dar de a fi ortodocşi şi ne-am asumat angajamentul de a rămâne veşnic consecvenţi în această credinţă... da, într-adevăr, pentru noi chiar convertirea la o altă confesiune creştină ar fi o tragedie spirituală.
Rezumând ceea ce am scris (simt că am formulat destul de neatent...), mi-aş sistematiza astfel ideile exprimate:
1. dogmele ortodoxe sunt adevăruri revelate, în care datori suntem să credem din toată inima, din dragoste faţă de Cel Care ni le-a descoperit;
2. noi, cei care cunoaştem această învăţătură şi am făgăduit să o păstrăm, avem datoria de a rămâne consecvenţi;
3. pentru dragostea lui Hristos, este bine şi chiar necesar să manifestăm oatitudine plină de dragoste, respect şi înţelegere faţă de confraţii noştri creştini de alte confesiuni (pentru mine, cuvântul "creştin" desemnează o persoană care, indiferent din ce confesiune face parte, crede măcar în Dumnezeul Cel adevărat, neavând cine ştie ce erezii antitrinitare sau hristologice) şi mai ales faţă de aceia care, în situaţii critice, Îi rămân fideli Domnului nostru Iisus Hristos, jertfindu-şi chiar viaţa pentru El.
Acum sper că mi-am exprimat mai clar gândurile.
Mă bucură faptul că sunteţi atât de deschis la dialog.

Doamne ajută!

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

În mesajul anterior, m-am referit doar la faptul că acei creştini, care sunt persecutaţi pentru credinţă, cred în dogmele fundamentale (se închină Aceluiaşi Dumnezeu Treimic şi cred că una dintre Persoanele divine S-a întrupat, S-a sacrificat şi a înviat pentru noi). Aceste noţiuni elementare despre Dumnezeu, dublate de trăirea efectivă, personală a comuniunii cu El, sunt, oare, suficiente pentru mântuirea unor creştini capabili să se sacrifice pentru Cel în Care cred şi Căruia s-au dăruit pe ei înşişi? Cred că da!

Laura, de fapt invatatura crestina ne spune ca harul ne mantuieste si harul ne-a adus mantuirea, nu (doar) credinta si faptele. Credinta si fapte aveau si cei din Vechiul Testament dar ne spune invatatura Bisericii ca nu se putea mantui nimeni. Iar harul este primit prin Sfintele Taine, asadar Sfintele Taine ne mantuiesc. Inceputul mantuirii este botezul (cel adevarat) abia apoi el este completat de fapte si credinta. Chiar daca nu ar avea nicio erezie si ar fi schismatici, tot acelasi lucru este, pentru ca nu au Sfintele Taine, adica Botezul, Mirungerea si Impartasania, prin ele suntem mantuiti. Faptele si credinta sunt contributia noastra, care asigura conlucrarea sinergica impreuna cu harul primit gratis. Fara har nu este nicio sinergie.
Nu doar ortodocsii au aceasta invatatura, ci toate cultele, chiar si protestantii (dar ei au inteles gresit, crezand ca nu mai au importanta faptele, doar harul si credinta). Chiar si in ecumenism este o invatatura facuta pe aceasta baza, adica nu este ceva fara har. Doar ca se afirma ca harul se ramifica la toate cultele de aceea sunt cam la fel toate cultele.
De fapt nu e nimic diferit fata de ceea ce ne-a spus Iisus, ca nimeni nu se poate mantui fara botez si impartasanie. Iar azi stim care e invatatura dintotdeauna a Bisericii, ca Sfintele Taine pot fi doar in Una Sfanta Biserica, oricine se desparte de ea pierde harul.
In concluzie, primul pas pe drumul spre mantuire este botezul in Sfanta Biserica (Ortodoxa), apoi urmeaza ceilalti pasi pana se formeaza un drum care duce spre Dumnezeu. Ecumenismul ortodox este acelasi cu cel al Sfintilor Apostoli, marturisirea adevarului crestin si indemnul catre toti oamenii de a veni in Biserica ortodoxa, singura mantuitoare.
Dreptii din Vechiul Testament, chiar daca aveau credinta dreapta si fapte nu aveau posibilitatea efectiva sa se boteze, pentru ca nu se intrupase inca Hristos. Harul Duhului Sfant marturiseste si adevarul, daca cineva este bineplacut lui Dumnezeu acesta va afla si adevarul, la fel cum s-a intamplat si cu sutasul Cornelie. Multi din afara Bisericii au fost omorati pentru credinta lor, ar insemna sa spunem ca cei omorati de vreun imparat bizantin pentru o credinta gresita sunt mucenici.
In cazul celor din regiunile unde sunt si musulmani, sa ne amintim ca de obicei acele regiuni au fost crestine in trecut. In Turcia, Siria, Egipt, chiar si zone din Africa, au fost crestini. Dar mai intai au adoptat o credinta eretica, monofizismul si apoi cand au venit musulmanii s-au convertit la islamism, probabil si prin silire. Vedem in schimb grecii, aflati atatea sute de ani sub ocupatia turceasca si si-au pastrat credinta dreapta. Mormonii au misiuni in multe tari, nu inseamna ca cei pe care ii convertesc sunt si crestini, chiar daca se si numesc Biserica lui Iisus Hristos a Sfintilor din zilele din urma (asta e denumirea oficiala).
O dovada ca nu sunt mucenici este ca nu exista sfinte moaste. In general in cazul mucenicilor raman si sfinte moaste, dar de exemplu in cazul armenilor sau a altor monofizit omorati de-a lungul timpului de musulmani, nu au sfinte moaste. Catolicii spun ca au, dar vedem ca nu seamana cu sfintele moaste.
Doamne ajuta!

[iuliu46]

În prealabil postat de catalin2

Catolicii spun ca au, dar vedem ca nu seamana cu sfintele moaste.

Pai si St. Bernadette ?

[AlinB]

În prealabil postat de iuliu46

Pai si St. Bernadette ?

Ai fost vreodata la Muzeul figurilor de ceara?

[catalin2]

În prealabil postat de iuliu46

Pai si St. Bernadette ?

Exact despre asta spuneam, uite cum arata de exemplu sfintele moaste ale Sfantului Ioan Iacov Hozevitul: http://moastelesfintilor.blogspot.ro...oan-iacob.html
Sau mana Sfantului Stefan al Ungariei, care a trait chiar inaintea Schismei: http://en.wikipedia.org/wiki/Stephen_I_of_Hungary
Sfintele moaste sunt uscate, usoare, au o culoare galben-maronie si au un miros placut, asemanator mirului. Sfintele moaste din ortodoxie de dupa Schisma sunt la fel ca cele dinainte de Schisma. Doar in ortodoxie exista astfel de sfinte moaste, o sa vezi ca la catolici nu se spune de mirosul de mir.

[Decebal]

În prealabil postat de laurastifter

În mesajul anterior, m-am referit doar la faptul că acei creştini, care sunt persecutaţi pentru credinţă, cred în dogmele fundamentale (se închină Aceluiaşi Dumnezeu Treimic şi cred că una dintre Persoanele divine S-a întrupat, S-a sacrificat şi a înviat pentru noi).

Pretinzi că nu relativizezi Ortodoxia dar tocmai asta faci. Şi asta pentru că pentru a fi creştin nu este suficient să "crezi" în acele dogme ale Bisericii, ci trebuie efectiv să faci parte din Biserică, să ai pe Duhul Sfânt, să ai Sfinte Mistere şi să te raportezi corect la ele, adică ortodox, să fii cu adevărat un membru al Bisericii. Acei aşa zişi creştini, despre care am convingerea că Dumnezeu are cumva grijă de ei chiar dacă sunt în afara Bisericii lui Hristos şi chiar dacă se aruncă în tot felul de acţiuni religionare pentru "răspândirea religiei" fără ca ei înşişi să aibă cu adevărat un creştinism temeinic, pot fi consideraţi cel mult la nivel de catehumeni, majoritatea dintre ei. Să fie numiţi creştini este pur şi simplu prea mult, ei nefăcând parte din Biserica lui Hristos, neavând recunoaşterea şi binecuvântarea Bisericii Ortodoxe. Că se autointitulează creştini este strict problema lor, dar neavând recunoaştere din partea Bisericii, nefiind în comuniune cu Biserica Ortodoxă nu pot fi numiţi creştini; chiar recent am auzit că şi-a mai deschis unul un cult în locaşul unui fost garaj în SUA şi şi-a pus o pancartă că acolo la el este "Biserica lui Dumnezeu Apostolică"; individul este fervent studios al Bibliei, doarme şi noaptea cu capul pe Biblie şi se prezintă lumii ca adevăratul şi legitimul succesor al apostolilor lui Hristos.

În prealabil postat de laurastifter

(...) ei n-au avut ocazia de a aprofunda şi de a compara învăţăturile diferitelor confesiuni creştine, ...

Dar cine a spus că Biserica lui Hristos ar fi o sumă de învăţături religioase? Eu nu am auzit nici pe Hristos, nici pe apostoli, nici pe sfinţii părinţi, nici vreun sinod legitim să spună aşa ceva sau să se limiteze doar la atât. Pe de altă parte, nu există confesiuni creştine; există Biserica lui Hristos, şi ceilalţi din afara ei.

În prealabil postat de laurastifter

Totuşi, în simplitatea credinţei lor, ei îşi riscă viaţa, mergând chiar până la sacrificiul suprem, din dragoste pentru Dumnezeul nostru Iisus Hristos! Nu-L reneagă din laşitate, ci-L mărturisesc cu demnitate şi curaj, conştienţi fiind că... în orice clipă, pot plăti cu viaţa devotamentul lor faţă de Domnul.

Asta nu ştim noi de ce sunt unii omorâţi iar alţii fac sacrificii. Ceea ce ai spus mai sus este judecată speculativă, dumneata nefiind cu adevărat în cunoştinţă de cauză cu privire la resorturile adevărate pentru care se întâmplă acele lucruri. Nu orice autoiluzionat care se aruncă cu capul înainte este neapărat şi un autentic mărturisitor al lui Hristos.

În prealabil postat de laurastifter

(...) Exact aceasta este, cred, situaţia creştinilor prigoniţi în zilele noastre pentru credinţă şi, ducând raţionamentul mai departe, aceasta este situaţia oricărui creştin eterodox care-L iubeşte în mod sincer şi profund pe Dumnezeu şi înţelege corect adevărurile ce ţin de esenţa creştinismului (Sfânta Treime şi Întruparea lui Hristos).

Din nou faci speculaţii şi supoziţii nefundamentate. Nu ai dumneata de unde să ştii cât de profund sau de neprofund "iubesc" respectivii.

"Creştinii" heterodocşi nu au recunoaşterea Bisericii Ortodoxe.

Nu am auzit pe nimeni să spună că esenţa creştinismului s-ar reduce la două dogme. Mai mult, nu tot ceea ce li se pare unora că intră sub spectrul creştinismului face parte din Biserica lui Hristos. Creştinii Ortodocşi nu fac parte din religia creştină, ci din Biserica lui Hristos. Iar esenţa Bisericii, asupra căreia nu cred că avem nici eu şi nici dumneata cădere să ne pronunţăm, este cu mult dincolo de "credinţa" în două dogme. Acest reducţionism, acest minimalism teologic şi doxologic este străin de viziunea cea adevărată a Bisericii lui Hristos. Repet, nu neg că ochiul lui Dumnezeu îi vede şi pe acei aşa zişi creştini şi că nu are grijă de ei în felul în care numai El ştie, dar asta nu înseamnă că ortodocşii sau cei care se pretind că ar fi ortodocşi au dreptul să minimalizeze Biserica, gnoza şi credinţa creştină ortodoxă.

În prealabil postat de laurastifter

(pentru mine, cuvântul "creştin" desemnează o persoană care, indiferent din ce confesiune face parte, crede măcar în Dumnezeul Cel adevărat, neavând cine ştie ce erezii antitrinitare sau hristologice)

A fi creştin nu se reduce la a "crede" două dogme. Această teză este străină Bisericii Ortodoxe.

[MihaiG]

Domnule Decebal, ma bucur ca ati revenit.

Ne-ati ramas dator cu raspunsul la o intrebare, imi ingadui sa va amintesc:

Ce se intampla cu un nou nascut, botezat ortodox, care moare imediat dupa botez: ajunge in Rai sau nu ?