Habemus papam!

[Decebal]

În prealabil postat de Nastya

Cand citesti tot ce se scrie, daca mai ai o fărâmă de suflet, sau de inimă sau de ceva-altceva care sa te faca mai simtitor, mai sensibil, mai omenos, mai uman…. Te intrebi: cat de crestini mai sunt crestinii?? (...)

Ce e, "Nastya", nu ai linişte dacă nu vii să îţi răspândeşti duhul propagandei ecumeniste? În afară de reclamaţii fără obiect, ai cumva de făcut reclamaţii la obiect, pornind de la ceva spus şi argumentând împotrivă, în spiritul tău larg creştin, sau nu poţi decât să te rezumi la a blama o stafie care cică ar umbla pe undeva pe forum? Ai ceva de spus la modul concret sau foloseşti numai tactica atacului "prin învăluire"?

În prealabil postat de Nastya

A fost ales noul papă.
Si am vazut multime de oameni; oameni care se rugau, care se bucurau.
Cine ne da noua dreptul sa le stricam/sa le analizam/sa le disecam/sa le criticam bucuria?

Eu am văzut altceva la un moment dat. Era o galerie de suporteri fanatici în piaţeta vaticană care scanda, mânuia steaguri, o atmosferă ca la un bâlci, ca la un circ, ca la un meci de fotbal, numai că nu s-au apucat să aprindă torţe şi fumigene. Pentru mine aia nu este bucurie creştină, ci bucurie şi manifestare pur lumească care se încearcă a fi pusă pe seama creştinismului. De aceea am şi spus la un moment dat că acolo este un fals creştinism în toată regula apostată. Şi îmi menţin poziţia, sunt ferm convins că aşa stau lucrurile. Când i-am văzut pe "catolici" la o slujbă papală, la tv, cum stăteau în biserica vaticană pe scaune, întinşi chiar aşa într-o rână, daţi pe spate, stând şezând picior peste picior, numai în costume etc, şi ţinând cărţuliile alea în mâini, mi-am dat seama, încă o dată, de falsitatea aşa zisului "creştinism" "catolic"; de aceea şi din multe alte motive vorbesc despre "creştinismul" mincinos, fals al "catolicilor".

În prealabil postat de Nastya

Oare, in ograda noastra, a crestinilor celor buni(ortodocsi) totul merge ca pe roate?

Oare, daca doamnele si domnii care fac coversatie pe forum si care privesc de sus la tot ce miscă altfel decat in conformitate cu dogmele/ traditia/ sinoadele etc. (ortodoxe) ce ar fi facut daca s-ar fi nascut in Italia, sau Spania, sau Argentina (ca e la moda acum)?

Cred că încă nu ai luat contact la felul în care ne privesc de sus, de chiar foarte şi mult mai sus, pe noi, ortodocşii, aşa zişii catolici, atât la nivel de suprastructură, cât şi la nivelul adepţilor de mai jos. Pe de altă parte, nu cred că sunt ortodocşii vinovaţi că alţii au ales să se separe de Biserică şi să ia alte drumuri; nici "catolicii", cât s-au împotrivit, nu au mai putut să se pună împotriva furtunii protestante, pseudo-reformatoare. Dacă alţii s-au născut în alte tradiţii, este problema nu a ortodocşilor ci a strămoşilor acelora care au făcut anumite alegeri la anumite momente în istorie, pentru că aşa au socotit ei că deţin interpretarea cea autentică a Scripturilor şi adevărul divin, altfel spus pentru că au ieşit din ascultarea Sfintei Biserici.

În prealabil postat de Nastya

Daca omul s-a nascut catolic (sau baptist, sau adventist sau musulman, sau hindus etc.) de ce ar da navala sa se faca ortodox? Ne comportam noi mai crestineste decat catolicii sau alti crestini sau suntem noi mai buni si mai iubitori de Dumnezeu decat cei de alte religii/credinte? Daca DA, cum se manifesta aceasta bunatate?

Eu vad in tara noastra (ortodoxa 80 si mult%): crime, avorturi, ura, dusmanie, incest, violuri, hotie, prostitutie, extremism, nationalism, intoleranta, saracie/bogatie, oameni fara adapost, case vandute la licitatie, copii abandonati, batrani abandonati, femei abuzate, copii abuzati....

(...)

Ceea ce dumneata reclami că vezi la noi în ţară nu se datorează Ortodoxiei sau Bisericii Ortodoxe. În general, în cea mai mare parte, acele nelegiuiri pe care le reclami nu sunt săvârşite de creştini ortodocşi, ci fie de falşi ortodocşi, fie de păgâni, atei apostaţi sau de eretici, sau chiar direct de satanişti, sau închinători în diverse feluri ai zeului veacului acestuia rău. Evident că este tristă slaba implicare pastorală, propovăduitoare, misionară faţă de toate componentele societăţii, dar asta nu este cu adevărat problema Bisericii Ortodoxe ca Trup Mistic al lui Hristos, ci al unor oameni care ocupă diverse poziţii vremelnic prin Biserică. Pe de altă parte, există mulţi alţi factori generatori, cauzatori de probleme şi fărădelegi, în afară de misionarismul slab al ortodocşilor, iar rezolvarea multor probleme stă în datoria şi a altor instituţii din societate. Deasemenea trebuie să ţinem cont şi de faptul că Rumânia nu este condusă pe principii creştine, sănătoase, ci este condusă de multă vreme deja încoace pe principii anti-creştine, iar Biserica Ortodoxă poate ar face ceva mai mult dacă ar avea cu adevărat sprijin larg popular, dar atâta timp cât creştinismul, ca peste tot, este floare rară reprezentată de cei care merg pe calea cea strâmtă, şi atâta timp cât o regularizare a vieţii în duh creştin ar presupune scoaterea (excomunicarea sau separarea) multora din biserică, nu văd Biserica Ortodoxă, ca instituţie, să facă mult mai mult, datorită a tot felul de slăbiciuni în credinţă, şi datorită, şi trebuie să recunoaştem şi să ţinem cont de acest factor, concurenţei mai mult sau mai puţin neloiale pe care alte culte o fac Bisericii Ortodoxe, concurenţă care de foarte multe ori se slujeşte de mijloace necinstite pretinzând atingerea unor scopuri cinstite (se ştie principiul heterodcşilor: "scopul scuză mijloacele"); asta nu scuză însă, în mod evident, lipsa de credinţă adevărată, statornică, puternică a ortodocşilor, lipsă de credinţă, lipsă de cunoaştere, lipsă de vieţuire creştinească autentică, lipsă care explică şi misionarismul slab în general al ortodocşilor.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Fiindca noi nu putem crede ca toti islamicii, sau toti ateii sunt rebeli fata de Domnul, ci multi sunt victime ale necredintei altora, ajungand sa spuna ceea ce aud: ca religia catolica ar fi politeista ori ca Dumnezeu nu exista fiindca nu a fost masurat cu niciun aparat. Asa cum multi ortodocsi, nu din pornirea de a fi contra lui Cristos sunt absolut convinsi ca Sfintii Parinti au predicat ca Spiritul Sfant purcede numai de la Tatal, ori ca episcopul Romei ar fi unul printre altii, fara vreo misiune speciala, in exact aceeasi situatie se afla, fara indoiala, multi islamici si multi atei.

Unii sfinţi părinţi au învăţat că Duhul purcede şi de la Fiul, dar au fost şi sfinţi părinţi care au învăţat că Duhul de la Tatăl purcede, aşa cum a fost Ioan Damaschinul.

"Cuvîntul trebuie să aibă şi Duh, căci şi cuvântul nostru nu este lipsit de duh. La noi, însă, duhul este străin fiinţei noastre. El este tragerea şi darea afară a aerului, care intră şi iese pentru menţinerea corpului, în timpul vorbirii, duhul ajunge glasul cuvântului, dând la iveal ă în el însuşi puterea cuvântului. Dar cu privire la firea dumnezeiască cea simplă şi necompusă, trebuie să mărturisim cu cucernicie existenţa Duhului lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie Cuvântul lui Dumnezeu inferior cuvântului nostru. Dar nu este lucru cucernic să gândim că Duhul lui Dumnezeu este ceva străin, introdus din afară în Dumnezeu, după cum este la noi, care suntem firi compuse. Ci, după cum atunci când am auzit de Cuvântul lui Dumnezeu nu am socotit că este neipostatic, nici că rezultă prin învăţătură, nici că se exteriorizează prin voce, nici că se răpândeşte în aer şi se pierde, ci că are o existenţă proprie, că are voinţă liberă şi că este activ şi atotputernic, tot astfel şi când am fost învăţaţi despre Duhul lui Dumnezeu, care însoţeşte Cuvântul şi face cunoscută activitatea Lui, noi nu gândim că este o suflare neipostatică. Căci dacă s-ar înţelege Duhul, care este în Dumnezeu, după asemănarea duhului nostru, s-ar înjosi măreţia firii dumnezeieşti. Din contră, noi gândim că Duhul lui Dumnezeu este o putere substanţială, care există într-o ipostasă proprie ei însăşi, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul şi îl face cunoscut. Nu poate să se despartă de Dumnezeu, în care există, şi de Cuvântul, pe care îl însoţeşte, şi nici nu se pierde în neexistenţă, ci există în chip substanţial după asemănarea Cuvântului. Duhul Sfânt este viu, liber, de sine mişcător, activ, voieşte totdeauna binele, şi în orice intenţie a Lui puterea coincide cu voinţa, este fără de început şi fără de sfârşit. Niciodată Cuvântul nu a lipsit Tatălui, nici Duhul Cuvîntului."

Sursa: CAPITOLUL VII. Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 24-25)

"Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcezătorul Sfântului Duh."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 27)

"De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârseşte, dar nu se desăvârseşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine. Enipostatic, există în propria lui ipostasă, nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul, având toate câte au Tatăl şi Fiul afară de nenaştere şi naştere. Tatăl este necauzat şi nenăscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane.

Aşadar, toate câte le au Fiul şi Duhul, le au de la Tatăl, şi însăşi existenţa. Dacă nu este Tatăl, nu este nici Fiul şi nici Duhul. Şi dacă Tatăl nu are ceva, nu au nici Fiul, nici Duhul. Şi din cauza Tatălui, adică din cauză că există Tatăl, există şi Fiul, şi Duhul. Şi din cauza Tatălui, şi Fiul, şi Duhul au pe toate câte le au, adică din pricină că Tatăl le are pe acestea, afară de naştere şi de purcedere. Căci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însuşiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinţă, ci se deosebesc fără despărţire prin caracteristica propriei ipostase."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 32-33)

"Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul şi Duhul se raportează la o singură cauză[...]"

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 35-36)

"Când mă gândesc, însă, la una din ipostase, ştiu că ea este Dumnezeu desăvârşit şi fiinţă desăvârşită; iar când unesc şi număr împreună pe cele trei ipostase ştiu că sunt un singur Dumnezeu desăvârşit, căci Dumnezeirea nu este compusă, ci este o unitate desăvârşită, neîmpărţită şi necompusă, în trei ipostase desăvârşite. Dar când mă gândesc la raportul reciproc al ipostaselor ştiu că Tatăl este soare mai presus de fiinţă, izvor al bunătăţii, abis al fiinţei, al raţiunii, al înţelepciunii, al puterii, al luminii, al Dumnezeirii; izvor născător şi producător al binelui ascuns în El. El este mintea, abisul raţiunii, născătorul Cuvântului, iar prin Cuvânt purcezătorul Duhului revelator. Şi ca să nu spun multe, nu este în Tatăl, Cuvânt, înţelepciune, putere, voinţă decât Fiul, care este singura putere a Tatălui, cauza primară a creării tuturor. Astfel El este născut, cum numai El ştie, ca ipostasă desăvârşită din o ipostasă desăvârşită; El este şi se numeşte Fiu. Iar Duhul Sfânt este puterea Tatălui, care revelează cele ascunse ale Dumnezeirii, purces, cum numai El ştie, nu născut, din Tatăl prin Fiul. Pentru aceea Duhul cel Sfânt este împlinitorul creării tuturor.

Prin urmare toate câte convin Tatălui care cauzează, izvorului, născătorului, trebuie atribuite numai Tatălui. Toate câte se potrivesc celui cauzat, Fiului născut, Cuvântului, puterii care este cauza primară a creaţiei, voinţei, înţelepciunii, trebuie atribuite Fiului. Şi toate câte convin puterii cauzate, purcese, revelatoare şi desăvârşitoare trebuie atribuite Duhului Sfânt. Tatăl este izvorul şi cauza Fiului şi a Sfântului Duh, Tată numai al Fiului şi purcezător al Duhului Sfânt. Fiul este Fiu, Cuvânt, înţelepciune, putere, icoană, strălucire, chip al Tatălui şi din Tatăl. Sfântul Duh nu este Fiu al Tatălui, ci Duh al Tatălui, pentru că purcede din Tatăl — căci nu este mişcare fără duh — şi Duh al Fiului, nu în sensul că este din El, ci în sensul că este purces din Tatăl prin El. Căci numai Tatăl este cauza."

Sursa: CAPITOLUL XII. Despre aceleaşi lucruri (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 43-44)

"Dumnezeu este şi Tatăl, cel care există veşnic, nenăscut, pentru că nu s-a născut din cineva, dar a născut pe Fiul cel de o veşnicie cu El. Dumnezeu este şi Fiul, care este totdeauna cu Tatăl şi este născut din El în afară de timp, veşnic, nestricăcios, impasibil, nedespărţit. Dumnezeu este şi Duhul cel Sfânt, putere sfinţitoare, enipostatică; purcede în chip nedespărţit din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul."

Sursa: Cartea Întâi, CAPITOLUL XIII. Despre locul lui Dumnezeu şi că numai Dumnezeirea este necircumscrisă (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - Editura IBMBOR, 2005, pag. 48)

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

..., ori ca episcopul Romei ar fi unul printre altii, fara vreo misiune speciala, in exact aceeasi situatie se afla, fara indoiala, multi islamici si multi atei.

Biserica lui Hristos nu ştiu să respingă vreo misiune specială a unui episcop sau altul, dar ştiu să respingă credinţa papalistă aşa cum o cred "catolicii", aşa cum şi-au definit-o prin sinoadele lor şi aşa cum au practicat-o, rupţi de Sfânta Tradiţie a Bisericii de-a lungul timpului.

[catalin2]

În prealabil postat de Nastya

Eu vad in tara noastra (ortodoxa 80 si mult%): crime, avorturi, ura, dusmanie, incest, violuri, hotie, prostitutie, extremism, nationalism, intoleranta, saracie/bogatie, oameni fara adapost, case vandute la licitatie, copii abandonati, batrani abandonati, femei abuzate, copii abuzati....
Exista si frumusete si intelegere si omenie si bunatate...dar nu reusesc sa le umbreasca pe cele rele care sunt mai multe si mai adanc inradacinate.

Eu vad doar: oameni buni, saritori, credinciosi, pamantul plin de urme ale sfintilor si credintei oamenilor, bunatate, iubire de patrie si mai ales dreapta credinta.
Exista si lucruri negative (mai ales la rromi sau la familiile sarace si fara educatie si la familiile foarte bogate), dar acestea nu reusesc nici macar partial sa le umbreasca pe cele bune.

[catalin2]

În prealabil postat de Nastya

<<Marea plată a creştinului este de a plăcea lui Hristos şi cea mai mare recompensă este să sufere pentru El, chiar şi fără plată." (Sf. Ioan Hrisostom)>>
<<...nici scăparea de iad, nici bucuria cerescului lăcaş, nimic nu poate copleşi bucuria care le depăşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos!>> (Sf. Ioan Hrisostom)
3. Ce inseamna sa suferi pentru Mantuitorul Iisus Hristos? Ce inseamna sa suferi pentru Mantuitorul Iisus Hristos “fara plata”?

Stim din vietile sfintilor cum au suferit martirii pentru Hristos, s-au jertfit pentru credinta, pentru dreapta credinta.
Sfantul Siluan Athonitul spune: "Conştiinţa dogmatică este cunoaşterea duhovnicească provenită din experierea profund trăită a dumnezeiescului har. Aceasta există doar atunci când locuieşte activ în noi Dumnezeu (vezi Arhimandritul Sofronie Saharov, Cuviosul Siluan Athonitul, Essex, 2005, p. 239-240). Prin urmare, există o legătură organică şi o unitate indestructibilă a conştiinţei dogmatice şi a vieţii duhovniceşti (ibidem, p. 179)."
Discursul tinut de prof. Dimitrie Tselenghidis la Facultatea Teologica din Constanta: http://seminariasi.ro/teologice/impo...cu-eterodocsii
"Dogmele drepte cuvântate despre Dumnezeu sfinţesc sufletul (P.G., 59, col. 443), adică au un caracter sfinţitor, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul remarcă că orice om se sfinţeşte prin mărturisirea exactă a credinţei (Sfântului Maxim Mărturisitorul, în P.G., 90, col. 165A)."
" Dacă cineva are vreo dogmă schimbată, şi înger de ar fi, să nu îl crezi[ii], ne sfătuieşte Sfântul Ioan Gură-de-Aur. Cu alte cuvinte, nici de-un înger al lui Dumnezeu nu se cuvine să asculte cineva, dacă acesta propovăduieşte o credinţă deformată. Dimpotrivă, credinciosul e dator să asculte cuvintele celui ce îi învaţă pe alţii adevărul, chiar şi când se întâmplă ca acesta să nu aibă o viaţă conformă cu cuvintele lui. Dacă învaţă drept, remarcă acelaşi Sfânt Părinte, nu lua aminte la viaţa lui, ci la cuvintele lui.[iii]"

"Din cele de mai sus, este evident faptul că dogmele credinţei sunt legate în mod nedespărţit de mântuirea omului, de vreme ce neacceptarea dogmelor înseamnă scoaterea în afara Bisericii – ce are drept urmare lipsirea de mântuirea în Hristos."
"Însă o premiză fundamentală pentru a se ridica cineva la înălţimea dogmelor credinţei este harul Sfântului Duh[vii]. Viaţa necurată întunecă puterea de înţelegere a minţii şi împiedică, astfel, apropierea de conţinutul înalt al dogmelor[viii]. Dogmele adevărate ale credinţei constituie temelia sigură al evlaviei [ix]."
"Credinţa adevărată nu e de nici un folos atunci când viaţa omului e imorală: căci de nici un folos spre mântuire nu ne sunt dogmele sănătoase, dacă viaţa noastră este stricată[xii]."
" Însă, în acest caz, se cuvine ca dialogul cu eterodocşii să capete un caracter de îndrumare – de sfătuire, într-un mod compătimitor, mângâietor, încurajator şi smerit, fără fanatism şi intoleranţă religioasă – trebuie, adică, să aibă loc cu dragoste, pentru întoarcerea la adevărul bisericesc trăit în Duhul Sfânt şi la credinţa Sfinţilor Părinţi ai Bisericii."
"Atât dragostea, cât şi credinţa reprezintă roade ale Sfântului Duh (Galateni 5:22), adică energii necreate ale Dumnezeului Treimic. Iubirea nu poate nicicum să fie despărţită de adevăr şi de dogmele credinţei. De altfel, iubirea se naşte din cei sinceri în credinţă (Sfântul Ioan Gură de Aur, în P.G., 62, col. 509)."

Parintele Paisie Aghioratul: "Ceea ce se impune fiecărui ortodox este să provoace eterodocşilor neliniştea cea bună, adică aceştia să înţeleagă că se află în rătăcire, pentru a nu se odihni în chip mincinos cu gândirea lor şi să fie astfel lipsiţi şi în această viaţă de bogatele daruri ale Ortodoxiei, iar în cealaltă viaţă de mai multele binecuvântări veşnice ale lui Dumnezeu (Bătrânul Paisie Aghioritul, Cuvinte. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan,volumul I, Mănăstirea Sfântului Evanghelist Ioan Teologul, Souroti-Thesalonic, 1998, p. 348-349)."

[Amistad]

În prealabil postat de catalin2

Parintele Paisie Agioratul: "Ceea ce se impune fiecărui ortodox este să provoace eterodocşilor neliniştea cea bună, adică aceştia să înţeleagă că se află în rătăcire, pentru a nu se odihni în chip mincinos cu gândirea lor şi să fie astfel lipsiţi şi în această viaţă de bogatele daruri ale Ortodoxiei, iar în cealaltă viaţă de mai multele binecuvântări veşnice ale lui Dumnezeu (Bătrânul Paisie Aghioritul, Cuvinte. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan,volumul I, Mănăstirea Sfântului Evanghelist Ioan Teologul, Souroti-Thesalonic, 1998, p. 348-349)."

Asta se potriveste perfect la toate remarcile de "iubire ale aproapelui" la care recurg ecumenistii si sectantii. Numai prin invataturile si tainele din Biserica Ortodoxa se poate mantui omul. Confesiunile religioase din lume sunt toate inselari. Lumea nu ia aminte la pacatul deosebit de grav al ereziei, al inselarii. Catolicii de azi nu mai cunosc invatatura despre erezie. (Este ca si cum ai taia curvia de pe lista pacatelor) Daca si-ar cerceta istoria ar vedea ca e plina de lupta impotriva ereziei. Dar in ziua de azi nu mai exista erezie in invatatura lor. Ereticii de ieri astazi sunt "crestini" pe care trebuie sa ii iubim asa cum sunt. (nicidecum sa incercam sa ii ajutam cu privire la inselarea in care se afla)

[catalin2]

În prealabil postat de Nastya

Sper sa nu va suparati prea rau si sa cititi un fragment din Predica Parintelui Constantin Galeriu la Duminica a XIX-a dupa Rusalii, Predica de pe munte, Iubirea de vrajmasi.

Cum spunea Sfantul Fotie cel Mare, daca unii sfinti au spus ceva gresit noi ne facem pacate ca le vadim greseala lor si o propagam. Ei raman tot sfinti, chiar daca au spus ceva gresit din nestiinta. In cazul Parintelui Galeriu nu stim daca se refera la faptul ca Ghandi a aplicat ceea ce scria in Sfanta Scriptura (Ggandi avea o combinatie intre crestinism si hinduism), ceea ce nu e gresit. Sau ca Ghandi e un vreun sfant, ceea ce e gresit. Noi luam doar ce e corect si adevarat.
Părintele Ştefan Nuţescu, de la Schitul Lacu: "Cine iubeşte cu adevărat doreşte să împărtăşească Adevărul".
"Una este dragostea pe care o avem pentru oricare făptură a lui Dumnezeu, mai cu seamă pentru omul făcut după chipul Său, şi altceva este toleranţa inţeleasă ca dragoste cu orice preţ faţă de credinţele străine Ortodoxiei.
Pentru credinţă se cuvine să-mi jertfesc şi viaţa, dar şi pentru aproapele, adică pentru orice om pe care-l intalnesc. Vedeţi randuiala lui Dumnezeu? Cine iubeşte cu adevărat doreşte să împărtăşească Adevărul şi celuilalt şi moare pentru a nu întina Adevărul. Dragostea inţeleasă in sensul ecumenismului sincretist este cu totul altceva. Noi trebuie să-i iubim pe toţi oamenii, dar nu şi credinţele lor rătăcite, eretice, căci asta ar insemna să dorim unirea in minciună cu eterodocşii. Poate că asta se şi aşteaptă de la noi, ortodocşii?! Impărtăşirea, deci comuniunea cu cei de altă credinţă, este socotită de Tradiţia Bisericii desfranare duhovnicească şi e pedepsită mult mai aspru decat cea trupească.
Canoanele nu sunt nişte simple convenţii omeneşti. In ele sunt cuprinse legile dumnezeieşti după care se călăuzeşte Biserica. Cu atat mai mult cand este vorba de dogme, unde, după spusa Sfinţilor Părinţi, nu există iconomie, adică pogorămant. Nu incape targuială. Fericitul Iacob Ţalichis, un mare duhovnic al veacului trecut, obişnuia să spună ucenicilor săi: “Pot să-mi taie capul, eu ceea ce am primit de la Părinţi aceea ţin pană in cel mai mic amănunt“."

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

Unii sfinţi părinţi au învăţat că Duhul purcede şi de la Fiul, dar au fost şi sfinţi părinţi care au învăţat că Duhul de la Tatăl purcede, aşa cum a fost Ioan Damaschinul.

In afara de Fer. Augustin si poate un parinte din vest care i-a urmat invatatura toti sfintii marturisesc ca Sfantul Duh purcede de la Tatal, niciunul nu spune ca si de la Fiul, asa cum este Crezul dat la Sinodul II Ecumenic. Parintii spunand "prin Fiul" nu se refera la purcedere, ci la trimiterea harului in lume la Cincizecime. Nu are rost sa continuam discutia aici, am facut-o pe topicul despre Filioque.

În prealabil postat de dobrin7m

unul nu m-a dojenit cu dragoste daca am gresit ci cu acuze. ce spun sfintii nostri? Dojana cu acuze se numeste osandire.

Mihaela, chiar si osandirea aceasta poate fi o buna scoala, din care sa iesim mai pregatiti pentru a-i face fata lui Antihrist. Crezi ca el va fi mai milos si mai plin de dragoste? Nu, in nici un caz.
Ceea ce nu ne doboara, ne intareste.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

1) Nu, nu adoptăm păcatele - lucru dealtfel imposibil... Dar nici nu adoptăm ideile delirante pe motiv că X e mare şi tare. Ci mai cugetăm şi noi, mai ne vedem şi de liniştea noastră...
Ţie îţi aduce pace sufletească tâlcuirea părintelui în legătură cu Papa şi cu antihristul? Mie, nu! În plus, văd clar şi cu amărăciune, a nu ştiu câta mia oară, vechea nebunie indusă de duhul dezbinării. Câtă discordie seamănă oamenii care se cred aleşii lui Dumnezeu... Cât de naivi suntem când credem că un călugăr, oricât de înalt în ierarhie, nu poate fi de-a dreptul rătăcit şi înşelat... NU AM ÎNVĂŢAT NIMIC DIN ISTORIA BISERICII? Lumea asta are nevoie de respingeri şi huliri? Nu e de ajuns de fărîmiţată? Nu e destulă tensiune şi conflict?

Imposibil zici....

Acum ceva timp eram in trenul ce leaga centrul Londrei de aeroport. La ora 3 noaptea. Foarte aglomerat. Trenul trece prin 6 zone ale Londrei, pana ajunge la aeroport. Ducea spre casa tineri dupa distractia nocturna. Vagoanele sunt despartite de o usa transparenta ce se deschide prin apasarea unui buton. Eu eram intr-un vagon langa acea usa. In celalalt vagon erau niste tineri adulti intre 20 si 30 ani, imbracati gen office. Erau de-a dreptul trantiti pe jos, cu camasile scoase din pantaloni si curelele desfacute, cravatele atarnau desantat de gatul catorva fete desculte si ele cu pantofii in poseta. Radeau isteric cuprinsi de o bucurie doar de ei stiuta si spuneau glume desantate. Unul, un blond inalt la vreo 25 ani era un fel de sef al glumelor. Privindu-i prin geam m-a cuprins o tristete grea. Am fost mahnita si suparata sa vad acesri tineri frumosi, educati, ajunsi in starea acea de euforie bahica cu iz de ierburi mai mult sau mai putin legale. Nu mi-am dat seama ca au vazut tristetea mea. Si astfel din minut in minut, baiatul blond deschidea usa si in cor strugau la mine: hy, how are you? enjoy. si radeau isteric. si tot asa tot drumul pana au coborat. Pareau sa imi spuna ceva de genul: bucura-te , uite si noi ne bucuram, nu mai fii trista, bucurat-te cu noi. Insa eu nu puteam/ Mai tare ma intristam si acea zi care a urmat, duminica fiind am fost cuprinsa de o tristete nemasurata. Iata bucuria oameneasca. Cine nu se bucura de ea par a fi nesimtitori.

Deci este imposibil zici, sa adoptam pacatele celorlalti. Dar.....
Undeva, candva acum recent, niste oameni, cica multi de tot, au inscaunat un om ca fiind infailibil si anume conducator al crestinatatii pe pamant. L-au pus in locul lui Hristos. Si se bucura. si plang de bucurie, si agita stegulete. Asa. Deci e bucuria lor. asa simt ei bucuria. Dar mai trist este ca noi ortodocsii, ne bucuram si noi de bucuria lor. Care va sa zica ne bucuram ca Hristos, aici pe pamant a fost inlocuit de un om decretat de oameni infailibil si conducator.
Si tot noi ortodocsii , daca vedem un alt frate ca nu se bucura ii strigam in fata: fatarnicuuule, nu te bucuri cu dusmanul. ok.
Invit pe dl centesimus quintus al nu stiu catelea sa povesteasca aici cum crede el ca lucreaza Duhul Sfant in biserica lui si cum se bucura de asta fratii sai impreuna cu el. Apoi va invit domnilor acestia care nu sunteti fatarnici sa va bucurati impreuna cu ei. Asta daca ii iubiti. Ca doar sunteti plini de iubire nefatarnica. Nu ca mine si alde altii care nu se pot bucura cand alti semeni ratacesc.

Despre Parintele caruia nici numele nu vrei sa il pronunti. Cand ti-am dat linkul sa citesti cum acest om infiinteaza orfelinate in Uganda si cum are pana acum 1000 de copiii sub aripa lui, salvandu-i de la moarte prin sacrificare de catre vrajitorii locali, nu te-ai bucurat. Ba l-ai facut un batran bolnav, si delirant.
Sa stii de la mine Cezar ca dezbinarile vin tocmai de la cei care isi uita credinta si fraternizand cu ratacitii, ratacesc. Sa stam noi uniti in biserica noastra pazind tot ceea ce sfintii ne-au predat. Dezbinarea voi o semanati ca ati ajuns sa va urati fratii ortodocsi pentru ca nu vor sa adopte idei eretice asa cum faceti voi. Si tocmai voi acuzati de neiubire. Voi astia plini de iubire. ce iubire? Daca bucuria catoliceasca este si pentru voi bucurie ok, dar atunci bucurati-va cu toti ceilalti, fie ei sectanti, musulmani, hindusi sau orice ar fi. daca nu puteti atunci dati-mi voie sa va spun ca voi sunteti fatarnicii cei adevarati ca va bucurati pe criterii lumesti dupa voi alese.
Duhul dezbinarii pe voi va stapaneste ca va uitati credinta inlocuind-o cu fraternitatea.

Eu cred ca noi ortodocsii ar trebui sa stam uniti in jurul lui Hristos, deocamdata aici pe pamant, pana om muri, si sa trasmitem celorlalti ca ii iubim, ii ajutam, le suntem aproape dar sa nu mai incerce sa sape Biserica noastra ca o fac degeaba. Chiar ii asteptam cu bucurie sa vina langa noi sa se bucure impreuna cu noi de Hristos, care este Calea, Adevarul si Viata.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Miha-anca

Mihaela, chiar si osandirea aceasta poate fi o buna scoala, din care sa iesim mai pregatiti pentru a-i face fata lui Antihrist. Crezi ca el va fi mai milos si mai plin de dragoste? Nu, in nici un caz.
Ceea ce nu ne doboara, ne intareste.

asa este. Numai asa putem sa ne cunoastem pe noi insine si propriile noastre neputinte. Si numai asa putem cunoaste semenii pentru a-i putea intelege, ierta si iubi.