Viata = un sir lung de pacate

[glykys]

În prealabil postat de calatorul

De ce tot ce facem, gandim e considerat mai intotdeauna pacat. Avem libertate si in acelasi timp nu o avem. In toate cultele religioase suntem indemnati sa ne incadram intr-un tipar al omului ce se vrea a fi "perfect", curat sufleteste, fizic, atotstapan asupra gandurilor si faptelor noastre. De ce omul imperfect este indemnat sa devina perfect in special din punct de vedere moral? Nu e ciudat faptul ca Dumnezeu asteapta ca noi sa reusim sa ne depasim conditia de om imperfect, robit de pacate prin noi insine?
Cand murim suntem judecati pentru felul cum am trait viata noastra. Daca viata noastra e un dar, de ce suntem judecati pentru ea? Inseamna ca nu e a nostra. Nu cred ca voi reusi niciodata sa fiu pe placul lui Dumnezeu, nu pot, in fiecare zi pacatuim cu gandul, cu vorba, cu faptele, constient sau inconstient. Chiar daca suntem in general oameni intelegatori, iubitori de semeni, totul e in zadar cand totul se prabuseste in fata unui singur pacat. Oricum, raiul il pot dobandi doar cei cu inima complet curata. Cred ca multi vom ajunge in Iad, pentru ca nu exista o cale de mijloc.

Calatorule, daca lucrurile ar sta asa cum scrii aici, ai avea dreptate sa deznadajduiesti. Insa te rog sa iti amintesti ca ceea ce e cu neputinta la om e cu putinta la Dumnezeu.
Doar prin noi insine nu o sa putem face mare branza niciodata. Dar cu ajutorul Lui, da. Trebuie un strop de credinta si de rugaciune.
Nu prea inteleg de ce unii din crestinii nostri vad crestinismul ca pe un sir de reguli si de constrangeri exterioare, ca pe ceva din afara lor, ca pe un pat al lui Procust, in care trebuie sa se plieze cu orice pret. Crestinismul e multa libertate, dar orice libertate inseamna responsabilitate. Adica nu e vorba ca trebuie sa tin post azi, zi de vineri, ca daca nu, ma duc in iad, asa ca ma sfortez sa nu poftesc la ce mananca alalalt langa mine, nu! Tin post azi, zi de vineri, pentru ca sunt liber sa mananc ce vreau si eu aleg sa mananc de post, in amintirea Rastignirii lui Hristos, desi as putea foarte bine sa aleg sa mananc si de dulce. La fel si cu celelalte.
Nu stiu, eu asa am fost invatata de mica, sa nu ne gandim la rai sau la iad cand facem o fapta buna, ci sa facem cu bucurie putinul lucru bun pe care il putem face pentru Hristos. Ce depasea puterile noastre si avea drept consecinta sentimentul constrangerii, al parerii de rau, al silei nu era bine primit in fata Domnului.

Cata tristete in cuvintele dvs domnule/doamna calator si daca v-ar fi auzit cei trei prieteni ai lui Iov atunci ,, S-au sfatuit si au plecat de acasa sa se duca sa-i planga de mila si sa-l mangaie. Ridicandu-si ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Si au ridicat glasul si au plans. Si-au sfasiat mantalele si au aruncat cu tarana in vazduh deasupra capetelor lor. Si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna o vorba, caci vedeau cat de mare ii este durerea.”(Iov 2:11-13).

Si insusi dreptul Iov vi s-ar fi alaturat in durere: ,, Pentru ce, zic, da El lumina omului care nu stie incotro sa mearga, pe care il ingradeste Dumnezeu din toate partile? Suspinele imi sunt hrana de toate zilele, si jalea mi se varsa ca apa. De ce ma tem, aceea mi se intampla; de ce mi-e frica, de aceea am parte! N-am nici liniste, nici pace, nici odihna, si necazul da peste mine."(Iov 3:23-26).Ar fi plans alaturi de dvs: ,, Oh! de ar fi cu putinta sa mi se cantareasca durerea si sa mi se puna toate nenorocirile in cumpana, ar fi mai grele decat nisipul marii: de aceea imi merg cuvintele pana la nebunie!”(Iov 6:2-3).Si insusi Eclesiastul s-ar fi asezat si el plin de amaraciunea intelepciunii noastre omenesti alaturi de dvs si v-ar fi spus: ,, o, desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune. Ce folos are omul din toata truda pe care si-o da sub soare? Ce a fost va mai fi, si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Am vazut tot ce se face sub soare; si iata ca totul este desertaciune si goana dupa vant!”(Eclesiastul 6: 2-3,9,14).

Insa marele apostol Pavel,imbracat in dragostea cea mare,a simtit si el lupta dintre Duh si pacat,ca si dvs: ,, dar eu sunt pamantesc, vandut rob pacatului. Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac!”Si in fata acestei lupte care ne va insoti pana la sfarsitul calatoriei noastre pe acest pamant apostolul a avut si el clipa lui de tristete,de duerere,de neputiinta: ,, O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte…?”Dar apoi,ca o simfonie a bucuriei in credinta,batrinul apostol v-a luat pe dupa umeri si v-a ridicat din tristete: ,, Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pamanteasca slujesc legii pacatului. Acum, dar, nu este nicio osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus, care nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii.”.

Poate aceste cuvinte ale lui din capitolele 8 si 9 din Epistola catre Romani va vor imbarbata dar poate in ochi inca vor mai fi lacrimi.Sa nu mai fie.,sa vedeti la ce minune sunteti chemata,doar il urmati pe un Rastignit,v-ati fi asteptat la altceva decat asta?In Epistola catre Efeseni,capitolul 3,apostolul va cheama,, sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea”(v.18)ca sa puteti ,, sa cunoasteti dragostea lui Hristos care intrece orice cunostinta, ca sa ajungeti plini de toata plinatatea lui Dumnezeu.”(v.19). Intrebari hamletiene se ridica:ale cui sunt aceste dimensiuni si care sunt ele? Eu cred ca dimensiunile sunt ale credintei,ea locuind in inima si inradacinata in dragoste(v17)pentru ca intelegand cat de adanca,de lata,de lunga si de inalta este ea in harul lui Dumnezeu si traind-o sa intelegeti cat de mult v-a iubit si va iubeste Hristos.Atunci durerea lui Iov si a Eclesiastului nu va vor mai bantui ci bucuria in Domnul va va lumina.Si in capitolul 13 din I Corinteni,in imnul dragostei,in versetul 6,Apostolul Pavel va talcuieste care sunt acele dimensiuni.

Largimea credintei inradacinate in dragostei este ca ea acopera totul.Lungimea ei este ca ea crede totul.Adancimea ei este ca ea nadajduieste totul iar inaltimea ei este ca ea sufera totul.,,Dragostea nu va pieri niciodata”si fiindca dvs prin credinta inradacinata in dragoste veti cunoastea dragostea si mantuirea lui Hristos atunci veti trece de la moarte la viata si de la tristete la bucurie.Si sa stiti ca lucruile nu se opresc aici,caci marele apostol,calauzit de Duhul,mai are sa va spuna si ce trebuie sa faceti,nu doar ce trebuie sa intelegeti Indemnurile lui le veti gasi in capitolul 5 din I Tesalonicieni.

Daca largimea credintei este ca ea acopera totul atunci ,, Bucurati-va intotdeauna.”.Daca lungimea ei este ca ea crede totul atunci ,, Rugati-va neincetat.”.Daca adancimea ei este ca ea nadajduieste totul atunci ,, Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi.”Si daca inaltimea ei este ca ea sufera totul atunci ,,Nu stingeti Duhul”ci traiti dupa indemnurile Lui si in Cuvantul Lui,fie ce ar fi sa vina impotriva caci ca un praf se va risipi in fata Luminii.Dupa cum spunea apostolul ,, Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Sa ne dezbracam, dar, de faptele intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii.”(Romani 13:12).

Si daca cumva va veti intreba ce va spune Mantuitorul in fata acestor indemnuri ale apostolului,atunci sa stiti ca EL a spus deja ce crede intr-o predica de pe un munte.Pentru largimea credintei care prin dragoste acopera totul,bucurandu-se mereu in Domnul, Mantuitorul a binecuvantat-o: ,, Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!”.Apoi a binecuvantat lungimea ei,care crede totul: ,, Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!”.Adancimea ei,care nadajduieste totul,a primit si ea binecuvantarea Lui: ,, Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati!”Iar inaltimea ei,care sufera totul,nu a fost uitata nici ea: ,, Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati! Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!”

Sunt doar ganduri imperfecte ca un fir de praf ale unui alt pacatos mai mare ca dvs si tocmai de aceea fie Dumnezeu sa va intareasca ca sa cunoasteti prin credinta dragostea Sa si intr-o zi ,,El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut."(Apocalipsa 21,2)

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cata tristete in cuvintele dvs domnule/doamna calator...

Poate aceste cuvinte ale lui din capitolele 8 si 9 din Epistola catre Romani va vor imbarbata dar poate in ochi inca vor mai fi lacrimi.

Si asa a fost cand am citit printre randurile tale. Ti-am simtit caldura sufletului tau de om bun.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

"Dragostea nu va pieri niciodata" si fiindca dvs prin credinta inradacinata in dragoste veti cunoaste dragostea si mantuirea lui Hristos atunci veti trece de la moarte la viata si de la tristete la bucurie.

Sa stii ca de multe ori m-am gandit ca noi de fapt suntem "morti" si ca ne putem trezi la viata prin dragoste fata de Dumnezeu, Hristos, de semeni.

În prealabil postat de calatorul

Sa stii ca de multe ori m-am gandit ca noi de fapt suntem "morti" si ca ne putem trezi la viata prin dragoste fata de Dumnezeu, Hristos, de semeni.

Asa este,daca Duhul Sfant nu-l ridica pe om de la moarte spre viata suntem,dupa cum spunea un autor drag mie,precum regele David cand a imbatranit :,,era batran si inaintat in varsta;il acopereau cu haine si nu se puteau incalzi"(I Imparati 1:1).Dar cand Dumnezeu randuieste sa aiba loc in om lucrarea Duhului cea de viata datatoare atunci abia putem spune precum ucenicii ce mergeau spre Emaus:,,Nu ne ardea inima in noi?"Fie ca Duhul lui Dumnezeu sa va ajute sa strigati catre Cel ce va este Tata,prin Fiul Sau,precum un om din vechime :,,Nu merg in ceruri sa fiu onorat,nu conteaza unde voi sta,daca voi avea un loc de seama sau umil.Conteaza sa iubesc,sa slavesc si sa fiu pe placul lui Dumnezeu".Asa sa va ajute Cel de Sus.