Despre libertate

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Noiembrie

Inteligent raspunsul tau! Mi-a placut!

Atitudinea lui Decebal este justificata.
Il inteleg, si intr-un fel sunt de partea lui, impotriva mea.

In unele cazuri, exceptionale (pentru ca trebuie sa fie inspirate de Har, nu de instinctele noastre reactive), putem apela la forme violente pentru a apara ceea ce este valoros, delicat, sfant.

Rapunsul meu poate sa fie inselator. Depinde din ce unghi este privit.

Insa, in general, Dumnezeu trebuie aparat cu blandete, toleranta si rugaciune pentru aproapele.

Nu de sabie, nu de manie, nici de foc in priviri si in vorbe.

Aceasta insa este dificil atunci cand intelesurile delicate ale inimii noastre par sa fie rasucite, terfelite, masluite, falsificate.

Alte "cuvinte"/"intelesuri" sunt percepute de minte ca inamici invizibili, perfizi.

Insa, cel ce are cunostinta Duhului nu se aprinde de manie, pentru ca vede ca toate sunt fum, fara nicio putere asupra sufletului.

Aceasta realitate este in natura ei mincinoasa, pentru ca se infatiseaza ochilor ca fiind fara de Dumnezeu.

Aceasta nu inseamna ca trebuie anihilata prin forte inchizitorii si anatemizare.

Nu exista niciun om care sa nu fie ipocrit/viclean/'ratacit' (pentru ca nu suntem pe deplin stapani pe mintea noastra - prin Duhul).

Numai Dumnezeu este integru.

[Decebal]

În prealabil postat de cezar_ioan

Sfânta Biserică, începând cu Unul Domn Iisus Hristos şi continuînd cu întreaga Tradiţie
mărturiseşte
că omul este LIBER, avînd liberul arbitru pe care Bunul Dumnezeu ni l-a dăruit începînd cu Adam şi cu Eva, pentru ca noi să alegem între Bine şi Rău, între Dumnezeu şi Mamona

şi ne-a învăţat că nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Suntem, aşadar, liberi să ALEGEM oricînd şi oriunde, prin noi ŞI prin Duhul.

Lucrurile nu stau aşa, şi am mai spus Tradiţia învaţă că omul a fost creat spre libertate, dar nu avea libertatea încă dintru început, ci doar liberul arbitru. Am văzut că mai sunt şi alţii care fac această confuzie, care este greşită din punct de vedere dogmatic, sau al Tradiţiei, anume între liber arbitru şi libertate. Cel care a accentuat această problemă a fost Augustin, dar nu singurul evident, pe urma apostolului Pavel şi a celorlalţi apostoli. A avea liber arbitru nu înseamnă în mod necesar şi a fi liber, după cum bine se cunoaşte dealtfel. Liberul arbitru ca să zic aşa este doar premisa şi unealta libertăţii, dar nu este însăşi libertatea. Sunt mulţi care au liber arbitru dar nu sunt cu adevărat liberi. Chiar şi Adam şi Eva aveau liber arbitru dar uşor le-a fost să îşi piardă posibilitatea libertăţii autentice, şi asta tocmai pentru că nu erau liberi cu adevărat, tocmai pentru că erau departe foarte de statura bărbatului desăvârşit care nu se mai lasă clătinat într-o parte sau alta de ispitele falsei libertăţi sau ale libertinajului. Libertatea deplină nu se capătă în fapt decât prin zdrobirea morţii şi prin învierea în Hristos şi în Duhul Sfânt, dar şi până atunci pentru un creştin poate exista eliberare şi libertate autentică.

După cum spune Pavel, Legea a fost o călăuză spre Hristos, dar legea nu avea putere să dea libertatea, nu avea puterea să distrugă trupul de moarte care ne apasă; numai în Hristos şi în Duhul Sfânt, numai prin Hristos, prin Jertfa Lui şi prin Înviere ne este cu adevărat deschisă poarta libertăţii în speranţa căreia am fost făcuţi, dar pe care nu o aveam; în sfârşit, nu mă apuc să repet tot ce am scris mai sus. Creştinul nu denigrează şi nu anulează legea, chiar dacă este sub har iar nu sub lege, ci doar o pune la locul care i se cuvine, pentru că legea nu are aceeaşi importanţă în religie pentru un talmudist ori pentru un creştin.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Decebal

Lucrurile nu stau aşa, şi am mai spus Tradiţia învaţă că omul a fost creat spre libertate, dar nu avea libertatea încă dintru început, ci doar liberul arbitru. Am văzut că mai sunt şi alţii care fac această confuzie, care este greşită din punct de vedere dogmatic, sau al Tradiţiei, anume între liber arbitru şi libertate. Cel care a accentuat această problemă a fost Augustin, dar nu singurul evident, pe urma apostolului Pavel şi a celorlalţi apostoli. A avea liber arbitru nu înseamnă în mod necesar şi a fi liber, după cum bine se cunoaşte dealtfel. Liberul arbitru ca să zic aşa este doar premisa şi unealta libertăţii, dar nu este însăşi libertatea. Sunt mulţi care au liber arbitru dar nu sunt cu adevărat liberi. Chiar şi Adam şi Eva aveau liber arbitru dar uşor le-a fost să îşi piardă posibilitatea libertăţii autentice, şi asta tocmai pentru că nu erau liberi cu adevărat, tocmai pentru că erau departe foarte de statura bărbatului desăvârşit care nu se mai lasă clătinat într-o parte sau alta de ispitele falsei libertăţi sau ale libertinajului. Libertatea deplină nu se capătă în fapt decât prin zdrobirea morţii şi prin învierea în Hristos şi în Duhul Sfânt, dar şi până atunci pentru un creştin poate exista eliberare şi libertate autentică.

După cum spune Pavel, Legea a fost o călăuză spre Hristos, dar legea nu avea putere să dea libertatea, nu avea puterea să distrugă trupul de moarte care ne apasă; numai în Hristos şi în Duhul Sfânt, numai prin Hristos, prin Jertfa Lui şi prin Înviere ne este cu adevărat deschisă poarta libertăţii în speranţa căreia am fost făcuţi, dar pe care nu o aveam; în sfârşit, nu mă apuc să repet tot ce am scris mai sus. Creştinul nu denigrează şi nu anulează legea, chiar dacă este sub har iar nu sub lege, ci doar o pune la locul care i se cuvine, pentru că legea nu are aceeaşi importanţă în religie pentru un talmudist ori pentru un creştin.

Predania învaţă, după cunoştinţele mele limitate, că omul creştin este liber, liber să aleagă, în virtutea liberului arbitru cu care este înzestrat de Dumnezeu,
cărui stăpân slujeşte: lui Dumnezeu sau lui Mamona.
Acesta este miezul alegerilor omeneşti, dincolo de diverse văluri ale aparenţelor formale
şi, pe temeiul acestei alegeri, ale cărei sensuri şi implicaţii au fost nuanţate de Hristos prin toată Lucrarea Lui pe pământ,
proces care se continuă permanent în Biserică de la începuturi până azi,
se petrece şi Judecata.
"Facă-se voia ta" este, pe scurt, răspunsul Domnului la Judecată. Care voie? Aceea, pe care ai ales-o şi ai cultivat-o în decursul întregii tale vieţi, la răscrucea faptelor văzute şi nevăzute - Dumnezeu sau Mamona, asta-i tot, iar Biserica este mediul în care învăţăm şi reuşim să alegem bineplăcut Domnului, spre mântuirea noastră.

Aşa înţeleg şi cred că stau lucrurile.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Decebal

Libertatea deplină nu se capătă în fapt decât prin zdrobirea morţii şi prin învierea în Hristos şi în Duhul Sfânt,
dar şi până atunci pentru un creştin poate exista eliberare şi libertate autentică.

Nu reuşesc să înţeleg cum vine asta... Îmi pare contradictoriu, ultima propoziţie neagă pe precedenta...
Sau poate vezi o diferenţă între "libertatea deplină" şi "libertatea autentică"...?
Apoi cum vine zdrobirea morţii ŞI învierea în Hristos şi în Duhul? Sunt lucruri diferite, cu puteri şi mijloace diferite?

Poţi să reformulezi spre mai bună înţelegere, te rog? Ceva mai simplu, ca pentru omul din popor (cazul meu), dacă se poate...

[Dumitru73]

În prealabil postat de florin.oltean75

In unele cazuri, exceptionale (pentru ca trebuie sa fie inspirate de Har, nu de instinctele noastre reactive), putem apela la forme violente pentru a apara ceea ce este valoros, delicat, sfant.

Insa, in general, Dumnezeu trebuie aparat cu blandete, toleranta si rugaciune pentru aproapele.

Harul poate să inspire violenţă?
şi cum îţi dai seama că este inspiraţie divină?

Cred că aici are dreptate florin oltean. E vorba de ceea ce numim „sfânta mânie”, pe care am cunoscut-o și la blândul Iisus, care este însăși sursa harului.
Îmi mai vine în minte și moartea năprasnică a lui Anania și a Safirei, care mințiseră Duhului Sfânt. Sau alte pedepse categorice ale păcatului, din Sfânta Scriptură sau din viețile sfinților.

Însă pentru a face diferența în noi înșine între o mânie sfântă și una împătimită cred că ar trebui întâi să ne despătimim. Sau cel care dă curs acestei mânii să fie în har măcar atunci. Cred că un criteriu pentru a face diferența este că ea e nedespărțită de dragostea și de mila față de cel vinovat, lovindu-l nu spre vătămare, ci spre îndreptare.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de florin.oltean75

Insa, in general, Dumnezeu trebuie aparat cu blandete, toleranta si rugaciune pentru aproapele.

Dumnezeu trebuie apărat?
În ce sens putem spune aşa?

[Decebal]

Cred că problema apare de la felul în care e scrisă fraza, dar zic că am citit şi interpretat corect, şi anume că faptul că omul are liber arbitru ca să aleagă nu înseamnă în mod necesar şi că are libertate (adică e liber), sau libertate autentică. Libertatea autentică înseamnă acea libertate care alege numai binele, care nu mai alege răul, fiind deci asemenea cu libertatea desăvârşită a lui Dumnezeu, care este Iubire, Lumină şi întru care nu este întuneric şi nici posibilitatea întunericului şi a răului.