Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă cinsteşte la 10 februarie pe Sfântul Mucenic Haralambie. Sfântul a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor. Pentru că prin fapta şi cuvântul său a adus mulţi păgâni la creştinism, şi-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul şi i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi care îl păzeau şi-au mărturisit şi ei credinţa în Dumnezeul lui Haralambie, fiind şi omorâţi pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos şi au fost şi ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuşi instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în faţă pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie şi a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie şi a-l aduce în faţa lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuţie, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creştinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.

Izbăvitor de ciumă şi de foamete

Credinţa şi minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conştiinţa creştinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situaţii în care oamenii i-au cerut ajutorul în situaţii grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este 'izbăvitor de ciumă şi de foamete'. În 1813, În Ţara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureşteni. Numită 'ciuma lui Caragea', pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de morţi. În această situaţie, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni şi cereri adresate lui, ciuma a dispărut.

Tot către Sfântul Haralambie şi-au îndreptat oamenii nădejdea şi cu câţiva ani înainte, în 1995, în timpul cumplitei foamete din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi.

Locuri unde se află fragmente din moaştele sale

Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creştinii au început să cinstească moaştele sale cu multă credinţă şi evlavie. Părţi din cinstitele sale moaşte se află în momentul de faţă în biserici din mai multe ţări, inclusiv la noi în ţară. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea 'Sfântul Ştefan' din Meteora, unde se săvârşesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi a închinat terenuri din Ţara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaş capul Sfântului Mucenic Haralambie.

[cristiboss56]

Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie este ocrotitorul a numeroase lăcaşuri de cult din ţară. Pentru evlavia credincioşilor faţă de acest sfinţit mucenic, în mai multe biserici se păstrează fragmente din cinstitele sale moaşte. Vindecător al ciumei, Sfântul Haralambie este prăznuit şi la biserica spitalului leprozeriei din Tichileşti, Tulcea.

Apărătorul săracilor de la Flămânda

În Bucureşti, una dintre bisericile cu hramul Sfântul Haralambie este situată pe Strada Olimpului, şi mai este cunoscută sub numele de Flămânda. Aceasta a fost ridicată în perioada fanariotă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la bariera sudică a Bucureştilor din acea vreme. Mahalaua Flămânda era atât de săracă pe atunci, încât nu a putut face faţă cheltuielilor ridicării bisericii decât cu ajutorul celor 100 de taleri acordaţi din fondul Vistieriei de către domnitorul Alexandru Constantin Moruzi (1793-1796). Aşa s-a înfiinţat aici, la marginea oraşului, un mic schit de lemn, după cum stă scris în pisania veche, preluată de actuala biserică de zid. Schitul a funcţionat doar scurtă vreme, deoarece în 1782 s-a început construcţia din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraţilor Istrate Vel-Vornic şi Constantin Creţulescu. La începutul secolului al XIX-lea, starea materială a Bisericii 'Sfântul Haralambie - Flămânda' s-a îmbunătăţit, întrucât breasla croitorilor, care începuse să ia avânt aici, a ajutat la împodobirea cu odoare preţioase a lăcaşului. Una este Biserica 'Bălăneanu - Iancu Nou', ctitorită în 1827 de boierul Bălăneanu, cu dublu hram: 'Sfântul Nicolae' şi 'Sfântul Haralambie'.

O altă biserică din Capitală cu acest hram este 'Sfântul Dumitru' (Poştă), care a primit acest hram recent, pentru că în sfântul lăcaş se află părticele din cinstitele sale moaşte, iar al treilea sfânt lăcaş al Mucenicului Haralambie este Biserica 'Sfinţii Arhangheli' (Oţetari).

Evlavia credincioşilor români faţă de Sfântul Mucenic Haralambie se vede din mulţimea lăcaşurilor de cult care păstrează părticele din cinstitele sale moaşte, precum: mănăstirile Stavropoleos, Căldăruşani, Ţigăneşti-Ilfov; Turnu, Ghighiu, Schitul 'Sfânta Maria Cricov' - Jercălăi, Mănăstirea 'Sfânta Treime' - Prahova; Neamţ, Sihăstria, Văratec, Secu - Neamţ; Bogdana - Bacău; Ciolanu, Răteşti - Buzău; Cârcea - Dolj; Brâncoveni - Olt; Lupşa - Alba; Horezu - Vâlcea; Slănic - Argeş; Schitul 'Sfântul Ioan Rusul', com. Slobozia, jud. Giurgiu; sau bisericile: 'Sfinţii Arhangheli' din Fotăcheşti, Videle - Teleorman; Biserica Vechii Catedrale a Episcopiei din Slobozia, Biserica Memorială Mihai Viteazul 'Sfântul Siluan Atonitul' din Alba Iulia şi Biserica 'Buna Vestire-Grecească' din Tulcea.

Sărbătoarea Sfântului Haralambie la Piteşti

Biserica Mavrodolu din municipiul Piteşti îşi va cinsti ocrotitorul duminică, 10 februarie 2013. Cu această ocazie Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica Mavrodolu din Piteşti este monument istoric, fiind ridicată la începutul secolului al XIX-lea. Pe lângă Sfântul Haralambie, biserica mai are şi hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Spiridon”.

Legenda unei ctitorii din Iaşi

Ieşenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 9 februarie, şi duminică, 10 februarie 2013, la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Haralambie“, aflat lângă Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. În această seară, de la ora 17:00, se vor oficia Vecernia unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Haralambie. Mâine-dimineaţă se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Biserica aflată pe strada Octav Botez a fost ridicată între anii 1799 şi 1804. Circulă două legende ale Bisericii 'Sfântul Haralambie' din Iaşi. Principalul motiv al construirii se spune că ar fi fost cel al epidemiei de ciumă care a cuprins oraşul moldav la 1799. A doua legendă spune că ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina, care ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. Haralambie a devenit haiduc, iar Gheorghe a fost trimis să-l captureze şi, în felul acesta, Gheorghe şi-a omorât fratele. Pentru a-i ierta Dumnezeu păcatul, el a zidit această biserică, dorind să fie închinată Sfântului Haralambie.

Fragmente din moaştele sfântului se află şi la Mănăstirea Miclăuşeni din judeţul Iaşi, dar şi la Mănăstirea Râşca şi în Catedrala episcopală din Galaţi.

Mâine vor îmbrăca straie de sărbătoare Biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Pantelimon“ şi „Sfântul Haralambie“ din cartierul ieşean Tg. Cucu, parohia „Sf. Haralambie“ din Tg. Neamţ, parohia Şoimăreşti, Protopopiatul Tg. Neamţ, şi Biserica „Sfântul Haralambie“ a Spitalului de Psihiatrie Burdujeni din Suceava.

În Episcopia Huşilor îşi cinsteşte ocrotitorul parohia Laza, Protopopiatul Vaslui, şi Biserica cu hramurile „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfântul Haralambie“ din Huşi. Programul liturgic al parohiei Laza va cuprinde săvârşirea Utreniei, a Sfintei Liturghii şi a pomenirii pentru cei adormiţi. După cum ne-a relatat pr. paroh Corneliu Halapciug, la acest moment de sărbătoare vor participa preoţii şi credincioşii de la mai multe parohii din apropierea satului Laza. „De mai mulţi ani este tradiţia ca la slujba hramului să vină rude ale enoriaşilor parohiei noastre. Pentru cei veniţi din alte localităţi a fost pregătită o agapă frăţească. Sărbătoarea Sfântului Haralambie se bucură de o cinstire mare din partea credincioşilor“, a spus pr. paroh Corneliu Halapciug. Cu prilejul hramului din acest an, două familii nevoiaşe vor primi câte o maşină de spălat. „Prima familie la care ne-am gândit anul acesta să o sprijinim are trei copii, iar cea de-a doua are patru prunci. Copiii acestor familii participă aproape în fiecare duminică la sfintele slujbe, se spovedesc şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos de mai multe ori pe an“, a adăugat pr. paroh Corneliu Halapciug.

Al doilea hram al bisericii Harşu din Craiova

Biserica „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ - Harşu din Craiova va primi mâine vizita IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram, „Sfântul Mucenic Haralambie“.

Sărbătoarea va fi împlinită de sfinţirea ansamblului parohial, proaspăt construit, alcătuit din: capelă, bibliotecă şi cancelarie parohială, după cum aflăm de pe site-ul mitropoliaolteniei.ro

Sf. Haralambie cinstit la Constanţa

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov, ale Sfântului Longhin și ale Sfântului Haralambie vor ajunge, mâine seară, 9 februarie2013, la Constanța, după cum aflăm de la Radio TRINITAS. Credincioșii le vor putea cinsti la biserica Sfântul Haralambie, chiar în ziua de prăznuire a ocrotitorului lăcașului, la Sfânta Liturghie.

Sfintele moaște vor fi aduse din Ucraina de Episcopul vicar de Bănceni, Preasfințitul Longhin și vor rămâne până luni.

Hram în localitatea Greci

Biserica cu hramul "Sfântul Mucenic Haralambie" din localitatea Greci, prot. Niculiţel îşi va cinsti duminică, 10 februarie 2013, ocrotitorul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De asemenea, potrivit episcopiatulcii.ro, va fi adusă de la biserica Buna Vestire din Tulcea racla cu un fragment din Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Haralambie.

Bolnavii din pustia Dobrogei se roagă către apărătorul lor

Micuţa comunitate ortodoxă adunată în jurul bisericii spitalului-cătun, fostă leprozerie, din localitatea tulceană Tichileşti, îşi prăznuieşte ocrotitorul. Din 1938, de când există bătrânul lăcaş de cult, Sfântul Haralambie s-a dovedit grabnic ajutător al oamenilor suferinzi de lepră, care continuă să îşi ducă viaţa în această parte a Dobrogei.

Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor.

[cristiboss56]

Colaboratori apropiați ai Sfântului Pavel
Acvila era de neam evreu însă nu se știe dacă și soția sa, Priscila, era de același neam. Numele ei este roman, dar asta nu decide cu privire la originea ei, deoarece este foarte des întâlnit obiceiul ca evreii din Imperiu să adopte un nume roman. Familia a locuit în Roma, însă au fost expulzați de acolo, împreună cu toți evreii, în anul 49, din ordinul împăratului Claudiu. Motivul edictului împărătesc a fost, așa cum afirmă scriitorul latin, Suetonius, conflictele publice generate de evrei, din cauza unui anume lider, „Crestus”. Dacă aici Crestus se referă la Iisus Hristos, atunci tulburările raportate de Suetoniu puteau fi generate de opoziţia înverşunată a iudeilor, faţă de stăruitoarea predicare a creştinilor.
Așadar, expulzați din Roma, Acvila și Priscila au venit de acolo până la Corint, posibil în drum spre Pontul natal al lui Acvila, pe malul Mării Negre. La Corint s-au întâlnit cu Sfântul Pavel, aflat în cea de-a doua sa călătorie misionară, unde au muncit împreună, fiind făcători de corturi, lucru care, probabil, a dus și la convertirea celor doi.
Un an și jumătate mai târziu, Priscila și Acvila l-au însoțit pe Sfântul Pavel, de la Corint, până la Efes, în drumul său spre Siria. Acolo, întâlnindu-se cu Apolo, bărbat iscusit la cuvânt și bun cunoscător al Scripturii, dar totuși deficitar în unele puncte ale învățăturii creștine, cei doi l-au luat la ei și l-au învățat mai cu de-amănuntul calea mântuirii lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 18, 24). Ei au fost cu Pavel în Efes în timpul șederii sale de doi ani în marele oraș asiatic, pentru că vom găsi saluturi de la ei în Epistola întâi către Corinteni, care a fost scrisă de la Efes, în acea perioadă (în jurul anului 56). Dar când Pavel a părăsit Efesul, tovărășia lor pare să se fi încheiat și aflăm următoarele date despre ei, în Epistola către Romani, scrisă după aproape doi ani, în care Acvila și Priscila sunt salutați încă o dată, ca locuitori ai Romei.
Exemplu de sacrificiu de sine
Deși avem puține date despre această familie dedicată slujirii Evangheliei, există câteva lucruri care trebuie evidențiate. Priscila și Acvila sunt un exemplu strălucit de devotament eroic, aprins de credința creștină adevărată. „Pentru viaţa mea”, spune Apostolul, „şi-au pus grumazul lor”. Nu se știe exact la ce incident face referire Sfântul Pavel, însă este clar că este vorba despre o situație în care viața i-a fost pusă în pericol, iar cei doi apropiați ai săi au fost în stare să se sacrifice pentru el. Contextul activității sale în Efes este cel mai potrivit, pentru a încadra acest eveniment, deoarece Efesul a fost cel mai periculos oraș în care și-a desfășurat activitatea, de multe ori fiind aproape de moarte, așa cum el însuși mărturisește: Nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi (II Corinteni 1, 8-9). Acest act mărinimos de sacrificiu, care aduce mulțumirea Apostolului și a Bisericilor dintre neamuri, a fost un simbol minunat al admirației și al dragostei pentru Apostol, dar motivul cel mai profund era o dragoste mai profundă pentru Stăpânul Apostolului, pentru Hristos, Care spune: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).
Modele pentru perioade tulburi
Într-o perioadă în care Biserica este atacată din toate părțile, această familie ne arată cum ar trebui să ne mărturisim credința: chiar cu prețul vieții, așa cum au făcut-o toți sfinții martiri de la începutul creștinismului până acum, având în față modelul lui Hristos, exemplul suprem de sacrificiu, de dragul oamenilor.
Credința în Hristos și consecința acesteia, dragostea față de El, transformă fricoșii în eroi și, prin distrugerea egoismului, face ca sacrificiul de sine să fie natural, ușor și binecuvântat. Eroismul poate fi exercitat și este necesar în viața de zi cu zi, căci același Duh, care i-a purtat martiri spre locul în care aveau să-și dea viața pentru Hristos, se manifestă la fel și în rutina vieții noastre. Dacă dragostea pentru Hristos va fi în noi, așa cum ar trebui să fie, vom fi gata să devenim sacrificii vii, în fața oricărui dușman al credinței și ne vom putea lupta cu fiarele, așa cum a făcut și Sfântul Pavel (I Corinteni 15, 32).

[cristiboss56]

SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON, cel ce, aprins fiind de focul iubirii dumnezeieşti, a răbdat focul chinurilor şi a moştenit râurile milostivirii veşnice a Stăpânului, prin rugăciunile sale să prefacă şi inimile noastre veştejite de arşiţa păcatelor în izvoare înţelegătoare ale tainelor înţelepciunii dumnezeieşti. SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON, cel ce s-a arătat vas al darurilor dumnezeieşti plin de nectarul iubirii, la prăznuirea sa să ne adape şi pe noi în chip tainic şi înţelegător cu apa curată de la izvorul pocăinţei, spre pecetluirea nevoinţelor postului, dar şi spre întărire pentru a săvârşi cu bine calea cea rânduită de voia dumnezeiască. Luând în ajutor şi acoperământul rugăciunilor sale, să trecem toate văile ispitelor, învrednicindu-ne a ajunge pe muntele desăvârşirii, unde străluceşte chipul dumnezeiesc al lui Hristos, Care prin învierea Sa ne-a deschis tuturor porţile cerului.
Sfinte Mucenice Teodor, cel ce cu numele darului ai strălucit şi te-ai arătat cu adevărat vistierie nedeşertată a darurilor Cuvântului, arată şi inimile noastre jefuite de tâlharii patimilor vistierii sfinţite ale gândurilor cereşti.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este pomenit duminica aceasta în calendarul ortodox. A trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. S-a născut în Siria şi a fost soldat de seamă în armata romană în legiunea Tironilor, formată din ostaşi tineri. De aici îi vine și numele de Teodor Tiron. Pentru credința sa în Hristos a fost martirizat.

Sfântul este și ocrotitor spiritual al unor biserici din țară și fragmente din moaștele sale se află în mai multe locuri din România.

Biserica ”Sfântul Gheorghe”este unul din lăcașurile de cult cu tradiţie din Bucureşti care se află sub ocrotirea sa.

Sfântul Teodor este ocrotitor al unor biserici de lemn din ţară, monumente istorice, de o vechime şi frumuseţe incontestabile. Potrivit TRINITAS TV, printe ele se numără biserica din Brăteşti – Oradea care datează din 1738, biserica de lemn din Rieni - Oradea care a fost construită la 1754; biserica din Băgău, judeţul Alba, ce datează din anul 1733; biserica de lemn din Cocârceni - Buzău, dar şi biserica din Cândeşti Vale - Dâmboviţa, construită în jurul anului 1713.

În Capitală, un fragment din moaștele martirului se află și la capela Spitalului Munposan '94.

Sfântul Teodor Tiron este pomenit de Biserica noastră și în prima sâmbătă a Postului Mare.

[Ekaterina]

Viata Sfantului Leon o puteti citi aici.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...iei-99322.html

Ca episcop se ingrijea de saraci si bolnavi, iar cand a fost nevoie sa isi apere turma a recurs la un gest care m-a uimit, de aici am inteles cat de puternica ii era credinta si dragostea pentru Dumnezeu. Din viata Sfantului mai retinem ca a convertit multi oameni la credinta si multi altii au primit ajutorul Sfantului, fara ca acesta sa tina seama daca sunt crestini sau nu.

[cristiboss56]

Acest mare şi slăvit arhipăstor s-a născut din părinţi bogaţi, în cetatea Tesalonicului. De la naştere şi până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani Porfirie a locuit la Tesalonic. După aceea, luându-şi îngăduinţă şi rămas bun de la părinţi, el a lepădat toată grija şi viaţa lumească şi s-a retras în pustia Egiptului. Călăuzit de un părinte încercat, tânărul Porfirie a fost tuns monah şi a rămas acolo timp de cinci ani. Apoi a mers în pelerinaj la Ţara Sfântă împreună cu monahul Marcu, un frate credincios. În apropiere de Ierusalim, el a dus o viaţă de nevoinţe ascetice şi duhovniceşti într-o peşteră, timp de încă cinci ani. Dar după aceea picioarele lui Porfirie s-au îmbolnăvit, şi el nu mai putea să meargă. Dar cu toate acestea, târându-se pe genunchi, el continua să meargă la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Într-o noapte Mântuitorul Hristos S-a înfăţişat lui în vedenie, vindecându-l desăvârşit de boala lui de picioare şi făcându-l întreg sănătos. Când a fost înălţat episcop al Gazei, Porfirie a luat această cruce cu o inimă grea, căci în Gaza el a aflat doar două sute şi optzeci de creştini. Toţi ceilalţi locuitori erau nişte fanatici închinători la idoli. Doar prin marea sa credinţă şi răbdare a reuşit Sfântul Porfirie să-i convertească pe locuitorii Gazei la credinţa în Hristos. El a călătorit personal la Constantinopol ca să-l vadă pe Împăratul Arcadie şi pe Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur şi ca să le ceară sprijinul în această luptă inegală cu închinătorii la idoli. El a găsit la aceştia sprijinul pe care îl căuta. Templele păgâne au fost închise, idolii distruşi şi Sfântul Porfirie a purces la zidirea unei minunate biserici, împodobită cu treizeci de stâlpi de marmură. Împărăteasa Eudoxia mai ales a ajutat la zidirea acestei biserici. Sfântul Porfirie a trăit destui ani încât să vadă întreaga cetate a Gazei întoarsă la credinţa în Hristos, dar aceasta a fost numai după mari lupte, suferinţe şi lacrimi de durere înălţate către Dumnezeu. Sfântul Porfirie a adormit cu pace la anul 421 după Hristos. El a fost făcător de minuni atât în timpul vieţii cât şi după moarte. Sfintele sale moaşte se află şi astăzi în Gaza.

[cristiboss56]

Această cuvioasă muceniţă Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrânată vestită. Dar apoi ea a plâns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie în asceza cea mai aspră, şi mai la urmă a luat cununa muceniciei.

În timpul vieţii ei desfrânate ea adunase averi uriaşe. Schimbarea vieţii ei a survenit pe neaşteptate, prin cea Dumnezeiască Purtare de Grijă a Făcătorului nostru, şi printr-un monah, Avva Gherman. Acesta, venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creştin al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, şi câte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre înfricoşata Judecată. Evdochia auzea aceste citiri, şi a început să asculte cu atenţie, de la început până la sfârşit. Curând a fost cuprinsă de frică şi spaimă, rămânând trează până în zori. Când s-a luminat, ea şi-a trimis sluga să-l caute pe acel monah şi să-l roage să vină la ea. Avva Gherman s-a înfăţişat şi a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credinţă şi mântuirea sufletului. Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la episcop şi i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriaşă a ei avere Bisericii, spre a fi împărţită sărmanilor. Ea şi-a eliberat toţi robii şi roabele şi s-a retras cu totul într-o mânăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvârşita ascultare, în posturi, privegheri, şi rugăciuni.

După treisprezece luni, obştea mânăstirii a cerut-o stareţă. Evdochia a trăit timp de patruzeci şi şase de ani în mânăstire şi a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu văzând râvna ei arzătoare şi cinstită, şi lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o şi cu darul învierii morţilor. Când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor sub Cezarul Vincenţiu, Sfânta Evdochia a fost decapitată. Sfânta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curaţi, sfinţi, şi umple cu Harul Sfântului Duh, cu buna mireasmă a cerului.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumeniţa, Bucureşti, 2005