Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 09.02.2013, 20:35:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sf. Mc. Haralambie




Biserica Ortodoxă cinstește la 10 februarie pe Sfântul Mucenic Haralambie. Sfântul a trăit în secolul al II-lea și este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuți de Biserică. A fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică și și-a închinat viața lui Hristos și îndrumării credincioșilor. Pentru că prin fapta și cuvântul său a adus mulți păgâni la creștinism, și-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul și i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldați care îl păzeau și-au mărturisit și ei credința în Dumnezeul lui Haralambie, fiind și omorâți pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos și au fost și ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în față pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat și i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie și a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie și a-l aduce în fața lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuție, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creștinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.

Izbăvitor de ciumă și de foamete

Credința și minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conștiința creștinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situații în care oamenii i-au cerut ajutorul în situații grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este 'izbăvitor de ciumă și de foamete'. În 1813, În Țara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureșteni. Numită 'ciuma lui Caragea', pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de morți. În această situație, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni și cereri adresate lui, ciuma a dispărut.

Tot către Sfântul Haralambie și-au îndreptat oamenii nădejdea și cu câțiva ani înainte, în 1995, în timpul cumplitei foamete din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi.

Locuri unde se află fragmente din moaștele sale

Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creștinii au început să cinstească moaștele sale cu multă credință și evlavie. Părți din cinstitele sale moaște se află în momentul de față în biserici din mai multe țări, inclusiv la noi în țară. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea 'Sfântul Ștefan' din Meteora, unde se săvârșesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul și a închinat terenuri din Țara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaș capul Sfântului Mucenic Haralambie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 09.02.2013, 20:38:35
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sf. Mc. Haralambie sărbătorit în numeroase lăcașuri de cult din Patriarhia Română

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este ocrotitorul a numeroase lăcașuri de cult din țară. Pentru evlavia credincioșilor față de acest sfințit mucenic, în mai multe biserici se păstrează fragmente din cinstitele sale moaște. Vindecător al ciumei, Sfântul Haralambie este prăznuit și la biserica spitalului leprozeriei din Tichilești, Tulcea.

Apărătorul săracilor de la Flămânda

În București, una dintre bisericile cu hramul Sfântul Haralambie este situată pe Strada Olimpului, și mai este cunoscută sub numele de Flămânda. Aceasta a fost ridicată în perioada fanariotă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la bariera sudică a Bucureștilor din acea vreme. Mahalaua Flămânda era atât de săracă pe atunci, încât nu a putut face față cheltuielilor ridicării bisericii decât cu ajutorul celor 100 de taleri acordați din fondul Vistieriei de către domnitorul Alexandru Constantin Moruzi (1793-1796). Așa s-a înființat aici, la marginea orașului, un mic schit de lemn, după cum stă scris în pisania veche, preluată de actuala biserică de zid. Schitul a funcționat doar scurtă vreme, deoarece în 1782 s-a început construcția din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraților Istrate Vel-Vornic și Constantin Crețulescu. La începutul secolului al XIX-lea, starea materială a Bisericii 'Sfântul Haralambie - Flămânda' s-a îmbunătățit, întrucât breasla croitorilor, care începuse să ia avânt aici, a ajutat la împodobirea cu odoare prețioase a lăcașului. Una este Biserica 'Bălăneanu - Iancu Nou', ctitorită în 1827 de boierul Bălăneanu, cu dublu hram: 'Sfântul Nicolae' și 'Sfântul Haralambie'.

O altă biserică din Capitală cu acest hram este 'Sfântul Dumitru' (Poștă), care a primit acest hram recent, pentru că în sfântul lăcaș se află părticele din cinstitele sale moaște, iar al treilea sfânt lăcaș al Mucenicului Haralambie este Biserica 'Sfinții Arhangheli' (Oțetari).

Evlavia credincioșilor români față de Sfântul Mucenic Haralambie se vede din mulțimea lăcașurilor de cult care păstrează părticele din cinstitele sale moaște, precum: mănăstirile Stavropoleos, Căldărușani, Țigănești-Ilfov; Turnu, Ghighiu, Schitul 'Sfânta Maria Cricov' - Jercălăi, Mănăstirea 'Sfânta Treime' - Prahova; Neamț, Sihăstria, Văratec, Secu - Neamț; Bogdana - Bacău; Ciolanu, Rătești - Buzău; Cârcea - Dolj; Brâncoveni - Olt; Lupșa - Alba; Horezu - Vâlcea; Slănic - Argeș; Schitul 'Sfântul Ioan Rusul', com. Slobozia, jud. Giurgiu; sau bisericile: 'Sfinții Arhangheli' din Fotăchești, Videle - Teleorman; Biserica Vechii Catedrale a Episcopiei din Slobozia, Biserica Memorială Mihai Viteazul 'Sfântul Siluan Atonitul' din Alba Iulia și Biserica 'Buna Vestire-Grecească' din Tulcea.

Sărbătoarea Sfântului Haralambie la Pitești

Biserica Mavrodolu din municipiul Pitești își va cinsti ocrotitorul duminică, 10 februarie 2013. Cu această ocazie Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Biserica Mavrodolu din Pitești este monument istoric, fiind ridicată la începutul secolului al XIX-lea. Pe lângă Sfântul Haralambie, biserica mai are și hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Spiridon”.

Legenda unei ctitorii din Iași

Ieșenii sunt așteptați sâmbătă, 9 februarie, și duminică, 10 februarie 2013, la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Haralambie“, aflat lângă Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva“ din Iași. În această seară, de la ora 17:00, se vor oficia Vecernia unită cu Litia și Acatistul Sfântului Haralambie. Mâine-dimineață se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Biserica aflată pe strada Octav Botez a fost ridicată între anii 1799 și 1804. Circulă două legende ale Bisericii 'Sfântul Haralambie' din Iași. Principalul motiv al construirii se spune că ar fi fost cel al epidemiei de ciumă care a cuprins orașul moldav la 1799. A doua legendă spune că ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina, care ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. Haralambie a devenit haiduc, iar Gheorghe a fost trimis să-l captureze și, în felul acesta, Gheorghe și-a omorât fratele. Pentru a-i ierta Dumnezeu păcatul, el a zidit această biserică, dorind să fie închinată Sfântului Haralambie.

Fragmente din moaștele sfântului se află și la Mănăstirea Miclăușeni din județul Iași, dar și la Mănăstirea Râșca și în Catedrala episcopală din Galați.

Mâine vor îmbrăca straie de sărbătoare Biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Pantelimon“ și „Sfântul Haralambie“ din cartierul ieșean Tg. Cucu, parohia „Sf. Haralambie“ din Tg. Neamț, parohia Șoimărești, Protopopiatul Tg. Neamț, și Biserica „Sfântul Haralambie“ a Spitalului de Psihiatrie Burdujeni din Suceava.

În Episcopia Hușilor își cinstește ocrotitorul parohia Laza, Protopopiatul Vaslui, și Biserica cu hramurile „Sfântul Gheorghe“ și „Sfântul Haralambie“ din Huși. Programul liturgic al parohiei Laza va cuprinde săvârșirea Utreniei, a Sfintei Liturghii și a pomenirii pentru cei adormiți. După cum ne-a relatat pr. paroh Corneliu Halapciug, la acest moment de sărbătoare vor participa preoții și credincioșii de la mai multe parohii din apropierea satului Laza. „De mai mulți ani este tradiția ca la slujba hramului să vină rude ale enoriașilor parohiei noastre. Pentru cei veniți din alte localități a fost pregătită o agapă frățească. Sărbătoarea Sfântului Haralambie se bucură de o cinstire mare din partea credincioșilor“, a spus pr. paroh Corneliu Halapciug. Cu prilejul hramului din acest an, două familii nevoiașe vor primi câte o mașină de spălat. „Prima familie la care ne-am gândit anul acesta să o sprijinim are trei copii, iar cea de-a doua are patru prunci. Copiii acestor familii participă aproape în fiecare duminică la sfintele slujbe, se spovedesc și se împărtășesc cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos de mai multe ori pe an“, a adăugat pr. paroh Corneliu Halapciug.

Al doilea hram al bisericii Harșu din Craiova

Biserica „Sfinții Părinți Ioachim și Ana“ - Harșu din Craiova va primi mâine vizita IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram, „Sfântul Mucenic Haralambie“.

Sărbătoarea va fi împlinită de sfințirea ansamblului parohial, proaspăt construit, alcătuit din: capelă, bibliotecă și cancelarie parohială, după cum aflăm de pe site-ul mitropoliaolteniei.ro

Sf. Haralambie cinstit la Constanța

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov, ale Sfântului Longhin și ale Sfântului Haralambie vor ajunge, mâine seară, 9 februarie2013, la Constanța, după cum aflăm de la Radio TRINITAS. Credincioșii le vor putea cinsti la biserica Sfântul Haralambie, chiar în ziua de prăznuire a ocrotitorului lăcașului, la Sfânta Liturghie.

Sfintele moaște vor fi aduse din Ucraina de Episcopul vicar de Bănceni, Preasfințitul Longhin și vor rămâne până luni.

Hram în localitatea Greci

Biserica cu hramul "Sfântul Mucenic Haralambie" din localitatea Greci, prot. Niculițel își va cinsti duminică, 10 februarie 2013, ocrotitorul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, potrivit episcopiatulcii.ro, va fi adusă de la biserica Buna Vestire din Tulcea racla cu un fragment din Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Haralambie.

Bolnavii din pustia Dobrogei se roagă către apărătorul lor

Micuța comunitate ortodoxă adunată în jurul bisericii spitalului-cătun, fostă leprozerie, din localitatea tulceană Tichilești, își prăznuiește ocrotitorul. Din 1938, de când există bătrânul lăcaș de cult, Sfântul Haralambie s-a dovedit grabnic ajutător al oamenilor suferinzi de lepră, care continuă să își ducă viața în această parte a Dobrogei.

Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea și este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuți de Biserică. A fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică și și-a închinat viața lui Hristos și îndrumării credincioșilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 09.02.2013 at 21:44:08.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 13.02.2013, 20:59:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sfinții Acvila și Priscila

Colaboratori apropiați ai Sfântului Pavel
Acvila era de neam evreu însă nu se știe dacă și soția sa, Priscila, era de același neam. Numele ei este roman, dar asta nu decide cu privire la originea ei, deoarece este foarte des întâlnit obiceiul ca evreii din Imperiu să adopte un nume roman. Familia a locuit în Roma, însă au fost expulzați de acolo, împreună cu toți evreii, în anul 49, din ordinul împăratului Claudiu. Motivul edictului împărătesc a fost, așa cum afirmă scriitorul latin, Suetonius, conflictele publice generate de evrei, din cauza unui anume lider, „Crestus”. Dacă aici Crestus se referă la Iisus Hristos, atunci tulburările raportate de Suetoniu puteau fi generate de opoziția înverșunată a iudeilor, față de stăruitoarea predicare a creștinilor.
Așadar, expulzați din Roma, Acvila și Priscila au venit de acolo până la Corint, posibil în drum spre Pontul natal al lui Acvila, pe malul Mării Negre. La Corint s-au întâlnit cu Sfântul Pavel, aflat în cea de-a doua sa călătorie misionară, unde au muncit împreună, fiind făcători de corturi, lucru care, probabil, a dus și la convertirea celor doi.
Un an și jumătate mai târziu, Priscila și Acvila l-au însoțit pe Sfântul Pavel, de la Corint, până la Efes, în drumul său spre Siria. Acolo, întâlnindu-se cu Apolo, bărbat iscusit la cuvânt și bun cunoscător al Scripturii, dar totuși deficitar în unele puncte ale învățăturii creștine, cei doi l-au luat la ei și l-au învățat mai cu de-amănuntul calea mântuirii lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 18, 24). Ei au fost cu Pavel în Efes în timpul șederii sale de doi ani în marele oraș asiatic, pentru că vom găsi saluturi de la ei în Epistola întâi către Corinteni, care a fost scrisă de la Efes, în acea perioadă (în jurul anului 56). Dar când Pavel a părăsit Efesul, tovărășia lor pare să se fi încheiat și aflăm următoarele date despre ei, în Epistola către Romani, scrisă după aproape doi ani, în care Acvila și Priscila sunt salutați încă o dată, ca locuitori ai Romei.
Exemplu de sacrificiu de sine
Deși avem puține date despre această familie dedicată slujirii Evangheliei, există câteva lucruri care trebuie evidențiate. Priscila și Acvila sunt un exemplu strălucit de devotament eroic, aprins de credința creștină adevărată. „Pentru viața mea”, spune Apostolul, „și-au pus grumazul lor”. Nu se știe exact la ce incident face referire Sfântul Pavel, însă este clar că este vorba despre o situație în care viața i-a fost pusă în pericol, iar cei doi apropiați ai săi au fost în stare să se sacrifice pentru el. Contextul activității sale în Efes este cel mai potrivit, pentru a încadra acest eveniment, deoarece Efesul a fost cel mai periculos oraș în care și-a desfășurat activitatea, de multe ori fiind aproape de moarte, așa cum el însuși mărturisește: Nu voim, fraților, ca voi să nu știți de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiați, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viață. Ci noi, în noi înșine, ne-am socotit ca osândiți la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morți (II Corinteni 1, 8-9). Acest act mărinimos de sacrificiu, care aduce mulțumirea Apostolului și a Bisericilor dintre neamuri, a fost un simbol minunat al admirației și al dragostei pentru Apostol, dar motivul cel mai profund era o dragoste mai profundă pentru Stăpânul Apostolului, pentru Hristos, Care spune: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).
Modele pentru perioade tulburi
Într-o perioadă în care Biserica este atacată din toate părțile, această familie ne arată cum ar trebui să ne mărturisim credința: chiar cu prețul vieții, așa cum au făcut-o toți sfinții martiri de la începutul creștinismului până acum, având în față modelul lui Hristos, exemplul suprem de sacrificiu, de dragul oamenilor.
Credința în Hristos și consecința acesteia, dragostea față de El, transformă fricoșii în eroi și, prin distrugerea egoismului, face ca sacrificiul de sine să fie natural, ușor și binecuvântat. Eroismul poate fi exercitat și este necesar în viața de zi cu zi, căci același Duh, care i-a purtat martiri spre locul în care aveau să-și dea viața pentru Hristos, se manifestă la fel și în rutina vieții noastre. Dacă dragostea pentru Hristos va fi în noi, așa cum ar trebui să fie, vom fi gata să devenim sacrificii vii, în fața oricărui dușman al credinței și ne vom putea lupta cu fiarele, așa cum a făcut și Sfântul Pavel (I Corinteni 15, 32).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 16.02.2013, 21:28:21
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON 17 februarie



SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON, cel ce, aprins fiind de focul iubirii dumnezeiești, a răbdat focul chinurilor și a moștenit râurile milostivirii veșnice a Stăpânului, prin rugăciunile sale să prefacă și inimile noastre veștejite de arșița păcatelor în izvoare înțelegătoare ale tainelor înțelepciunii dumnezeiești. SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR TIRON, cel ce s-a arătat vas al darurilor dumnezeiești plin de nectarul iubirii, la prăznuirea sa să ne adape și pe noi în chip tainic și înțelegător cu apa curată de la izvorul pocăinței, spre pecetluirea nevoințelor postului, dar și spre întărire pentru a săvârși cu bine calea cea rânduită de voia dumnezeiască. Luând în ajutor și acoperământul rugăciunilor sale, să trecem toate văile ispitelor, învrednicindu-ne a ajunge pe muntele desăvârșirii, unde strălucește chipul dumnezeiesc al lui Hristos, Care prin învierea Sa ne-a deschis tuturor porțile cerului.
Sfinte Mucenice Teodor, cel ce cu numele darului ai strălucit și te-ai arătat cu adevărat vistierie nedeșertată a darurilor Cuvântului, arată și inimile noastre jefuite de tâlharii patimilor vistierii sfințite ale gândurilor cerești.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este pomenit duminica aceasta în calendarul ortodox. A trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. S-a născut în Siria și a fost soldat de seamă în armata romană în legiunea Tironilor, formată din ostași tineri. De aici îi vine și numele de Teodor Tiron. Pentru credința sa în Hristos a fost martirizat.

Sfântul este și ocrotitor spiritual al unor biserici din țară și fragmente din moaștele sale se află în mai multe locuri din România.

Biserica ”Sfântul Gheorghe”este unul din lăcașurile de cult cu tradiție din București care se află sub ocrotirea sa.

Sfântul Teodor este ocrotitor al unor biserici de lemn din țară, monumente istorice, de o vechime și frumusețe incontestabile. Potrivit TRINITAS TV, printe ele se numără biserica din Brătești – Oradea care datează din 1738, biserica de lemn din Rieni - Oradea care a fost construită la 1754; biserica din Băgău, județul Alba, ce datează din anul 1733; biserica de lemn din Cocârceni - Buzău, dar și biserica din Cândești Vale - Dâmbovița, construită în jurul anului 1713.

În Capitală, un fragment din moaștele martirului se află și la capela Spitalului Munposan '94.

Sfântul Teodor Tiron este pomenit de Biserica noastră și în prima sâmbătă a Postului Mare.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 16.02.2013 at 21:30:47.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 20.02.2013, 19:08:39
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Sfantul Leon, episcopul Cataniei - 20 februiarie

Viata Sfantului Leon o puteti citi aici.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...iei-99322.html

Ca episcop se ingrijea de saraci si bolnavi, iar cand a fost nevoie sa isi apere turma a recurs la un gest care m-a uimit, de aici am inteles cat de puternica ii era credinta si dragostea pentru Dumnezeu. Din viata Sfantului mai retinem ca a convertit multi oameni la credinta si multi altii au primit ajutorul Sfantului, fara ca acesta sa tina seama daca sunt crestini sau nu.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 25.02.2013, 22:07:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Pomenirea Sfântului Porfirie, Episcopul Gaze

Acest mare și slăvit arhipăstor s-a născut din părinți bogați, în cetatea Tesalonicului. De la naștere și până la vârsta de douăzeci și cinci de ani Porfirie a locuit la Tesalonic. După aceea, luându-și îngăduință și rămas bun de la părinți, el a lepădat toată grija și viața lumească și s-a retras în pustia Egiptului. Călăuzit de un părinte încercat, tânărul Porfirie a fost tuns monah și a rămas acolo timp de cinci ani. Apoi a mers în pelerinaj la Țara Sfântă împreună cu monahul Marcu, un frate credincios. În apropiere de Ierusalim, el a dus o viață de nevoințe ascetice și duhovnicești într-o peșteră, timp de încă cinci ani. Dar după aceea picioarele lui Porfirie s-au îmbolnăvit, și el nu mai putea să meargă. Dar cu toate acestea, târându-se pe genunchi, el continua să meargă la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Într-o noapte Mântuitorul Hristos S-a înfățișat lui în vedenie, vindecându-l desăvârșit de boala lui de picioare și făcându-l întreg sănătos. Când a fost înălțat episcop al Gazei, Porfirie a luat această cruce cu o inimă grea, căci în Gaza el a aflat doar două sute și optzeci de creștini. Toți ceilalți locuitori erau niște fanatici închinători la idoli. Doar prin marea sa credință și răbdare a reușit Sfântul Porfirie să-i convertească pe locuitorii Gazei la credința în Hristos. El a călătorit personal la Constantinopol ca să-l vadă pe Împăratul Arcadie și pe Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur și ca să le ceară sprijinul în această luptă inegală cu închinătorii la idoli. El a găsit la aceștia sprijinul pe care îl căuta. Templele păgâne au fost închise, idolii distruși și Sfântul Porfirie a purces la zidirea unei minunate biserici, împodobită cu treizeci de stâlpi de marmură. Împărăteasa Eudoxia mai ales a ajutat la zidirea acestei biserici. Sfântul Porfirie a trăit destui ani încât să vadă întreaga cetate a Gazei întoarsă la credința în Hristos, dar aceasta a fost numai după mari lupte, suferințe și lacrimi de durere înălțate către Dumnezeu. Sfântul Porfirie a adormit cu pace la anul 421 după Hristos. El a fost făcător de minuni atât în timpul vieții cât și după moarte. Sfintele sale moaște se află și astăzi în Gaza.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 01.03.2013, 17:59:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sfânta Muceniță Evdochia

Această cuvioasă muceniță Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrânată vestită. Dar apoi ea a plâns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie în asceza cea mai aspră, și mai la urmă a luat cununa muceniciei.

În timpul vieții ei desfrânate ea adunase averi uriașe. Schimbarea vieții ei a survenit pe neașteptate, prin cea Dumnezeiască Purtare de Grijă a Făcătorului nostru, și printr-un monah, Avva Gherman. Acesta, venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creștin al cărei zid era lipit de al părții de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, și câte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre înfricoșata Judecată. Evdochia auzea aceste citiri, și a început să asculte cu atenție, de la început până la sfârșit. Curând a fost cuprinsă de frică și spaimă, rămânând trează până în zori. Când s-a luminat, ea și-a trimis sluga să-l caute pe acel monah și să-l roage să vină la ea. Avva Gherman s-a înfățișat și a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credință și mântuirea sufletului. Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la episcop și i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriașă a ei avere Bisericii, spre a fi împărțită sărmanilor. Ea și-a eliberat toți robii și roabele și s-a retras cu totul într-o mânăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre viețuiri, în desăvârșita ascultare, în posturi, privegheri, și rugăciuni.

După treisprezece luni, obștea mânăstirii a cerut-o stareță. Evdochia a trăit timp de patruzeci și șase de ani în mânăstire și a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu văzând râvna ei arzătoare și cinstită, și lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o și cu darul învierii morților. Când s-a declanșat persecuția împotriva creștinilor sub Cezarul Vincențiu, Sfânta Evdochia a fost decapitată. Sfânta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curați, sfinți, și umple cu Harul Sfântului Duh, cu buna mireasmă a cerului.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumenița, București, 2005
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 21:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 22:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 09:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 08:30:11