Invidia

[sophia]

În prealabil postat de Dumitru73

asta este. sentimentul negativ simţit fata de bunul altuia.
asta este invidia.

Exact asta este invidia!

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă.

Iti pare rau ca altul are (si tu nu).
Deci mai intai iti pare rau ca vecinul are capra si tu nu. Ca pe urma gasesti o solutie sa ai si tu este altceva. Dar in prima faza este invidie.

Pentru Yasmine:

1. Orice ai spune, in orice lucru sunt doua persoane (cel putin). Si am dat si exemple mai sus.
Intotdeauna sunt cel putin doi vinovati. Mi-au trebuit ani de zile sa inteleg asta.
Chiar si criminalul ala pe care il dai de exemplu. Vina ai cand nu stii sa fii prudent sa nu dai de el, sau sa nu ajunga sa-ti faca rau.
Vina are si fata violata, chiar fara voia ei.
E greu de acceptat.
Nu spune nimeni ca trebuie acum luati in brate criminalii.
Dar sa-i pui numai pe unii la zid si restul sa zici ca sunt buni...
Intr-un divort sunt tot doi vinovati, ca nu trebuie sa ne inchipuim ca unul este perfect.
A gandi asa simplu ca ala e rau si e vinovat, e usor, dar nu e corect.

Reiau exemplul meu simplu:
Daca un copil are mere si altul n-are si tanjeste si il invidiaza, amandoi sunt vinovati. Cel care are mere trebuie sa-i dea si celuilalt.
Asa ne invata bunul Dumnezeu. Sa fim smeriti, sa impartim ceea ce avem.

2. Invidia este si ceva omenesc.
Exista cazuri cand ea este din pura rautate. Nu-ti trebuie lucrul celuilalt, dar mai bine sa nu-l aibe. Uite asa.
Si chiar din placere: ia sa vad ce are vecinul, sau colegul! Ce mai am de invidiat. Ce grozav!

Dar in majoritatea cazurilor invidia este de nevoie, de dorinta. Ai nevoie si tu de un lucru, sau de iubire, de recunoastere si etc. Iti doresti sa ai si tu.

Cineva chiar adusese la extrem si spunea ca invidia duce la criminalitate. De acord. Dar astea sunt cazuri extreme.

Sunt oameni care fac rau din invidie si distrug si oameni care doar sufera in tacere si nu fac rau. Sa nu-i punem pe toti in aceeasi oala.

Si sa ridice aici mana unul care cu mana pe inima sa spuna ca n-a invidiat niciodata! Si se considera acesta criminal, sau raufacator? Nu cred.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

Exact asta este invidia!. . .

Dar in majoritatea cazurilor invidia este de nevoie, de dorinta. Ai nevoie si tu de un lucru, sau de iubire, de recunoastere si etc. Iti doresti sa ai si tu.

.

Sa vedem ce spun unii ceva ma isteti ca noi , adica Sfintii Parinti


Invidiosul in mod obisnuit examineaza viata semenilor lui si urmareste compararea vietii lui cu a lor. Cand se incredinteaza ca fratele lui ii este superior, atunci lasa sa se manifeste groaznica patima a invidiei. Si in mod obisnuit prima manifestare este mohorarea, supararea si mahnirea. "Niciodata tristetile, niciodata mahnirile nu parasesc pe cel gelos". Calitatile trupesti si sufletesti ale celorlalti sunt cauza de tristete si mahnire. Chiar si bunurile materiale sunt cauza supararii. De aceea invidiosul nu se deosebeste de un om gol care este ofensat de toti. "Nimic nu-l deosebeste de omul gol jignit de catre toti". Si aceasta ranire este foarte adanca. Coboara in inima. "Toate aceste lovituri si rani izbind in adancul inimii lui" (Sfantul Vasile cel Mare).
Invidiosul in mod obisnuit are multi ochi. Supravegheaza cu sarguinta sa gaseasca totdeauna motive sa condamne. Observa pe celalalt cum va vorbi, cum se va comporta. Este pregatit sa-i faca observatii si mai ales in fata celorlalti, ca sa-l coboare si paralel sa se inalte pe el insusi. Cand cel invidiat este laudat, atunci cel care invidiaza este gata sa exprime contrariul. Este pregatit sa spuna "da, dar..." si sa prezinte intamplator parti necunoscute ale vietii celuilalt, evident ca sa-l umileasca.
Sfantul Vasile cel Mare infatiseaza foarte sugestiv si manifestarile trupesti ale omului invidios. Fiindca este adevarat ca patimile sufletului de multe ori sunt manifestate si trupeste, de vreme ce exista stransa legatura intre suflet si trup. Spune Sfantul Vasile cel Mare ca invidiosii devin evidenti din expresia fetei lor. "Privirea acestora este seaca si nestralucitoare, obrazul mohorat, spranceana ofilita; sufletul tulburat de patima, nemaiavand criteriul adevarului asupra lucrurilor". Invidiosii nu gasesc ceva bun la ceilalti, gasesc numai urateniile celuilalt.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă.

Sfantul Ioan gura de Aur nu prea e deacord , ori el e depasit si noi suntem prea destepti , ori . . . !
Deci :
Ioan Gura de Aur

Invidia

Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta? Omul invidios se topeşte ca o lumânare văzând că vecinului său îi merge bine. Astfel, el nu numai că se lipseşte de bunătăţile cereşti, dar nici în această viaţă nu are linişte. Molia nu roade lâna şi nici viermele carnea aşa cum invidia roade şi distruge inima şi măruntaiele omului invidios.
Nu este nici o greşeală dacă îi numim pe invidioşi fiare şi demoni. Aşa sunt invidioşii sau chiar mai răi, pentru că fiarele se năpustesc asupra noastră numai când sunt flămânde sau când noi le stârnim, însă invidioşii, de multe ori chiar şi atunci când le facem bine, se poartă ca şi cum i-am fi nedreptăţit. Demonii simt duşmănie faţă de noi, dar nu şi faţă de ceilalţi demoni, în vreme ce oamenii invidioşi nu ţin cont de nimic. Aceştia nu se îngrijesc de mântuire şi îşi dau sufletul la iad, umplându-şi inimile cu tristeţe şi tulburare fără nici un motiv.
Rău mare este invidia. Există ceva mai rău decât ea? Poate preacurvia. Dar cel care săvârşeşte preacurvie măcar, pe de o parte, simte o anumită plăcere, iar pe de altă parte, păcătuieşte doar câteva minute, pe când cel care invidiază nu se odihneşte zi şi noapte, căci invidia este un vierme care îi roade inima fără încetare.
Aşa cum porcul este mulţumit când se tăvăleşte prin noroi, şi diavolul, când ne face rău, la fel se bucură omul invidios de răul semenului său. Se simte foarte bine când cineva din jurul său păţeşte o nenorocire. Nefericirea celuilalt este fericirea sa şi fericirea celuilalt este nefericirea sa. Aşa cum scarabeul se hrăneşte cu murdărie, la fel se hrăneşte şi omul invidios cu suferinţele altora.
Oamenii văd cum este înjunghiat un animal şi le pare rău de el. Însă cel invidios vede că semenul său are parte de binefaceri, şi suferă, se face fiară sălbatică şi se îngălbeneşte de ciudă. Ce nebunie mai e şi asta? Spu- ne-mi: de ce faci astfel? Ce te-a apucat? Te necăjeşte faptul că fratele tău este fericit, important şi faimos? Dimpotrivă, pentru acestea ar trebui să te bucuri şi să-I mulţumeşti lui Dumnezeu. Toţi creştinii suntem un trup, iar capul nostru este Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora (Rom. 12, 5). De aceea, atunci când se întristează şi suferă un mădular, şi celelalte suferă cu el, iar când unul dintre mădulare se bucură şi este fericit, atunci şi celelalte sunt bucuroase (1 Cor. 12, 26), căci printr-un mădular se slăveşte întreg trupul, dar şi capul, adică Hristos. Cu toate acestea, tu, în loc să te bucuri, suferi. Suferi pentru că este slăvit Dumnezeu. Iată până unde te duce patima ta!
Îmi vei spune: „Am vrut doar ca Dumnezeu să Se slăvească prin mine”. Însă atunci când te bucuri pentru fericirea aproapelui tău, Dumnezeu Se slăveşte prin tine. Iar dacă Dumnezeu Se slăveşte prin aproapele tău, iar acesta îţi este duşman, este un motiv în plus să ţi-l faci prieten. Dar tu, dimpotrivă, faci din prieten duşman, pentru că Dumnezeu Se slăveşte prin acela. În ce fel ţi-ai mai putea arăta duşmănia faţă de Dumnezeu?
Iată de ce, chiar dacă ai face minuni sau ai fi curat cu trupul, dacă ai posti şi te-ai nevoi şi dacă ai ajunge la virtuţile îngerilor, nu eşti decât un păcătos, pentru că a pus stăpânire pe tine patima invidiei. Nu te deosebeşti cu nimic de închinătorii la idoli, dacă îi iubeşti pe cei care te iubesc. Gândeşte-te atunci care este starea ta dacă îi urăşti pe cei care te iubesc. Este mai rău să invidiezi decât să duşmăneşti, pentru că cel care duşmăneşte se potoleşte dacă dispare pricina duşmăniei lui şi chiar şi-l face prieten pe duşmanul său, pe când cu cel care invidiază aşa ceva nu se întâmplă niciodată. Cel care duşmăneşte îşi arată pe faţă patima, pe când invidiosul o ţine ascunsă. Cel care duşmăneşte are un anumit motiv pentru care se comportă astfel, pe când invidiosul nu are nici un motiv, în afară de patima sa şi de îndemnul satanei.
Află că cine doreşte rău semenului său sau îl nedreptăţeşte, sie însuşi îşi face rău. Pe când cine doreşte binele pentru semenul său sau îi face bine, sie îşi face bine. Cel care este vorbit de rău, nu numai că nu va fi nedreptăţit, dar va primi şi o mare răsplată. Nu acesta este vrednic de pedeapsă – bineînţeles, dacă nu a prici-nuit el însuşi vorbele rele care s-au iscat despre el –, ci acela care îl vorbeşte de rău.
Poate că îmi vei spune acum: „Nu îl vorbesc de rău degeaba. Mi-a făcut nedreptate”. Ţi-a făcut nedreptate? Atunci de ce te nedreptăţeşti şi tu acum, judecându-l pe omul care ţi-a făcut nedreptate? Astfel, semeni cu cel care, încercând să se apere, întoarce cuţitul înspre sine. Dacă vrei şi ţie să-ţi faci bine şi pe acela să-l cuminţeşti, spune despre el cuvinte bune. Dacă spui cuvinte rele, nu vei fi crezut de ceilalţi, care se vor gândi că vorbele tale izvorăsc din duşmănia pe care o ai faţă de el.
Nu-ţi murdări, dar, sufletul cu răutate, ci împodobeşte-l cu virtuţi. Nu arunca în semenul tău cu noroi, ci împleteşte-i cununi prin cuvinte de laudă. Nu scoate din gura ta necurăţii, căci tu vei fi primul care le va simţi duhoarea, ci oferă bunătate şi dragoste, ca să fii tu primul care le simte mirosul plăcut. Nimeni nu-l iubeşte pe omul invidios, pe când pe omul bun, care ştie să spună cuvinte frumoase despre orice, cu toţii îl iubesc ca pe un frate adevărat.
Şi pentru că ţi-am spus mai înainte că cel care invidiază şi vorbeşte de rău îşi face rău sieşi, nu celui căruia îi doreşte răul, trebuie să-ţi explic acum ce am vrut să spun. Îţi voi da mai multe exemple.
Cu ce l-a vătămat Cain pe Abel atunci când l-a omorât din invidie? Fără să vrea, l-a trimis mai devreme în Împărăţia cerurilor. Pe când el, dimpotrivă, a fost aspru pedepsit pentru păcatul său.
La fel Isav: cu ce l-a vătămat el pe Iacov? Iacov s-a îmbogăţit, dobândind nenumărate bunătăţi materiale, pe când el a ajuns să rătăcească prin locuri străine.
Preabunului Iosif, ce rău au reuşit să-i facă fraţii săi, care puţin a lipsit să nu-l omoare din pricina invidiei? Aceştia au ajuns să sufere de foame şi să fie în primejdie de a-şi pierde vieţile, pe când Iacov a ajuns stăpânitorul Egiptului, al doilea după Faraon.

[cristiboss56]

Ioan Gura de Aur

Invidia
( pareta a doua )

Toate aceste exemple ne arată că atunci când invidiem pe cineva, îi facem acestuia, fără voia noastră, un mare bine. Pentru că Dumnezeu există şi le vede pe toate. Şi dacă este nedreptăţit un om care nu nedrep-tăţeşte pe nimeni, cu atât mai mult este acesta binecuvântat şi slăvit. În acelaşi timp, tu care invidiezi, eşti pedepsit. Şi cum să nu fii pedepsit când invidiezi un om care nu ţi-a făcut nici un rău, dacă eşti pedepsit şi atunci când nu te bucuri pentru binele vrăşmaşului tău? Cum să fie iertată ura ta faţă de un om nevinovat, când Domnul ne spune în Evanghelie că oamenii care îi iubesc numai pe cei de care sunt iubiţi nu fac mai mult decât ce fac vameşii (Mat. 5, 46).
De ce suferi, omule, pentru fericirea semenului tău? Dacă trebuie să suferi pentru ceva, să suferi pentru nefericirea ta, nu pentru bunăstarea celuilalt. Invidia ta este o nebunie, după cum vezi şi tu, de aceea eşti de neiertat. Desfrânatul poate aduce în apărarea sa faptul că l-a îndemnat dorinţa cărnii, criminalul aduce furia, hoţul, sărăcia. Dar tu ce motiv ai avut? Nici un alt motiv decât răutatea ta nemăsurată.
Mare neajuns este invidia, foarte mare neajuns! Invidia ne face să nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru. Invidia l-a îndemnat pe Saul să-l omoare pe David, care era binefăcătorul său şi al întregului Israel. Vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat atunci?
Filistenii porniseră încă o dată război împotriva israeliţilor. Filistenii au făcut tabără la Soco, iar israelitenii pe valea Stejarului. Cele două armate stăteau faţă în faţă şi erau pregătite de luptă. Dintr-odată, un om de statură uriaşă din tabăra filistenilor, pe nume Goliat, a ieşit în faţă şi a strigat cu trufie către israeliţi: „Alegeţi un bărbat dintre voi ca să lupte cu mine! Dacă mă va birui, cu toţii vom fi robii voştri. Dar dacă eu voi birui, atunci voi veţi fi robii noştri. Să vină unul dintre voi ca să luptăm, dacă are curaj!”
Atunci, toţi israelitenii, de la Saul până la ultimul soldat, s-au temut. Nu ştiau ce să facă. Au început să tremure de frică. Nu îndrăzneau să scoată nici nasul afară din mulţumea ostaşilor, gândindu-se la moartea care îi aştepta. Ce să facă?…
Timp de patruzeci de zile, în fiecare dimineaţă, Goliat ieşea în faţă şi striga cuvinte umilitoare, încercând să-i aţâţe pe israeliteni. Atunci, a apărut un tânăr pe nume David, care plecase de la oile sale, pe care le păştea, cu gândul să ajute şi el poporul său pe câmpul de bătălie. Cum l-a auzit de departe pe Goliat strigând cuvinte batjocoritoare la adresa israeliţilor, s-a hotărât să se lupte el cu filisteanul. Nu au reuşit să-l facă să se răzgândească nici cuvintele aspre ale fratele său, Eliab, şi nici poveţele regelui Saul. Cu mult curaj şi credinţă în ajutorul lui Dumnezeu, s-a pornit spre lupta inegală ce îl aştepta, strigând către rege: Să nu se împuţineze nimeni cu duhul din pricina lui; robul tău se va duce şi se va bate cu acest filistean! (1 Regi 17, 32).
Este, aşadar, puţin lucru, ca nefiind silit de nimeni şi neavând nici o nevoie, David să îşi pună viaţa în primejdie pentru a-i salva pe cei care nu i-au făcut nici un bine? După biruinţă, nu era firesc ca el să fie cinstit ca un adevărat izbăvitor al poporului lui Israel? Există o binefacere mai mare ca aceasta? După aşa o faptă, Saul îi datora lui David viaţa şi regatul său, deşi David nu s-a luptat cu Goliat pentru bogăţie şi cinstire sau alte bunătăţi pământeşti, ci pentru slava lui Dumnezeu. După fapta aceasta, nu s-ar fi mirat nimeni dacă Saul scotea coroana de pe capul său şi o punea pe capul lui David, ba încă şi aşa tot i-ar fi rămas dator, pentru că David i-a dăruit lui Saul viaţa şi împărăţia, pe când Saul i-ar fi dăruit numai împărăţia. Şi cu toate acestea, care a fost răsplata lui Saul? Ascultaţi ca să aflaţi.
După omorârea lui Goliat şi fuga în dezordine a filistenilor, Saul şi David s-au întors biruitori şi, aşa cum era obiceiul pe vremea aceea, femeile au ieşit de prin cetăţi, ca să-i întâmpine, cu dansuri şi cântece. Ele strigau bucuroase: Saul a biruit mii, iar David zeci de mii! (1 Regi 18, 7). Lucrul acesta l-a făcut pe Saul foarte invidios. De atunci, a început să crească în inima sa o mare duşmănie faţă de David. În mod normal, nu se explică, dat fiind faptul că strigând astfel, femeile acelea nu numai că nu l-au nedreptăţit pe Saul, dar chiar i-au făcut un bine, pentru că deşi acelea strigau că a omorât mii, el de fapt, fiind cuprins de frică, nici nu ieşise la luptă. Cinstea biruinţei în luptă aparţinea cu totul lui David. Nu a fost, aşadar, o nebunie din partea lui Saul să ceară să fie cinstit la fel ca David? Dimpotrivă, cel care trebuia să se supere era David, căci deşi victoria îi aparţinea în întregime, a fost cinstit împreună cu el şi Saul. Dar acesta este omul invidios: nu poate suferi să-l vadă p
e celălalt că este fericit, căci fericirea aproapelui său este nenorocirea sa.
Nu la fel a fost şi cu Abimelec, regele celor din Gherara? Acesta l-a invidiat pe Isaac pentru că îi mergea bine. Şi a semănat Isaac în pământul acela şi a cules anul acela rod însutit. Domnul l-a binecuvântat, şi omul acela a ajuns bogat şi a sporit tot mai mult, până ce a ajuns bogat foarte. Avea turme de oi, cirezi de vite şi ogoare multe (Facerea 26, 12-14). Iată dărnicia lui Dumnezeu! Iată câte bunătăţi le dă celor care nu se despart de El!
Iată ce i-a spus Abimelec, din invidie, dreptului Isaac: Du-te de la noi, că te-ai făcut mult mai tare decât noi! (Facerea 26, 16). Şi, cu adevărat, în toate era mai puternic, pentru că avea ajutorul lui Dumnezeu.
Unde îl alungi, Abimelec, pe cel drept? Nu ştii că oriunde s-ar duce, ajutorul lui Dumnezeu va fi cu el? Şi în pustie dacă l-ai trimite, prin harul lui Dumnezeu, el tot va fi fericit. Însă, tu, care te chinui din pricina invidiei, vei fi nefericit.
Nefericiţi sunt şi au fost toţi oamenii invidioşi din toate timpurile şi din toate locurile, pentru că se chinuiesc din pricina răutăţii lor şi, mai mult decât atât, sunt izgoniţi de Dumnezeu pentru acest păcat înfricoşător. Nu le rămâne altceva de făcut decât să se pocăiască şi să dobândească smerenie şi dragoste, ca să primească linişte sufletească şi bunăvoinţa lui Dumnezeu.

[sophia]

@Cristi (si altii)

Inseamna ca este clar, vorbim de lucruri diferite. Daca asa arata invidia, ca in descrierile si citatele voastre, atunci eu vorbesc despre altceva care nu stiu cum se cheama. Poate nedreptate...
Eu nu vad partea asta oribila de a face rau, sau de criminalitate despre care vorbiti voi, dimpotriva. Vad si o latura constructiva.
In plus voi vorbiti despre o stare permanenta a cuiva, iar eu despre o stare temporara, intr-o anumita imprejurare.
Chiar asa: exista persoane care sa fie permanent, prin constructia lor invidiosi?
Exemplele din sfintii parinti cam asta arata.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

Chiar asa: exista persoane care sa fie permanent, prin constructia lor invidiosi?
.

Chiar asa : exista. . .
" Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea . . . "

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Chiar asa : exista. . .
" Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea . . . "

In toti exista "microbul" mandriei , invidiei , maniei . . . , numai ca la unii "sistemul imunitar" este ceva mai slab , iar boala se declanseaza mai rapid , dar vorba psalmistului , toti suntem nascuti in pacate din pantecele maicii noastre !
Pocainta asta , ce-i pana la urma , draga Sofia ?
Sa ai un an nou mai bun cu realizari si bucurii !

[florin.oltean75]

Invidia este rezultatul comparatiei propriului sine cu sinele altora.

Cauza imediata a invidiei este lipsa virtutii denumita "exultarea in sinele altora".

Cauza profunda a invidiei este "parerea de sinele propriu" si "parerea de sinele celuilalt".

[Tomita]

În prealabil postat de cristiboss56

numai ca la unii "sistemul imunitar" este ceva mai slab , iar boala se declanseaza mai rapid ..

toti avem un "sistem imunitar" mai slab in cate o directie sau slabiciune/(i).
de recunoscut personal e usor, public mai greu, de tratat e grozav de greu uneori.

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Exact asta este invidia!

INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă.

Iti pare rau ca altul are (si tu nu).
Deci mai intai iti pare rau ca vecinul are capra si tu nu. Ca pe urma gasesti o solutie sa ai si tu este altceva. Dar in prima faza este invidie.

Pentru Yasmine:

1. Orice ai spune, in orice lucru sunt doua persoane (cel putin). Si am dat si exemple mai sus.
Intotdeauna sunt cel putin doi vinovati. Mi-au trebuit ani de zile sa inteleg asta.
Chiar si criminalul ala pe care il dai de exemplu. Vina ai cand nu stii sa fii prudent sa nu dai de el, sau sa nu ajunga sa-ti faca rau.
Vina are si fata violata, chiar fara voia ei.
E greu de acceptat.
Nu spune nimeni ca trebuie acum luati in brate criminalii.
Dar sa-i pui numai pe unii la zid si restul sa zici ca sunt buni...
Intr-un divort sunt tot doi vinovati, ca nu trebuie sa ne inchipuim ca unul este perfect.
A gandi asa simplu ca ala e rau si e vinovat, e usor, dar nu e corect.

Reiau exemplul meu simplu:
Daca un copil are mere si altul n-are si tanjeste si il invidiaza, amandoi sunt vinovati. Cel care are mere trebuie sa-i dea si celuilalt.
Asa ne invata bunul Dumnezeu. Sa fim smeriti, sa impartim ceea ce avem.

2. Invidia este si ceva omenesc.
Exista cazuri cand ea este din pura rautate. Nu-ti trebuie lucrul celuilalt, dar mai bine sa nu-l aibe. Uite asa.
Si chiar din placere: ia sa vad ce are vecinul, sau colegul! Ce mai am de invidiat. Ce grozav!

Dar in majoritatea cazurilor invidia este de nevoie, de dorinta. Ai nevoie si tu de un lucru, sau de iubire, de recunoastere si etc. Iti doresti sa ai si tu.

Cineva chiar adusese la extrem si spunea ca invidia duce la criminalitate. De acord. Dar astea sunt cazuri extreme.

Sunt oameni care fac rau din invidie si distrug si oameni care doar sufera in tacere si nu fac rau. Sa nu-i punem pe toti in aceeasi oala.

Si sa ridice aici mana unul care cu mana pe inima sa spuna ca n-a invidiat niciodata! Si se considera acesta criminal, sau raufacator? Nu cred.

Scuza-ma Sophia,ca ma lungesc in detalii dar...

Ceea ce recomanzi tu ca tratament al invidiei(daruirea)este cam foarte discutabil.
Unele motive ale invidiei se pot imparti cu altii:merele,perele,nucile si alte chestii materiale insa INVIDIA mai pune ghiara si pe alte obiective pt care chiar nu poti dispune cu cei invidiosi:SUCCESUL PROFESIONAL,MARIAJUL,FAMILIA,EXISTENTA COPIIILOR,FRUMUSETEA FIZICA,CALITATI SUFLETESTI DEOSEBITE,CHARISMA PERSONALA...
(scuzati-ma ca folosesc Caps Locks).

Stiu asta din proprie experienta.
Am o verisoara,cu care am crescut din copilarie si m-am atasat de ea caci eu nu am avut frati sau surori.Cat am fost copile a fost ok,cu timpul insa ce am inceput sa ma dezvolt,ea a devenit foarte invidioasa,si te asigur ca nu eram invidiata pentru merele pe care le-as fi mancat fara ea :))
Invidia venea(si poate inca mai vine)din faptul ca avem feluri de abordare diferita a problemelor,a vietii in general.Invidia vine din diferente.
Cine face aceste diferente?Ne nastem diferiti in primul rand si in plus de asta,ne mai si formam diferit in viata.Unii sunt mai charismatici,altii mai bosumflati,altii mai cinici.

Un fapt banal:o colega de-a ei cu care devenise prietena,avea ochii verzi...a ajuns sa nu o mai suporte,deoarece multe persoane faceau acestei fete complimente vizavi de ochii sai si avea o gramada de admiratori.
Cu aceasta atitudine,toti s-au debarasat de ea pentru ca se uita piezis la orice aspect.Si era trista sau iritata din orice.Pentru ea,viata este nedreapta:este singura pt ca nu arata ca un fotomodel,nu are serviciu pt ca familia ei nu are pile etc etc. Gaseste o gramada de scuze pentru nerealizarile ei,in loc sa mearga la sursa.
Ea nu a auzit de munca,de rezultate,de teluri,de ambitie,de educare a vointei.Toti cei care reusesc,in viziunea ei sunt niste profitori,lingusitori sau ilegali.

Macar daca s-ar uita la capra vecinilor si i-ar veni ideea sa-si ia si ea una!Dar ea se uita cu ciuda si nu se alege cu nimic,nici macar cu informatia,cu ideea!
Caci daca ti-ai rezolva"nevoia","frustarea" preocuparea pt starea altora cat si ciuda ar dispare.Daca ti-ai pune timpul si vointa in rezolvarea stagnarii personale si i-ai da pe altii uitarii,sa vezi ce frumos s-ar aseza toate!

Sa nu credeti ca o barfesc pe forum,noi am discutat impreuna despre problemele ei;ba chiar si cu prieteni de-ai mei mai apropiati.
Doar-doar,voi gasi ceva care s-o salveze!

Deci,draga Sophia eu tot nu vad vina celui care isi traieste succesul culegand ce a semanat?Ce vina are sa fie invidiat?
De ce se face vinovat?
Si tot nu inteleg cu impartitul merelor?

O femeie are un sot bancher,care ii cumpara cadouri fabuloase...Eu sunt invidioasa ca i-a luat un colier cu diamante si un Ferrari...
Cum ma va multumi femeia asta pe mine?Va imparti diamantele si masina cu mine?De ce?Cu ce imi este ea datoare?
Ne invata Dumnezeu ca orgoliile si luxul trebuiesc intretinute si impartite intre prieteni?
Daca eu as fi mai SMERITA nu mi-ar arde de diamantele si Ferrari-ul ei,as fi multumita cu viata mea modesta dar m-as bucura pt dansa(daca aceste lucruri o fac fericita).

Eu tot insist si cred ca lectia invidiei trebuie invatata prin smerenie-