Umilitatea Nasterii Domnului

În prealabil postat de MihaiG

Cred sincer că toţi o să plătim pentru greşelile noastre, dar: fie o să plătim cu suferinţa eternă, şi atunci aleg să nu dau doi bani pe divinitatea care decide aşa, fie o să plătim cinstit, proporţional cu măsura greşelilor, şi atunci nu pot să mă declar creştin, pentru că religia creştină susţine ideea pedepsei infinite pentru o greşeală finită.

Cred că te pripești trăgând concluzii definitive înainte de vreme. De ce să nu lăsăm problema asta în seama lui Dumnezeu. De ce n-am avea deplină încredere în El, în bunătatea Lui, dovedită din plin, iată, prin nașterea Sa atât de smerită, și, mai presus de toate prin jertfa Sa. Ce dovadă mai mare de iubire pentru toți putea să ne dea? Deci dacă suntem siguri că ne iubește, atunci iadul nu poate fi un loc (sau stare) dorite de El. Nu poate fi decât o depărtare, de el, o însingurare extremă, o sinucidere, o tindere către periferie. Oare de ce a spus Domnul: „întunericul cel mai din afară”? El, care e Lumina.

[ioanna]

Imi pare rau sa aud ca ati renuntat la Biserica, doar pentru ca aveti reticente fata de unele invataturi crestine privind viata de dupa moarte, stiind ca Biserica n-a avut niciodata pretentia de a fi o religie infailibila , ci singurul anunt obiectiv al ei a fost "vino si vezi", inaintand propunerea unei participari la stradania comuna de atingere a adevaratei existente a vietii.

[MihaiG]

În prealabil postat de ioanna

[font=Verdana] stiind ca Biserica n-a avut niciodata pretentia de a fi o religie infailibila , ci singurul anunt obiectiv al ei a fost "vino si vezi", inaintand propunerea unei participari la stradania comuna de atingere a adevaratei existente a vietii.

Doamnă Ioana, ceea ce aţi scris mai sus este 100% adevărat cu privire la religia mea actuală. Repet: 100%.

Dar nu este adevărat dacă se referă la creştinism.

[ioanna]

În prealabil postat de MihaiG

Doamnă Ioana, ceea ce aţi scris mai sus este 100% adevărat cu privire la religia mea actuală. Repet: 100%.

Dar nu este adevărat dacă se referă la creştinism.

Eu cred ca se refera la Crestinism, pentru ca acesta presupune o evolutie spirituala ce porneste de la premize indicative (hotararile sinoadelor, textele parintilor etc.), fara a stabili si fixa nimic, fiind o cautarea continua, vesnic alaturata unei mentalitati spiritualizate si implinite prin calea cunoasterii de sine. Chiar daca realitatea Bisericii s-a denaturat cu timpul, evenimentul eclezial transformandu-se intr-o ideologie pe care oamenii si-au insusit-o a priori, adica a devenit o religie, asta nu inseamna ca Biserica n-a pastrat potentialul de eclezialitate daruit oamenilor la Cincizecime, potential ce poate anula cealalta realitate.

[catalin2]

În prealabil postat de ioanna

Eu cred ca se refera la Crestinism, pentru ca acesta presupune o evolutie spirituala ce porneste de la premize indicative (hotararile sinoadelor, textele parintilor etc.), fara a stabili si fixa nimic, fiind o cautarea continua, vesnic alaturata unei mentalitati spiritualizate si implinite prin calea cunoasterii de sine. Chiar daca realitatea Bisericii s-a denaturat cu timpul, evenimentul eclezial transformandu-se intr-o ideologie pe care oamenii si-au insusit-o a priori, adica a devenit o religie, asta nu inseamna ca Biserica n-a pastrat potentialul de eclezialitate daruit oamenilor la Cincizecime, potential ce poate anula cealalta realitate.

Fara a stabili si fixa nimic, ideologie, nu exista infailibilitatea invataturii, etc. , inteleg ca te referi la relativism?

[catalin2]

Vechii evrei, pentru ca Domnul nu era cum doreau ei, si-au facut un vitel de aur, un idol care sa fie cum isi inchipuiau ei, sa faca ce doreau ei.
Si in zilele noastre intr-o mai mare sau mica masura nu intelegem ca noi trebuie sa ne indumnezeim, nu sa incercam sa coboram pe Domnul la nivelul nostru, omenesc.

[ioanna]

În prealabil postat de catalin2

Fara a stabili si fixa nimic, ideologie, nu exista infailibilitatea invataturii, etc. , inteleg ca te referi la relativism?

Nu te fixeaza intr-o schema din care nu trebuie sa iesi, nu-ti stabilesc un set de propuneri la care sa aderi mecanic, necritic, nu-ti substitue cautarea ascetica, ci te pozitioneaza pe drumul bun al cautarii, fiind capabile sa te duca pana in adancul experientei crestine.

În prealabil postat de MihaiG

Nu mă mai pot considera catolic, din onestitate intelectuală: dacă nu mai cred tot ce crede B.C., cum să mă pretind a fi catolic ?! Cred sincer că toţi o să plătim pentru greşelile noastre, dar: fie o să plătim cu suferinţa eternă, şi atunci aleg să nu dau doi bani pe divinitatea care decide aşa, fie o să plătim cinstit, proporţional cu măsura greşelilor, şi atunci nu pot să mă declar creştin, pentru că religia creştină susţine ideea pedepsei infinite pentru o greşeală finită.

E bine uneori sa neutralizezi puseul de dogmatism prin recursul la nobilul sentiment al indoielii de sine, cum spunea Steinhardt, o infuzie de incertitudine si de constiinta a relativitatii e intotdeauna sanatoasa, pentru ca adevarul absolut poate deveni el insusi o notiune supusa idolatriei, dar tot nu pot sa inteleg renuntarea la Biserica din cauza unor invataturi despre iad care nu va satisfac. Orice invatatura a Bisericii are ceva mai presus decat ea, pentru ca totul este o taina, cu atat mai mult cele care privesc in ghicitura realitati de dincolo de moarte, de aceea Biserica te invita sa renunti la cunoasterea teoretica a unor formulari si sa participi la anumite relatii, la o abandonare a sinelui in relatiile de comuniune, ce-ti ofera o cunoastere superioara:
Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi.(Ioan 1:45,46)

[ioanna]

Tin minte ca ati deschis un topic in care ati ridicat problema "iadului vesnic pentru greseli finite" si tin deasemenea minte ca v-am spus ca vesnicia iadului nu e o pedeapsa, e alegerea omului care nu poate gasi viata in libertatea comuniunii si nici nu o cauta. Din perspectiva omului credincios, lipsa comuniunii cu Dumnezeu e perceputa cu durere, deci starea de iad trebuie sa fie chinuitoare, insa din perspectiva omului necredincios, credeti ca exista suferinta dupa experienta infinitatii, a plenitudinii dumnezeiesti sau e complacere intr-o experienta finita, ce exprima totodata si neputinta de a ajunge la izvorul existentei si impartasirea cu el?

[MihaiG]

În prealabil postat de N.Priceputu

De ce să nu lăsăm problema asta în seama lui Dumnezeu. De ce n-am avea deplină încredere în El, în bunătatea Lui, dovedită din plin, iată, prin nașterea Sa atât de smerită, și, mai presus de toate prin jertfa Sa. Ce dovadă mai mare de iubire pentru toți putea să ne dea? .

Ce dovadă ? Păi să vă spun.

Uite, în satul x de nuştiu unde, din Africa sau China sau Venezuela, se naşte un copil. Pentru că nimeni nu e creştin ortodox în satul lui, copilul nu e botezat (prin întreită afundare etc., toate condiţii pentru validitatea botezului). Copilul nu e creştin.

Părinţii sunt săraci, poate chiar alcoolici, poate că micuţul rămâne orfan, după care, pe la 10 ani, moare într-un incendiu, ars de viu.

Conform cu învăţătura BO (întrebaţi-l pe domnul Cătălin2, mare expert în catehism) copilul ăsta o să meargă în iad, pentru că nu a fost botezat.

Mie mi-ar place, ca dovadă, să releve Dumnezeu bisericii sale că acel copil va merge în Rai.

De ce să pecetluim noi soarta acelui copil? Oare Hristos nu s-a dus și în iad să-i scoată e acolo pe cei nebotezați? Iar înainte de harul înnoitor al botezului, nu a suflat harul Său peste Adam, deci peste tot omul? Doar că acesta s-a învechit, în urma păcatului. Hristos l-a înnoit.
În general, consider că orice explicație teologică trebuie să pornească (sau să nu uite) de la dovada de iubire jertfelnică pe care ne-a arătat-o Hristos. Fără asta suntem în afara adevărului.