Incerc sa rezist...

[fallen]

Multumim, doamna psiholog!
Pentru cei care va indoiti, sa stiti ca asa e cum spune dansa.
Cu serviciul si eu am avut probleme asemanatoare intr-o vreme, e drept am rezistat mai mult de 2-3 zile, dar efectiv au fost locuri unde din prima zi m-am dus cu mari indoieli. Chiar si la actualul loc de munca, mi-a fost o sila teribila sa ma duc, chiar de la inceput. Anul trecut pe vremea asta am plecat si nu am regretat nici o secunda. Dupa un timp m-am chemat inapoi si nici n-am vrut sa aud, apoi cand m-au chemat a doua oara m-am dus, dar tot asa cu inima indoita, insa nu stiu ce s-a intamplat, cred ca un miracol, ca brusc a inceput sa-mi placa. Acum mi-e teama sa nu ma "leg" prea mult...
Si eu am avut momente multe de inutilitate si de vina, si inca mai am, in care imi dau seama ca nu sunt buna de nimic si ca nu merit sa mai traiesc (mai ales cand nu aveam servici), dar pana la urma nu e alegerea mea daca mai traiesc sau mor. Si cred ca va trebui sa mai indur multe astfel de umilinte pana cand ma va "ierta" Dumnezeu. Asta e. Sper sa ma tina tare sa depasesc toate acestea. La fel va doresc si voua tuturor!

[Cornel Urs]

daca ne uitam la bogatii lumii acesteia, care material au tot ce-si doresc, totusi lucrurile materiale nu sunt o garantie pentru o viata fericita (cazul Oanei Zavoranu, care a incercat sa se sinucida desi are mai mult decat ii trebuie, material vorbind).

sunt oameni foarte saraci dar credinciosi, care totusi se lupta sa traiasca si nici nu cad in vreun viciu.

deci care e motivul unei vieti multumitoare? credinta in Dumnezeu.

deci daca cineva nu are credinta, lucrurile materiale sau sanatatea fizica nu-i vor folosi la nimic, pentru ca poate cadea in diferite depresii aducatoare de moarte.