Despre insingurare si comuniune

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Buna distinctie!

Imi face multa bucurie sa citesc dintre formularile tale, de aceea te rog, in ziua si in ceasul randuit de la bunul Dumnezu, sa faci o lamurire pe aceasta tema! Pe mine sa ma desfatezi cu stilisca si scriitura ta, iar fratilor nostri, coplesiti de indatoririle vietii cotidiene, sa le oferi ocazia de a cunoaste ceea ce tie ti s-a daruit mai lesne.

O asfel de elucidare, va aduce si lamuriri suplimentare in ceea ce priveste nevoia omului de a se "instreina", macar din cand in cand, de prejudecatile care ne hartuiesc din toate partile si care cauta sa ne faca sa credem ca "pustia" este pentru cei nebuni, fanatici. Asfel de prejudecati ne vin prin reclame, campanii electorale, stiri de presa, dezvaluiri senzationale, filme, hit-uri si cate si mai cate instrumente de manipulare...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

in ziua si in ceasul randuit de la Bunul Dumnezeu

Asa sa ne ajute Domnul nostru Iisus Hristos, laudat fie in vecii vecilor!

[iustin10]

Nu stiu cum e singuratatea ,dar comuninunea sigur e de dorit .
Dar o comuniune in care esti tu insuti,nu una falsa,de compleznta .
Doar cine a gustat din beneficiile comuniunii depline, cu tot sufletul ,poate sa aleaga apoi singuratatea . Puterile sufletului nu se pot dezvolta singure,ci in relatie cu ceilalti .
Si doar odata dezvoltate ,le prieste singuratatea.
Copii nu pot creste de unii singuri,ci doar alaturi de parintii lor si de prieteni.
Comuniunea este cea mai aleasa bucurie care ni se da ,cea mai minunata gradina pentru floarea sufletului nostru , cea mai mare si singura bucurie care o avem pe acest pamant.
Cand comuniunea aceasta devine deplina , putem trece la treapta superioara ,in care nu mai ne e necesara comuniunea cu oamenii ,ci ne e suficienta comuniunea cu Dumnezeu.
Orice alta insingurare,inainte de acest stadiu ,este boala sufleteasca
Virtutile sufletului ,nicaieri nu se dezvolta mai bine decat in comuniune
"Caci acolo unde vor fi doi sau trei adunati in Numele Meu,voi fi si Eu in mijlocul lor "

În prealabil postat de iustin10

Nu stiu cum e singuratatea ,dar comuninunea sigur e de dorit .
Dar o comuniune in care esti tu insuti,nu una falsa,de compleznta .
Doar cine a gustat din beneficiile comuniunii depline, cu tot sufletul ,poate sa aleaga apoi singuratatea . Puterile sufletului nu se pot dezvolta singure,ci in relatie cu ceilalti .
Si doar odata dezvoltate ,le prieste singuratatea.
Copii nu pot creste de unii singuri,ci doar alaturi de parintii lor si de prieteni.
Comuniunea este cea mai aleasa bucurie care ni se da ,cea mai minunata gradina pentru floarea sufletului nostru , cea mai mare si singura bucurie care o avem pe acest pamant.
Cand comuniunea aceasta devine deplina , putem trece la treapta superioara ,in care nu mai ne e necesara comuniunea cu oamenii ,ci ne e suficienta comuniunea cu Dumnezeu.
Orice alta insingurare,inainte de acest stadiu ,este boala sufleteasca
Virtutile sufletului ,nicaieri nu se dezvolta mai bine decat in comuniune
"Caci acolo unde vor fi doi sau trei adunati in Numele Meu,voi fi si Eu in mijlocul lor "

Ce intelegiti dvs. cand spuneti "comuniune" ?

[Marius22]

Instrainarea omului de pacatele de tot felul, "insingurarea" de ele i se face acestuia prilej de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Ne amagim crezand ca ne putem afla vreodata in comuniune cu pacatul. El ne face locuitori ai imparatiei "stapanitorului acestui veac", o imparatie a robiei vesnice. Imparatia Cerurilor este o imparatie a libertatii depline, a iubirii, asadar a comuniunii desavarsite, pentru ca ne impartaseste chipul de vietuire treimic.

[leonte]

În prealabil postat de EzioAuditore

Ce intelegiti dvs. cand spuneti "comuniune" ?

"Dar o comuniune in care esti tu insuti,nu una falsa,de compleznta."

Cred ca raspunsul la intrebarea ta a fost deja dat. Ceea ce pot eu sa deduc este ca nu ai avut ocazia sa te bucuri de ceea ce este descris mai sus. Comuniunea sincera este cea in care esti acceptat cu defectele pe care le ai, atat timp cat aderi si te straduiesti sa atingi valorile comunitatii.
Este drept ca nu va fi usor pentru un "nou venit", de aceea membrii cei mai vechi sunt ingaduitori fata de neputintele celui ce a inteles necesitatea virtulor (propuse de comunitate) in viata sa ca om intre oameni.
Nu putem fi partasi la o astfel de comuniune, cat timp motivatia este una puerila: frica de iad, dorinta de putere, comfort financiar. De aceea, fratele nostru a specificat "sa fii tu insuti", adica sincer.

[leonte]

În prealabil postat de iustin10

1. Puterile sufletului nu se pot dezvolta singure,ci in relatie cu ceilalti. Si doar odata dezvoltate ,le prieste singuratatea.

2. Copii nu pot creste de unii singuri,ci doar alaturi de parintii lor si de prieteni.
...
3. Orice alta insingurare,inainte de acest stadiu ,este boala sufleteasca
Virtutile sufletului ,nicaieri nu se dezvolta mai bine decat in comuniune.
"Caci acolo unde vor fi doi sau trei adunati in Numele Meu,voi fi si Eu in mijlocul lor"

Am citit cu incantare cele scrise de tine, dar cateva dintre formularile tale lasa loc de intelegeri gresite a celor doua fenomene.
Intr-adevar, daca duci un copil in salbaticie va deveni tarzan sau haiduc, nu ascet. Pentru a practica asceza trebuie sa stii ce cauti, sa intelegi cele ce sunt greu de patruns pentru o gandire ancorata in carnal. Astfel de educatie poti sa ti-o insusesti din scrierile celor ce au practicat asceza, tu incercand sa implinesti invatatura in sanul comunitatii [crestine]. In momentul in care ai constatat ca staruind din tot sufletul, nu te poti lepada de unele proaste obiceiuri [vicii], atunci se iveste solutia insigurarii.

Asceza este o psihoterapie fara cusur, a carei randuiala este completa ca structura, dar o putem personaliza potrivit neputintelor fiecaruia in parte.

Iată ce am găsit şi cred că se potriveşte subiectului "dezbătut" aici:

Se face deosebirea între liniştea care se desinteresează, prin retragere de alţii şi liniştea care e plină de mila pentru alţii, mergînd pînă la cruce pentru ei, care nu are nevoe de retragere. O linişte nepăsătoare la durerea altora e o închidere în mîndrie. Dar nu poate fi plin de milă faţă de alţii şi în acelaş timp liniştit cel ce n-a ajuns la starea în care nu mai e ispitit de păcate în relaţiile cu alţii. A uni liniştea cu mila faţă de alţii este propriu celor ajunşi la o stare de neprihănire. Acela şi-a descoperit inima curată, sau lăuntrul lui. Dar în inima lui găseşte mila faţă de alţii. Sau cu cît are mai „multă inimă", cu atît e mai unit cu alţii în durere. Inima e nedespărţită de alţii. Oamenii se întîlnesc prin inimă. Ea e la mijloc între unul şi altul. Interiorul e unit nemijlocit cu cei din afară. Sau cei din afară i-au devenit parte lăuntrică. Varsanufie şi Ioan nu recomandă o sihăstrie individualistă, ci o preocupare de alţii. Dar nu în interesul propriu, ci al altora. Retragerea din relaţiile cu alţii se recomandă
numai celui nesporit duhovniceşte, pe care aceste relaţii îl ispitesc.

Mila nu e nici închidere în sine, nici împrăştiere în afară, ci le uneşte pe amîndouă.

si

Nimenea nu se mîntueşte în izolare.