Sfintii Zilei

[Ekaterina]

Sfanta Varvara a trait in timpul imparatului Maximian (284-305), la Heliopolis. Din cauza frumusetii sale trupesti este inchisa intr-un turn, de tatal sau Dioscor. Acest tata pagan considera ca poporul nu este vrednic sa vada frumusetea fiicei sale. In acest turn, Sfanta Varvara le vesteste pazitoarelor ei adevarul despre zei: "Zeii pe care ii cinsteste tatal meu sunt facuti de maini omenesti. Pe cei de aur si de argint i-au facut zlatarul (argintarul) si pe cei de piatra i-a facut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei facuti au putut zidi aceasta luminata inaltime cereasca si o frumusete ca aceasta pamanteasca, neputand ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mainile?".

Din Sinaxar aflam ca intr-una din zile, tatal sau a poruncit ca la o baie din palatul sau sa se faca doua ferestre. Sfanta Varvara i-a rugat pe lucratori sa faca trei, in numele Sfintei Treimi. In momentul in care a fost nevoita sa-i raspunda tatalui de ce a poruncit lucratorilor sa se faca trei ferestre a marturisit: "Mai bine este sa fie trei decat doua, caci tu, parintele meu ai poruncit sa se faca doua ferestre in chipul precum mi se pare - a doi luminatori ceresti, al soarelui si al lunii, ca sa lumineze baia, iar eu am poruncit ca sa se faca si a treia in chipul luminii celei intreite, pentru ca trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negraite, celei neapuse si celei neinserate, care lumineaza pe tot omul ce vine in lume".

Pentru ca nu s-a inchinat idolilor si a marturisit pe Hristos, a fost ucisa cu sabia chiar de tatal ei.

[Ekaterina]

Sfantul Ioan Damaschin (675-749) s-a nascut intr-o familie aristocrata care se afla in fruntea administratiei fiscale a Siriei. Se bucura de o educatie aleasa, avand drept tutore pe un calugar Cosma, venit din Italia. Cand califul Omar II (717-720) porneste persecutia impotriva crestinilor, se retrage la manastirea Sfantul Sava. Este hirotonit preot de Patriarhul Ioan V al Ierusalimului. Este anatemizat de sinodul iconoclast din 754, pentru ca va lupta impotriva dusmanilor icoanelor. Sfantul Ioan Damaschin trece la cele vesnice in anul 749, la Manastirea Sava.
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...hin-98115.html

[cristiboss56]

SFÂNTUL IERARH SPIRIDON

În fiecare an, pe 12 decembrie prăznuim pe Sf. Spiridon, care şi-a trăit mare parte din viaţă în Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348, fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda.
Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde este şi acum înmormântat.
Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. El este cunoscut ca "sfântul călător" deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. Minunea pe care a făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11 august.
În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu aflată la 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora (prăznuită la 11 februarie):
Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă.
Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă arătăm următoarele:
- clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă;
- când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;
- în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor;
- în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare;
- în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea): "Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă".
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.
Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.
La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.
Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaşte, în următoarele zile:
- în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu;
- în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;
- în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească oraşul;
- în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele.

(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia).

[cristiboss56]

Dosoftei, Mitropolitul Iubitor De Neam Si Limba Romaneasca!




“Acestu Dosoftei mitropolit nu era om prostu de felul lui. Şi era neam de mazîl; pre învăţat, multe limbi ştia: elineşte, lătineşte, sloveneşte şi altă adâncă carte şi învăţătură, deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel. În ţara noastră pe-această vreme nu este om ca acela”, scria Ion Neculce în Letopiseţul său. Cred că acest succint dar inegalabil portret conţine in nuce raţiunile profunde ale sfinţeniei acestei luminoase personalităţi. Mitropolitul Dosoftei nu este numai un personaj al culturii româneşti, ci şi un sfânt al Bisericii, canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 6 iulie 2005, cu zi de pomenire liturgică pe 13 decembrie a fiecărui an. Canonizarea a fost proclamată solemn şi sinodal pe 14 octombrie 2007 la Iaşi, la hramul Sfintei Paraschiva.
Acum, în ziua sărbătoriri lui, să privim, cu ochi primeniţi într-o lumină nouă, viaţa, credinţa şi lucrarea acestui om, purtate până la măsura sfinţeniei. Mitropolitul Dosoftei s-a născut la 26 octombrie 1624 şi este originar de prin părţile Sucevei. La botez a primit numele Dimitrie. Împrejurările în care tânărul Dimitrie a îmbrăţişat viaţa monahală rămân încă nedeplin lămurite. Nedesluşite şi răzleţe ne parvin din epocă informaţiile care privesc prima perioadă a vieţii şi a formării sale spirituale.
Dosoftei nu a fost, cu certitudine, un autodidact. Se pare că ar fi învăţat la Iaşi, la Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi. Aici îl va fi atras şi înrâurit personalitatea mitropolitului Varlaam, ale cărui iniţiative culturale le preia şi le face mai târziu pe deplin roditoare. Conştiinţa sa de tip umanist, cunoaşterea limbilor clasice (latină şi greacă), accesul la limbi şi culturi moderne (polonă, rusă, ucraineană, neogreacă) justifică ipoteza unor studii continuate în Polonia, la Lvov, aşa cum se crede, în cadrul frăţiei ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. După o perioadă petrecută ca ieromonah la mănăstirea Probota, unde prezenţa sa este semnalată în 1649, Dosoftei urcă pe treptele slujirii arhiereşti.
În 1658 se află în fruntea episcopiei de Huşi, iar în 1659 este episcop de Roman. În 1671 ajunge Mitropolit al Moldovei, treaptă din care continuă şi mai intens munca de păstor, cu precădere prin cristalizarea lucrării sale de cărturar.
Datorită atitudinii sale anti-turceşti va fi silit să părăsească ţara, refugiindu-se în Polonia în februarie 1674, împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, de unde revine în 1675, redobândindu-şi scaunul, după o detenţie de câteva luni în mănăstirea Sf. Sava din Iaşi. Urmează, pentru Dosoftei, un deceniu de intensă activitate pastorală concretizată într-o considerabilă operă de traducere şi tipărire a cărţilor de cult în limba română.
Din 1686, în urma eşuării campaniei antiotomane a regelui Sobieski, încep pentru Dosoftei ani dramatici de refugiu care devine surghiun în Polonia, la Stryj iar mai apoi la Zolkiew (azi, Nesterov, în Ucraina). Acolo va muri în 13 decembrie 1693, înconjurat de griji, nevoi şi ostilitate, aşa cum citim în corespondenţa ultimilor ani, excomunicat şi depus din treaptă de Patriarhia Constantinopolului în urma sinodului de la Iaşi din 1688, dar mai ales mistuit de dorul de ţară. Peste locul îngropării lui vremea a întins vălul uitării.
“Cunoştinţa îngâmfă însă iubirea zideşte” spunea Sfântul Apostol Pavel (1Corinteni 8, 1) şi îşi află ecou deplin în viaţa şi lucrarea mitropolitului moldovean. În cazul lui, cărturăria nu a fost searbădă jonglerie de concepte, ci a devenit slujire; făcându-se vehicul al iubirii, a zidit conştiinţe.
Dosoftei a fost un cărturar, un erudit unic în felul lui, multe din întreprinderile sale culturale stând sub semnul pionieratului.
Este primul poet al literaturii române culte şi primul tălmăcitor în versuri al Psaltirii în tot Răsăritul creştin (Psaltirea în versuri, Uniev, 1673). Dar, dacă se încumetă la această strădanie, nu o face dintr-o “manie a versificării”, ci pentru edificarea spirituală a neamului “rumânesc” care, de la el încoace, nu numai că poate pricepe psalmii în limba proprie, dar îi şi gustă. A tâlcuit Psaltirea – care, după propria mărturisire, “este plină de rugă şi de tainele cele mari ale lui Dumnezeu” – “cu multă trudă şi vreme îndelungată, precum am putut mai frumos […] ca să poată trage hirea omului cătră cetitul ei”. Efortul estetic este, aşadar, în slujba edificării sufleteşti, iar nu altfel, mereu în spiritul versetului paulin al iubirii ziditoare. Dacă, până la Dosoftei, limba română avea dreptul să intre numai până în tinda bisericii, începând cu acesta ea pătrunde până în altar.
Mitropolitul Dosoftei a deschis larg uşile împărăteşti pentru săvârşirea Sfintei Liturghii în limba română prin traducerea integrală a Liturghierului în limba română (Iaşi, 1679, cu o a doua ediţie, îmbogăţită şi argumentată, în 1683). Gestul era revoluţionar pentru acea vreme, dacă ne gândim că în Muntenia, contemporanul său, Mitropolitul Theodosie tipăreşte în anul 1680 un Liturghier care are textul slujbei în slavonă şi numai indicaţiile tipiconale în limba română, căci, după cum mărturiseşte, “Liturghia toată a o prepune pe limba noastră şi a o muta nice am vrut, nice am cutezat”… Dosoftei, însă, aflând temei biblic în versetul paulin “în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă oarecare” (1Corinteni 14, 19) şi însufleţit de misiunea sa de luminător al poporului, îndrăzneşte acest progres cultural spre risipirea ignoranţei religioase (“să-nţeleagă creştinii svintele taine”) şi spre mântuirea poporului (“să înţeleagă toţi spăsenia lui Dumnezeu cu înţeles întreg”).
Alături de Liturghier a tradus şi tipărit multe alte cărţi de cult, unele pentru prima dată în limba română. Aceste traduceri sunt închinate ca “dar limbii române” şi constituie, voit şi conştient, mijloc de edificare a conştiinţei naţionale, căci au convingerea că se adresează tuturor românilor: “tutinderea ce să află în această limbă pravoslavnică”. Conştiinţa latinităţii limbii este atât de adâncă în el încât, în strădania de a crea o limbă românească teologic expresivă, nu ezită să caute în Vulgata sfântului Ieronim posibile etimoane pentru expresiile româneşti: “pentru că cică s-au tălmăcit de pre izvodul sfetii Ieronim […] noi de pre acel izvod foarte am sâlit de-am pus cuvintele precum să află acolo”.
Dosoftei este, aşadar, primul creator al terminologiei ştiinţifice teologice româneşti în baza limbii latine. După cum este şi primul “dascăl euharistic” sistematic al poporului român, primul mare cunoscător al literaturii patristice şi postpatristice (compilează şi traduce în română şi în rusă din Ignatie Teoforul, Efrem Sirul, Ioan Damaschinul, Simeon al Tesalonicului etc.), primul tălmăcitor din dramaturgia universală (drama renascentistă Erofili, din neogreacă), primul traducător al Istorii-lor lui Herodot în limba română. Ceea ce l-a făcut sfânt pe Dosoftei nu este erudiţia, ci izvorul şi scopul acestei ştiinţe de carte, care au fost constant iubirea de Dumnezeu şi de poporul încredinţat spre păstorire. Întreaga iniţiativă culturală nu izvorăşte dintr-un spirit academic, ci dintr-unul pastoral.
Pentru slujirea poporului creştin a folosit mulţii talanţi cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Iar semnul că prin acestea s-a sfinţit şi pe sine însuşi este faptul că, între toate aceste întâietăţi pe care şi le-a dobândit în cultura vremii, a continuat să rămână “deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel.

Rugăciune către Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei



O, preaînţelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credinţa, blândeţea, răbdarea şi milostenia ta, chipul îngeresc ai primit şi vrednic te-ai făcut de înălţimea chemării arhiereşti. Înţelept tâlcuitor al dreptei credinţe, luminător şi sfinţitor al limbii române, mare iubitor al Sfinţilor şi al Sfintei Liturghii te-ai arătat Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm şi fericim viaţa ta curată şi multa ta osteneală pentru credinţa şi lucrarea Bisericii lui Hristos.
Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii şi împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credinţe, bucuria vieţii sfinte şi rodirea faptelor bune să ocroteacă pe părinţi şi pe copii, să vindece pe cei bolnavi şi să mângâie pe cei întristaţi; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri şi neajutoraţi; să ne ajute pe toţi să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin.

[cristiboss56]

SFANTUL MUCENIC ELEFTERIE
15 DECEMBRIE

Acesta era din Roma, in anii imparatiei lui Adrian (117-138). Si, tanar foarte fiind, si ramas orfan de tata, avand numai pe maica sa, ce se chema Antia, care era invatata sa creada in Hristos de Sfantul Apostol Pavel.
Deci, l-a adus Antia pe Sfantul, copil fiind, la Anichit, episcopul Romei, care l-a dat pe el sa invete Sfanta Carte si l-a asezat in randuiala clericilor; iar la cinsprezece ani l-a hirotonit diacon, si la optsprezece ani, preot, iar cand a ajuns la douazeci de ani l-a hirotonit episcop in Iliric. Si, de vreme ce pe multi invata si-i intorcea la credinta lui Hristos, a trimis Adrian imparatul de l-au adus inaintea lui si marturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar pe idoli defaimandu-i, a fost dat la chinuri. A poruncit sa-l culce pe un pat de arama si sa-i dea foc, l-au pus, apoi, pe un gratar de fier inrosit in foc si iarasi l-au bagat intr-o caldare plina cu untura si cu smoala in clocot; si cu puterea si cu darul lui Hristos a fost pazit de toate nevatamat. Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfantul Elefterie intr-un cuptor de arama ars in foc, in care a intrat mai intai Coremon insusi, fiind luminat de Duhul Sfant; si iesind nevatamat si marturisind ca Hristos este Dumnezeu, i s-a taiat capul; iar pe Sfantul Elefterie, iesind neatins, a poruncit tiranul sa-l arunce in temnita. A fost legat apoi de un car tras de cai salbatici si, fiind slobozit de ingeri, a fost dus intr-un munte inalt; acolo traia cu fiarele salbatice, care se imblanzeau la cuvintele lor. A botezat aici pe slujitorii trimisi sa-l prinda, precum si pe altii, care au crezut in Hristos, ca la cinci sute de oameni. L-au prins apoi si l-au dus iarasi in fata imparatului, care l-a dat sa-l manance fiarele. Dar, scapand nevatamat, imparatul a poruncit la doi slujitori de l-au strapuns cu sulitele: si, asa, si-a dat fericitul sau sufletu in mana Ziditorului. Iar maica sa, Antia, imbratisand pe Sfantul mort si sarutandu-l, a cazut peste dansul si i s-a taiat si ei capul cu sabia.



RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ELEFTERIE

O, Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie, cel ce ca o făclie a Înţelepciunii ai fost pus în sfeşnicul Bisericii spre luminarea poporului drept credincios, şi acum străluceşte sufletele noastre cu razele rugăciunilor tale. Gura ta cea sfinţită s-a arătat izvor al curgerilor înţelepciunii Cuvântului, adăpând pe toţi cei însetaţi de cunoaşterea Adevărului. Din legăturile înşelăciunii pe mulţi păgâni ai eliberat, cel ce poţi numele dumnezeieştii eliberări, deci, şi acum te rugăm, scoate-ne şi pe noi din cursele vrăjmaşilor noştri nevăzuţi şi ne povăţuieşte în pământul acestei vieţi grabnic trecătoare, ca bine petrecând întru faptele mântuirii, să ne învrednicim a ajunge cu pace la Ierusalimul cel de sus.
Multe chinuri a adus asupra ta mânia vrăjmaşilor, dar ai rămas neclintit pe piatra mărturisirii Adevărului şi ca un porumbel ai zburat cu aripile Duhului la lăcaşurile cele cereşti, unde străluceşte de-a pururea lumina cea înţelegătoare a Treimii celei de viaţă Făcătoare şi unde îngerii se veselesc în cântări de laudă a frumuseţii Stăpânului. Noi, cei încă lipsiţi de vederea slavei Ziditorului, care avem ochii sufletului acoperiţi cu vălul păcatului te rugăm să ne fi povăţuitor prin mijlocul a multor curse, ca să călcăm şi noi cu puterea credinţei toate cursele vrăjmaşului.
Focul nu s-a apropiat de tine, căci în cămara inimii purtai focul înfricoşător al dragostei dumnezeieşti, care mistuie toată cugetarea cea materialnică. Fiarele s-au plecat lesne înaintea blândeţii tale, recunoscând întru tine chipul lui Adam înainte de cădere, iar cei credincioşi poartă amintirea ta în inimi ca pe o icoană a desăvârşirii. Pentru aceasta, veselindu-se sufletele noastre de minunile cele mari pe care braţul Domnului le-a lucrat spre cinstirea ta, ne înfricoşăm cu gândul şi strigăm către tine: Bucură-te, cunună a ierarhilor prea slăviţi, cel ce eşti apărător nebiruit al creştinilor în faţa vrăjmaşilor nevăzuţi.
Cu îndrăzneala ta cea mare către Hristos, cere să se dăruiască pace sufletelor noastre tulburate de viforul ispitelor şi întăreşte turnul minţii noastre pe temelia Adevărului. Celor iubitori de viaţă duhovnicească le dăruieşte sporire în toate faptele cele bune prin jertfa rugăciunilor tale aduse la tronul Dumnezeirii. Pe prunci îi păzeşte, rugându-L pe Hristos să hrănească pe ei mai mult cu laptele credinţei, ca unul ce din copilărie te-ai arătat vas curat al ascultării poruncilor lui Dumnezeu. Prin râvna credinţei tale pe cei tineri îi ridică la lucrarea faptelor celor dumnezeieşti şi cu toiagul rugăciunii tale sprijină pe cei bătrâni, ce-şi poartă paşii spre apusurile vieţii.
Ca unul ce porţi întru tine strălucirea gândului dumnezeiesc, fiind luminat de raza Treimii, şi doreşti ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa Adevărului, arătă-ne şi pe noi mai râvnitori spre mântuirea aproapelui. Ajute-ne Sfinte, ca, după pilda vieţii tale, să fim şi noi ca nişte candele veşnic aprinse ale iubirii, dăruind lumina înţelepciunii lui Dumnezeu celor ce zac întru întunericul neştiinţei. Întăreşte-ne pe noi, cei slabi, care, ca nişte vieţuitori în lume, încă ne primejduim a cădea în prăpastia ispitelor şi ca un pururea rugător al nostru la scaunului Celui Preaînalt cere pentru noi toate darurile cele duhovniceşti care ne sunt spre folosul sufletelor noastre şi ale celor ce aşteaptă de la noi faptele iubirii.
Străini fiind cu umbra vieţuirii noastre de lumina darurilor tale, îndrăznim a te ruga smerit, ca să mijloceşti la ieşirea noastră din acest trup stricăcios acoperământul milei dumnezeieşti. Roagă-L pe Mult Înduratul Dumnezeu să ne trimită nouă înger de pace, care să ne păzească de mânia vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, cărora am slujit din pricina patimilor şi a neputinţelor noastre. Îmblânzeşte-L pe Cel este Adâncul blândeţii în ceasul judecăţii noastre, ca să treacă cu vederea nedreptăţile noastre din această viaţă şi să ne primească pe toţi întru îmbrăţişarea pocăinţei, rânduindu-ne cămara slavei îngereşti. Încă şi acum te rugăm să ceri pentru noi sfârşit cu pace şi întru pocăinţă, ca lepădănd tot jugul răutăţii să alergăm ca fiul cel risipitor către Părintele ceresc, cel Ce ne aşteaptă cu sărutarea păcii. Zdrobeşte cu puterea rugăciunilor tale zidul păcatelor noastre, ca să aflăm împăcare cu Cel pe Care în fiecare ceas Îl mâhnim cu neîncetata petrecere noastră întru faptele răutăţii, ca ajungând cu mintea în cămara inimii să-I cântăm: Slavă Ţie, Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, Cel Ce ne-ai trimis nouă pe Sfântul Ierarh şi Mucenic al Tău Elefterie, cel drept, care nu şi-a murdărit niciodată mâinile întru păcate, asemenea nouă fiilor celor risipitori. Pentru rugăciunile lui săvârşite din dragostea cea pentru noi, iartă nouă mulţimea păcatelor noastre, ca să-l lăudăm pe dânsul, grăind: Bucură-te, Sfinte Elefterie, cununa ierarhilor celor împodobiţi cu strălucirea hainei muceniciei, adu înaintea tronului Treimii slavă neîncetată şi din parte a noastră, a celor ce lăudăm pe Tatăl Cel Iubitor de oameni împreună cu Fiul Cel înălţat pentru noi pe altarul Crucii şi cu Duhul Cel ce luminează inimile noastre, că Dumnezului nostru I Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl ai pustiei şi povăţuitor al călugărilor. Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci mereu se ruga, şi întru toate asculta de părinţi.
Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blândeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.
Pentru viata Sf. Daniil Sihastrul, vezi continuarea pe site-ul Asociatiei pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastru
***

[cristiboss56]

În Biserica Ortodoxă Română este pomenit la 20 decembrie Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul.

Sfântul se numeşte „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”. El a fost copilul pe care Mântuitorul l-a luat în braţe când a spus: „Lăsaţi pruncii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”. Sfântul Ignatie a fost pus Episcop în Antiohia de Sfinţii Apostoli, după moartea lui Evod. Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredinţează că în timpul celor 40 de ani cât a păstorit acolo s-a dovedit un adevărat părinte al antiohienilor. În timpul persecuţiei lui Domiţian (81-96) Sfântul Ignatie i-a încurajat cu sfaturi şi rugăciuni. Împăratul Traian se afla în culmea gloriei sale, căci în anul 106 cucerise Dacia Traiană, una din cele mai bogate ţări din Europa. Serbările şi bucuria cuceririi ţinuseră 123 de zile.

În amfiteatrul din Roma muriseră 10 000 de gladiatori şi 11 000 de animale sălbatice, iar populaţia fusese scutită de dări. În anul 107, Traian a pornit la luptă împotriva Parţilor. Împăratul Traian vroia să instaleze liniştea la hotarul cel mai îndepărtat al răsăritului. În drumul său s-a oprit în Antiohia, fosta capitală a regilor Seleucizi, locul de petrecere al romanilor bogaţi, oraş care timp de 600 de ani purta numele „Regina Orientului”, dat de Pliniu. Păgânii i-au spus împăratului Traian că Ignatie este creştin şi că cinsteşte pe Hristos cel osândit de Pilat.

Împăratul l-a îndemnat să jertfească zeilor, însă Episcopul Ignatie a refuzat, fapt pentru care a fost trimis la Roma pentru a fi dat la fiare în circ. Sfântul Ignatie a plecat din Antiohia sub paza a zece soldaţi, însoţit de diaconul Filon şi de Agatopod. În drumul său până la Roma, Sfântul Ignatie a îndemnat pretutindeni mulţimea credincioşilor să asculte episcopii şi preoţii lor şi să nu creadă învăţăturile eretice.

În cele din urmă Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie a primit cununa muceniciei fiind aruncat în mijlocul animalelor sălbatice din circul roman.

In fiecare an, la data de 20 decembrie slujitorii şi credincioşii de la Dunărea de Jos îl prăznuiesc în chip cu totul special pe Sfântul Ignatie Teoforul, în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei aflându-se o particică din sfintele sale moaşte, după cum aflăm de pe site-ul edj.ro.

Şi anul acesta, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui număr impresionant de copiii şi elevi, participanţi la proiectele naţionale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“ şi a altor credincioşi.

Cu această ocazie, moaştele Sfântului Ignatie, aflate în patrimoniul spiritual al Catedralei Arhiepiscopale, au putut fi cinstite de toţi cei prezenţi.