Rugaciunea pr. Rafail Noica?

[Ekaterina]

Eu stiu sigur ca aceasta rugaciune nu ii apartine, a spus-o chiar dansul intr-o conferinta tinuta la Bucuresti, in urma cu mai multi ani. Daca voi gasi inregistrarea pe internet o voi posta spre confirmare.

[cezar_ioan]

Ar fi tare bine, ca sa nu mai existe nici o portita pentru vreo inducere in eroare, fie ea si nevinovata...

[cezar_ioan]

Gasisem un motiv care facea posibila o astfel de paternitate: tineretea Parintelui, cand frecventa alte confesiuni. Ma gandeam ca o fi fost o rugaciune din tinerete...
Insa acum, dupa ucenicia langa Parintele Sofronie, dupa viata pe care o duce... cu cat privesc mai atent rugaciunea imi dau seama ca, indiscutabil, nu e in duhul Parintelui, nu e deloc ortodoxa. Noi, ortodocsii, nu ne rugam astfel.

[Tina06]

În prealabil postat de cezar_ioan

Gasisem un motiv care facea posibila o astfel de paternitate: tineretea Parintelui, cand frecventa alte confesiuni. Ma gandeam ca o fi fost o rugaciune din tinerete...
Insa acum, dupa ucenicia langa Parintele Sofronie, dupa viata pe care o duce... cu cat privesc mai atent rugaciunea imi dau seama ca, indiscutabil, nu e in duhul Parintelui, nu e deloc ortodoxa. Noi, ortodocsii, nu ne rugam astfel.

de ce nu e ortodoxa? nu inteleg?

si eu am citit aceasta mica "rugaciune" de multe ori si mi s-a parut atat de frumoasa, reflecta starea omului care fuge de iubire. De ce nu ar fi ortodoxa?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Tina06

de ce nu e ortodoxa? nu inteleg?

si eu am citit aceasta mica "rugaciune" de multe ori si mi s-a parut atat de frumoasa, reflecta starea omului care fuge de iubire. De ce nu ar fi ortodoxa?

Din pricina catorva expresii si a tonului exaltat.
Hristos nu se exprima asa. Sfintii nu se exprima in acest ton indraznet, ofensiv, penetrant ("da-mi inima ta!", "lasa sa curga sangele Meu in sangele tau" etc. Ati auzit pe sfintii nostri sa relateze astfel de lucruri? Mai degraba formularile astea patetice tin de manele si patimase telenovele, nu sesizati? Hristos nu e latino, nu e infierbintat si in genere nu tine astfel de discursuri.)

Am cunoscut candva un tanar foarte credincios, din nu mai stiu ce confesiune, care m-a rugat sa il ajut referitor la o amintire sacaitoare. Aceasta amintire se referea la un incident pe care il traise intr-o zi cand, pe fondul credintei lui, asa cum era ea, "Hristos" s-a exprimat in auzul tanarului exact cum zice in textul rugaciunii, in cateva locuri. Abia acum cateva clipe, recitind rugaciunea, mi-am amintit de baiatul acela, pe care nu l-am mai intalnit de atunci, sa fie vreo 7-8 ani.
Acea voce pe care tanarul a considerat-o ca fiind a Domnului, i-a cerut in aceeasi forma inima, ceea ce pe mine m-a izbit adineauri... In fine, tanarul acela nu a voit sa-i dea inima si rezultatul a fost ca vocea i-a dat dovezi in plus: tanarul era ca in basme, adica se inalta cand intalnea un om inalt, se micsora cand intalnea un om scund, mainile ii erau ba cat lopata ba cat o nuca, dupa imprejurari...
Inutil sa adaug ca si-a petrecut vreo cateva luni in spitalul de psihiatrie, cu diagnosticul de psihoza cu delir mistic si tulburarea grava a functiilor imaginatiei si ale senzorialitatii.

Din pacate, desi patise ce patise, tanarul nu pricepuse nimic. Imi amintesc ca regreta mereu, tanguindu-se, ca nu i-a dat inima lui "Hristos" atunci cand i-o ceruse. Si credea ca Hristos l-a pedepsit pentru aceasta....

Fereasca Dumnezeu de asemenea rataciri.

Vedeti acum in ce sens am motive sa cred ca rugaciunea nu e ortodoxa.

In fine, noi crestinii ortodocsi obisnuim sa ne rugam noi la Hristos. Aici vad ca e taman invers: Hristos s-ar ruga la om... Him... Sa fie de ras, sa fie de plans, nu stiu ce sa spun...

[Solveig]

Pai nu e o rugaciune, nu inteleg de ce i se spune asa. E un text frumos, un "cuvant de folos pentru suflet ". Am gasit intr-o carte de rugaciuni tiparita de Sf Calinic de la Cernica un text asemanator, dar mai putin exaltat.
Mie imi place foarte mult acest cuvant, nu stiu de-al cui o fi, dar imi reaminteste ca Domnul are pentru noi o iubire nemarginita, neconditionata, de neinteles pentru noi, fiind El Insusi Iubirea.
Si apoi, Domnul chiar zice: Fiule, inima ta da-mi-o Mie, iar ochii tai sa vegheze asupra cailor mele.. (Proverbele lui Solomon, cap 23).
Mai sunt sfinti care se exprimau asa, mai indraznet (sf Siluan, Sf Simeon Noul Teolog), dar sigur ca scrierile lor sunt mult superioare acestuia.
Nu cred ca are nimic neortodox in el acest text.

[Tina06]

În prealabil postat de cezar_ioan

Din pricina catorva expresii si a tonului exaltat.
Hristos nu se exprima asa. Sfintii nu se exprima in acest ton indraznet, ofensiv, penetrant ("da-mi inima ta!", "lasa sa curga sangele Meu in sangele tau" etc. Ati auzit pe sfintii nostri sa relateze astfel de lucruri? Mai degraba formularile astea patetice tin de manele si patimase telenovele, nu sesizati? Hristos nu e latino, nu e infierbintat si in genere nu tine astfel de discursuri.)

Am cunoscut candva un tanar foarte credincios, din nu mai stiu ce confesiune, care m-a rugat sa il ajut referitor la o amintire sacaitoare. Aceasta amintire se referea la un incident pe care il traise intr-o zi cand, pe fondul credintei lui, asa cum era ea, "Hristos" s-a exprimat in auzul tanarului exact cum zice in textul rugaciunii, in cateva locuri. Abia acum cateva clipe, recitind rugaciunea, mi-am amintit de baiatul acela, pe care nu l-am mai intalnit de atunci, sa fie vreo 7-8 ani.
Acea voce pe care tanarul a considerat-o ca fiind a Domnului, i-a cerut in aceeasi forma inima, ceea ce pe mine m-a izbit adineauri... In fine, tanarul acela nu a voit sa-i dea inima si rezultatul a fost ca vocea i-a dat dovezi in plus: tanarul era ca in basme, adica se inalta cand intalnea un om inalt, se micsora cand intalnea un om scund, mainile ii erau ba cat lopata ba cat o nuca, dupa imprejurari...
Inutil sa adaug ca si-a petrecut vreo cateva luni in spitalul de psihiatrie, cu diagnosticul de psihoza cu delir mistic si tulburarea grava a functiilor imaginatiei si ale senzorialitatii.

Din pacate, desi patise ce patise, tanarul nu pricepuse nimic. Imi amintesc ca regreta mereu, tanguindu-se, ca nu i-a dat inima lui "Hristos" atunci cand i-o ceruse. Si credea ca Hristos l-a pedepsit pentru aceasta....

Fereasca Dumnezeu de asemenea rataciri.

Vedeti acum in ce sens am motive sa cred ca rugaciunea nu e ortodoxa.

In fine, noi crestinii ortodocsi obisnuim sa ne rugam noi la Hristos. Aici vad ca e taman invers: Hristos s-ar ruga la om... Him... Sa fie de ras, sa fie de plans, nu stiu ce sa spun...

E o poveste trista, dar care are poate mai multe laturi decat simpla vorba care a auzit-o in inima sau mintea lui.

Nu stiu ce sa zic... mie mi se pare o exprimare frumoasa, mai moderna ce-i drept, dar pastreaza un esential, ca suntem nimic fara Hristos si nu avem ce sa-i dam, decat pacatele noastre.

[cezar_ioan]

Asa e, confirm ca si voi ca e o exprimare atragatoare, are ceva miscator si pare un text cu finalitate didactica.
Insa gandul ortodox e mai retinut, mai simplu, vibratia lui e mai virila. Aici e nitel cam amestecat, nu e simplitate, e emotie pe care nu o recunosc ca fiind de-a noastra.
In fine, greu de numit exact trasaturile caracteristice ale acestei compozitii literare, agreabile in forma si miscatoare, pe alocuri.
Cand am citit-o prima data, mi s-a parut buna si frumoasa. Eram incantat, nestiind pe atunci cum ma voi simti la intalnirea cu rugaciunea ortodoxa.
Acum, insa, ma pot dispensa de ea. Nu ma mai ajuta, in schimb rugaciunile noastre imi devin cu vremea tot mai frumoase si bogate.

[Lavrentiu]

În prealabil postat de cezar_ioan

Am cunoscut candva un tanar foarte credincios, din nu mai stiu ce confesiune, care m-a rugat sa il ajut referitor la o amintire sacaitoare. Aceasta amintire se referea la un incident pe care il traise intr-o zi cand, pe fondul credintei lui, asa cum era ea, "Hristos" s-a exprimat in auzul tanarului exact cum zice in textul rugaciunii, in cateva locuri. Abia acum cateva clipe, recitind rugaciunea, mi-am amintit de baiatul acela, pe care nu l-am mai intalnit de atunci, sa fie vreo 7-8 ani.
Acea voce pe care tanarul a considerat-o ca fiind a Domnului, i-a cerut in aceeasi forma inima, ceea ce pe mine m-a izbit adineauri... In fine, tanarul acela nu a voit sa-i dea inima si rezultatul a fost ca vocea i-a dat dovezi in plus: tanarul era ca in basme, adica se inalta cand intalnea un om inalt, se micsora cand intalnea un om scund, mainile ii erau ba cat lopata ba cat o nuca, dupa imprejurari...
Inutil sa adaug ca si-a petrecut vreo cateva luni in spitalul de psihiatrie, cu diagnosticul de psihoza cu delir mistic si tulburarea grava a functiilor imaginatiei si ale senzorialitatii.

Din pacate, desi patise ce patise, tanarul nu pricepuse nimic. Imi amintesc ca regreta mereu, tanguindu-se, ca nu i-a dat inima lui "Hristos" atunci cand i-o ceruse. Si credea ca Hristos l-a pedepsit pentru aceasta....

Fereasca Dumnezeu de asemenea rataciri.

Relatarea ta imi aduce aminte de modul in care a aparut cultul "Sfintei Inimi" la catolici, care s-a petrecut printr-o ratacire foarte asemanatoare. Cred ca stim cine sta in spatele respectivului cult, acelasi personaj care soptea si in urechea tanarului din relatarea ta.

Intr-adevar, sa ne ajute Dumnezeu sa ne ferim de asemenea rataciri - care pot patrunde in suflet chiar si printr-o rugaciune.

[Yasmina]

Suna foarte comercial ,in tot cazul,cat si contemporan.
O scrisoare exaltata a unui student de filozofie,poet si boem dar nu teolog.

Mie de exemplu,nu mi-a placut dar este bine ca a placut altora pe aici.