Hipnoza... Exista asa ceva in psihologie?

[cristiboss56]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Ca o neiniţiată în domeniul psihologiei, postez o întrebare... probabil simplistă. Întreb din pură curiozitate: hipnoza chiar se practică în psihoterapie?
Întreb pentru că... îmi pare aproape neverosimilă ideea că o persoană poate induce unei alte persoane stări de transă doar prin cuvinte şi că, mai mult decât atât, o poate determina să şi relateze, în această stare de inconştienţă, diverse întâmplări. Dacă da, cum este posibil aşa ceva? Există tehnici speciale... sau cum? De exemplu, stăteam şi mă gândeam că, oricât ar încerca cineva să mă hipnotizeze, cred că aş putea rezista. :) Adică ce mi-ar putea face? Mi-ar spune diverse lucruri, iar eu m-aş gândi în altă parte şi aş rămâne perfect conştientă. :) Ştiu că este un topic destul de copilăresc, dar sunt curioasă dacă există, într-adevăr, posibilitatea ştiinţifică de a manipula într-o atât de mare măsură mintea cuiva, doar prin cuvinte. :)
Evident, n-am intenţia de a apela la astfel de practici pentru că, aşa cum se ştie, părinţii noştri duhovniceşti ne sfătuiesc, fără excepţie, să le evităm. De asemenea, ştiam că hipnoza este proprie anumitor practici ezoterice (deci, necreştine). Există şi o hipnoză de tip ştiinţific, practicată în psihologie?
Întrebam din pură curiozitate.
O absolventă de Psihologie mi-a relatat faptul că, în perioada studenţiei ei, a asistat la o hipnoză în grup realizată chiar de către unul dintre profesori. Spunea că studenţii (cei care au acceptat) chiar au devenit inconştienţi în mod real, doar în urma respectării indicaţiilor profesorului hipnotizator. După aceea, unul dintre ei nu s-a mai putut trezi până la finalul cursului. :) Personal sunt sceptică faţă de astfel de întâmplări. Am încredere în persoana care mi-a relatat, dar tind să cred că acei studenţi au simulat starea de transă pentru a-i face pe plac profesorului cu veleităţi de hipnotizator. Cred că putem dispune liber de propriile stări psihice.
Voi ce ştiţi? Ce credeţi? :)

O noapte binecuvântată!

Trebuie lamurita marea-mica confuzie dintre ce este si cu ce se ocupa :Psihiatrul-Psihologul-Psihoterapeutul si apoi sa vedem cine este "vinovat" , dar il avem pe Ioan Cezar care cu siguranta ne va lumina in a vedea a cui e "vina" in practicarea hipnozei , dar psihologul in sine nu se ocupa cu astfel de "pacate "!
Deci :
PSIHIATRUL e medic, a terminat medicina și un rezidentiat de psihiatrie (iatros inseamna medic, asa ca „medic psihiatru” e un pleonasm), el se ocupa cu diagnosticul si tratamentul tulburarilor psihice, asa cum sunt ele catalogate in diverse clasificari (ICD, DSM).
PSIHOLOGUL a absolvit o facultate de psihologie si se ocupa, generic, cu studiul mintii umane. In realitate, o asemenea intreprindere este mult prea vasta, asa ca de obicei pshiologii se specializeaza in diverse ramuri: psihopatologie (studiul anomaliilor psihologice), psihologie comportamentala, sociala, educationala, chiar si psihologie industriala. Lista continua si e foarte lunga. Psihopatologii sau psihologii clinicieni, vin si ei in contact cu ceea ce noi numim „pacienti”, contribuind la evaluarea acestora.
PSIHOTERAPEUTUL e o persoana care, fiind deja medic sau psiholog (avand uneori chiar alta pregatire de asistent social la teolog), a mai facut o formare, una aparte: o scoala de psihoterapie. Apoi a practicat, sau practica, o psihoterapie supervizata. Primul psihoterapeut oficial a fost Freud si prima scoala de psihoterapie a fost psihanaliza, insa astazi exista multe scoli de psihoterapie, multe divergente, toate avand insa in comun o relatie cu clientul (psihoterapeutul are clienti, nu pacienți) ce implica doar conversatia, comunicarea si nu medicamentele sau alta forma de terapie medicala. In Romania exista o Federatie Romana de Psihoterapie, la care sunt afiliate multe scoli majore de psihoterapie

[cezar_ioan]

Daca doriti sa spun cate ceva despre sugestia hipnotica, o voi face cu placere.
In facultatile de psihologie din intreaga lume, inclusiv din Bucuresti, sugestologia ocupa aproximativ 1 an sau 2 (cazul promotiei mele) din studiile universitare. E un domeniu vast, cu aplicatii multiple, insa eu personal consider hipnoza o tehnica secundara, de care ne putem dispensa. Alte abordari sunt cu mult mai importante, insa uneori e nevoie si de hipnoterapie. Pe de alta parte, sugestia hipnotica (si autohipnoza) sunt aplicate masiv in sport, in psihologia examenelor etc. Voi detalia daca doriti sa fac o expunere.

Cristian a facut o prezentare destul de corecta, consider eu, a termenilor care se refera la statutul unui "psi". Pentru delimitarea termenilor, cred ca nu mai e nevoie de completari majore. Imi pare suficient de clar cum a expus chestiunea.

P.S. Dar ce iti veni Laura sa abordezi subiectul asta?....:) Stii ca e controversat si inconjurat cu un nor a carui grosime are kilometri de superstitii si aiureli... In definitiv, e un subiect tehnic (iar nu speculativ) si nu poate fi inteles rezonabil decat in baza unor cunostinte corecte din domeniul psihologiei, precum si pe baza unei experiente minimale, concrete.

[laurastifter]

În prealabil postat de cristiboss56

Trebuie lamurita marea-mica confuzie dintre ce este si cu ce se ocupa :Psihiatrul-Psihologul-Psihoterapeutul si apoi sa vedem cine este "vinovat" , dar il avem pe Ioan Cezar care cu siguranta ne va lumina in a vedea a cui e "vina" in practicarea hipnozei , dar psihologul in sine nu se ocupa cu astfel de "pacate "!
Deci :
PSIHIATRUL e medic, a terminat medicina și un rezidentiat de psihiatrie (iatros inseamna medic, asa ca „medic psihiatru” e un pleonasm), el se ocupa cu diagnosticul si tratamentul tulburarilor psihice, asa cum sunt ele catalogate in diverse clasificari (ICD, DSM).
PSIHOLOGUL a absolvit o facultate de psihologie si se ocupa, generic, cu studiul mintii umane. In realitate, o asemenea intreprindere este mult prea vasta, asa ca de obicei pshiologii se specializeaza in diverse ramuri: psihopatologie (studiul anomaliilor psihologice), psihologie comportamentala, sociala, educationala, chiar si psihologie industriala. Lista continua si e foarte lunga. Psihopatologii sau psihologii clinicieni, vin si ei in contact cu ceea ce noi numim „pacienti”, contribuind la evaluarea acestora.
PSIHOTERAPEUTUL e o persoana care, fiind deja medic sau psiholog (avand uneori chiar alta pregatire de asistent social la teolog), a mai facut o formare, una aparte: o scoala de psihoterapie. Apoi a practicat, sau practica, o psihoterapie supervizata. Primul psihoterapeut oficial a fost Freud si prima scoala de psihoterapie a fost psihanaliza, insa astazi exista multe scoli de psihoterapie, multe divergente, toate avand insa in comun o relatie cu clientul (psihoterapeutul are clienti, nu pacienți) ce implica doar conversatia, comunicarea si nu medicamentele sau alta forma de terapie medicala. In Romania exista o Federatie Romana de Psihoterapie, la care sunt afiliate multe scoli majore de psihoterapie

Doamne ajută!
Aţi scris aşa: "...dar psihologul in sine nu se ocupa cu astfel de "pacat
Nu am avut nicidecum intenţia de a-i acuza pe psihologi în general sau ştiinţa psihologiei! Doamne fereşte! Îmi cer scuze faţă de psihologii de pe forum dacă, în mesajul meu, am făcut (fără să-mi dau seama) vreo afirmaţie tendenţioasă la adresa acestei ştiinţe. Consider psihologia drept un domeniu deosebit de interesant şi util, în special pentru cei care caută îndrumare, consiliere, terapie pentru problemele sufleteşti. Chiar am văzut recent un reportaj despre psihoterapia practicată pentru copiii autişti şi am rămas profund impresionată de modul în care aceşti copilaşi pot fi integraţi în societate, pot duce o viaţă normală datorită psihologilor care-i ajută.
În mesajul precedent doar am pus întrebarea dacă există, într-adevăr, hipnoză practicată în mod ştiinţific sau totul ţine de domeniul fanteziilor şi al exagerării... pentru că îmi părea foarte dificil de crezut că o persoană poate căpăta, doar prin anumite cuvinte şi gesturi, o influenţă atât de mare asupra conştiinţei altora. Ştiam că hipnoza se poate realiza doar cu acordul celui care urmează să intre în transă, dar... tot mi se părea neverosimil. :)
Este foarte utila clarificarea termenilor "psihologie", "psihoterapie" si "psihiatrie". Imi erau cunoscute aceste informatii despre diferentele dintre cele 3 notiuni (psiholog, psihoterapeut si psihiatru), dar este posibil ca multe persoane sa nu le stie si, din acest motiv, consider ca sunt foarte utile si interesante precizarile dvs.

Multumesc mult pentru raspuns.

Doamne ajuta!

@catalin2:
Supărarea lui Cezar o găsesc justificată, având în vedere că el nu-şi dă cu părerea, ci vorbeşte despre un domeniu pe care-l cunoaşte, practicându-l. A explicat de mai multe ori - şi sunt de acord cu punctul lui de vedere - că e greşit să se extindă competenţa cuiva peste domeniul altuia, că n-ar trebui să-i spună teologul psihologului ce este psihologia, după cum nici invers. Dacă sunt un bun tâmplar, n-o să te învăţ cum se croieşte o haină dacă tu asta faci de-o viaţă.

Tu demonizezi orice câştig al modernităţii, crezând că e de la cel rău, căutând binele, adevărul, ortodoxia în trecut. Respingi ştiinţa atunci când ţi se pare că îţi ameninţă soliditatea edificiului în care te-ai închis pentru a-ţi proteja ceea ce consideri a fi dreapta credinţă. Vei ajunge, la limită, să respingi evidenţele (aşa cum destul de mulţi deja o fac), optând pentru realitatea pe care ţi-ai construit-o. Iar dacă ne e teamă că temelia ar putea să ne fie zdruncinată de adevărurile ştiinţei, ar trebui să ne gândim la ce a spus Domnul: poate am clădit pe nisip, poate nu ne-am pus temelia pe El.

O teologie care refuză ştiinţa, după cum cu mirare constat că se întâmplă adesea pe forum, e la fel de periculoasă ca şi o ştiinţă care respinge teologia: ambele suferă de autosuficienţă. În trecut n-a fost aşa, teologii stăpânind bine ştiinţa vremurilor lor; de altfel, şi astăzi adevăraţii teologi au un interes deosebit pentru ştiinţă, găsind în ea înţelesuri noi, confirmări ale credinţei.

E bine ştiut, când e vorba de psihologie, omul e încercat de frică. Ne temem de psiholog ca de unul care ştie despre noi ceea ce noi nu ştim, care ne poate pune în faţă o oglindă în care nu vrem să ne vedem, care poate, eventual, să ne arate fundamentele şubrede ale unei false credinţe pe care o avem. Şi într-un fel cred că e justificată teama sau neîncrederea, atâta vreme cât nu-i cunoaştem intenţiile eventual ascunse pe care le are, cât nu ştim ce vrea să facă în sufletul nostru. Pentru că mulţi, câştigând posibilitatea de a manipula, o fac fără scrupule - şi mă gândesc aici mai ales la campaniile publicitare sau electorale.
Dar atunci când psihologul este credincios, când şi-a închinat el însuşi viaţa lui Hristos, cred că ştiinţa lui nu poate să ne fie decât de folos, ajutându-ne să ne cunoaştem mai bine fricile, bolile, patimile şi să sporim duhovniceşte.

Am vazut la tv unele emisiuni de divertisment, in care un grup de tineri erau hipnotizati si pusi in diferite situatii: ori plimbau o lesa, crezand ca e vorba de un catel; sau un tip puternic se lua la intrecere cu o babuta: cu cat se straduia el sa o invinga pe babuta, cu atat mai slab era si era invins, spre deliciul publicului.

La o vreme dupa aceste spectacole, au fost reactii din partea specialistilor, care au atras atentia asupra pericolului, care exista la acest fel de hipnoza: dupa 2 saptamani persoanele, care fusesera hipnotizate, au intrat automat in acea stare de hipnoza. Specialistii avertizau asupra acestui pericol.

Cezar, poti sa ne explici carui fapt se intampla acest lucru?
Dar daca hipnoza e facuta profesional, se poate intampla acelasi lucru, adica sa reintre in stare de hipnoza automat dupa o vreme?
As mai vrea sa stiu daca se poate crea o dependenta de hipnotizator.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Miha-anca

Am vazut la tv unele emisiuni de divertisment, in care un grup de tineri erau hipnotizati si pusi in diferite situatii: ori plimbau o lesa, crezand ca e vorba de un catel; sau un tip puternic se lua la intrecere cu o babuta: cu cat se straduia el sa o invinga pe babuta, cu atat mai slab era si era invins, spre deliciul publicului.

La o vreme dupa aceste spectacole, au fost reactii din partea specialistilor, care au atras atentia asupra pericolului, care exista la acest fel de hipnoza: dupa 2 saptamani persoanele, care fusesera hipnotizate, au intrat automat in acea stare de hipnoza. Specialistii avertizau asupra acestui pericol.

Cezar, poti sa ne explici carui fapt se intampla acest lucru?
Dar daca hipnoza e facuta profesional, se poate intampla acelasi lucru, adica sa reintre in stare de hipnoza automat dupa o vreme?
As mai vrea sa stiu daca se poate crea o dependenta de hipnotizator.

Da, este posibil, desigur, sa se intample lucruri ca acelea descrise in legatura cu emisiunea de divertisment. Aspectul etic este prezent in orice fel de relatii umane. Iar deontologia profesionala, pentru cei care practica hipnoza, este o variabila la indemana/alegerea fiecaruia.
Dealtfel, purtam mereu o responsabilitate pentru actiunile noastre. Pana la hipnoza, insa, noi oamenii suntem responsabili de cum ne purtam cu aproapele, zi de zi, clipa de clipa. Suntem responsabili fata de noi insine, fata de partenerul de viata si de copii, fata de familia si neamul nostru, fata de straini, fata de concetateni, fata de cei care ne citesc textele si sau cartile etc.
Chestiunea aceasta a responsabilitatii nu e specifica doar relatiei dintre psihologul care practica hipnoza si clientul sau, ci priveste pe fiecare persoana in relatiile ei cu semenii. Sa ne amintim, va rog, aceasta!

Cat priveste reactiile dupa doua saptamani, iarasi acest lucru este posibil. In general, nu doar in urma hipnozei se intampla aceasta ci in orice tip de invatare, precum si in legatura cu predictiile personale autoinduse, precum si in programarea sau autoprogramarea mintala etc.
Explicatiile pot fi cam de aceeasi sorginte cu urmatoarea situatie (aleg un exemplu intentionat banal, pentru a demitiza hipnoza si toate exagerarile despre care s-a scris in multe studii dedicate reprezentarii sociale a hipnozei). Si mai fac o paranteza: nu hipnoza e un mit sau o abordare mistica, demonica etc. Ci mistice si demonice, mitologizante si nerealiste sunt reprezentarile sociale si interpretativitatea declansata mereu in unele persoane sau grupari ,atunci cand vine vorba de hipnoza. Aceste lucruri, repet, s-au lamurit de mult in cercurile cercetatorilor fenomenelor respective (hipnoza, pe de o parte, respectiv reprezentarea ei sociala si prejudecatile personale, pe de alta parte).
Si iata ca ma departez inca si mai mult de redactarea exemplului anuntat mai sus (revin imediat), precizind ca se impune sa facem o distinctie clara intre urmatoarele lucruri:
a) avem teorii din auzite sau bazate pe argumentul autoritatii despre un fenomen (aici, hipnoza);
b) am studiat sistematic domeniul;
c) am studiat si practicat hipnoza, atat ca psihologi instruiti in acest sens, cat si ca subiecti care au beneficiat de o forma mai superficiala sau mai profunda de hipnoza;
d) am fost victimele unor abuzuri savarsite asupra noastra de oameni rauvoitori care au utilizat o modalitate sau alta de inducere a transei hipnotice, provocindu-ne diverse neajunsuri;
e) suntem cunoscatori (sau ignoranti) in ceea ce priveste hipnoza, insa manuim dezbaterea pe aceasta tema in slujba unor motive partizane, mai mult sau mai putin declarate onest si complet.

Personal, marturisesc ca ma (auto)incadrez cu toata onestitatea de care dispun, in situatiile b si c. Precizez de asemenea ca nu sunt hipnoterapeut propriu-zis (exista o specializare distincta in acest sens), ca de mai bine de 10 ani nu am utilizat tehnica hipnozei si autohipnozei (nu in mod intentionat!) in relatiile mele profesionale sau de alta factura cu semenii. Ca psiholog am alta formare, utilizez alte instrumente de lucru atunci cand am o relatie de consiliere (putin din terapia cognitiva, mai mult din analiza tranzactionala, etc.).

Am facut toate aceste precizari pentru cei care sunt interesati in mod real de pozitia mea. Nu am nimic de ascuns nimanui pe aceasta tema.

[cezar_ioan]

Se poate, intr-adevar, ca un om sa reintre in starea de hipnoza dupa o vreme. Sunt mai multe explicatii posibile, toate plauzibile (ar fi multe de discutat aici, chestiunea e bogata in nuante) si ma limitez doar la o simpla schitare a catorva posibilitati:
1. Daca persoanei hipnotizate i s-a sugerat tocmai aceasta in sedinta de hipnoza.
2. Daca persoana sufera de anumite vulnerabilitati psihice, avind anumite inclinatii spre zonele de patologie mintala sau fiind serios afectata psihic. (tocmai din aceste motive, suntem instruiti sa ne alegem subiectii dupa o atenta evaluare diagnostica prealabila si nu lucram cu oamenii care au tendinte maladive pregnante ori sunt bolnavi de-a binelea, inconstientul lor dominind constiinta, avind conflicte interioare de intensitate nevrotica ridicata sau chiar psihotica, etc.)
3. Daca doreste pur si simplu sa faca aceasta (avind deja anumite repere din experienta traita deja - stie cum sa faca pentru a ajunge in starea respectiva).

Precizez ca hipnoza e la fel ca orice alt lucru: devine bun sau rau in functie de omul care il foloseste, de intentii, de pricepere, de multi factori care tin de relatiile interpersonale etc.

Cuvantul (hipnoza pe care am invatat-o noi la scoala se realizeaza prin vorbire) este, o stim cu totii, fie cel care alina fie cel care raneste, fie te tine in viata, fie te omoara etc. Cate nu face omul prin cuvant! Aproape totul, se pare...
Asadar, ca orice alt lucru, hipnoza poate fi un instrument util sau daunator.

Cat priveste dependenta, aceasta e o tendinta atat de raspindita a oamenilor, incat va rog sa imi intelegeti zambetul usor amuzat si sa nu mi-o luati drept impolitete. Pai sigur ca putem fi dependenti de aproape orice! Aceasta tine de multe... Va rog sa ne intrebam impreuna: e ceva pe lume de care sa nu fim dependenti, intr-o masura mai mare sau mai mica? UItati, eu de pilda sunt cu totul dependent fata de posibilitatea mea de a merge. Precum si de relatia cu semenii. Si de apa si de aer sunt dependent. Problema nu e dependenta ci tipul de dependenta! Daca dependenta e folositoare pentru viata noastra, atunci nu vad nici o problema. Necazul e cand suferim de pe urma unor dependente (alcool, droguri, televizor, net, forum etc.) care ne pot distruge viata.

Noi am fost invatati ca sensul oricarei interventii de tip consiliere/psihoterapie (inclusiv cand folosim instrumentul hipnozei) este de a contribui, dupa puteri, la dezvoltarea capacitatii clientului nostru de a deveni autonom in alegerile si activitatile sale. Adica, luptam impotriva bolii care, intotdeauan il invalideaza mai mult sau mai putin pe cel afectat si cautam sa obtinem o autonomie cat mai mare a persoanei repsective. Cand un bolnav devine o greutate pe umerii familiei, ai colegilor, prietenilor etc., suntem solicitati sa oferim sprijin calificat pentru ca persoana sa poata merge din nou pe propriile "picioare" (sufletesti). Sa fie capabil de auto-ingrijire, de responsabilitate, de munca, etc.

Daca un terapeut spune ca clientul lui a devenit dependent de el, noi raspundem, ca o gluma intre colegi (sau uneori foarte serios!) ca in realitate ... terapeutul e dependent de client! Deh, bogatele si mereu complicatele relatii umane...

[cezar_ioan]

Acum vad ca n-am mai apucat sa dau exemplul acela...:) M-am lasat purtat de firul gandurilor si am uitat de exemplul promis. Sper insa ca se intelege totusi cum vad eu problema si nadajduiesc ca a fost de folos, catusi de putin... Acum ma retrag la ...hypnos! Pic de oboseala, ma iertati!

În prealabil postat de cezar_ioan

Cat priveste dependenta, aceasta e o tendinta atat de raspindita a oamenilor, incat va rog sa imi intelegeti zambetul usor amuzat si sa nu mi-o luati drept impolitete. Pai sigur ca putem fi dependenti de aproape orice!

Intrebarea mea nu era referitoare la dependenta de orice, ci de cel care hipnotizeaza. Cum poate pacientul sa se sustraga unei asemenea dependente?

[antiecumenism]

În prealabil postat de N.Priceputu

Supărarea lui Cezar o găsesc justificată, având în vedere că el nu-şi dă cu părerea, ci vorbeşte despre un domeniu pe care-l cunoaşte, practicându-l. A explicat de mai multe ori - şi sunt de acord cu punctul lui de vedere - că e greşit să se extindă competenţa cuiva peste domeniul altuia, că n-ar trebui să-i spună teologul psihologului ce este psihologia, după cum nici invers. Dacă sunt un bun tâmplar, n-o să te învăţ cum se croieşte o haină dacă tu asta faci de-o viaţă.


E bine ştiut, când e vorba de psihologie, omul e încercat de frică. Ne temem de psiholog ca de unul care ştie despre noi ceea ce noi nu ştim, care ne poate pune în faţă o oglindă în care nu vrem să ne vedem, care poate, eventual, să ne arate fundamentele şubrede ale unei false credinţe pe care o avem. Şi într-un fel cred că e justificată teama sau neîncrederea, atâta vreme cât nu-i cunoaştem intenţiile eventual ascunse pe care le are, cât nu ştim ce vrea să facă în sufletul nostru. Pentru că mulţi, câştigând posibilitatea de a manipula, o fac fără scrupule - şi mă gândesc aici mai ales la campaniile publicitare sau electorale.
Dar atunci când psihologul este credincios, când şi-a închinat el însuşi viaţa lui Hristos, cred că ştiinţa lui nu poate să ne fie decât de folos, ajutându-ne să ne cunoaştem mai bine fricile, bolile, patimile şi să sporim duhovniceşte.

-aici nu e vorba despre psihologie in general ci numai de hipnoza; normal ca si psihologia are beneficiile ei; problema care se pune este daca hipnoza psihologica ,medicala este buna dar privind lucrurile din punct de vedere crestin; pt ca poate sa vindece anumite chestii hipnoza medicala dar poate face rau sufleteste,si psihologii -care majoritatea cred ca nu sunt credinciosi-nu-si dau seama de aceste consecinte;
-cel mai bine cred ca ar trebui explicate diferentele dintre hipnoza oculta sa zic asa care e igur demonica si cea medicala; eu sunt curios cum se invata tehnicile de hipnotizare dpdv medical; de ex cum l-a invatat pe Ioan Cezar Prof. Irina Holdevici care se stie ca a lucrat cu securitatea si a practicat yoga; deci e clar ca l-a invatat o hipnoza de tip demonic.