Conferinte Christos Yannaras in Romania

[bogdan81]

Exista mai multe pasaje in cartea lui Yannaras unde acesta critica fastul din biserica.
Intr-un pasaj critica chiar pe arhiereii care se imbraca, spune el, "ca niste extraterestri in fata poporului sarac si nevoias".
Este un alt aspect asupra caruia NU sunt de acord cu Yannaras.
In primul rand, biserica are cultul sarbatorii si de aceea cred eu ca slujba ca si imbracamintea preotilor are un anumit fast. Si chiar si oamenii aceia sarmani pot simti astfel gustul sarbatorii.
In al doilea rand, se intrevede si aici motivul pentru care am spus ca Yannaras e carcotas.
Sa ne aducem aminte de Iuda, cel care l-a tradat pe Hristos, si de felul in care a admonestat-o pe femeia pacatoasa care a varsat mirul pe picioarele Mantuitorului, certand-o ca de ce s-a facut atata risipa, cand mirul se putea vinde iar banii sa fie dati saracilor.
Aceiasi dragoste fatarnica pentru saraci pare ca reiese din acest pasaj al lui Yannaras.
Chiar daca ar fi asa, chiar daca imbracamintea episcopilor si slujbele s-ar desfasura cu mult fast, sa ne aducem aminte ca Mantuitorul a spus ca nimic din ce se ofera Lui nu este prea mult.
De unde atata grija la Yannaras de taranii saraci care asista la slujba?

[Mihailc]

Bogdan, reacţia superficială la o simplă reflecţie asupra episcopatului poate deschide o adevărată "cutie a Pandorei" cu date surprinzătoare legate de fidelitatea ortodoxiei actuale faţă de Tradiţie, precum şi acumulările ei discutabile în domeniul logisticii liturgice din perioada bizantină medie şi târzie.
Este o discuţie lungă şi complexă, din care spicuiesc doar câteva repere, posibil utile, pentru o aprofundare ulterioară.
Veşmintele arhiereşti folosite în uzul cultului ortodox de astăzi s-au impus în perioada captivităţii monotelite a Bizanţului, treptat, şi au rămas aşa după restabilirea temporară a ortodoxiei, din cauza cunoscutului ataşament romeic faţă de formele consacrate ale tipicului. Cum, după monotelism, au urmat la scurt timp cele două perioade tulburi ale crizei iconoclaste în Biserică, abuzurile cezaro-papiste ale episcopatului au scăpat vigilenţei critice ale teologilor harismatici şi au rămas aşa până astăzi.
Trebuie spus aici că episcopatul reprezintă o slujire capitală a Bisericii, în exerciţiul căreia sunt mobilizate calităţi şi aptitudini duhovniceşti excepţionale. Aflat în permanenţă la intersecţii de contrarii, episcopul este, în portretul ideal, un performer al dreptei socoteli, capabil să împace în Duhul Sfânt tendinţe cel mai adesea ireductibile: puterea şi smerenia, iconomie şi acrivie, pedepeapsa şi iertarea etc. Textul scripturistic care arată modul de lucru al episcopului se găseşte în 1Corinteni 9: 16-23): "Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti! Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie. Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi; cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege; cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deşi nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea; Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea".
Prin urmare, episcopul este un maestru al adecvării la public, la mediu, la condiţii, fără ca aceste acomodări circumstanţiale să-i pună în criză nici autoritatea harismatică, nici condiţia de slujitor al tuturor întru smerenie şi iubire nefăţarnice. Experienţa confirmă faptul că prin biruinţa unei persoane în acestă slujire eclezială Biserica se îmbogăţeşte cu sfinţi cu mare putere de mijlocire şi dăruitori ai harului Duhului Sfânt de care aceştia s-au împărtăşit din plin. Dintr-o listă bogată e suficient să amintim aici de Sfântul Nicolae a Mirelor Liciei, sau, mai recent, Sfântul Nectarie din Eghina şi Sfântul Ioan Maximovici.
Ar mai fi multe de spus dar deja m-am întins cam mult.

[bogdan81]

Bun, dar ati citit vreodata la Sfintii Parinti sa se ia de asemenea lucruri ?
La cei mai noi sa zicem, fiindca dvs. sustineti ca vesmintele sunt din perioada monotelita .
Este asta o piedica a sfinteniei, faptul ca noi acceptam ca episcopii sa poarte totusi asemenea vesminte, care fie vorba intre noi, nici macar nu sunt asa de scumpe.
Ati citit vreodata la Sf. Siluan sa scrie despre asemenea lucruri ?
Nu, el si-a vazut de viata lui in Hristos.
Sau la Staniloae? Sau la Lossky ? Sau la parintele Galeriu ?
Eu nu am citit pana acum asemenea lucruri si le consider de mica importanta.

[catalin2]

Teologia post-patristica este ulterioara teologiei neo-patristice. Nu e vorba de redescoperirea scrierilor sfintilor parinti, cum au si facut unii teologi neo-patristici, ci de realtivizarea invataturii, de tagaduire a gandirii teologce a sfintilor, cum au ajuns sa faca alti scriitori.
Un profesor grec spune: "Ca să evităm orice eventuală confuzie terminologică, vom trece chiar de la început direct la indispensabila elucidare a termenului nou în domeniu şi anume ,,post-patristic”. Această nouă terminologie ştiinţifică primeşte variate interpretări, însă cele mai predominante din punct de vedere ştiinţific sunt, în opinia noastră, următoarele:
a) Când primei părţi componente a cuvântului „με­τα”- [„post”-] i se atribuie o importanţă temporală, caz în care este vorba despre sfârşitul epocii patristice; şi
b) Când primei părţi componente a cuvântului i se atribuie o semnificaţie critică, caz în care cuvântul compus ,,post-patristic” înseamnă relativizare, contestare [tăgăduire] parţială sau totală, revizuire, o nouă lectură, şi chiar o depăşire a gândirii teologice a Părinţilor Bisericii."
"În climatul teologic secularizat mai larg, prezentat mai sus, şi îndeosebi şi prin excelenţă în spiritul propriu-zis al ecumenismului, pe care l-am descris, se încadrează organic şi mişcarea apărută în ultima vreme a teologilor prezumtiv ,,post-patristici”. Cu siguranţă, această mişcare are în mod clar şi influenţe protestante, care sunt mai evidente, în principal în poziţionarea cu caracter ştiinţific a teologilor ,,post-patristici”, împotriva autorităţii diacronice, de până acum, a învăţăturii teologice a Sfinţilor Părinţi."

Data trecuta am dat si un articol din ziarul "Lumina", autorul fiind un admirator al teologilor neo-patristici, dar observa ca unii scriitori au ajuns sa spuna si altceva fara de invatatura ortodoxa. http://www.ziarullumina.ro/articole;...a-moderna.html
"Practic, sinteza neo-patristică reprezenta o utilizare în perioada modernă a scrierilor Sfinţilor Părinţi, o întoarcere la izvoarele vii ale operei lor. Din păcate, însă, cam aici se opreşte partea pozitivă a expresiei.
Însă există pericolul ca această sinteză să devină supraevaluată din anumite puncte de vedere, cum ar fi subiectivitatea cercetătorului în detrimentul Tradiţiei bisericeşti, iar criteriile ei rămân încă dificil de enunţat.
Neo-patristică nu sună deloc extraordinar. Pare a aduce dintr-un anumit punct de vedere cu mult titrata expresie occidentală modernă de societate post-creştină (aici originalitatea a luat-o puţin razna!). De altfel, unul dintre cele mai ciudate concepte teologice vorbeşte despre o perioadă post-patristică.
Ideea de neo-patristic(ă) cuprinde în sine un pericol, pe care Florovsky îl ştia fără îndoială, dar care spera să fie evitat de cercetătorii de după el. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, discernământul teologic aflându-se la cote minime în ultima perioadă de timp. Conceptul de sinteză neo-patristică a ajuns să desemneze practic o trecere dincolo de Sfinţii Părinţi, o dorinţă de a merge mai departe cu sau fără ajutorul lor. Într-un anumit sens, unii teologi au ajuns să afirme chiar că trebuie să ne eliberăm de modul patristic de gândire, care poartă în sine diverse influenţe nebenefice, pentru a păstra o gândire obiectivă. "

Din cate stiu teologi sunt in general cei ce sunt si sfinti. Cine scrie o carte despre teologie e un scriitor despre teologie, desi acum toti se cheama teologi. In ultimii ani teologi au fost Sf. Serafim de Sarov, Sf. Igantie Briancianinov, Sf. Nectarie, Sf. Iustin Popovici, etc. Dar si Parintele Cleopa, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Staniloae, toti avand si nevointe, nu doar teorie.
Sf. Iustin Popovici e considerat un mare teolog al sec. XX, duhovnici romani au fost influentati de acest mare sfant, dar nu prea vad sa se vorbeasca despre el sau despre lucrarea sa (de care aminteau duhovnicii nostri), "Biserica ortodoxa si ecumenismul". In schimb aud prea des vorbindu-se despre Yannaras, care e si filozof.

[catalin2]

În prealabil postat de bogdan81

Bun, dar ati citit vreodata la Sfintii Parinti sa se ia de asemenea lucruri ?

Impresia mea e ca evidentierea acestor lucruri lipsite de importanta (de genul femeile trebuie sa isi faca nodurile la batic pe stanga, nu pe dreapta) e facut ca sa se arate ca si catolicii au greseli, si noi avem, deci cam tot pe acolo suntem. Neavand cum sa evidentieze niste greseli dogmatice sunt gasite tot felul de chichite, majoritatea nefiind adevarate.
In schimb vedem cum invatatura e redefinita, i se da o vaga tenta relativista, ca ea sa fie permisiva si ereziilor din alte culte. Chiar ereziei i se da o definitie filozofica, ca forma sa para ca nu spune ceva diferit de ce se stie, dar in fond sa fie o intelegere laxa, permisiva. Mie asta mi se pare ca reiese din toate citatele pe care le-am citit pana acum.

Mihailc, atunci cand dai un citat, fii dragut si indica si sursa, pagina si eventual Editura, asa cum se face in mod obisnuit.

Atata timp, cat un parinte al Bisericii avertizeaza impotriva unui autor, e cazul sa tinem cont. Altfel s-ar putea sa ne riscam mantuirea, dand crezare unor lucruri logice, dar neadevarate.

[Mihailc]

În prealabil postat de bogdan81

Bun, dar ati citit vreodata la Sfintii Parinti sa se ia de asemenea lucruri ?
La cei mai noi sa zicem, fiindca dvs. sustineti ca vesmintele sunt din perioada monotelita .
Este asta o piedica a sfinteniei, faptul ca noi acceptam ca episcopii sa poarte totusi asemenea vesminte, care fie vorba intre noi, nici macar nu sunt asa de scumpe.
Ati citit vreodata la Sf. Siluan sa scrie despre asemenea lucruri ?
Nu, el si-a vazut de viata lui in Hristos.
Sau la Staniloae? Sau la Lossky ? Sau la parintele Galeriu ?
Eu nu am citit pana acum asemenea lucruri si le consider de mica importanta.

În fine, văd că tu îţi derulezi în continuare propriile presupuneri fără să fi deloc atent sau contiguu la argumentele interlocutorului. Şi după cum ai pus problema în postarea de mai sus, e uşor de dedus faptul că pentru d-ta, "Sfinţii Părinţi", Sfântul Siluan, Stăniloae, Lossky şi Galeriu sunt doar ingrediente ale salatelor catehetice dubioase, de tipul quick cramming, care alimentează iresponsabil amorul propriu al consumatorilor de agitaţie ortodoxistă cu livrare on line.
În faţa unei invitaţii la reflecţie de tipul celei propuse de Yannaras, cu plusurile şi minusurile sale, reacţionezi dur doar dacă te simţi oarecum în interiorul atât a tipologiilor arătate acolo cât şi a castelelor de nisip mitologic în care ţi-ai întemniţat credinţa. Şi dacă te-ai enervat, înseamnă că drogul ideologic îşi face tot mai greu efectul. Dar ăsta poate fi un semn bun! Au revoir!