Conferinte Christos Yannaras in Romania

[ioanna]

În prealabil postat de bogdan81

Ca o completare as mai adauga ca pentru Yannaras chiar si dogmele bisericii sunt forme ale blindajului psihologic. Cu alte cuvinte, parintii ar fi consfintit in sinoade dogmele de credinta lasate de Mantuitorul ca sa-si blindeze eul sau ca sa nu-l blindeze pe al nostru.
Cu astfel de exagerari eu nu pot fi de acord.

Mie nu mi s-a parut, din contra spunea ceva de genul ca dogmele n-au fost formulate de Sfintii Parinti in scopul impunerii unor principii ideologice obligatorii, la care sa aderi necritic, ci acestea trebuiau sa serveasca drept premisa pentru propriul rationament, cunoasterea rezultand din participarea la experienta liturgica si nu prin simpla intelegere a formularilor experientei bisericesti.

Codificarea formularilor experientei bisericesti este intreprisa prin hotararile Sinoadelor Ecumenice. Deja primul sinod ecumenic (325) redacteaza marturisirea credintei in scopul de a proteja exprimarea experientei de semnificante amagitoare sau cu o interpretare multipla. Insa pe atunci, confesiunea codificata functiona ca termen (limita-delimitare a experientei comune) si nu ca substitute a experientei. Confesiunea functiona ca simbol: punct de pornire, ce contribuia, coordona accesul personal la stradania comuna a Bisericii, fara ca punctul de pornire semnificant sa se autonomizeze in raport cu experienta semnificata.

,,Dar numai de EL!....Atat." Introducerea la ,,Contra Religiei",denumita ,,Nota editorului", facuta de catre Sorin Dumitrescu este mai mult decat clarificatoare cu privire la intentia autorului.Cel putin cele doua exemple cu privire la adevarata comuniune euharistica,de la finalul introducerii,incep sa le percep ca avand un spirit profetic in ele in raport de ceea ce situatia existenta,in multe cazuri,nu poate oferi. Sper ca cel care a facut introducerea sa nu fie si el inclus in categoria ,,the most evil of all evils" :) sau daca cineva trece de primele trei file (atat are comentariul sau) si se duce direct la ,,Noi si icoana"(nu am regretat niciodata ca am cumparat acesta carte)se lamureste pe deplin cu privire la optica editorului,una profund ortodoxa,fie si pentru unul ca mine :)

[bogdan81]

Catalin, multumesc pentru precizarile legate de teologia post-patristica.
Intr-adevar, se simte in biserica un duh oarecum strain, care incearca sa puna totul la indoiala, sa reevalueze totul, uneori de pe pozitii neclare, ambigue, ca sa nu folosesc termeni mai duri.
Iata, de pilda, sunt acum unii teologi care incearca sa-l scoata si pe Sf. Isaac Sirul nestorian. Sigur ca aceasta e o alta discutie dar acestea nu sunt semne bune.
Pare ca se relativizeaza totul, chiar si in credinta unde lucrurile nu ar trebui sa stea asa.
Dar revenind la cartea lui Yannaras, cred ca nu degeaba parinti athoniti imbunatatiti precum Teoclit Dionisiatul, Paisie Aghioritul, Porfirie si altii au sesizat cu durere instrainarea unor teologi, printre care si Yannaras de viata adevarata a bisericii.
Eu am exprimat doar propria mea parere, care de altfel e una moderata.
Cartea nu are numai vicii, dar per total, cred ca mai mult induce in eroare si zapaceste.
Sunt multe exemple si ar fi prea greu sa le reiau.
Imi amintesc o discutie pe care am avut-o cu tatal meu legata de cartea lui Yannaras.
El nu citise cartea, insa eu am incercat atunci sa iau apararea lui Yannaras zicand ca multi crestini practica mai degraba un soi de formalism superstitios, crezand, asa cum spunea domnul N Priceputu, ca daca dau ceva lui Dumnezeu, primesc la schimb mantuirea, ca un fel de targ ieftin. Tata insa mi-a raspuns ca aceia care gandesc asa nu sunt cu adevarat crestini, si in consecinta nu merita sa pierdem vremea criticandu-i.
Plus ca apare si pericolul ca noi sa ne credem mai buni decat ei, osandindu-i.
De aceea am zis ca lucrarea lui Yannaras se ocupa mai mult de necrestini decat de crestini, deoarece aceia care privesc mantuirea ca pe un troc ieftin, cu siguranta nu se pot numi crestini, chiar daca cu numele sunt.
Pericolul cartii lui Yannaras este ca poate abate atentia credinciosului de rand care se lupta cu propriile patimi si pacate catre judecarea celorlalti sau catre chichite de genul unor canoane mai putin actuale sau invechite, cum e acel canon legat de femeia lauza.
Tatal meu chiar mi-a zis atunci ceva de genul : nu ma intereseaza asemenea lucruri, ci m-ar interesa daca ai gasi o talcuire frumoasa la un pasaj evanghelic, ceva profund, asa cum au scris parintii Staniloae, Galeriu si altii.
Ca nod in papura putem gasi, dar nu cred ca foloseste nimanui.