"Heterogenitatea" Bisericii catolice???

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Si revenind la un astfel de amanunt minor, cum ramane pana la urma cu autoflegelarea? Daca e permisa, totusi, in ce scop este permisa, sau care ar fi "motivele binecuvantate" pentru o astfel de actiune? Ca am banuiala ca scopul "binecuvantat" nu in acela pe care il cred cel mai multi oameni. Sunt foarte multi pe lumea asta care cred ca pedepsindu-se, facandu-si rau singuri si provocandu-si durere se vor izbavi, vor castiga iertarea lui Dumnezeu si vor scapa de pedeapsa Lui, dar ma indoiesc ca e chiar asa ...Ar fi mult prea simplu si usor.

La cele (excelent) spuse de dl N. Priceputu, adaug că există o anumită bucurie a suferinţei întâlnită la mulţi mari mistici. Numeroşi au fost cei care au cerut şi au primit stigmatele, adică rănile (foarte dureroase, adesea sângerânde) în felul celor primite de Domnul Isus. În fiecare an, de Paşti, mulţi tineri credincioşi din Filipine se răstignesc şi probabil că aţi văzut imagini cu aceste lucruri. Sunt lucruri pe care noi, oamenii obişnuiţi, anevoie le înţelegem. Pentru noi, "a fi fericit" înseamnă aşa de evident în primul rând "a nu suferi" încât această voluptate mistică a suferinţei nu o putem cuprinde cu mintea. Poate că cel mai uluitor (în orice caz cel mai celebru) caz de acest fel este al Sfântului Simon Stilitul (cunoscut în lumea ortodoxă ca "Simion Stâlpnicul"). După nenumărate mortificări, care ne-ar părea extreme şi în niciun caz nu ne-ar fi indicate (precum post negru timp de 40 de zile cu refuzul hranei ŞI APEI), acest sfânt s-a urcat pe o mică platformă din vârful unui stâlp şi a vieţuit acolo ultimii 36 (treizecişişase) de ani ai vieţii lui.

În comparaţie cu aceste lucruri, autoflagelarea e nimica toată. Acuma, să nu credeţi că flagelul folosit de călugări ar duce la cine ştie ce suferinţe atroce, fiindcă anvergura loviturilor nu permite autolovirea cu forţa cu care ar permite un bici lung mânuit de un alt flagelator, care eventual ar lovi după o piruetă. Nici nu se folosesc biciuri cu bucăţi de os şi de fier, aşa cum se pare că a fost folosit la Biciuirea din Pretoriu. Obiectivul acestor biciuşti destinate autoflagelării este, pesemne, mai degrabă menţinerea penitentului în stare de trezie.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pentru noi, "a fi fericit" înseamnă aşa de evident în primul rând "a nu suferi" încât această voluptate mistică a suferinţei nu o putem cuprinde cu mintea.

Vă mulţumesc pentru apreciere, însă aici mă despart de dumneavoastră şi de înţelegerea catolică a acestui gen de dureri. A căuta voluptatea - chiar şi mistică - în suferinţă mi se pare o greşeală şi un pericol, o deviere de la sensul ei. Sunt de acord că trebuie să purtăm şi să iubim Crucea, dar nu să ne placă piroanele şi spinii. Să le îndurăm cu smerenie şi răbdare multă întrucât slăbesc afecţiunea firească a sufletului pentru trup, eliberând duhul. Sfinţii asceţi au nevoie de cruce pentru că „la Dumnezeu se intră în stare de jertfă” (Sf. Chiril al Alexandriei). Şi oricine, că e ascet sau nu, nu-L poate întâlni pe Dumnezeu decât în această stare. De aceea unii au cerut de la Dumnezeu inclusiv boala.
Mirenii, însă, după cum spunea părintele Stăniloae, nu trebuie să-şi caute prea mult nevoinţele, pentru că acestea (necazurile) vin singure (pentru cine duce o viaţă în ascultare de Biserică)