Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Eugen7]

În prealabil postat de Miha-anca

Draga Eugen, si eu m-am impartasit cu Trupul si Sangele Domnului, dar nu pot afirma ca ceea ce am simtit a fost o placere, ci mai degraba o bucurie. Iar efectul acestei impartasiri l-am simtit apoi in inima, ca pe o fericire, nu ca pe o placere.

Dar cand te-ai apropiat de Sfantul Potir, cand in gura, pe limba ai simtit (perceput) senzorial placerea gustului materiei Sfintei Impartasanii (adevarat trupul si sangele Domnului) si astfel ai avut cognitia bucuriei duhovnicesti?
Nu putema afirma ca gustul materiei Sfintei Impartasanii (adevarat trupul si sangele Domnului) nu are impact asupra noastra, nu putem afrima ca ne este indiferent...

Doamne ajuta.
P.S. Te rog sa ai grija sa nu pici in extrema eretica care considera ca trupul si orice manifestarea a lui este rea ontologic (maniheism). Duhul Filocalic afirma ca omul este trup si suflet si orice manifestare fireasca psiho-somatica este buna, iar orice abatere de la firesc este raul. Sfamtul Pavel nu indeamna sa ne luptam cu trupul ci cu devierile poftelor trupesti... care este cu totul altceva.
Ortodoxia vorbeste de sfintirea si indumnezeirea omului: trup si suflet spiritual. Hristos Iisus a mancat, a baut nu cu scarba, ci firesc, normal s-a bucrat de buncate... inclusiv la "cina cea de taina".

[Fani71]

În prealabil postat de Eugen7

Draga Mihai Anca, daca stuiezi cu atenie atat opera Sfantului Maxim Marturisitorul cat si cea a parintelui Dumitru Staniloae (Ascetica si mistica BO) vei vedea ca se afrima inechvoc ca exista patimi bune (firesti) si patimi rele (nefiresti), ca exista placere sezoriala fireasca precum cele asociate cu activitatile firesti (precum mancat) si placere sensoriala nefireasca asociata cu devieri de la firescul senzorial (imbuibarea pentru mancare).

Cand ne impartasim la Taina Sfintei Euharistii oare nu ne bucuram cand "gustam si vedem ca bun este Domnul"? Oare putem separa placerea senzoriala a macarii trupului si sangelui Domnului Iisus Hristos de placerea duhovniceasca?

Oare placerea trupeasca oferita de tandretea fireasca, intre soti, intre parinti si copii intre frati (o mangaire, o atingere, un sarut...) poate fi considerata placere trupeasca pacatoasa (rea) ce trebuie evitata cu orice pret?

Maica Domnului l-a iubit si Il iubeste pe Hristos Iisus iar manifestarile de dragoste nu exclud placerea fireasca senszoiala a imbratisarilor, sarutului... Oare Sfintii Petru si Pavel nu ne apar imbratisati, da trupeste, frateste...

Puritanismul nu este specific ortodoxiei ci cu totul strain de ea. Duhul Filocalic considera ca rea este placerea trupeasca pacatoasa (nefireasca) si nicidecum pe cea fireasca, naturala asociata vietii psiho-somatice (precum mancare, bautura, activitate sexuala in cazul celor casatoriti).

Doamne ajuta.

Foarte de acord, ca si cu articolul.
Am mai avut discutia asta cu Anca Miha acum vreo doi ani si nu am reusit sa o conving ca nu asa trebuie interpretate cele spuse de sf. Maxim despre placere.. Sper sa reusesti tu, care esti mai incercat teolog ca mine (mi se pare). ;-)
Sfantul Maxim este foarte subtil si greu de citit. Parintele Staniloae, la fel.

Draga Fani, am dat cu ghilimelele de rigoare citatele din Sf. Maxim Marturisitorul si Pr. Staniloae. Oare nu s-au exprimat destul de clar? Nici Sf. Apostol Pavel?

[Yasmina]

În prealabil postat de Fani71

Foarte de acord, ca si cu articolul.
Am mai avut discutia asta cu Anca Miha acum vreo doi ani si nu am reusit sa o conving ca nu asa trebuie interpretate cele spuse de sf. Maxim despre placere.. Sper sa reusesti tu, care esti mai incercat teolog ca mine (mi se pare). ;-)
Sfantul Maxim este foarte subtil si greu de citit. Parintele Staniloae, la fel.

Scuzati-ma pt interventie,insa este clar ca daca ati mai avut aceasi discutie acum cativa cu aceleasi rezultate nu stiu cat rost mai are discutia de acum?
Sau cu ce rezultat?

În prealabil postat de Eugen7

Toate aceste placeri sunt si raman nevinovate cat timp le primim cu multumire si nu ne inrobesc, despartindu-ne de Dumnezeu.[/b]
[/u]
http://www.crestinortodox.ro/editori...eu-137588.html

Bun. Si cat timp le putem noi primi cu multumire si cat timp reusim sa nu ne lasam robiti?
Cunoscatorii naturii omenesti au atras mereu atentia ca, in majoritatea covarsitoare a oamenilor, noi bipezii devenim repede patimasi, iar dupa placere urmeaza durere...
Daca nu ar fi asa, daca viata noastra ar fi intru totul condusa, inca de mici, intr-o lume bine reglata fata de pericolele dedarii la placeri, atunci da, am fi lipsiti de grija si de temeri cand e vorba de placere.
Istoria insa arata ca omul e lesinat dupa placeri si isi cam vinde sufletul pentru "o ora de placere"...
Ce altceva e consumismul, daca nu o goana permanenta dupa placeri? Care s-a intins in toate directiile posibile. Nu e vorba doar de mult hulitul sex, ci de placeri inca mai dubioase, care incep cu cataratul pe varful muntilor si ajung la ...banking (ultima nesuferita scorneala).

Sunt cu totul neincrezator in capacitatea omului de a se controla cu intelepciune in privinta placerii. Ii dai un deget, vrea toata mana. E clar. Eu nu-mi mai fac iluzii, ca doar traiesc pe Terra si m-am lamurit.

De aceea, atitudinea poate prea severa, uneori, a Bisericii fata de placere imi pare una de mare folos in privinta PROFILAXIEI abuzului de placere. In oala acoperita nu cad muste.

Imi pare pur si simplu idealist articolul teologului citat. O fi pe Athos asa, o fi prin manastiri, pe ici pe colo, o fi in Rai. Dar aici pe pamant placerea e un tiran nemilos si teribil de puternic, iar in lupta cu acest puternic, derutant, viclean adversar eu cred ca nu merge cu jumatati de masura. Ci cu vigilenta extrema.

Ce spune teologul Danalache acolo e un vis frumos. E o teorie care nu poate fi aplicata, desi e plauzibila in sine si nu minte. Insa nu e aplicabila in viata noastra din aceasta complicatie teribila care e lumea. Un vis, asadar, pentru o clipa dulce... Cand te trezesti insa, poti sa pui repejor mana pe arma. Ai toate motivele din lume, daca iti cunosti cat de cat firea omeneasca, a omului care suntem, cei de dupa cadere. Cu atat mai mult daca iesi pe strada unde totul e facut sa te indemne sa uiti de avertismentele intelepciunii care ne varsa tolba plina de patanii dureroase, de ii cerem sfatul...

Cred ca leacul cel mai sanatos pentru abordarea placerii la noi oamenii durerii, este convertirea sistematica a acesteia, prin salt de maturitate, in bucurie a credintei. Reteta succesului e stiuta de cand Biserica in lume...:)

Cat despre sensul ascezei, ce sa mai zic. Ca evident e taierea poftelor toate, din motivele si in sensul cunoscut.
Deci vrem, nu vrem, in viata noastra concreta placerea e un insotitor la care trebuie sa fim cu adevarat foarte vigilenti. Un cal naravas, merge cuminte, supus, si-odata te arunca-n ... fundul iadului. Musai, asadar, sa fie bine strans in frau. Asa cred.

Voi ilustra cu un caz cunoscut in literatura AA. Caz real, din cartile biografice.
Un barbat se obisnuise sa mearga seara cu colegii de facultate la o terasa din apropierea campusului. Azi o bere, maine un pahar de vin, cumulat si cu oboseala de dupa cursuri, adaugat si cu oarecari clipe de timiditate cu fetele, in fine, sub mai multe presiuni omul s-a deprins cu placerea nevinovata de a bea cam zilnic un nevinovat pahar. Nimic mai mult deocamdata!
Mai tarziu, in momente grele ale vietii, cand a ramas singur si tradat prin anumite imprejurari de catre prieteni buni si chiar de sotie, omul a inceput sa mearga mai des la carciumioara, sa lege diverse amicitii dubioase, sa se dedea tot mai vartos la bautura. Altminteri om serios, pasnic, iubitor si destul de dus la Biserica, in media credinciosilor obisnuiti. Dar nepravazator cu placerea.
La varsta maturitatii depline era deja alcoolic.
Printr-un cumul de factori nefasti a ajuns alcoolic veritabil, dependent care parea fara scapare de placerea consumului cu tot ce implica acesta. Cu greu a fost recuperat, cu Mila lui Dumnezeu. Si cand a iesit din iadul dependentei, a jurat ca va fi mult mai atent cu sine si cu placerile toate si ca se va face iarasi un om serios. A devenit un adevarat ascet.
Cu o vointa extrema si cu multa bogatie de suflet, omul acesta si-a pus in gand sa faca un lucru important pentru semeni: sa creeze cateva mii de locuri de munca din propria afacere. I-a luat 25 ani pentru aceasta si a reusit. A devenit unul din oamenii bogati ai Americii, candva era cunoscut si indragit in mai toata America.
Si, la varsta de aproximativ 65 ani a ajuns la concluzia ca si-a vazut visul cu ochii. Reusise! Cu ajutorul lui Dumnezeu devenise un invingator indiscutabil.
Si atunci, intr-o clipa de relaxare, convins de-acum ca e un om stapan pe sine si capabil de fapte deosebite, a ...comandat un mic pahar de whyski.
A baut necontenit o saptamana intreaga, nemaiputindu-se opri (manifestare tipica pentru boala cumplita a alcoolismului) apoi a murit.
Propun sa reflectam la aceasta...
Dumnezeu sa-l ierte pe acest om bun la suflet, serios si inteligent, insa total neprevazator in privinta placerii...

[Solveig]

În prealabil postat de ioan cezar

Voi ilustra cu un caz cunoscut in literatura AA. Caz real, din cartile biografice.
Un barbat se obisnuise sa mearga seara cu colegii de facultate la o terasa din apropierea campusului. Azi o bere, maine un pahar de vin, cumulat si cu oboseala de dupa cursuri, adaugat si cu oarecari clipe de timiditate cu fetele, in fine, sub mai multe presiuni omul s-a deprins cu placerea nevinovata de a bea cam zilnic un nevinovat pahar. Nimic mai mult deocamdata!
Mai tarziu, in momente grele ale vietii, cand a ramas singur si tradat prin anumite imprejurari de catre prieteni buni si chiar de sotie, omul a inceput sa mearga mai des la carciumioara, sa lege diverse amicitii dubioase, sa se dedea tot mai vartos la bautura. Altminteri om serios, pasnic, iubitor si destul de dus la Biserica, in media credinciosilor obisnuiti. Dar nepravazator cu placerea.
La varsta maturitatii depline era deja alcoolic.
Printr-un cumul de factori nefasti a ajuns alcoolic veritabil, dependent care parea fara scapare de placerea consumului cu tot ce implica acesta. Cu greu a fost recuperat, cu Mila lui Dumnezeu. Si cand a iesit din iadul dependentei, a jurat ca va fi mult mai atent cu sine si cu placerile toate si ca se va face iarasi un om serios. A devenit un adevarat ascet.
Cu o vointa extrema si cu multa bogatie de suflet, omul acesta si-a pus in gand sa faca un lucru important pentru semeni: sa creeze cateva mii de locuri de munca din propria afacere. I-a luat 25 ani pentru aceasta si a reusit. A devenit unul din oamenii bogati ai Americii, candva era cunoscut si indragit in mai toata America.
Si, la varsta de aproximativ 65 ani a ajuns la concluzia ca si-a vazut visul cu ochii. Reusise! Cu ajutorul lui Dumnezeu devenise un invingator indiscutabil.
Si atunci, intr-o clipa de relaxare, convins de-acum ca e un om stapan pe sine si capabil de fapte deosebite, a ...comandat un mic pahar de whyski.
A baut necontenit o saptamana intreaga, nemaiputindu-se opri (manifestare tipica pentru boala cumplita a alcoolismului) apoi a murit.
Propun sa reflectam la aceasta...
Dumnezeu sa-l ierte pe acest om bun la suflet, serios si inteligent, insa total neprevazator in privinta placerii...

Aici avem de-a face nu cu placerea de a bea un pahar de alcool, ci cu anumite probleme sufletesti si duhovnicesti...si cred ca un alcoolic bea ca sa uite de toata viata lui pe care nu o poate controla, nu pentru ca ii face placere..

[Demetrius]

În prealabil postat de Solveig

Aici avem de-a face nu cu placerea de a bea un pahar de alcool, ci cu anumite probleme sufletesti si duhovnicesti...si cred ca un alcoolic bea ca sa uite de toata viata lui pe care nu o poate controla, nu pentru ca ii face placere..

Ai dreptate. Din cauza ca planurile personale nu se implinesc asa cum se doreste, se profileaza un conflict intre realitate si sperante, conflict la care un caracter labil nu poate sa faca fata; pentru a atenua presiunea constiintei, subconstientul recurge la o forma comoda de atenuare a ei cu un paharel de alcool si astfel la diminuarea conflictului.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Solveig

Aici avem de-a face nu cu placerea de a bea un pahar de alcool, ci cu anumite probleme sufletesti si duhovnicesti...si cred ca un alcoolic bea ca sa uite de toata viata lui pe care nu o poate controla, nu pentru ca ii face placere..

Si cine isi poate controla propria viata ? Nu ne spune Hristos la Ioan : fara de Mine nimic nu puteti face !
A crede ca iti poti controla viata este semn de altceva . Si tot vorba Mintuitorului : controleaza-ti macar un fir de par , sau o unghie , sau intregul limbaj. Controleaza-ti ficatul ... ia vezi poti , ori poate poti glicemia. Sau daca viata care este in tine nu o poti controla (caci nu este de la tine si nu ai putere asupra ei) controleaza-ti viata de dinafara : fa-te profesor universitar , sau leapada-te definitv de pacate (ori poate fugi de sfintenie ?), iubeste pe toti citi ii vezi cu ochii ... s.a.m.d.

Poate omul un singur lucru cu adevarat dar si pe acela nu deplin : a se ruga din ce in ce mai mult . Dar rugaciunea spornica si profunda , continua si roditoare a mintuirii este tot dar Dumnezeiesc .

Nimic din launtru si din afara noastra nu putem controla noi cu de la noi putere. Si ma repet : a crede asa ceva este semn de altceva ... destul de neplacut .

In istoria omenirii sunt cunoscute doar 3 situatii, dar mari toate, in care omul a crezut ca poate ceva , orice, fara de Hristos . Ca poate el controla ceva in legatura cu el fara sa fie inriurit, unit , cu Hristos : Adam, Iuda si papa ! Si au avut caderi cumplite !

Credeti ca vreun betiv , in cele din urma ar vrea sa fie betiv , sa ajunga un paria , un urit si abandonat de toata lumea sau macar greu suportat de unii ?
Credeti ca vreun bolnav de cancer ar vrea el sa ramina canceros ? Credeti ca un desfrinat nu ar vrea si el sa se isbaveasca de patima sa ?
Dar pina nu se unesc cu Hristos in mod real (adevarat ca pina acolo este cale lunga dar pe care nu o poate face nici macar pe aceasta singur !) nu se pot isbavi .

Noi am fi tentati f. rapid sa criticam aceasta parere , ca vezi doamne nu este chiar asa si ca nu trebuie sa ducem in absurd relatia om-Dumnezu si sa devenim habotnici de nu mai vedem pe unde sa calcam !
Dar sa stiti ca primul Habotnic adevarat , pt. viata omului, a fost Hristos deoarece El a spus raspicat : fara Mine nimic nu puteti !

Ei da si ce , nu ne putem si noi indoi de aceste cuvinte ? Cum ca nu este chiar asa !
Putem noi sa facem si sa desfacem orice vrem , dar David proorocul ne spune la psalmul 11 : " Cuvintele Domnului , cuvinte curate , argint lamurit in foc, curatat de pamint , curatat de 7 ori !"
Si cu asta am terminat cu indoiala si cu scepticismul : nimeni nu-si poate controla viata, in mod indubitabil .
De aceea ori de cite ori crestine crezi ca poti controla si stapini o ... ceva, orice , din viata ta facind intr-un anume fel este tare bine sa il intrebi si pe Dumnezeu daca este de acord cu ce vrei tu sa faci pt. ca daca nu este de acord ... atunci sa vezi control !

În prealabil postat de Solveig

Aici avem de-a face nu cu placerea de a bea un pahar de alcool, ci cu anumite probleme sufletesti si duhovnicesti...si cred ca un alcoolic bea ca sa uite de toata viata lui pe care nu o poate controla, nu pentru ca ii face placere..

Ii face placere sa uite...:) Il ajuta sa traga draperia peste sentimentele vraiste si dureroase, il ajuta ca un anestezic, il impinge unde vrea sa ajunga (in dezastru, conform unei dereglari adinci a menirii lui).
Si mai ales ii da pentru cateva momente impresia teribil de falsa ca si-a recapatat controlul si puterea.
De aici are doua cai:
a) sa caute mai departe controlul si puterea, apelind fireste la "solutia" alcool; si face asta pana moare in ipostaza unei caricaturi a propriei persoane.
b) sa accepte ca Altcineva este Izvorul puterii si sa caute intrarea in comunicare/comuniune cu Acela. Sa puna la inima intelesul cuvantului "Fara Mine nimic nu puteti face!". Sa devina, adica, un om credincios, cu frica de Dumnezeu. Iar asta nu vad cum se poate face altfel decat in Biserica.

Insa, dincolo de problema alcoolismului (care e boala duhovniceasca, psihologica, somatica) eu dadusem exemplul acela cu scopul de a ilustra cum o placere nevinovata, la inceput, poate fi un factor cheie intr-un context de alti factori care duc fiinta umana la cadere, boala crunta si chiar moarte.
Vroiam sa arat "riscurile placerii", subliniind ca omul ar trebui sa fie foarte vigilent cu placerea, oricat de nevinovata pare ea. In vreme ce recomandarea Bisericii, care consta in infranare si vigilenta permanenta, se dovedeste a fi tocmai antidotul potrivit pentru vicleana si derutanta cursa a raului.
Inteleapta este Biserica noastra, Domnul fie laudat impreuna cu Sfintii Sai!

P.S. Orice hot a fost candva un om cinstit. Orice curvar a fost candva un fecior neprihanit. Orice alcoolic a baut candva un prim pahar insotit de nevinovata placere. Toate au inceput, candva, intr-un moment al vietii, ca placeri nevinovate. Si, vai, ce a urmat mai apoi in mult prea multe cazuri dramatice si tragice... Nu mai e necesar sa insist. (Prevederea e mama intelepciunii. Frica pazeste pepenii. S.a.m.d.)