Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Cornel Urs]

În prealabil postat de ioan cezar

E o problema de dezvoltare totusi, aceasta situatia in care micutii nu sunt atrasi de zonele genitale. Ceva nu e in regula, nu e normal sa nu reactionezi la intalnirea cu acele senzatii

nu vad de ce "micutii" de 2 ani ar trebui sa fie preocupati de a-si furniza "senzatii" prin autostimulare, dar ma rog, asa or fi copiii din ziua de astazi...

În prealabil postat de Cornel Urs

nu vad de ce "micutii" de 2 ani ar trebui sa fie preocupati de a-si furniza "senzatii" prin autostimulare, dar ma rog, asa or fi copiii din ziua de astazi...

Nu sunt preocupati de a-si furniza senzatii, la modul in care suntem noi, adultii, preocupati.
Tocmai la asta ma refeream cand am atras atentia la "adultrism": sa nu-i percepem prin prisma noastra, prin optica/grila psihologiei noastre de adulti, intrucat copiii sunt altfel, au un specific atat de pregnant incat psihologia copilului este cu totul aparte (o disciplina distincta) fata de psihologia adultului, la fel cum pediatria este cu totul altceva decat medicina generala sau decat gerontologia.

Va rog sa luati in considerare nu doar asemanarile din cadrul acestui continuum care e viata unuia si aceluiasi om, cat mai ales specificul fiecarei etape de varsta si de dezvoltare.
Iata un exemplu concludent, ca intrebare: oare viata sufleteasca a unui om inainte de Botez si de practica curenta a celor bisericesti este la fel cu viata unui om (a aceluiasi om!) dupa o oarecare imbisericire? Dar comparativ cu viata aceluiasi om ajuns la despatimire?

Asa cum diferentele intre ateu/agnostic/caldicel/sfant sunt foarte clare, in ciuda faptului ca persoana poate fi una si aceeasi in devenirea ei, la fel si intre etapele de dezvoltare sunt diferente majore.
Deci sa folosim masura cuvenita pentru a cantari si evalua pertinent. Altfel nu mai intelegem si ne incurcam... Si facem erori, uneori cu consecinte foarte nefericite.

Acum, daca sunteti cumva de acord ca are sens ce v-am spus (nadajduiesc aceasta!), va rog sa reflectati cu putina empatie (eventual sa faceti apel la propria experienta a copilariei personale) la faptul ca un copil nu se apropie de corpul sau ca un adult.
Copilul descopera, este surprins, ia cunostinta pentru prima data de modul in care functioneaza corpul sau. Cunoasterea de sine este la el in faza incipienta. Se supune altor legi decat cele ale adultului. (cititi va rog un tratat de psihologia copilului sau de psihologia dezvoltarii si veti vedea lucruri surprinzatoare, uneori uimitoare!)
Astfel nu mai e de mirare sa intelegem de ce cunoscatorii vietii copilului fac acele afirmatii.

Nu stiu daca aveti copii. Daca aveti si nu ati remarcat aceste lucruri... ce sa zic... imi pare rau pentru copii, mai intai.
Daca veti avea copii, sper sa va amintiti atunci ce va scriam eu astazi si sa procedati cat mai realist si folositor (adica sa ii indrumati cu blandete si tact psihologic pentru ca ei sa inteleaga si sa accepte emotional, la nivelul lor real, sensul si rostul aparatului genital omenesc, atat in ce priveste functia de excretie cat si in privinta relatiilor de dragoste si a minunii nasterii de prunci), fiind astfel cu adevarat un parinte bun.

Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze pe fiecare dintre noi cu harul Sau! AMIN+

În prealabil postat de ioan cezar

Nu stiu daca aveti copii. Daca aveti si nu ati remarcat aceste lucruri... ce sa zic... imi pare rau pentru copii, mai intai.
Daca veti avea copii, sper sa va amintiti atunci ce va scriam eu astazi si sa procedati cat mai realist si folositor (adica sa ii indrumati cu blandete si tact psihologic pentru ca ei sa inteleaga si sa accepte emotional, la nivelul lor real, sensul si rostul aparatului genital omenesc, atat in ce priveste functia de excretie cat si in privinta relatiilor de dragoste si a minunii nasterii de prunci), fiind astfel cu adevarat un parinte bun.

Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze pe fiecare dintre noi cu harul Sau! AMIN+

Cred ca atunci cand ai un copil trebuie sa stii cand si ce sa-i spui, astfel incat sa-l lasi sa se bucure de copilarie si sa nu-l faci prea curios sa intre in lumea adultilor. Copiii se maturizeaza fizic mai repede decat emotional, iar intrarea timpurie in lumea adultilor ii poate conduce spre derapaje sociale. De aceea, misiunea de parinte este foarte dificila.

Cum sa ne educam copilul: sa fie modern, sa le stie si sa le faca pe toate de la gradinita sau din clasele primare ori sa aiba frica de Dumnezeu? Daca alegem ultima varianta, vom prezenta problema sexualitatii in asa fel incat sa-l conducem incet si sigur spre o viata de familie placuta lui Dumnezeu. De cate ori va gresi se va ruga lui Dumnezeu sa-i dea putere sa se ridice, dar va constientiza pacatul, il va spovedi pana cand ii va ajuta Dumnezeu sa-l paraseasca. In niciun caz nu va confunda pacatul cu virtutea, chiar daca moda timpului spune altceva.

Ca parinti, nu avem voie sa ne conducem copiii spre iad, caci raspundem pentru pacatul de a-i fi smintit. De aceea, inainte de a-i da copilului un sfat intr-o problema delicata, decat sa gresim, mai bine sa amanam raspunsul si sa vorbim cu duhovnicul sau sa citim sfaturile date de Sfantul Ioan Gura de Aur sau ale altor sfinti in aceasta privinta.

[andreicosmovici]

Alta intrebare, legata de cea cu care am deschis acest topic: relatiile conjugale dintre soti sunt o datorie in fata lui Dumnezeu, sau este ok sa se mearga doar in conformitate cu starea momentului? Stiu ca forma intrebarii nu este cea mai fericita, dar veti intelege intrebarea mea. Cu alte cuvinte, sotii trebuie sa fie atenti reciproc unul la dorintele celuilalt, si atunci sa incerce sa "actioneze", sau trebuie considerat ca Dumnezeu a randuit aceasta legatura trupeasca, si atunci trebuie cautate ocazii chiar in afara chefului nostru? Daca ar fi sa stam dupa chef (evident, in perioadele permise), stim ca femeile ar dori mai rar, barbatii mai des. Trebuie sa faca femeile un efort, barbatii la fel, si sa se intalneasca undeva pe la mijloc? Trebuie sa stea unul dupa celalalt? Cine dupa cine?

În prealabil postat de andreicosmovici

Alta intrebare, legata de cea cu care am deschis acest topic: relatiile conjugale dintre soti sunt o datorie in fata lui Dumnezeu, sau este ok sa se mearga doar in conformitate cu starea momentului? Stiu ca forma intrebarii nu este cea mai fericita, dar veti intelege intrebarea mea. Cu alte cuvinte, sotii trebuie sa fie atenti reciproc unul la dorintele celuilalt, si atunci sa incerce sa "actioneze", sau trebuie considerat ca Dumnezeu a randuit aceasta legatura trupeasca, si atunci trebuie cautate ocazii chiar in afara chefului nostru? Daca ar fi sa stam dupa chef (evident, in perioadele permise), stim ca femeile ar dori mai rar, barbatii mai des. Trebuie sa faca femeile un efort, barbatii la fel, si sa se intalneasca undeva pe la mijloc? Trebuie sa stea unul dupa celalalt? Cine dupa cine?

Daca femeii i se cere si sa faca sex de sapte ori pe noapte si sa fie o buna gospodina si sa fie frumoasa si eleganta si sa fie mereu zambitoare si atenta fata de sot si sa aiba rabdare cu copiii, iar la serviciu sa fie competitiva pentru a aduce si bani acasa, - e putin cam dificil! Iar dorinta ei si pretentiile altora de a le face pe toate ii pot crea probleme de sanatate. De asemenea, daca barbatul lucreaza in schimb de noapte, femeia, care s-a odihnit toata noaptea trebuie sa-l inteleaga.

Fiecare sa se puna in locul celuilalt si atunci va sti cum sa-si consume energia suplimentara, eventual facand si niste metanii cand stie ca placerea lui nu e si placerea celuilalt.

În prealabil postat de antoniap

Daca femeii i se cere si sa faca sex de sapte ori pe noapte si sa fie o buna gospodina si sa fie frumoasa si eleganta si sa fie mereu zambitoare si atenta fata de sot si sa aiba rabdare cu copiii, iar la serviciu sa fie competitiva pentru a aduce si bani acasa, - e putin cam dificil! Iar dorinta ei si pretentiile altora de a le face pe toate ii pot crea probleme de sanatate. De asemenea, daca barbatul lucreaza in schimb de noapte, femeia, care s-a odihnit toata noaptea trebuie sa-l inteleaga.

Fiecare sa se puna in locul celuilalt si atunci va sti cum sa-si consume energia suplimentara, eventual facand si niste metanii cand stie ca placerea lui nu e si placerea celuilalt.

Sunt cu totul de acord. Iar ce scrieti despre femeie e nu numai hilar si grotesc, dar, Doamne, atat de real si raspandit, din nenorocire...

În prealabil postat de ioan cezar

Sunt cu totul de acord. Iar ce scrieti despre femeie e nu numai hilar si grotesc, dar, Doamne, atat de real si raspandit, din nenorocire...

Am avut in vedere si eu patru situatii reale pe care le cunosc. Intr-un caz, ea a murit la varsta de 40 de ani, lasandu-si orfani doi copii minunati. In doua astfel de cazuri cei doi s-au despartit dupa ce au avut mai multi copii.

Doi astfel de soti mai sunt impreuna, au un copil, dar el nu e credincios, iar ea e pentru el un obiect sexual si femeie de serviciu. Am dormit odata intr-o camera vecina cu a lor si din ora in ora scartaia patul...

Mare lucru este ca intr-o familie amandoi sotii sa stie sa tina un post, sa se roage, sa fie cumpatati in toate si sa fie capabili sa iubeasca cu adevarat, nu sa se foloseasca in chip egoist de celalalt.

Asta mi se pare o întrebare de pus duhovnicului. Chiar dacă canoanele normează în general viaţa creştinului, acestea se cuvine să fie aplicate de duhovnic, în funcţie de particularităţile fiecărui creştin sau cuplu în parte, echilibrând râvna duhovnicească a unuia cu slăbiciunile celuilalt ş.a.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de andreicosmovici

Alta intrebare, legata de cea cu care am deschis acest topic: relatiile conjugale dintre soti sunt o datorie in fata lui Dumnezeu, sau este ok sa se mearga doar in conformitate cu starea momentului? Stiu ca forma intrebarii nu este cea mai fericita, dar veti intelege intrebarea mea. Cu alte cuvinte, sotii trebuie sa fie atenti reciproc unul la dorintele celuilalt, si atunci sa incerce sa "actioneze", sau trebuie considerat ca Dumnezeu a randuit aceasta legatura trupeasca, si atunci trebuie cautate ocazii chiar in afara chefului nostru? Daca ar fi sa stam dupa chef (evident, in perioadele permise), stim ca femeile ar dori mai rar, barbatii mai des. Trebuie sa faca femeile un efort, barbatii la fel, si sa se intalneasca undeva pe la mijloc? Trebuie sa stea unul dupa celalalt? Cine dupa cine?

Potrivit învăţăturii catolice tradiţionale, există ceea ce se numeşte "datorie conjugală", în conformitate cu ceea ce a spus Apostolul, ca soţii să nu se lipsească unul de altul. Încălcarea ei, în absenţa unui motiv serios, este un păcat grav. "Desigur, este de aşteptat şi de preferat ca niciunul dintre soţi să nu trebuiască să apeleze la drepturile sale conjugale, ci ca actul conjugal să fie urmarea unei dorinţe comune, a unui acord comun al soţilor,a dorinţei amândurora de a se dărui unul altuia. Dar, dacă asemenea lucru nu se întâmplă, unul dintre soţi este în drept să invoce datoria conjugală faţă de celălalt. Făcând păcatul grav al refuzului datoriei conjugale, se neglijează unul dintre cele trei scopuri ale căsătoriei, acela de remedium concupiscentiae. Dacă, însă, hotărârea de abţinere de la actul conjugal este comună, atunci ea poate fi urmată în mod legitim de ambii soţi. Toate aceste aspecte legate de căsătorie, de drepturile şi îndatoririle soţilor, se regăsesc în special în corpul paulin al Sfintei Scripturi.

Cu totul altul este cazul neputinţei, când nu vorbim de păcat prin omisiune (neglijenţă), ci de piedică materială la realizarea actului conjugal. Evident, neputinţa nu este păcat, în schimb poate fi cauză de declarare a invalidităţii căsătoriei dacă apare de la început în cuplu. Norme speciale de drept canonic se referă la această situaţie.

În prealabil postat de antoniap

Cred ca atunci cand ai un copil trebuie sa stii cand si ce sa-i spui, astfel incat sa-l lasi sa se bucure de copilarie si sa nu-l faci prea curios sa intre in lumea adultilor. Copiii se maturizeaza fizic mai repede decat emotional, iar intrarea timpurie in lumea adultilor ii poate conduce spre derapaje sociale. De aceea, misiunea de parinte este foarte dificila.

Cum sa ne educam copilul: sa fie modern, sa le stie si sa le faca pe toate de la gradinita sau din clasele primare ori sa aiba frica de Dumnezeu? Daca alegem ultima varianta, vom prezenta problema sexualitatii in asa fel incat sa-l conducem incet si sigur spre o viata de familie placuta lui Dumnezeu. De cate ori va gresi se va ruga lui Dumnezeu sa-i dea putere sa se ridice, dar va constientiza pacatul, il va spovedi pana cand ii va ajuta Dumnezeu sa-l paraseasca. In niciun caz nu va confunda pacatul cu virtutea, chiar daca moda timpului spune altceva.

Ca parinti, nu avem voie sa ne conducem copiii spre iad, caci raspundem pentru pacatul de a-i fi smintit. De aceea, inainte de a-i da copilului un sfat intr-o problema delicata, decat sa gresim, mai bine sa amanam raspunsul si sa vorbim cu duhovnicul sau sa citim sfaturile date de Sfantul Ioan Gura de Aur sau ale altor sfinti in aceasta privinta.

Cu totul de acord, asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu iar noi sa ne straduim mereu sa fim buni crestini, model pentru copiii nostri (pe care sa ii incurajam sa ne chiar depaseasca in virtute!)