Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

În prealabil postat de lore86

De unde pana unde ideea ca trebuie practicata abstinata si ai drept la relatiile conjugale doar cand vrei copii?

Lore, Lore...de la tine chiar aşteptam mai mult. Părintele Arsenie ne spune: Nu vreţi copii, trăiţi ca fraţii! Ce e rău în a te abţine de la relaţia conjugală, dacă nu vrei copii? Sau mai corect e să nu te abţii şi să te fereşti prin diferite metode de a nu avea copii? Asta e cumva soluţia?

În prealabil postat de lore86

De abstinenta atunci cand nu mai doresti sa ai copii...am auzit.Dar de abstinenta in toate perioadele, cu dezlegare doar cand vrei sa faci copii...ba.

Bravo...accepţi abstineţa când nu doreşti copii, dar nu accepţi relaţia conjugală când vrei să ai copii. Te contrazici...

În prealabil postat de lore86

E pacat sa separi unirea conjugala de nasterea de prunci.Dar relatia conjugala intre soti e binecuvantata de biserica, chiar in cadru taine cununiei vedem lucrul asta, cand se roaga ptr miri sa aibe pat neintinat.

Numai atât e nunta binecuvântată de Biserică, cât e spre naştere de prunci, cât e comuniunea de iubire dintre părinţi şi copiii care vor veni – restul e numai desfrânare.

În prealabil postat de lore86

O vad ca si cum am apela la un prieten doar atunci cand urmaresti un scop.

Şi care a fi scopul firesc lăsat de Dumnezeu pentru care se unesc doi soţi? Pentru plăcere sau pentru naşterea de prunci? Despărţirea rostului instinctului perpetuării vieţii de plăcerea ce-l însoţeşte, alegând plăcerea şi refuzându-i rostul, nu este altceva decât păcat. Dumnezeu ne-a înzestrat cu atâtea daruri nu pentru a căuta plăcerea şi pentru a da viaţă.

În prealabil postat de lore86

Pana la urma prietenul se va intrista, simtind ca profiti de el. Asa si aici: daca te atingi de sot/sotie doar cand vrei copii atunci in mod sigur o vei rani.

Şi cine este de vină, cel care nu se atinge sau cel care este atins de sinele lui? Rănile de cele mai multe ori nu ni le provoacă alţii, ci chiar noi, fiind atinşi de sinele nostru, căci viaţa pleacă dinlăuntrul nostru, adică din sentimentele, din voinţa şi din cunoştiinţa noastră.

Astăzi tot mai des vorbim de iubire, de iubirea de Dumnezeu, de iubirea faţă e aproapele. Eu însă nu aş îndrăzni să vorbesc de iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de apropele, căci eu le consider trepte mult mai înalte. Ne amăgim de multe ori cu aceste sintagme spunând că noi Îl iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele căci noi mergem la Biserică, ne rugăm, postim, facem milostenie, într-un cuvânt suntem oameni buni, dar acestea nu sunt altceva decât cuvinte goale până când noi nu vom reuşi să ne golim de sinele nostru şi de orice plăcere.

Cum putem vorbi noi de dragostea faţă de Dumnezeu şi de dragostea de aproapele, când noi nici măcar primele trepte nu le-am urcat spre înalta treaptă a iubirii adevărate, desăvârşite? Ne amăgim! Vorbim de o falsă iubire, mereu motivată de sinele nostru, de plăcerea noastră, de neputinţa noastră.

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie”.. Câţi dintre noi ne lăpădăm de noi înşine, adică ne lepădăm de patimi şi plăceri, apoi ne luăm crucea de zi cu zi, adică răbdăm şi ne jertfim pentru Dumnezeu şi aproapele, apoi câţi dintre noi Îi urmăm Lui Hristos? Şi când amintesc de acestea mă refer la fapte, nu la simple vorbe. A vorbi frumos şi a alege cuvinte frumoase e simplu, cu fapta e mai greu. Sfântul Nicodim Aghioritul spunea că după ce ne împărtăşim să stăm închişi în noi cu Hristos. Câţi dintre noi facem lucrul acesta, stând mai multe ore sau o zi numai cu Hristos? Câţi dintre noi simţim dulceaţa împărtăşirii cu Hristos? Păi dacă o facem numai din politeţe sau ca pe un canon sau că ştim că e bine, vă spun că nu avem cum să simţim acea dulceaţă, iar dacă nu o simţim e clar că nu putem rămâne cu Hristos, ci ne întoarcem imediat după împărtăşanie la cele lumeşti şi trecătoare, dar plăcute nouă. Este normal dacă nu simţim dulceaţa să nu rămânem, la fel şi cum ai sta cu cineva de vorbă. Dacă îţi face plăcere să vorbeşti cu cineva, vei sta ore în şir la dicuţii, dar dacă nu îţi face plăcere, atunci vei sta câteva minute din politeţe şi apoi vei pleca. Şi cum vom simţi noi dulceaţa împărtăşirii cu Hristos dacă noi nu ne golim de sinele nostru şi de orice plăcere? Vedeţi cum stăm noi fraţilor? Ne amăgim cu vorbe goale, dar fapte ba.

Pentru a vorbi de o dragoste adevărată, pură ar trebui să ne întoarcem la starea lui Adam în Rai, înainte de cădere, când pe toate le vedea curate. Adam traia într-o simplitate deplină, el contempla, Îl iubea pe Dumenzeu şi întreaga Lui Creaţie. Şi cum ne întoacem noi la acea stare înainte de cădere din Rai? Prin vorbe sau prin fapte?

În prealabil postat de lore86

Si o vei priva de un drept legitim dobandit prin taina cununiei.

Şi care ar fi acest drept legitm? Că să ne iubim soţul mai întâi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu. Şi ca să-L iubim pe Dumnezeu cu adevărat trebuie să trecem la fapte, nu la vorbe - eu Îl iubesc, eu îmi iubesc soţul/soţia şi am dreptul să fiu iubit/iubită de soţ. Iar faptele sunt împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Apoi împlinirea învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, care nu au făcut altceva, decât să-L urmeze pe Hristos. A iubi un Sfânt înseamnă a-i urma învăţăturile pe care ni le-a lăsat. Astfel noi îl cinstim pe Sfânt.

În prealabil postat de lore86

Plus ca mai e si ispita de a ne crede "mai autentici", asa cum zicea cineva mai inainte, niste mici sfintisori.

În mintea noastră stâmbă şi lucrurile drepte se strâmbă. Păi dacă noi nu facem ceva, cum să ne sfinţim? Sfinţii nu s-au născut sfinţi, ci s-au sfinţit prin faptele şi trăirea lor. Fără fapte vorbele sunt goale...aşa că ispita de care spui s-ar putea să fie în sânul aceleuia pe care chipurile o vede...dar inspita din sânul lui unde este? A pus-o în sacul din spate şi o vede doar la vecinul?

Ovidiu, iar incepem sa ne bagam bocancii in sufletul celuilalt si sa ne consideram mai ortodocsi decat se pare ca suntem... Un crestin ortodox e o persoana cu respect si delicatete pentru aproapele. Nu e critic normativ cu barda-n mana. Nu face legea tuturor dupa masura ta! Ca nici Domnul nu o face...
Intruzivitatea/obraznicia nu sunt virtuti.

În prealabil postat de ioan cezar

Ovidiu, iar incepem sa ne bagam bocancii in sufletul celuilalt si sa ne consideram mai ortodocsi decat se pare ca suntem... Un crestin ortodox e o persoana cu respect si delicatete pentru aproapele. Nu e critic normativ cu barda-n mana. Nu face legea tuturor dupa masura ta! Ca nici Domnul nu o face...
Intruzivitatea/obraznicia nu sunt virtuti.

Poate că ai dreptate în felul tău şi înţeleg unde vrei să baţi. În mesajul meu însă, nu mă adresez "vouă" ci "nouă" adică e valabil şi pentru urechile mele. Înţelegi?
Eu te întreb: ce ne facem? Căci de dreapta credinţă nu se mai prea vorbeşte. Dacă devenim tot mai căldicei şi spunem "lasă că vorbim despre asta altădată, e prea complicat să vorbim acum"...ce facem frate Ioane, încotro ne îndreptăm? Poate greşesc, te rog să mă ierţi!

În prealabil postat de ovidiu b.

Poate că ai dreptate în felul tău şi înţeleg unde vrei să baţi. În mesajul meu însă, nu mă adresez "vouă" ci "nouă" adică e valabil şi pentru urechile mele. Înţelegi?
Eu te întreb: ce ne facem? Căci de dreapta credinţă nu se mai prea vorbeşte. Dacă devenim tot mai căldicei şi spunem "lasă că vorbim despre asta altădată, e prea complicat să vorbim acum"...ce facem frate Ioane, încotro ne îndreptăm? Poate greşesc, te rog să mă ierţi!

De acord, frate Ovidiu, sa tinem de dreapta credinta. Insa, vezi tu, aici pe forum se vede ca noi avem un mod certaret de a ne sustine unii pe altii... Scopul nostru e de fapt sa fim o familie mare in care fiecare poarta slabiciunile celuilalt, intr-un fel... O familie in care toti se suspicioneaza si se cearta ca nu respecta regulile... cum vine asta? Este pace acolo? E ragaz si pentru altceva decat pentru cearta? Si atunci cum sa mai creasca pruncii daca nu e pace si securitate emotionala mai intai?
Nu facem reprosuri atunci cand vrem sa sustinem pe aproapele... Nici noua nu ne prieste cand vrem sa crestem si suntem apostrofati sistematic... Asta e dresaj, nu dragoste frateasca...
Deci dreapta credinta ne-o insusim impreuna, fiind atenti la unele nuante, intrucat fiecare detine o anumita modalitate subiectiva de a cauta virtutea. Nu merge cu norma. In cele sufletesti nimic nu merge cu norma... Parintele normativ din noi poate deveni daunator atunci cand e prea categoric.
In VT Dumnezeu era foarte normativ, asa scrie acolo...
Evanghelia muta accentul, dupa cum stim, pe blandete si jertfa. Lucrarea Mantuitorului a fost una a dragostei jertfelnice si asta cred ca e invitatia si pentru noi. Asa ne e Modelul, asa sa ne silim si noi a cauta sa facem si sa fim. Domnul spunea Adevarul, intrucat Este Adeavrul. Dar ai vazut ce Adevar bland avem? Vezi tu ce Dumnezeu avem? Cate duce El, cu Dragostea Lui de nespus... Nu cu cearta si apostrofarea le duce, ci, asa cum ne-au tot invatat Parintii, cu Duhul Dragostei. Puterea lui Hristos nu e dreptatea iudeilor ci Dragostea Jetfei de Sine. Domnul a fost aspru cu Sine, fara asemanare de aspru, in sensul ca si-a taiat intru totul Sfanta Voie, ascultind de Tatal. Nu cu altii a fost aspru, ci cu Sine mai intai. Celorlalti le-a vazut neputinta si le-a purtat-o. Acesta a fost si scopul Intruparii, intrucat boala si moartea (iata neputintele noastre!) stapaneau pamantul. Modul cum El a indreptat omenitatea a fost Dragostea jertfelnica. Noi nu putem face la fel, insa putem sa tindem la aceasta, dupa masura si in ritmul fiecaruia.
Toate cele bune, frate si iarta-ma ca te-am necajit!
Domnul fie cu noi! AMIN+

În prealabil postat de ioan cezar

Toate cele bune, frate si iarta-ma ca te-am necajit!

Nu m-ai necăjit deloc. Înţeleg idea ta şi ai dreptate...dar tocmai de la lecţia pe care mi-ai dat-o şi pentru care îţi mulţumesc, ar trebui să pleci şi tu. Încearcă să mă înţelegi şi pe mine. Nu toţi suntem la fel...şi nu putem fi la fel aşa cum tu ţi-ai dori, la fel cum nu sunt toţi aşa cum mi-aş dori. Şi atunci trebuie să dezbatem subiectele aici deschise. Sunt convins că fiecare dintre noi suntem diferiţi de imaginea pe care neam făcut-o unii despre alţii aici în cadrul acesta virtual. Nu am nimic cu cineva, ci doar cu păcatul, care se provoduieşte pe aici. Că eu sunt mai direct şi pun degetul pe rană, că pot greşi de multe ori, nu neg. Dar ăsta sunt eu...te rog ia-mă aşa cum sunt şi iartă-mă dacă prin mesajele mele ţi-am adus tulburare.

[lore86]

În prealabil postat de ovidiu b.

Lore, Lore...de la tine chiar aşteptam mai mult. Părintele Arsenie ne spune: Nu vreţi copii, trăiţi ca fraţii! Ce e rău în a te abţine de la relaţia conjugală, dacă nu vrei copii? Sau mai corect e să nu te abţii şi să te fereşti prin diferite metode de a nu avea copii? Asta e cumva soluţia?

Ovidiu, nu ma contrazic. dar discutia asta mereu capata alte valente.
Din postul initial al initiatorului topicului am inteles ca el vb de o relatie permisa doar in zilele cand femeia poate ramana insarcinata.(acele 5-6 pe luna). De aceea ma revoltam, oarecum.

Din punctul meu de vedere, relatia conjugala poate avea loc regulat, atata vreme cat se respecta posturile, sarbatorile, zile de miercuri si vineri fara a se opri de nasterea de prunci!
Nu discutam aici de situatia de sarcina, sau chiar de alaptare cand de asemenea e recomandata infranarea!
Scopul casatoriei nu e doar nasterea de prunci. Acestea e darul minunat care decurge din relatia conjugala. Sotii se pot bucura de relatia conjugala, atata vreme cat nu opresc nasterea de prunci prin nici o metoda(fie naturala, fie nu) fara sa fie pacat.
Cum nu e pacat sa te bucuri de gustul aromat al unui mar, atata vreme cat scopul tau nu e doar cautarea gustului bun.
Daca sotii considera ca le sunt destui pruncii trimisi de Domnul, atunci se pot pazi doar prin infranare(abstinenta, cum vrei sa zici)!
Dar asta nu inseamna ca relatia conjugala le este ingaduita doar in zilele fertile!

Ovidiu, punctul meu de vedere nu difera de al tau, deoarece avem ca model aceeasi persoana.(in ceea ce priveste aspectul acesta, la treaba cu alimentatia vedem lucruile diferit) Dar repet, subiectul acesta capata mereu alte valente si daca pui o virgula gresit.

[stefan florin]

În prealabil postat de lore86

Ovidiu, nu ma contrazic. dar discutia asta mereu capata alte valente.
Din postul initial al initiatorului topicului am inteles ca el vb de o relatie permisa doar in zilele cand femeia poate ramana insarcinata.(acele 5-6 pe luna). De aceea ma revoltam, oarecum.

Din punctul meu de vedere, relatia conjugala poate avea loc regulat, atata vreme cat se respecta posturile, sarbatorile, zile de miercuri si vineri fara a se opri de nasterea de prunci!
Nu discutam aici de situatia de sarcina, sau chiar de alaptare cand de asemenea e recomandata infranarea!
Scopul casatoriei nu e doar nasterea de prunci. Acestea e darul minunat care decurge din relatia conjugala. Sotii se pot bucura de relatia conjugala, atata vreme cat nu opresc nasterea de prunci prin nici o metoda(fie naturala, fie nu) fara sa fie pacat.
Cum nu e pacat sa te bucuri de gustul aromat al unui mar, atata vreme cat scopul tau nu e doar cautarea gustului bun.
Daca sotii considera ca le sunt destui pruncii trimisi de Domnul, atunci se pot pazi doar prin infranare(abstinenta, cum vrei sa zici)!
Dar asta nu inseamna ca relatia conjugala le este ingaduita doar in zilele fertile!

Ovidiu, punctul meu de vedere nu difera de al tau, deoarece avem ca model aceeasi persoana.(in ceea ce priveste aspectul acesta, la treaba cu alimentatia vedem lucruile diferit) Dar repet, subiectul acesta capata mereu alte valente si daca pui o virgula gresit.

ai temei biblic la ceea ce zici?

editat ....

[lore86]

În prealabil postat de stefan florin

ai temei biblic la ceea ce zici?

la ce anume vreti temei biblic? ce anume nu vi clar?Sau ce vi se pare nepotrivit, deplasat raportat la invatatura de credinta ortodoxa?

Lore, mă bucur că suntem de acord, chiar mă mirasem ce s-a întâmplat aşa dintr-o dată cu tine.