Inima

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Experienta "localizarii" inimii duhovnicesti este capatata la rugaciune. Apoi, eu inteleg ca locul inimii duhovnicesti nu se identifica cu organul cardiac in totalitate (ceea ce lamureste posibilitatea vietii sufletesti chiar si in cazul americanului lipsit de cord).

Consider ca legatura intre trupul uman si sufletul uman este una indisolubila de interconexiune. Acesta legatura este realizata de duhul omului conform explicatiei pertinente a Sfantului Luca al Crimeei.
Totusi nu stiu in ce masura nu putem afrima ca in cazul americanului ce are un cord mecanic nu este vorba de o amputare functionala a afectivitatii (intrucat aceasta este legata functional de inima organ biologic). Asa cum un om care are o mana aputata si primeste o proteza... care functional poate fi mai slaba sau muuult mai performata (senzorial, tactil... functional) decat mana biologica.
Incercam sa abordam aceste subiecte din punct de vedere antropologic si nu etic (caci din punct de vedere bioetic raspusul este clar).

În prealabil postat de ioan cezar

P.S. O ipoteza la care ma gandesc acum se refera la distributia inervatiei si vascularizatiei la nivelul inimii, apoi toracal si abdominal. La plexuri ma gandesc, de asemenea... Topografia inimii duhovnicesti pare a insoti pe cea a formatiunilor anatomice, dupa cum suna descrierea. (Poate ne ajuta un medic de pe forum...)

Consider pertineta aceasta asertiune. Subscriu.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[iustin10]

O fapta trebuie facuta din toata inima,cu bucurie,fara ganduri ascunse.
Oricat am zice ca facem binele,inima ne tradeaza.Daca fapta nu vine direct din inima,acest lucru se simte,oricat am crede ca putem ascunde aceasta.
Doar cei sinceri si deschisi si care isi pun tot sufletul ,vorbesc din inima
Ceilalti,care mai pastreaza o rezerva care mai strecoara un gand,care nu isi consulta suficient inima , nu reusesc mereu ca vorbele lor sa fie in concordanta cu inima.Ei sunt straini chiar de inima lor.Desi inima lor nu e straina de ei ,e doar adormita. Intre fapte si simtire trebuie sa fie o armonie deplina
Prefer oamenii care spun tot ce au in ei,chiar daca uneori par rautaciosi ,decat cei care incearca sa ascunda ,sa para intr-un anumit fel,sa introduca o distanta intre faptele si inima lor.
In stadiul final,cei sinceri vor ajuge la bucurie .Caci nu e sfuicient sa fii sincer,sa spui,da ,azi am injurat. E doar primul pas acesta . Desavarsit este ca totul sa faci cu bucurie,sa simti,sa vina din inima dar ca o simtire puternica. Astfel ,acel simtamnt vag si intens,se va cizela pe un plan superior intr-un act de iubire si intr-o fapta buna
Cel ce traieste din inima ,tot ce atinge,se preface in fapta buna
Rog sa nu fiu aici judecat ca nu spun nimic de calea ortodoxa.
Pentru ca acest gen de traire intensa nu e suficient sa se dezvolte natural ,e superficial sa consideram asa,ci este nevoie de intreg harul lui Dumnezeu ,pentru a ajunge sa ne cunoastem pirdalnica de inima ,si a incalzi astfel cel mai mare ghetar din univers :inima noastra

În prealabil postat de iustin10

O fapta trebuie facuta din toata inima,cu bucurie,fara ganduri ascunse.
Oricat am zice ca facem binele,inima ne tradeaza.Daca fapta nu vine direct din inima,acest lucru se simte,oricat am crede ca putem ascunde aceasta.
Doar cei sinceri si deschisi si care isi pun tot sufletul ,vorbesc din inima
Ceilalti,care mai pastreaza o rezerva care mai strecoara un gand,care nu isi consulta suficient inima , nu reusesc mereu ca vorbele lor sa fie in concordanta cu inima.Ei sunt straini chiar de inima lor.Desi inima lor nu e straina de ei ,e doar adormita. Intre fapte si simtire trebuie sa fie o armonie deplina
Prefer oamenii care spun tot ce au in ei,chiar daca uneori par rautaciosi ,decat cei care incearca sa ascunda ,sa para intr-un anumit fel,sa introduca o distanta intre faptele si inima lor.
In stadiul final,cei sinceri vor ajuge la bucurie .Caci nu e sfuicient sa fii sincer,sa spui,da ,azi am injurat. E doar primul pas acesta . Desavarsit este ca totul sa faci cu bucurie,sa simti,sa vina din inima dar ca o simtire puternica. Astfel ,acel simtamnt vag si intens,se va cizela pe un plan superior intr-un act de iubire si intr-o fapta buna
Cel ce traieste din inima ,tot ce atinge,se preface in fapta buna
Rog sa nu fiu aici judecat ca nu spun nimic de calea ortodoxa.
Pentru ca acest gen de traire intensa nu e suficient sa se dezvolte natural ,e superficial sa consideram asa,ci este nevoie de intreg harul lui Dumnezeu ,pentru a ajunge sa ne cunoastem pirdalnica de inima ,si a incalzi astfel cel mai mare ghetar din univers :inima noastra

Daca te referi la trasatura de caracter a bunatatii, deschiderii, sinceritatii, onestitatii etc., atunci sunt in asentimentul tau. SI asa cum spui, daca e vorba de inima duhovniceasca, cred ca lucrurile se complica. Nu stiu cati oameni isi cunosc inima cat de cat apropiat de cum o cunoaste Dumnezeu. De aceea cred ca si spunem la rugaciune sa fim iertati de "pacatele nestiute". Sunt multe, acolo, in inima noastra... Cred ca sfintii au trecut pe acolo in procesul lung si dureros al despatimirii... Nu intamplator se vedeau, smerit adica realist, mai rai decat fiarele si viermii, ultimul vierme... Nu se fandoseau cand spuneau asta. Smerenia lor nu era gest de mironosita... Ci cruntul adevar al smeritei cugetari, barbatesti pana la sange. Dar cine poate sa atinga asa adevaruri cutremuratoare despre propria lui inima?...

Deci, Iustin, unui copil i se poate forma, cu ajutorul asociatiei aceleia care tocmai ataca manualele scolare de religie (asociatie care duhneste de psihologi umanisti, de fapt de ipocriti cu inimi impietrite, desi dragutzi foc si dulcici si armoniosi), i se poate deci forma un caracter frumos, cum spui tu, o placere de om, o bucurie, o ce vrei... Dar locul lui poate fi in fundul iadului, pentru ca toate aceste lumesti insusiri de caracter sunt aproape invariabil o masca, necesara unei bune figuri in plan social. Si succesului, performantei, si altor obsesii si zadarnicii lumesti. Si pentru gadilarea aproape masturbatorie a narcisismului propriu. Treaba cu inima duhovniceasca, imi pare rau ca insist si poate te supar, e cu totul alta. Asa cred.

Fapte si simtire...armonie deplina... asa zici.
Cum pica astfel de ifose mintale in situatiile extreme, vezi de pilda conditiile vietii in puscariile comuniste ca sa-ti faci o idee. Dar nu-i nevoie sa ajungi acolo: alegerile zilnice arata cat egoism se poate ascunde in noi cand facem tot felul de lucruri frumoase, cu simtire si armonie etc.
Oare are sens cum zic? Intuiesti unde plasez obiectia?
Nu de astfel de inimioare sentimentale si "corecte politic" (alta traducere n-am) zic eu, nu pentru ele am deschis topicul, marturisesc, intrucat sunt mici, false si reci si mai ales trecatoare dupa prima frustrare serioasa: ci pentru inima duhovniceasca, care cauta zdrobire si duh umilit inaintea lui Dumnezeu... O astfel de inima caut eu... ca de celelalte sunt satul, am o mie in mine si nu stiu cum sa scap de ele...
Intelegi acum obiectia mea? Iarta-ma te rog daca te-am necajit...

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

unui copil i se poate forma, cu ajutorul asociatiei aceleia care tocmai ataca manualele scolare de religie (asociatie care duhneste de psihologi umanisti, de fapt de ipocriti cu inimi impietrite, desi dragutzi foc si dulcici si armoniosi), i se poate deci forma un caracter frumos, cum spui tu, o placere de om, o bucurie, o ce vrei... Dar locul lui poate fi in fundul iadului, pentru ca toate aceste lumesti insusiri de caracter sunt aproape invariabil o masca, necesara unei bune figuri in plan social. Si succesului, performantei, si altor obsesii si zadarnicii lumesti. Si pentru gadilarea aproape masturbatorie a narcisismului propriu. Treaba cu inima duhovniceasca, imi pare rau ca insist si poate te supar, e cu totul alta.

Sunt in asentimentul tau frate ioan cezar.

Nu cunosc prea mulute despre "inima duhovniceasca" insa sunt de parere ca "metanoia" schimbarea intelectului are impact si asupra schimbarii afectelor inimii duhonvicesti, in sensul ca devine "comoara" a inimii Hristos Iisus.
In ceea ce priveste pocaina onesta, smerenia sincera consdier adecvata urmatoarea rugaciune a Sfintilor Parinti: "Doamne ajuta-ma sa Te iubesc pe time macar atat cat iubeam inainte pacatul"! Da-mi minte drepta (intelepciune) Doamne ca sa sa lucrez voia TA macar atat cat imi foloseam inainte mintea patimas spre lucrarea pacatului...

Doamne ajuta.

[zargan]

Este primul meu post pe acest forum si de aceea va rog sa fiti ingaduitori cu mine si cu ideile mele, mai ales ca sunt la inceput de drum .... in redescoperirea ortodoxiei.
Legat de inima, doresc sa spun si eu ca:
1) multi oameni fac o confuzie intre inima duhovniceasca si cea de "carne". Sunt doua lucruri diferite. Pozitia inimii duhovnicesti a fost data intr-un post anterior (la barbati, la doua degete deasupra sinului stang - cf Parintelui Mina Dobzeu - Ghid practic de initiere in practicarea rugaciunii inimii ...)
2) exista o vorba (zicala), nu stiu daca este pur romaneasca sau de unde vine, insa ea spune ca daca iti doresti cu adevarat ceva, il vei avea. Dupa parerea mea, dorinta adevarata este lucrul mintii impletit cu al inimii. Inima este facuta sa lucreze impreuna cu mintea, (si viceversa) nu separat. Se apune ca inima trebuie sa pazeasca mintea si mintea inima, ceea ce, dupa parerea mea, inseamna ca nu poti separa lucrarile celor doua (inima si mintea) fara repercursiuni serioase asupra felului de a fi al fiecaruia - pe scurt nu poti fi un om intreg daca cele doua nu lucreaza la unison. In concluzie este cam greu sa spunem care este rolul inimii in "povestea omului". Mai jos este un citat din cartea Par. Mina Dobzeu:
"Creat după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1, 26), prin minte, cuvânt si inimă (treimea umană), crestinul este chemat să devină asemenea cu Dumnezeu prin sfintenie (Matei 5, 48), care se obtine cu ajutorul Harului lui Dumnezeu, prin practicarea virtutilor crestine [n.red.: treimea minte-cuvânt-inimă este doar o imagine-icoană ajutătoare si nu una antropologică].
Asemănarea crestinului cu Dumnezeu înfătisează starea de deplină sfintenie, dreptate si
moralitate, ce poate fi atinsă prin statornicia în fapte bune, crestine, de către om. Acest lucru depinde de actiunea puterilor spirituale si morale omenesti, iar pe de altă parte de ajutorul Harului Dumnezeiesc.
Treimea Umană, chip al Sfintei Treimi, trebuie să se adâncească în asemănare, rămânând
în legătura dragostei dumnezeiesti pentru că cel ce nu face acestea, îsi sfâsie sufletul treimic, desfăcând mintea de cuvânt si de vointă. Păcatele si diavolii destramă treimea umană, astfel încât:
· mintea, în loc să fie smerită si luminată de Duhul Sfânt, devine mândră si plină de întunecimea păcatelor ;
· cuvântul vorbit, în loc să fie plin de Duh (de harul si de mireasma Duhului Sfânt), devine plin de duhoarea păcatelor ;
· inima, în loc să fie smerită si jertfelnică, pentru mântuirea aproapelui, devine împietrită
si plină de iubire de sine.
Crestinul are minte, cuvânt si duh, iar mintea nu este fără de cuvânt, nici cuvântul fără duh, si acestea sunt una în alta si în ele însele. Pentru că mintea grăieste prin cuvânt si
cuvântul se arată prin duh. "

Parintele Arsenie Boca: "Nu-ţi deschide inima oricui, dar vorbeşte despre treburile tale cu omul înţelept şi temător de Dumnezeu."

[Eugen7]

Conștiința este un sentiment pe care omul îl are asupra moralității acținilor sale (http://dexonline.ro).

Până în acest moment nu s-a găsit o explicație științifică validă despre aceasta, știința cautând deseori să coreleze conștiința cu conștiența.

Se spune despre conștiință că este "glasul lui Dumnezeu" în om. În urma observării atente a manifestării acesteia se poate constata că omul simte sau aude conștiința și abia apoi intervine cu gândirea pentru a transpune sau nu îndemnul acesteia. Cu alte cuvinte, gândirea (reflecția) intervine după ce se manifestă conștiința și nu invers.

Deci este eronat a se afirma că, conștiința ar fi o reflectare (adică gândire) asupra sinelui deoarece mai întâi apare sentimentul (mustrarea, îndemnul) și abia apoi reflectarea asupra cauzelor acestuia.

Prin conștiință omul este mereu "anunțat" asupra unei fapte rele făptuite sau în curs de făptuire. Conștiința "ne mustră" numai atunci când facem ceva rău, manifestându-se independent de voința noastră.


Citate din http://enciclopedie.citatepedia.ro:
- Conștiința - lumina inteligenței pentru a distinge binele de rău. definiție de Confucius
- Conștiința este vocea interioară care ne avertizează că cineva se uită. definiție de H.L. Mencken
- Conștiința este busola omului. definiție de Vincent Van Gogh
- Tribunalul acesta pe care omul îl simte în el este conștiința. definiție de Immanuel Kant
- Conștiința este oglinda sufletelor noastre, care înfățișează greșelile din viețile noastre în forma lor completă. definiție de George Bancroft
- Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care îl păzește pe om. definiție de Paisie Olaru
- Conștiința este rădăcina curajului adevărat; dacă un om este curajos, el își ascultă conștiința. definiție de James Freeman Clarke
- Conștiința e o carte naturală. Cel ce o citește cu fapta face experiența ajutorului dumnezeiesc. definiție de Marcu Ascetul
- Conștiința este lucrul cel mai dumnezeiesc din noi. definiție de Oscar Wilde

http://ro.wikipedia.org/wiki/Con%C8%99tiin%C8%9B%C4%83

[Eugen7]

Termenul sentiment (derivat din latinescul sentire, care înseamnă „a percepe cu ajutorul simțurilor”) desemnează o condiție afectivă care durează mai mult decât emoția și care poate indica pasiunea.
Sentimentul este o componentă a emoției care implică funcțiile cognitive ale organismului. Sentimentul este la originea unei cunoașteri imediate sau a unei simple impresii și se află în raport direct cu percepția stării psihologice de moment. Sensul psihologic al termenului sentiment (care indică o stare afectivă trebuie să fie deosebit de sensul propriu, de sensibilitate).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sentiment

Astfel se observa indisolubila legatura intre cognitia umana intelectuala (minte) si afectivitate umana (inima duhovniceasca).
De este inechivoc ca mintea si inima (duhovniceasca) "functioneaza" impreuna, intr-o legatura bidirectionala.

Doamne ajuta.

[Eugen7]

http://ro.wikipedia.org/wiki/Minte

Mintea este ansamblul de caracteristici informaționale care determină personalitatea.

Funcții ale minții:

1-Percepția și reprezentarea realității.

Prin perceptie intelegem culegerea de informatii din spatiul fenomenal cu ajutorul simturilor specializate precum vazul, auzul, gustul, mirosul si sensibilitatea tactila.

Reprezentarea este un complex proces mental prin care algoritmi specializati extrag din fiecare tip de mesaj senzorial forme si procese specifice pe care le numim generic 'realitate'.

Spre exemplu din 'mesajul video' mintea extrage varietatile 'imagine' particularizate ca forme geometrice, culori, intensitati luminoase, interactiuni si diferite schimbari ale acestora.

Din 'mesajul audio' se obtine forma sonora, 'sunetul', modalitate fenomenala foarte importanta utilizata in construirea limbajului si realizarea comunicarii.

Prin repentare subiectul se situeaza in 'lumea fenomenala' compusa dintr-o multime de obiecte, relatii, calitati si evenimente.

2-Construcția și declașarea 'comportamentului gestual' prin care subiectul intervine transformant în alcătuirea reprezentării fenomenale.

Odata pozitionat in realitatea reprezentata omul ca orice alt biosistem isi identifica nevoile si declanseaza actiuni de satisfacere. Primele actiuni prin care individul isi rezolva nevoile sunt gesturile fizice, definite ca miscari ale partilor specializate ale corpului. Fiecare gest fixeaza si manipuleaza intr-un fel specific obiectele video ale reprezentarii, schimbandu-le pozitiile, formele, proprietatile si miscarile.

Gestul este principalul instrument prin care omul schimba alcatuirea realitatii, ii modifica parametrii de stare si directia evolutiva.

3-Geneza și utilizarea 'limbajului' caracterizat ca ansamblu de operanzi informationali prin intermediul carora se poate realiza descrierea si comunicarea realității, descrierea comportamentului fizic si mental al subiectului, denominarea gesturilor, controlul acțiunii gestuale sau intelective, investigante și modelante de realitate.

Limbajul este cel mai complex si eficiet instrument de diferentiere modala si control sistematic al starilor mentale si gestuale ale subiectului iar prin intermediul schimbarilor produse in subiect sunt schimbate in mod determinat si componentele realitatii.

4-Construcția conceptelor, fiecare explicitând familii de invarianțe obiectuale, dinamice, relaționale sau caracterizante, aplicabile realității.

5-Geneza stărilor afective prin care subiectul alocă valori lumii și persoanei, se atasează emotiv de ele, își propune scopuri și luptă să le atingă. Afectivitatea este funcția umanizantă, prin intermediul ei omul socializează, creează grupuri de interese, acțiuni, colaborări și relații intime, își exprimă personalitatea și contribuie la modificarea personalității partenerilor.

6-Cea mai obscură și neînțeleasă funcție a minții este conștientizarea subiectului. Conștiența este capabilitatea unui subiect de a nu se identifica niciodată pe deplin cu oricare din stările proprii, de a avea permanent o rezervă de sine, distinctă de sinele implicat. Prin conștiență omul se poate decupla de orice acțiune sau relație în desfășurare și poate alege și parcurge alta, păstrând mereu posibilitatea desprinderii de aceasta.

Principala proprietate creativă a minții este construcția conceptelor, a agregatelor informaționale reflectând segmente de realitate sau persoană.

Conceptele discern proprietăți structurale, corelante, calitativ sau cantitativ operante, sau descriptiv afective. Prin concepte individul modelează realitatea sau se autodefinește modal. Autodefinirea presupune reprezentarea de sine fizică, reprezentarea conceptuală, particularizarea intențională și afectivă.

Un subiect autodefinit se situează în realitate, se conștientizează autosituant, se orientează interactiv în ambient, își identifică și rezolvă scopurile și atribuie valori lumii și persoanei.


Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Mihailc]

Ioane, ai în ataşament o panoramă mai cuprinzătoare (scandalos de cuprinzătoare pentru mulţi de pe-aici) a subiectului care te interesează.

Foarte frumos textul pe care ni l-ai făcut cunoscut Mihailc, mulţumim (din inimă). Evident, autorul nu putea fi decât maestrul Pleşu. Am găsit transcrierea întreagă a conferinţei aici.

Mi-a plăcut în mod deosebit răspunsul lui Pleşu cu privire la rezolvarea dilemelor: „Daca, pentru a rezolva o asemenea situatie, te bazezi numai pe discernamântul propriu, lucrurile merg greu si nu poti fi niciodata sigur ca ai ales cum trebuie. Solutiile vin deseori din afara; de aceea trebuie sa fii întotdeauna foarte atent la semnalele pe care le primesti. Un bun ‚response’ - aceasta este pariul cunoasterii prin inima. Trebuie sa fii atent, sa înregistrezi tipurile de apeluri care vin si apoi sa optezi. Nu astepta, prin urmare, sa rezolvi o problema de viata cazând pe gânduri: ma asez pe un scaun, formulez clar ce problema am de rezolvat (ma marit cu Nelu sau cu Gigi), o cântaresc, o analizez si mâine dimineata voi sti ce am de facut. Nu merge asa! În rezumat: nu va bazati numai pe dvs. când luati decizii, pentru ca sunteti, ca si mine, incapabili sa o faceti. Trebuie sa participi la decizie si sa contezi si pe îngeri... ”

Sau: „una dintre bolile singuratatii, respectiv ale vietii monahale, este taedium cordis (oboseala inimii). Nu cunosc cuvânt românesc mai potrivit decât lehamitea. Acolo, în inima, unde sunt atâtea bogatii, apare si oboseala suprema când relatia cu lumea, cu Dumnezeu si cu tine însuti e defecta.”