Ganduri despre dogmatica in general

[sophia]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Fericit bărbatul care (...) ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea" (Psalmul 1).

Aceste cuvinte, aşezate chiar la începutul Psaltirii, ne arată importanţa eminentă a dogmaticii între ştiinţele sacre.
Trei sunt virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi iubirea. În această ordine. Baza este credinţa: în ce anume să speri dacă nu crezi ? Şi, mai ales, cum ai putea să iubeşti pe Cineva despre care nu ştii nimic ?

Şi totuşi, vedem limpede cum azi, mai mult decât în oricare epocă anterioară, importanţa fundamentală a dogmaticii este subminată. Nimeni nu ştie mai bine decât duşmanul lui Dumnezeu şi al oamenilor că nu se poate speranţă, nici iubire autentică, fără credinţă şi fără fundamentul dogmatic al ei. Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi. Despre deriva iubiristă am mai scris cu alt prilej. Aici vreau să mai adaug doar observaţia că în majoritatea, chiar în covârşitoarea majoritate a cazurilor, eu aud cuvântul "dogmă" şi flexiunile lui în conotaţie negativă. În cadrul luptei pe toate planurile pe care modernismul o duce contra regulei de orice fel, nimic nu întrece aversiunea faţă de dogmă, cu care doreşte să inoculeze minţile oamenilor. Astfel, dogma ajunge, din adevăr de credinţă pe care îl cunoaştem de la Dumnezeu, ceva care încorsetează libertatea oamenilor. Dogmaticul este un cap pătrat. Un om cu gândire rectangulară, dacă nu chiar obtuză. Este un cineva lipsit de inimă şi incapabil de emoţie. Hotărât lucru: dogma este o nenorocire, iar dogmaticul un monstru.

Care sunt primele consecinţe ale unui asemenea tip de mentalitate antidogmatică ? În mod clar, primele consecinţe sunt de ordin moral. Adevăr de credinţă şi adevăr moral sunt ca obiectul şi imaginea lui în oglindă. Fracturează-l pe primul şi îl vei vedea încă şi mai fracturat pe al doilea. Nu există teologie morală fără teologie dogmatică. Conceptului pe care îl numim "morală naturală" îi corespunde, de fapt, o "dogmatică naturală" dacă se poate spune astfel. Unei dogmatici mişcătoare îi va corespunde o morală mişcătoare. Dacă adevărurile noastre de azi sunt altele decât adevărurile în care au crezut cei cu 100 de ani în urmă, atunci nu e cel mai firesc lucru ca morala de azi să fie alta decât morala de acum un secol ?

Mai intai ceva off-topic (oarecum):
Si eu am inteles cam ca Iustin, din ceea ce ai scris aici.
Pe urma am incercat sa urmaresc discutia, pentru ca mi s-a parut interesanta si din pacate dupa 1-2 pagini am abandonat pentru ca s-a imprastiat prea mult. Ati ajuns sa va luptati cu Tartaruga si Decebal si altii si ati pierdut tema firului.
Asa se intampla pe fiecare fir de discutie. Chiar ma surprinde ca nu pot oamenii sa tina o discutie si tema ei si tot ies "pe aratura".

Acum on-topic:
Postarea ta a vrut sa fie interesanta, dar te-ai pierdut in termeni si pana la urma se pare ca lumea a inteles altceva decat trebuia.
Incearca sa citesti si tu ce ai scris si vezi ce pricepi.

1. Ce este aia "iubirism"?
2. Cred ca se facde aici o confuzie intre dogma si canoane/reguli, poate si traditie.
3. Cred ca ideea cuiva de aici de a porni discutia de la intrebarea "cum l-am descoperit noi pe Dumnezeu si cum traim credinta" este f.buna.
Asta trebuie sa fie de fapt punctul de plecare.
4. Mi se pare f.gresita afirmatia ta ca nu putem sa-l cunoastem pe Dumnezeu decat prin dogma.

Deci sa o luam de la capat:

a. Dogma = invatatura, teza fundamentala a unei religii, care nu admite obiectii
Aici ar trebui sa definim in cateva cuvinte dogma ortodoxiei, a catolicismului, etc.
Incerc eu: dogma ortodoxiei: smerenie, iubire de aproape plus cele 7 porunci.
Eu asa vad.
A fost adusa prin Noul Testament. Vechiul Testament (pentru ca s-a adus si acest aspect in discutie) era altceva. Nu vorbea despre iubire, ci de "ochi pentru ochi", violenta, pedepsirea omului, etc.
Noul Testament a venit si a adus/explicat/propovaduit iubirea. Cel mai frumos exemplu este definitia din Cor.1.

b. Canoane/reguli - sunt regulile de functionare ca sa spun asa.
Din pacate sunt dure si ele sperie oamenii. De aceea multi vad credinta ca fiind fara iubire, fara uman, ca "bau-bau". Multe interdictii.

c. Credinta - termenul are mai multe acceptiuni, asa cum a explicat si Mihnea.
Eu cred - presupun, dar nu sunt sigur
Eu cred in Dumnezeu - stiu ca exista, Il accept si Il traiesc
In general : credinta = religie, sau confesiune (dupa caz)

d. Cum il cunoastem pe Dumnezeu?
In general exista doua cai: din scripturi sau din experiente de viata/social.
Mersul la biserica l-as considera ca un efect acelor de mai sus, dar poate fi inclus la partea de scripturi.
Eu n-am auzit sa spuna Iisus undeva ca trebuie ca oamenii sa citeasca pentru a-L cunoaste si a se numi credincios.
Dar peste tot spune despre iubirea de aproape, despre ajutat, fapte bune, ceva concret.
As spune ca majoritatea oamenilor l-au cunoscut pe Dumnezeu prin a doua cale, adica prin iubire de aproape, fapte bune. Ceva ce a trait persoana insasi, respectiv prin minuni directe (lucruri pozitive care i s-au intamplat).
Asa a fost si in vremea lui. Toti cei pe care Iisus i-a ajutat prin minuni, l-au cunoscut atunci, direct si fara a citi din carti, fara a cunoaste mai intai o dogma.
Nici nu stiau atunci ca ceea ce propovaduia El se numea crestinism.
Il iubeau pe Iisus pentru bucuria pe care le-a facut-o. Atat.
Si se ducea apoi si spuneau lumii.
Si apostolii tot astfel l-au cunoscut. Unde sa fii citit?
Poate ca esenta credintei si a modului de cunoastere a ei a fost pilda de la lacul Vitezda: cautarea Omului.

Si as spune ca de fapt omul nici nu poate sa-l cunoasca pe Dumnezeu altfel decat prin iubire.

Si ca sa intelegem mai bine as face si o paralela: un medic (fiindca Mihnea este medic).
Un medic poate fi teoretician sau mai mult orientat spre practica si pacient.
Primul este f.bun la teorie, la a preda medicina, la a pune diagnostice. Dar...il lipseste iubirea de om. Nu se pricepe sa umble cu pacientul, sa comunice cu el, sa-l mangaie, sa-l linisteasca. Si mai ales nu prea stie nici cum sa-l trateze practic. Zic eu.

Al doilea nu stie sa fie profesor la facultate, nu stie sa puna diagnostice sofisticate, sa scrie carti sau mai stiu eu. Dar...stie sa ingrijeasca un bolnav, sa comunice cu el, sa-l mangaie.

Am cunoscut medici care stiau multe, dar la capitolul pacient...l-au facut pur si simplu praf (psihic mai ales).

In credinta exista in acelasi fel: oameni care stiu multa teorie, citesc mult, pricep mult, au talent, filozofeaza, jongleaza cu termenii.
Stiu dogma. Ei poate ca asa l-au cunoscut pe Dumnezeu si asa il traiesc.
Si la categoria asta intra: teologi, multi preoti, monahi (cei de rand si cei binecunoscuti), fariseii din pilda, etc.
Ei l-au cunoscut pe Dumnezeu si traiesc credinta la modul dogmatic, adica teoretic (n.b - rugaciunea monahilor o pun tot la partea teoretica).

Si exista si oameni care nu stiu teorie, nu citesc (ori ca nu au scoala, ori ca nu pricep scripturile, ori ca nu le spun nimic), dar traiesc practic credinta si pe Dumnezeu, asa cum a indemnat El, prin iubire de aproape: cei care se implica in social.

Ce reprosa Iisus fariseilor: ei stiau dogma, canoanele, traiau asa cum scriau ele: post, rugaciune, mers la biserica, etc. Dar le lipsea iubirea. Traiau pentru ei, judecau pe aproapele.

Credinta, iubire, speranta - iubesc aceste trei surori (de altfel fiicele Sophiei, adica ale intelepciunii).
Nu se pot pune intr-o anumita ordine, ele se intrepatrund.
Nu poti crede fara a iubi, nu poti spera fara a crede si iubi, nu poti iubi fara a spera si a crede.

Eu fac parte dintre aceia care nu stiu teorie, dogme, canoane si nu le iubesc. Eu l-am cunoscut pe Dumnezeu, pe toti cei ai lui (maica Lui, sfintii) prin iubire.
Am avut ocazia sa cunosc lucruri palpabile, traibile.
Eu fac parte din generatiile care nu au avut unde sa gaseasca cateheza, carti (nu existau). Dar am avut ocazia sa cunosc un mare preot (par. Galeriu) care si el traia credinta prin iubire, prin fapte concrete.
Apoi am aflat la biserica pildele Lui si asa am inteles nu dogma ci...iubirea care sta la baza credintei.

In incheiere inca ceva: toate religiile si confesiunile au dogma si reguli, care sunt de fapt lucruri bune, te invata la bine si cam la aceleasi lucruri. Ceea ce le diferentiaza este modul de aplicare, practica. Mai multa sau mai putina...iubire, pace.

[Decebal]

În prealabil postat de Tartaruga

In postarea 74 ti-am raspuns. Ce este intre ghilimele sunt cuvintele tale din postare anterioara. Dupa care tot in postarea 74 ti-am scris ca avand in vedere reactia ta, poate ca ai vrut sa spui altceva, ti-am scris ce anume si ti-am cerut chiar si scuze daca intr-adevar acest altceva ai vrut sa spui. Tu ai raspuns la postarea 74 insa nu pare sa o fi citit-o dupa cum continui sa intrebi exact acelasi lucru. Ce se intampla de fapt?

Văd că în continuare te prefaci că nu ştii despre ce este vorba. Eu te-am rugat şi te rog încă o dată să arăţi foarte clar cu subiect şi predicat din postarea mea unde am scris că Duhul divide. Deci te rog încă o dată să arăţi prin subliniere din acel citat unde am scris sau spus eu ceea ce dumneata ai inerpretat că aş fi spus.

Cum poţi să spui că poate am vrut să spun altceva???? Demonstrează că eu am spus ceea ce ai interpretat dumneata că aş fi spus şi nu încerca să îmi spui dumneata mie ce aş fi vrut să spun. Eu am scris exact ceea ce am vrut să spun.

În prealabil postat de Tartaruga

Ti-am spus ca pasajele nu exista in Biblie. Cum vrei sa iti arat ceva care nu exista? Daca eu iti spun ca nu exista extraterestrii iar tu spui ca exista, cum as putea eu sa iti demonstrez inexistenta lor? Nu esti tu cel care trebuie sa aduci dovezi despre existenta extraterestrilor din moment ce ma contrazici si spui ca exista?

Ai afirmat mai devreme foarte clar următoarele: "Multe invataturi au aparut in plus fata de ce spunea Domnul si aceste invataturi suplimentare formulate ca si dogme au divizat crestinatatea". Acum eu am solicitat foarte clar să arăţi care sunt acele învăţături, apărute în plus faţă de ce spune Christos, formulate ca şi dogme care au divizat creştinătatea.

[sophia]

Decebal si Tartaruga, va rog mult sa parasiti acest fir si sa discutati in alta parte. Chiar ati facut praf acest fir de discutie.

[Tartaruga]

În prealabil postat de sophia

Decebal si Tartaruga, va rog mult sa parasiti acest fir si sa discutati in alta parte. Chiar ati facut praf acest fir de discutie.

Ai dreptate Sophia,
Imi cer iertare.
Toate cele bune tuturor!

[Decebal]

În prealabil postat de sophia

Decebal si Tartaruga, va rog mult sa parasiti acest fir si sa discutati in alta parte. Chiar ati facut praf acest fir de discutie.

Cred că te refereai la off-topic şi în nici un caz la faptul că de principiu ar trebui să părăsesc acest fir de discuţie. Dacă te refereai la off-topic sunt de acord cu tine, doar că trebuia să se vadă în public cum distorsionează unii sau unele anumite postări pentru a îşi crea ţinte imaginare pe care să le atace. Oricum off-topicul nu cred că va mai continua pentru că este evident că Tartaruga nu a făcut decât să distorsioneze şi să falsifice ceea ce am spus.

[iustin10]

În prealabil postat de sophia

Si ca sa intelegem mai bine as face si o paralela: un medic (fiindca Mihnea este medic).
Un medic poate fi teoretician sau mai mult orientat spre practica si pacient.
Primul este f.bun la teorie, la a preda medicina, la a pune diagnostice. Dar...il lipseste iubirea de om. Nu se pricepe sa umble cu pacientul, sa comunice cu el, sa-l mangaie, sa-l linisteasca. Si mai ales nu prea stie nici cum sa-l trateze practic. Zic eu.

Al doilea nu stie sa fie profesor la facultate, nu stie sa puna diagnostice sofisticate, sa scrie carti sau mai stiu eu. Dar...stie sa ingrijeasca un bolnav, sa comunice cu el, sa-l mangaie.

Am cunoscut medici care stiau multe, dar la capitolul pacient...l-au facut pur si simplu praf (psihic mai ales).

.

Excelenta comparatia ta sophia. Ideal ar fi un doctor care sa stie si meserie ,dar sa stie sa arate si incredere pacientilor,si sa puna suflet pentru ei.
Eu nu militez impotriva dogmei ,este foarte buna . Caci fara aceasta dogma am pluti in multa nestiinta si arbitrar ,si nu am sti nici cum sa ii ajutam pe ceilalti . Caci raspunsul ortodox e simplu: fa-te bine intai pe tine ,si ii vei putea ajuta si pe ceiallti.
Toti care indragesc dogma sa ramina cu ea si sa nu renunte la nici o virgula din ea ,caci neindoios acesta este Adevarul.
Eu zic doar sa adauge si lucruri umane firesti la aceasta cunoastere dogmatica,ca nu vor pierde nimic,si in nici un caz nu il vor supara pe Dumnezeu,ci mai mult vor fi placuti Lui.Caci Dumnezeu este dumnezeul si al celor invatati si al celor neinvatati.
Tot din medicina un exemplu:daca suferi de o boala ,astepti neaparat nu stiu ce miracol? Sau te duci la farmacie sa iei un medicament ,cat se poate de lumesc ?
Ar putea sa astepte iubirea aia supranaturala care ii va invada atunci cand vor pune in aplicare calea ortodoxa,dar,tinind cont ca aceea cale este grea,sa practice pina atunci iubirea asta mica si naturala,aflata la indemina lor .
Nu stiti parabola cu Stapinul sosit pe neasteptate ,si pe sluga care a gasit-o ingrijind de fratii sai si dindu-le mincare la vreme i-a spus: "Bravo sluga credincioasa,peste putine ai fost credincioasa,peste multe te voi pune"
Multi spun ca nu au har . Oare pina ce harul Domnului va veni peste ei,nu e bine sa ii gaseasca intr-o stare de intelegere si iubire si efort pentru ceilalti ?
Oare pina va veni harul ,trebuie ca ei sa stea sa faca remarci rautacioase pe aici?
Nu ar putea sa inalte si ei ode iubiriii,in primul rand fata de Dumnezeu,apoi fata de oameni,sa incerce sa o arate ,sa o practice ,bineinteles numai si numai din perspectiva ortodoxa,fara nici un fel de deviatii sau diminuari ?
De ce tot timpul sa fim amari , reci,'glumeti' ,sa punem la punct, sa invatam superior, sa ne impunem, sa dam in vileag, sa corectam in loc sa indreptam, sa taiem in loc sa legam ,sa impartim tristete in loc ca cel cu care vorbim sa plece castigat de aici?
Nu propun altceva decat sa fim atenti ce spunem celuilalt si ce gust ii lasam.Atit.Nimic mai mult . Fara compromisuri legate de continut. Oare chiar nu se poate?
Dogma si iubirea sunt inseparabile.Dogma este despre iubire ,si iubirea are nevoie de dogma.
Dogma fara iubire....ce lucru trist !
"De as avea toata stinta din lume,iar dragoste nu am,facutum-am alama sunatoare .."

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Fericit bărbatul care (...) ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea" (Psalmul 1).

Aceste cuvinte, aşezate chiar la începutul Psaltirii, ne arată importanţa eminentă a dogmaticii între ştiinţele sacre.

Eu cred că este evident că acele cuvinte ale psalmistului nu se referă la dogmatică, ci la Legea lui Dumnezeu care a fost descoperită israeliţilor şi li s-a cerut să fie pusă în practică.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Şi totuşi, vedem limpede cum azi, mai mult decât în oricare epocă anterioară, importanţa fundamentală a dogmaticii este subminată. Nimeni nu ştie mai bine decât duşmanul lui Dumnezeu şi al oamenilor că nu se poate speranţă, nici iubire autentică, fără credinţă şi fără fundamentul dogmatic al ei.

Îmi cer scuze, dar iubirea, şi mai ales iubirea pe care Christos a adus-o şi a iniţiat-o, nu are fundamente dogmatice. Iubirea nu se bazează pe dogme, ea se bazează de fapt pe iubirea lui Christos şi pe iubirea Tatălui Care L-a dat pe unicul Său Fiu pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Deci iubirea se fundamentează pe iubire, pe jertfa de pe cruce a lui Iisus Christos, pe învierea Sa din morţi, şi în general pe toată economia mântuirii despre care ne vorbeşte Noul Testament. Ceea ce se poate spune despre iubire este că poate fi justificată, explicată pe baze dogmatice, sau pe bazele învăţăturilor Sfintelor Scripturi, dar nu că ea se bazează pe vreo dogmă.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Or, constatăm că mulţi oameni, chiar dintre cei care îşi spun creştini şi nu mai pot de dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, îi subminează importanţa, făcându-se agenţii lui inconştienţi. Despre deriva iubiristă am mai scris cu alt prilej. Aici vreau să mai adaug doar observaţia că în majoritatea, chiar în covârşitoarea majoritate a cazurilor, eu aud cuvântul "dogmă" şi flexiunile lui în conotaţie negativă. În cadrul luptei pe toate planurile pe care modernismul o duce contra regulei de orice fel, nimic nu întrece aversiunea faţă de dogmă, cu care doreşte să inoculeze minţile oamenilor. Astfel, dogma ajunge, din adevăr de credinţă pe care îl cunoaştem de la Dumnezeu, ceva care încorsetează libertatea oamenilor. Dogmaticul este un cap pătrat. Un om cu gândire rectangulară, dacă nu chiar obtuză. Este un cineva lipsit de inimă şi incapabil de emoţie. Hotărât lucru: dogma este o nenorocire, iar dogmaticul un monstru.

Numai că lucrurile nu sunt aşa de simple. În primul rând că noi dogmele nu le avem de la Dumnezeu, ci de la oameni prin care a vorbit Dumnezeu sau de la oameni care au dat mărturie despre ce au auzit de la Dumnezeu. În al doilea rând, după cum s-a şi văzut şi se poate vedea, o anumită utilizare a dogmelor încorsetează libertatea oamenilor. Învăţăturile Sfintelor Scripturi nu sunt de fapt nişte propoziţii care să ne fi picat din cer, ele sunt într-o strictă corelare cu experienţa spirituală, cu experienţa de întâlnire propriu-zisă cu Dumnezeu şi nu sunt doar nişte adevăruri care să îi fi picat cuiva din cer şi faţă de care Dumnezeu ar fi cerut vreo ascultare imperativă. Cu alte cuvinte, ceea ce vreau să spun este că folosirea dogmelor despărţite de experienţele spirituale care stau la fundamentul lor şi de nivelul spiritual al celor care au fost găsiţi vrednici sau pregătiţi de Dumnezeu pentru a fi mesagerii adevărurilor "grele", spre exemplu al acelora care ne sunt transmise prin Biblie, este de natură de la un moment dat să încorseteze libertatea, să încorseteze gândirea şi sufletele oamenilor. Pentru ca spiritul să nu fie încorsetat de dogmă, ceea ce se cere şi este necesar este dezvoltarea spirituală, iar în cazul creştinismului aceasta constă în principal în lepădarea de sine, luarea crucii şi urmarea lui Christos, urmarea căii strâmte în viaţă, şi nu a celei largi (ba mai mult chiar sub chipul aşa zisului creştinism) şi altele care se găsesc în Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi (şi aici mă refer în general la toţi sfinţii care au avut experienţă şi au avit ceva de spus, de transmis, nu doar la cei cuprinşi în manulalele de patrologie).

[catalin2]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Mai aveam o intrebare,nu-i cazul sa se simta cineva obligat sa raspunda:care credeti ca era motivul urii profunde a fariseilor (termen general,i-am strans pe toti in el)fata de Hristos?Chiar am citit o opinie extrem de interesanta pe acesta tema cu care am fost de acord si promit sa o postez daca cumva gasiti intrebarea interesanta.

Mare grija ca in ecumensim se foloseste aceasta alaturare in sens peiorativ pentru a promova adogmatismul. Nimic mai gresit, de fapt e chiar invers, ecumenismul e foarte asemanator fariseismului, o reinviere a acestuia.
Iata si de ce. In primul rand nu e vorba de toti fariseii, unii de frunte chiar l-au urmat pe Iisus. Iar invatatura lor era mai apropiata de cea adevarata fata de cea a saducheilor, care nici macar nu asteptau un Mesia si nu credeau in viata de apoi. Si scrie ca decizia de arestare si rastignire au luat-o saducheii intr-o proportie mai mare, erau mai numerosi in Sinedriu.
Fariseii nu erau cerati pentru dreapta invatatura, ci pentru o invatatura stramba, facusera o invatatura dupa ratiunea lor. Facusera 613 reguli dupa Legea lui Moise, o interpretare omeneasca. De asemenea, interpretau Legea dupa intelegerea lor, o invatatura omeneasca. Asteptau un Mesia care sa ii scape de romani. La fel si ecumesnimul, e o invatatura gresita, adaptata ratiunii omenesti si nu cea revelata.
Fariseii erau mandri, si isi aratau faptele bune in fata celorlalti ca sa fie apreciati. Nu de putine ori ecumensimul ii face pe oameni sa creada ca au multa iubire, in contrast cu cei ce nu sunt de acord cu stirbirea dogmei. Unii chiar cred ca au inteles mai bine decat sfintii din Biserica si ca acum vad mai bine ce inseamna dragostea fata de toti oamenii. Unii ajung sa aiba o falsa smerenie, repetand tot timpul sa sunt pacatosi, la fel ca sfintii, de fapt cautand sa fie apreciati.
Fariseii nu acceptau sa fie contrazisi, sa li se spuna ca ei cred ceva gresit, de aceea s-au suparat pe Iisus. Si cineva cu idei ecumeniste nu e receptiv la o indreptare, uneori chiar prinde suparare pe cel ce ii atrage atentia.
Fariseii propovaduiau virtuti si practici, dar nu faceau ceea ce spuneau, dimpotriva. Stim cum cineva cu conceptii ecumeniste spune de dragoste si de intelegere, dar are o mare suparare pe cei ce nu au ideile ecumeniste, ii judeca, ii numeste neiubitori, rai, etc.

Asadar sa avem grija sa nu luam ideile nascocite de altii fara sa le cercetam daca sunt si bune.

[catalin2]

Am vazut ca se mai face o confuzie, dogma nu trebuie mai intai aplicata, traita si apoi stiuta, procesul e invers. La aplicare probabil e vorba de canoane sau practici.
Dogma este adevarul revelat de Dumnezeu, fiecare ortodox trebuie sa il accepte si ar trebui sa il stie intr-o proportie mai mare sau mai mica. Fiecare ortodox de fapt cunoaste dogma comprimata, care este Crezul. In rest fiecare trebuie sa accepte toata dogma ortodoxa, chiar daca nu o cunoaste, spune ca el crede in tot ce invata Sfanta Biserica.
Nu trebuie sa fie sfant, orice ortodox, cat de pacatos, trebuie sa marturiseasca dreapta credinta, daca are o alta invataura nu mai este mare pacatos ortodox, dispare ortodox.

[Decebal]

În prealabil postat de iustin10

Toti care indragesc dogma sa ramina cu ea si sa nu renunte la nici o virgula din ea, caci neindoios acesta este Adevarul. Eu zic doar sa adauge si lucruri umane firesti la aceasta cunoastere dogmatica, ca nu vor pierde nimic, si in nici un caz nu il vor supara pe Dumnezeu,ci mai mult vor fi placuti Lui.

Îmi pare pentru dumneata, domnule Iustin, dar Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţiie şi Sfânta Biserică nu promovează "lucrurile umane fireşti", ci lucrurile DUHOVNICEŞTI, SPIRITUALE. Ai înţeles, domnule Iustin? Pentru creştinii care adaugă lucruri fireşti, "dogme" fireşti, învăţături fireşti ş.a.m.d. sfârşitul este pierderea mântuirii şi înfundarea cu cei fireşti ai acestei lumi. Ai înţeles, domnule Iustin? Biserica promovează SFINŢENIA, SPIRITUALITATEA, DUHOVNICIA, nu lucrurile fireşti, sau mai bine zis nu lucrurile fireşti ale firii căzute şi recăzute în păcate. Mai revezi un pic, domnule Iustin, epistolele Sfântului Pavel şi în general TOATE epistolele din Noul Testament şi după aceea mai discutăm, domnule Iustin.