Ecumenism

Iustin, ca tot m-ai pomenit, zic si eu o vorba. Nu comentez insa afirmatia ta despre mine, ca nu-i treaba mea ce crezi tu in legatura cu persoana mea. Comentez altceva, mai bine zis dau cu presupusul, insa cu convingere in ipoteza mea, pana la proba contrarie:
- daca ai avea o anumita priza la realitatea umana (iar eu cred ca nu o ai, ci visezi iubirist) ai sesiza un lucru elementar: faptele bune sunt, in majoritatea cazurilor (indraznesc sa sustin) fie conduite mecanice insusite prin dresaj pseudoeducational, fie demersuri interesate mai evident sau mai discret/viclean, fie acte de mandrie.
- cata vreme omul nu are un exercitiu serios in practica "binelui", cunoscind pe pielea lui "ce greu e sa faci binele", nu putem vorbi de o asumare personala, adinca, pana la fibra constiintei ultime, a iubirii propovaduite de Hristos;
- e usor sa faci binele cand nu te costa al dracului de tare;
- oamenii sunt foarte incantati de ei insisi cand au prilejul sa faca o "fapta buna"; care nu e deloc o fapta buna ci, in subiectivitatea omului, in inima lui, e un mod de a se lauda inaintea propriei constiinte, fin adeseori, subtil, insesizabil la omul grosolan si mester in autofalsificari. Aceste fapte bune, cu ghilimele mari, sunt sigur ca au miros urat inaintea lui Dumnezeu;
- fapta buna e jertfa asumata cu orice pret, dincolo de calculul contabil al riscului. E nebunie curata. De aceea nici nu se preteaza la o analiza rationala. E un raptus, e arta, e salt, e Duhul in om si omul intru Duh.

Restul e mediocritate meschina si contabilitate seaca.
Nici o legatura cu Hristos.

In concluzie, batrinica trecuta peste hauri de nu stiu ce crestin, musulman ori papuas, se poate considera fericita (de nu cumva tocmai se hotarise, sarmana, sa se sinucida). Salvatorul nu. Nicidecum. Sluga credincioasa, cel mult...
Sa lasam pe Judecator sa spuna El ce fapte bune am facut.

Eu deocamdata nu am facut nici una.

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Iustin, ca tot m-ai pomenit, zic si eu o vorba. Nu comentez insa afirmatia ta despre mine, ca nu-i treaba mea ce crezi tu in legatura cu persoana mea. Comentez altceva, mai bine zis dau cu presupusul, insa cu convingere in ipoteza mea, pana la proba contrarie:
- daca ai avea o anumita priza la realitatea umana (iar eu cred ca nu o ai, ci visezi iubirist) ai sesiza un lucru elementar: faptele bune sunt, in majoritatea cazurilor (indraznesc sa sustin) fie conduite mecanice insusite prin dresaj pseudoeducational, fie demersuri interesate mai evident sau mai discret/viclean, fie acte de mandrie.
- cata vreme omul nu are un exercitiu serios in practica "binelui", cunoscind pe pielea lui "ce greu e sa faci binele", nu putem vorbi de o asumare personala, adinca, pana la fibra constiintei ultime, a iubirii propovaduite de Hristos;
- e usor sa faci binele cand nu te costa al dracului de tare;
- oamenii sunt foarte incantati de ei insisi cand au prilejul sa faca o "fapta buna"; care nu e deloc o fapta buna ci, in subiectivitatea omului, in inima lui, e un mod de a se lauda inaintea propriei constiinte, fin adeseori, subtil, insesizabil la omul grosolan si mester in autofalsificari. Aceste fapte bune, cu ghilimele mari, sunt sigur ca au miros urat inaintea lui Dumnezeu;
- fapta buna e jertfa asumata cu orice pret, dincolo de calculul contabil al riscului. E nebunie curata. De aceea nici nu se preteaza la o analiza rationala. E un raptus, e arta, e salt, e Duhul in om si omul intru Duh.

Restul e mediocritate meschina si contabilitate seaca.
Nici o legatura cu Hristos.

In concluzie, batrinica trecuta peste hauri de nu stiu ce crestin, musulman ori papuas, se poate considera fericita (de nu cumva tocmai se hotarise, sarmana, sa se sinucida). Salvatorul nu. Nicidecum. Sluga credincioasa, cel mult...
Sa lasam pe Judecator sa spuna El ce fapte bune am facut.

Eu deocamdata nu am facut nici una.

Variantele de:

- fapta buna facuta din mila pentru celalalt
- fapta buna facuta pentru a-i face celuilalt viata mai usoara pentru ca iti dai seama ca ii este greu iar tie mai usor si iti place sa vezi zambetul nascand pe fata lui ca sa iti dai seama apoi ca de fapt si tie ti-a fost greu sa il ajuti si ai fi putut avea o viata mai usoara lasandu-l de capul lui si totusi, daca ar fi sa dai timpul inapoi, l-ai ajuta din nou la fel de mult?
- fapta buna facuta pentru a iesi din egoism

Unde le incadrezi? Exista vreo diferenta daca ele sunt facute de un ateu fata de un crestin?

În prealabil postat de Tartaruga

Variantele de:

- fapta buna facuta din mila pentru celalalt
- fapta buna facuta pentru a-i face celuilalt viata mai usoara pentru ca iti dai seama ca ii este greu iar tie mai usor si iti place sa vezi zambetul nascand pe fata lui ca sa iti dai seama apoi ca de fapt si tie ti-a fost greu sa il ajuti si ai fi putut avea o viata mai usoara lasandu-l de capul lui si totusi, daca ar fi sa dai timpul inapoi, l-ai ajuta din nou la fel de mult?
- fapta buna facuta pentru a iesi din egoism

Unde le incadrezi? Exista vreo diferenta daca ele sunt facute de un ateu fata de un crestin?

Da, exista diferente atat de mari incat ma abtin sa mai scriu vreun cuvant aici, acum. Prapastia (dintre ateu si crestin, dintre omul nebotezat si omul botezat in Hristos) mi se pare inexprimabila.
Incapacitatea mea de comunicare (pe teme care tin de Biserica) cu oameni straini de duhul Bisericii este totala. Imi pare sincer rau pentru acest handicap al meu. Poate voi recupera in viitor. Poate nu...

[iustin10]

În prealabil postat de ioan cezar

Iustin, ca tot m-ai pomenit, zic si eu o vorba. Nu comentez insa afirmatia ta despre mine, ca nu-i treaba mea ce crezi tu in legatura cu persoana mea. Comentez altceva, mai bine zis dau cu presupusul, insa cu convingere in ipoteza mea, pana la proba contrarie:
- daca ai avea o anumita priza la realitatea umana (iar eu cred ca nu o ai, ci visezi iubirist) ai sesiza un lucru elementar: faptele bune sunt, in majoritatea cazurilor (indraznesc sa sustin) fie conduite mecanice insusite prin dresaj pseudoeducational, fie demersuri interesate mai evident sau mai discret/viclean, fie acte de mandrie.
- cata vreme omul nu are un exercitiu serios in practica "binelui", cunoscind pe pielea lui "ce greu e sa faci binele", nu putem vorbi de o asumare personala, adinca, pana la fibra constiintei ultime, a iubirii propovaduite de Hristos;
- e usor sa faci binele cand nu te costa al dracului de tare;
- oamenii sunt foarte incantati de ei insisi cand au prilejul sa faca o "fapta buna"; care nu e deloc o fapta buna ci, in subiectivitatea omului, in inima lui, e un mod de a se lauda inaintea propriei constiinte, fin adeseori, subtil, insesizabil la omul grosolan si mester in autofalsificari. Aceste fapte bune, cu ghilimele mari, sunt sigur ca au miros urat inaintea lui Dumnezeu;
- fapta buna e jertfa asumata cu orice pret, dincolo de calculul contabil al riscului. E nebunie curata. De aceea nici nu se preteaza la o analiza rationala. E un raptus, e arta, e salt, e Duhul in om si omul intru Duh.

Restul e mediocritate meschina si contabilitate seaca.
Nici o legatura cu Hristos.

In concluzie, batrinica trecuta peste hauri de nu stiu ce crestin, musulman ori papuas, se poate considera fericita (de nu cumva tocmai se hotarise, sarmana, sa se sinucida). Salvatorul nu. Nicidecum. Sluga credincioasa, cel mult...
Sa lasam pe Judecator sa spuna El ce fapte bune am facut.

Eu deocamdata nu am facut nici una.

Ma scuzi draga Cezar,dar iar trebuie sa te laud. E prima analiza obiectiva a ceea ce am vrut sa zic. Desi premisele sunt reci,ca fapta buna a fi un fel de calcul de optimizare ,cred ca analiza ta nu ia in seama lacrimile de recunostinta din ochii acelei batranele,cand tot universul se darima pe tine ,si teoria noastra toata devine fericire,iar Dumnezeu devine prezent.
Dar fapta buna niciodata nu va putea fi cuprinsa in definitii,caci atunci nu ar fi o fapta buna.

fapta buna e jertfa asumata cu orice pret, dincolo de calculul contabil al riscului. E nebunie curata. De aceea nici nu se preteaza la o analiza rationala. E un raptus, e arta, e salt, e Duhul in om si omul intru Duh.

Fapta buna e nebunie maxima,aventrua suprema,daruire de sine pina la uitare.
Cine vreodata poate zice ca a facut fapte bune?
Ei bine,daca te uiti in jurul tau,o sa vezi la tiganul burtos care il dispretuiesti,vreo mica fapta buna ,infinit de mica,si infinit de profunda,in toata mizeria lui coplesitoare
Deci ceea ce noi nu putem face,ca ne pierdem vremea in dogme, cei din jurul nostru fac ,fapte scurte ,apropiate de desavarsire
Acest bine este mesagerul lui Hristos. Pacat ca nu am exemple ,decat ala cu omul care ,doar vazindu-ma ramas in drum,fara sa opreasca,s-a dus sa imi cumpere benzina de la 10 km si s-a intors,pentru ca oricum stia ca nu o sa opreasca nimeni,si stia ca tot acolo ma va gasi.Daca cineva imi zice ca in acel om nu a fost Hristos ,indiferent cine o fi fost el,eu maninc bucata cu bucata sticla de pet de benzina care am pastrat-o in amintirea gestului lui. Deci Hristos exista in jurul nostru,dar nu in calcul,nu in faptele bune caLCULATE, ci in cele desavarsite,mai rare si mai neasteptate ca margaritarul
A mai fost un sfant care credea ca credinta e doar cum o vede el,si Dumnezeu l-a trimis la un om simplu .
Sfantul acela a meritat sa fie trimis tot la un om credincios.Noi poate vom fi trimisi la un om necredincios,ca sa invatam ce e smerenia ,si ca Dumnezeu este in toate