Scrieri pseudoortodoxe infiltrate in Sfanta Traditie

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de ovidiu b.

Vămile cunoştinţei sunt pentru sufletele de mijloc, care mai văd faţa lui Dumnezeu, chiar dacă vor fi osândite. Vrăjmaşii lui Dumnezeu, ateii, care se înnebunesc, zicând cu ură că nu este Dumnezeu, nu mai trec prin vămi, ei fiind cu totul fiii pierzării. Sufletul acestora îl trag din trup cu silă mare o droaie de diavoli şi osânditul suflet n-are nici măcar mângâierea să vadă- de departe faţa îngerului păzitor, dacă necredinciosul acela era dintre cei botezaţi.

Adică ateii şi nefericiţii de păgîni care nu au avut şansa să cunoască ortodoxia nici măcar la Judecata particulară nu mai ajung. Înţeleg eu bine?

[Florin-Ionut]

http://www.teologie.net/2011/07/14/i...ami/#more-1958

Sfânta Scriptură, dar mai ales unii Sfinţi Părinţi (Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei ş.a.) vorbesc despre anumite piedici pe care diavolul va încerca să le pună sufletului după moarte, în timp ce acesta merge spre judecata particulară pe care o va face Hristos. Aceste piedici vor fi de fapt învinuirile pe care diavolii (etimologic: „clevetitori, pârâtori, mincinoşi”) vor încerca să ni le aducă, scoţând la iveală patimile şi păcatele săvârşite de noi în viaţă; iar ca acest lucru să nu se întâmple, omul trebuie să aducă pocăinţa şi fapte bune, care îl vor îndreptăţi înaintea Judecăţii. Însă mai mult decât orice, omul trebuie să ceară şi să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu. Această învăţătură este confirmată de cei mai mulţi teologi şi sfinţi ai Bisericii, inclusiv din sec. XIX-XX.

Începând cu secolele XI-XII, în literatura creştină apare o scriere apocrifă care vorbeşte despre o creştină pe nume Teodora, care după moarte, în timp ce sufletul ei mergea spre cer, acesta a fost împiedicat de diavoli pentru diferite păcate săvârşite de ea în viaţă. Părintele ei duhovnicesc, Cuviosul Vasile cel Nou, fiind în rugăciune, a fost înştiinţat despre aceasta şi a început să verse lacrimi pentru sufletul ei, iar aceste lacrimi de rugăciune au ajutat-o să treacă mai departe. Această scriere pentru prima dată vine cu ideea de „vamă”, la care trebuie să plăteşti pentru a trece mai departe, numai că deşi chiar şi în această scriere dubioasă plata se face cu lacrimi de rugăciune lui Dumnezeu, dar nu cu colaci, prosoape, lumânări sau bani. În literatura religioasă rusă, scrierea a fost numită „Vămile Teodorei” şi descrie doar 20 de vămi, care ulterior au fost zugrăvite pe pereţii mai multor biserici, inclusiv la intrarea în peşterile Lavrei din Kiev. Literatura religioasă română cunoaşte scrierea sub denumirea de „Vămile văzduhului” şi descrie 24 de vămi, deşi am auzit de la mai mulţi pseudo-teologi că ar fi şi a 25-a vamă, pentru cei care primesc acte biometrice.

Precizez că Biserica Ortodoxă NICIODATĂ nu a recunoscut această scriere ca făcând parte din Tradiţia Bisericii, iar marii teologi ortodocşi, chiar şi atunci când folosesc termenul de „vamă” nu-l înţeleg în sensul indulgenţelor romano-catolice sau al unor locuri unde ai putea să plăteşti pentru a trece mai departe.

[Dumitru73]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Adică ateii şi nefericiţii de păgîni care nu au avut şansa să cunoască ortodoxia nici măcar la Judecata particulară nu mai ajung. Înţeleg eu bine?

aici îţi dau dreptate Florin. şi nu pentru că sunt ateu.
dar Biserica, oficială sau neofială, l-a reinventat mereu pe Dumnezeu.
iar Vămile sunt una din invenţii.

[Florin-Ionut]

Ar mai fi două poveşti care circulă pe net şi care nu pot fi integrate în Tradiţia Ortodoxă:

- cea a firului de ceapă sau în varianta firului de păianjen

- cea a diavolului care a devenit înger

În prima poveste se poate înţelege că mîntuirea poate fi cîştigată pe o simplă faptă bună, indiferent de ceea ce a făcut sau crezut omul în timpul vieţii, iar a doua contrazice flagrant ideea de libertate a fiinţelor create de Dumnezeu (liberul arbitru face parte din caracteristicile chipului divin sădit în îngeri şi în oameni).

Din povestea firului de ceapă eu n-am înţeles că mântuirea ar putea fi câştigată aşa. E o pildă, din care reiese că respectiva femeie nu s-a mântuit, fiind trasă în jos tocmai de egoismul care o şi trimisese în iad, nefiind capabilă de jertfă de sine în favoarea celorlalţi, care doreau şi ei să scape de chin. Dacă i-ar fi lăsat şi pe ei să urce, cu siguranţă firul acela de ceapă nu s-ar fi rupt.

Tot aşa şi cu cea de-a doua poveste: nu trebuie căutat în ea adevăruri dogmatice. Trebuie extras doar înţelesul moral, şi anume cât de rea şi drăcească este mândria şi cât de dumnezeiască este smerenia. E un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi dacă dracii şi-ar cere iertare.

În prealabil postat de Dumitru73

Biserica, oficială sau neofială, l-a reinventat mereu pe Dumnezeu.

Mi-e teama ca problema este mult mai complicata.Nu neaparat conceptul s-a modificat in sine cat metoda de raportare la el.Din momentul in care Evanghelia paraseste solul sau nativ,iudaic,iar sperantele primelor comunitati crestine cu privire la o iminenta Parusie,in timpul generatiei lor, incep sa paleasca,se impunea cumva o stratificare a ideei in sine,altfel aluneca fie intr-o fragmentare letala fie ar fi fost absorbita,si prin urmare anihilata,de o alta abordare,fie traditionala fie care circula in acel moment in paralel.Stratificarea respectiva este intr-o continua evolutie sau mai bine zis este o reflectare a esentei idei de-a lungul timpului,pe parcursul evolutiei intelegerii umane.Ca si cum intelegerea este un lac care inconjoara un castel,conceptul.
Apa nu distruge castelul ci doar reflecta,in diverse moduri imaginea sa in diferite momente.Cand pleci de la o entuziasta asteptare pur eshatologica si ajungi la concluzia ca de fapt va fi o lunga lupta cu timpul si puterea sa distructiva atunci,cumva,trebuie sa mentii ideea vie,fie si prin explicarea ei din perspectiva conceptelor care au insotit-o de-a lungul timpului.Probabil ca primelor comunitati crestine ideea unei dispute cu privire la natura dubla intr-un singur ipostas, a lui Hristos. le-ar fi parut extrem de ciudata si straina in situatia in care ei asteptau intoarcerea Sa imediata.Cu toate acestea disputa a avut loc cu mult dupa ce ultimele urme ale asteptarilor lor deja se metamorfozau intr-o alta astepatare.La fel si problema vamilor cred ca poate fi privita,prin prisma celor spuse mai sus,precum in abordarea lui Mihailc,sau poate fi respinsa ca o simpla superstitie fara nici o relevanta in timpurile moderne,rod al unei intelegeri trecute si depasite.

In prima situatie dificultatea ideei respective,riscul de a pica in desuetudine,este si poate fi evitat prin evidentierea sensului ei spiritual,care nu isi pierde nicicand relevanta si care poate fi inteles si din perspectiva spiritualitatii moderne,mai putin inclinata spre idei de acest tip.In loc sa intre ideea-n incremenire ii scoti viata la suprafata prin evidentierea esentei ei spirituale,as spune superioare exteriorului,la fel cum o parabola spusa de Hristos nu are doar un sens imediat,tangibil la prima strafulgerare a intelectului ci sondeaza adancimi nebanuite acolo unde,fireste,exista dorinta si inclinatia spre asa ceva.In rest se poate ramine si cu ideea in sine,in forma ei dar o condamni la o spoliere a sensurilor ce pot razbate din ea dincolo de aparenta mitica.

Eu as opta pentru prima varianta intrucat reductionismul are darul de a satisface spiritul logic imediat dar asasineza orice asteptare pentru viitor.Personal as prefera,pe cat posibil,sa nu trag inca cortina peste asteptarile ce nu le pot explica pe deplin :) si desi am o slaba apetenta pentru povesti cu aspecte fantastice pot da dovada de un vivace si entuziast interes cand aspectul cu pricina se dovedeste a fi doar simbolul pregatitor pentru,sa spunem,o abordare a sa in profunzime,o calatorie spre inima intelegerii ideii in sine.In acest caz inteleg pe deplin fie si rolul aspectelor usor mitice,precum incepi sa-i explici unui copil o poveste complicata dar in caz contrar,fara a conduce la o esenta superioara aparentelor, le privesc cu intelegerea secolului caruia,ca orice fiinta limitata,sunt tributar intr-o masura mai mica sau mai mare.Fiecare cu propriul drum,plin de vami mai mult sau mai putin vizibile,mai mult sau mai putin profunde, ale intelegerii :)

[catalin2]

Despre vamile vazduhului: http://www.crestinortodox.ro/inmorma...lui-70165.html