Un exercitiu de imaginatie

Putem vorbi cu El oricind si oriunde. Cata vreme e chiar in inima noastra...

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Putem vorbi cu El oricind si oriunde. Cata vreme e chiar in inima noastra...

si in inima noastra ESTE asa cum ne invata Sfintii Parinti: prin pocainta sincera, smerenie sincera, dragoste sincera, constiinta curata (curatata si functionala)... in Sfintele Taine, Sfanta Biserica... prin harul Duhului Sfant (confirmat inechivoc... dupa cum ne invata Sfintii Parinti.)

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

În prealabil postat de Eugen7

si in inima noastra ESTE asa cum ne invata Sfintii Parinti: prin pocainta sincera, smerenie sincera, dragoste sincera, constiinta curata (curatata si functionala)... in Sfintele Taine, Sfanta Biserica... prin harul Duhului Sfant (confirmat inechivoc... dupa cum ne invata Sfintii Parinti.)

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Desigur, desigur. Caci altfel (tocmai in asta si consta "secretul") nici nu este posibil. Lucru verificat de fiecare, in masura in care a experimentat, catusi de putin, adierea si indepartarea harului, cat s-a daruit fiecaruia.
In ultima vreme s-a intamplat ca m-a preocupat mai mult stihul "Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi." Ma tot gandesc la "jertfa" si la ce trebuie sa inteleg prin "urgisire". Cum e o inima urgisita, ma intrebam...
Si am gasit ca o inima urgisita e totdeauna aceea care nu simte dulceata, mangaierea harului. E ca o pasare speriata, e rece ca un mort , e pustiita. Bolnava, foarte bolnava... E plina de tot intunericul, de toata uscaciunea, de toata pizma si invidia, de toate relele. E iadul pe pamant! Desi omul, luat cu satisfactii efemere, drogindu-se cu bombonele lumesti (putere, bani, "iubire", "pasiuni", ambitii, glorie, munca, diverse alte dependente si impatimiri) nu are constiinta clara a ceea ce i se intampla. Iar adeseori, prin mecanisme de autoprotectie si autoinselare: neaga, deplaseaza, interpreteaza, bagatelizeaza, viseaza, proiecteaza, "spera" etc.
E un ocean de pacate, continuu (constientizate ca atare sau nu). Intrucat omul nu poate suporta ruptura de Dumnezeu si incearca, ranit fiind si parasit, sa isi aline cumva groaza adinca, suferinta... Cum o face? Pai toata lumea pare ca il ajuta, prin variate zadarnicii. Unii ajung la asa deznadejde incat isi ies din minti si chiar isi curma chinul prin pacatul sinuciderii.

Atunci, pentru ce sa ramana omul asa? La ce bun autoinselarea permanenta prin cele lumesti, cand e limpede, la o privire mai atenta in landul "fericirii" , ca acolo drapelul e in berna?...

Si cum sa faca pentru a nu mai trai "urgisirea" aceasta (asa resimte omul taietura de sabie a cordonului ombilical care ii leaga viata de Parintele tuturor)? Solutia e clara: duhul umilit, inima infranta si smerita... Astfel omul se intoarce treptat, cu toate ale lui, Acasa, precum fiul risipitor. Iar mangaierea este mare, inima e plina de bucurie, urgisirea s-a risipit...

Omul e dezvrajit, idolii indepartati, distrusi. Mintea si inima sunt pasarea eliberata din lat. Acum sufletul zboara iarasi liber, precum ciocirlia in inaltul cerului...

Insa aceasta vine cu vremea. Si vine vremelnic, ca o cina frugala. De fapt asa si este, doar o cina, tainica ("vom intra si vom cina cu el")... Ori poate o gustare mica, la pachet in ghiozdanul scolarului...

Exercitii, asta e, exercitii de libertate, deocamdata.

[Yasmina]

@Ioan Cezar
Multumim ca ai mai risipit duhul ce pusese stapanire pe ultimele pagini.
Inima urgisita nici nu putea fi descrisa mai bine :)

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Desigur, desigur. Caci altfel (tocmai in asta si consta "secretul") nici nu este posibil. Lucru verificat de fiecare, in masura in care a experimentat, catusi de putin, adierea si indepartarea harului, cat s-a daruit fiecaruia.
In ultima vreme s-a intamplat ca m-a preocupat mai mult stihul "Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi." Ma tot gandesc la "jertfa" si la ce trebuie sa inteleg prin "urgisire". Cum e o inima urgisita, ma intrebam...
Si am gasit ca o inima urgisita e totdeauna aceea care nu simte dulceata, mangaierea harului. E ca o pasare speriata, e rece ca un mort , e pustiita. Bolnava, foarte bolnava... E plina de tot intunericul, de toata uscaciunea, de toata pizma si invidia, de toate relele. E iadul pe pamant! Desi omul, luat cu satisfactii efemere, drogindu-se cu bombonele lumesti (putere, bani, "iubire", "pasiuni", ambitii, glorie, munca, diverse alte dependente si impatimiri) nu are constiinta clara a ceea ce i se intampla. Iar adeseori, prin mecanisme de autoprotectie si autoinselare: neaga, deplaseaza, interpreteaza, bagatelizeaza, viseaza, proiecteaza, "spera" etc.
E un ocean de pacate, continuu (constientizate ca atare sau nu). Intrucat omul nu poate suporta ruptura de Dumnezeu si incearca, ranit fiind si parasit, sa isi aline cumva groaza adinca, suferinta... Cum o face? Pai toata lumea pare ca il ajuta, prin variate zadarnicii. Unii ajung la asa deznadejde incat isi ies din minti si chiar isi curma chinul prin pacatul sinuciderii.

Atunci, pentru ce sa ramana omul asa? La ce bun autoinselarea permanenta prin cele lumesti, cand e limpede, la o privire mai atenta in landul "fericirii" , ca acolo drapelul e in berna?...

Si cum sa faca pentru a nu mai trai "urgisirea" aceasta (asa resimte omul taietura de sabie a cordonului ombilical care ii leaga viata de Parintele tuturor)? Solutia e clara: duhul umilit, inima infranta si smerita... Astfel omul se intoarce treptat, cu toate ale lui, Acasa, precum fiul risipitor. Iar mangaierea este mare, inima e plina de bucurie, urgisirea s-a risipit...

Omul e dezvrajit, idolii indepartati, distrusi. Mintea si inima sunt pasarea eliberata din lat. Acum sufletul zboara iarasi liber, precum ciocirlia in inaltul cerului...

Insa aceasta vine cu vremea. Si vine vremelnic, ca o cina frugala. De fapt asa si este, doar o cina, tainica ("vom intra si vom cina cu el")... Ori poate o gustare mica, la pachet in ghiozdanul scolarului...

Exercitii, asta e, exercitii de libertate, deocamdata.

Multumesc d-nule Ioan Cezar.
Sunt in asentimentul dvs. Subscriu.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

As dori sa va mai pun,daca nu va este cu suparare,o intrebare generala,cumva tot din perspectiva topicului,privind de la imaginea trecutului spre prezent.In Faptele Apostolilor capitolul 2,dupa cuvantarea apostolului Petru,este descrisa comunitatea primilor credinciosi sa spunem.Conform Sfintei Scripturi ea arata cam asa.Dupa predica apostolului starea lor era acesta: ,,Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?"Apostolul Petru le pune in fata urmatorul indemn: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."Consecinta a fost urmatoarea: ,,Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.Si tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi."Modul de viata determinat de aceste aspecte a fost urmatorul:,,Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii."Efectul asupra altora era urmatorul:,,Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul."Iar actiunea lui Dumnezeu era acesta: Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.".

Pare o imagine parca idealizata in comparatie cu prezentul.Parca nu prea mai vezi azi asa ceva.De ce credeti ca aceasta stare de fapt esta atat de rara in ziua de azi?Ce anume aveau ei si nu avem noi?Ce anume face diferenta,ce anume ne desparte de modul lor de viata?V-a indemnat cineva,in viata dvs de credinta,sa traiti asa?Sa fi fost acele clipe doar exceptie sau am pierdut ceva pe drum?Sau ce ne-a schimbat,de ce ne-am schimbat?Am mai putea acum sa traim asa?

Astept cu mare interes opiniile dvs.Multumesc anticipat,Doamne ajuta!+

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

As dori sa va mai pun,daca nu va este cu suparare,o intrebare generala,cumva tot din perspectiva topicului,privind de la imaginea trecutului spre prezent.In Faptele Apostolilor capitolul 2,dupa cuvantarea apostolului Petru,este descrisa comunitatea primilor credinciosi sa spunem.Conform Sfintei Scripturi ea arata cam asa.Dupa predica apostolului starea lor era acesta: ,,Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?"Apostolul Petru le pune in fata urmatorul indemn: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."Consecinta a fost urmatoarea: ,,Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.Si tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi."Modul de viata determinat de aceste aspecte a fost urmatorul:,,Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii."Efectul asupra altora era urmatorul:,,Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul."Iar actiunea lui Dumnezeu era acesta: Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.".

Pare o imagine parca idealizata in comparatie cu prezentul.Parca nu prea mai vezi azi asa ceva.De ce credeti ca aceasta stare de fapt esta atat de rara in ziua de azi?Ce anume aveau ei si nu avem noi?Ce anume face diferenta,ce anume ne desparte de modul lor de viata?V-a indemnat cineva,in viata dvs de credinta,sa traiti asa?Sa fi fost acele clipe doar exceptie sau am pierdut ceva pe drum?Sau ce ne-a schimbat,de ce ne-am schimbat?Am mai putea acum sa traim asa?

Astept cu mare interes opiniile dvs.Multumesc anticipat,Doamne ajuta!+

Consider ca ei aveau constiinta (mai) functionala, pocainta (mai) sincera, smerenie (mai) onesta, dragoste (mai) curata... disponibilitate (mai) mare de a conlucra cu harul Duhului Sfant, dorinta mai mare de a nimici in persoana noastra egoismul, egocentrismul... pentru ca Hristos sa fie mai MARE si EL sa fie lasat (con)lucreze cu persoana noastra.
Astfel consider ca totul tine de VOINTA persoanei, cat de mult doreste fiecare sa spuna "nu mai traiesc eu (egoist, egocentrist) ci Hristos Iisus traieste in mine"(Galanteni) evident aceasta nelipsit/nedespartit de Sfanta Sa Biserica, Sfintele Taine, Sfintii Parinti.

Asta nu inseamna ca astazi nu mai este posibil o asemnea comuniune a dragostei intru Hristos Iisus in Sfanta Sa Biserica, prin harul Duhului Sfant. (Sunt multe familii, manastiri... unde se traieste asa si in prezent.)
Dovada: Sfintii lui Hristos Iisus sunt aceeasi: Sfantul Luca al Crimeei, Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Serafim de Sarov... (ce diferenta temporala este intre ei?)

[glykys]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

As dori sa va mai pun,daca nu va este cu suparare,o intrebare generala,cumva tot din perspectiva topicului,privind de la imaginea trecutului spre prezent.In Faptele Apostolilor capitolul 2,dupa cuvantarea apostolului Petru,este descrisa comunitatea primilor credinciosi sa spunem.Conform Sfintei Scripturi ea arata cam asa.Dupa predica apostolului starea lor era acesta: ,,Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?"Apostolul Petru le pune in fata urmatorul indemn: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."Consecinta a fost urmatoarea: ,,Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.Si tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi."Modul de viata determinat de aceste aspecte a fost urmatorul:,,Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii."Efectul asupra altora era urmatorul:,,Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul."Iar actiunea lui Dumnezeu era acesta: Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.".

Pare o imagine parca idealizata in comparatie cu prezentul.Parca nu prea mai vezi azi asa ceva.De ce credeti ca aceasta stare de fapt esta atat de rara in ziua de azi?Ce anume aveau ei si nu avem noi?Ce anume face diferenta,ce anume ne desparte de modul lor de viata?V-a indemnat cineva,in viata dvs de credinta,sa traiti asa?Sa fi fost acele clipe doar exceptie sau am pierdut ceva pe drum?Sau ce ne-a schimbat,de ce ne-am schimbat?Am mai putea acum sa traim asa?

Astept cu mare interes opiniile dvs.Multumesc anticipat,Doamne ajuta!+

Pelerinule, am stat si eu si am cugetat candva la treaba asta si am ajuns la doua concluzii, care, fireste, imi oglindesc si mai tare neputinta:
1. Treaba aceasta cu renuntatul la avere nu mi se pare cel mai important pentru starea in care erau ei. Pe vremea aceea, a fi crestin insemna mai degraba sa ai zilele nenumarate. Oricand puteai fi lapidat sau dat la lei, asa ca sacrificiul material cred ca era unul infim, in comparatie cu sacrificiul uman, al propriei vieti, la care au ajuns, de voie sau de nevoie, primii crestini.
2. Situatia materiala nu era ca in societatea actuala, capitalista si democrata. Mentalitatile erau si ele altele. In principiu, pe atunci societatea era stratificata in oameni foarte instariti, un procent destul de mic, si in oameni saraci, care traiau de pe o zi pe alta. Un singur om instarit castigat la crestinism era capabil sa intretina cu usurinta o comunitate intreaga de crestini si sa isi puna la dispozitie propria casa, pentru a se aduna acolo cu totii si a savarsi liturghia.

Poate mai revin pe seara...

[sophia]

@antiecumenism - marturisesc ca eu nu pot pricepe lucrarea citata mai sus.

Pai de la inceput ne indeamna sa ne imaginam cu totul vine de la rau.
Care rau cine l-a vazut vreo data? Doar si-l inchipuie ca exista si ce face.

Si cu mintea goala, fara de imaginatie si gandire cum sa pricepem pildele
si invataturile Sale, care sunt f.filozofice si profunde?
Si cum sa pricepem Biblia? Pe care oamnii o interpreteaza in milioane de feluri.

Totul este minte si imaginatie si simtire!

[glykys]

Si acum poate vine fratele Ioan Cezar sa ne spuna cum e cu imaginatia, proces cognitiv in psihologie... Of, si iarasi am deturnat subiectul topicului.