Cum ajung la Tine, Doamne?

Moshule, ma ispiteste finalul postarii tale...:)
Si uite: eu cred ca relatia mea cu Dumnezeu este vesnica. Precum imi e si viata, intrucat eu cred ca este imposibil sa mor. Oamenii nu mor niciodata, sunt convins de asta, sunt sigur Moshule. Sufletul este nemuritor. Dumnezeu nu isi omoara fapturile, nici nu ii lasa sa piara. Calea lor va pieri (poate), lucrurile lor vor pieri (mai degraba), dar fiinta lor nu va pieri, ci se va indumnezei sau se va intuneci. Pentru vecie.
Mai cred ca viata mea imi apartine. Mi-a daruit-o Dumnezeu si stiu ca niciodata nu mi-o va lua inapoi. Pentru ca un gentleman nu isi retrage darul niciodata. Iar Domnul nostru este Gentleman, iti reamintesc.

Esti oare dispus sa acorzi vreun credit acestor convingeri ale mele?
Eu nu prea pot sa accept finalul postarii tale, oricat m-as sili, deoarece suna deznadajduitor, sa ma ierti...

Oamenii sunt fiinte create pentru vesnicie. Ce fel de vesnicie dobandeste fiecare, asta deja e alta poveste...:)

Si eu am coborat in adincul sufletului meu, mai exact am fost coborit acolo (si de fapt, daca ai fost cumva coborat, dus prin vazduhurile dinlauntrul omului, stii ca e vorba despre o clipa anume cand coborarea devine spontan inaltare, spre uimirea ta totala, desi procesul incepe intr-adevar cu o coborare...), de multe ori si am gasit exact cum spuneam: ca sunt nemuritor. Acum ma preocupa doar ce fel de om nemuritor devin eu. Asta e singura problema. Ce fel de om nemuritor. Om-intuneric sau om-lumina? Tertum non datur.
Stiu ca Dumnezeu vrea sa devin lumina vesnica. Toata Biserica mi-a spus-o, mereu. (Pentru ca Ea, Biserica, tocmai cu asta se ocupa: faureste luminatori. De cand se naste pruncul, din clipa Botezului, germinatia unui nou luminator a si inceput, mai tainic sau mai explicit.) Si mai stiu ca acelasi lucru voieste sa devii si tu. Si orice om. Dar cine dintre noi oamenii se va invrednici de asta, cine va deveni un luminator, iaca asta nu mai stiu... Post binecuvantat, Moshule! AMIN+

[iosif]

E uimitor prin cate cai se poate apropia Domnul de noi. Cu adevarat El ne stie gandul si daca gandul nostru e bun si vrem cu adevarat sa_L cunoastem Se daruieste pe Sine celui ce-L primeste cu smerenie.

Ma bucur de aceste postari.

Dorinta mea de a-L cunoaste pe Domnul s-a nascut de la o cruciulita. Tinand in mana o cruciulita, am observat ca seamana cu crucea de pe turla bisericii pe care tocmai o aveam in fata. De acolo a pornit totul, toata curiozitatea. A urmat in adolescenta o perioada de cercetare : citiri, intrebari, catehisme, literatura religioasa, vietile sfintilor, Sfanta Scriptura, Sfanta Liturghie.

M-a insotit mult o rugaciune scurta si sincera: "Doamne, ajuta-ma sa Te cunosc".

Mi-am dat seama si imi dau seama ca fara a_I cere Domnului darul cunoasterii, nu putem ajunge la o cunoastere profunda. "Cereti si vi se va da", dar toate cererile sa aiba legatura cu prioritatea vietii noastre: "Cautati MAI INTAI Imparatia Cerurilor".

"Doamne, sporeste-ne credinta" au spus Apostolii care vedeau minuni, cu atat mai mult suntem noi indreptatiti sa spunem rugaciunea aceasta zilnic, noi care nu ne-am invrednicit de darul Apostolilor de a vedea minunile Domnului.

Oare ce va iesi din rugaciunea aceasta sincera si zilnica : "Doamne, sporeste-mi credinta!"???

La intrebarea aceasta vom putea raspunde dupa ce vom spune rugaciunea cu inima curata si aprinsa de dorinta de a_L cunoaste pe Domnul si de a crede in El cu toata fiinta.

[Ekaterina]

În prealabil postat de iosif

Dorinta mea de a-L cunoaste pe Domnul s-a nascut de la o cruciulita. Tinand in mana o cruciulita, am observat ca seamana cu crucea de pe turla bisericii pe care tocmai o aveam in fata. De acolo a pornit totul, toata curiozitatea. A urmat in adolescenta o perioada de cercetare : citiri, intrebari, catehisme, literatura religioasa, vietile sfintilor, Sfanta Scriptura, Sfanta Liturghie.

M-a insotit mult o rugaciune scurta si sincera: "Doamne, ajuta-ma sa Te cunosc".

Citind aceasta marturisire am ramas impresionata. Am realizat ca fiecare persoana, obiect, loc, nu sunt intamplatoare in viata noastra. Pentru prima data am inteles ca Dumnezeu este bun, cand eram in clasele primare si aveam toata admiratia pentru o matusa a mamei foarte credincioasa, foarte calda si iubitoare de oameni. Imi placea cand mergeam la ea cu cata caldura ne primea, cat se bucura de prezenta noastra, atmosfera din camera ei cu icoane si candela aprinsa. Am spus in mintea mea ca este tare frumos sa crezi in Dumnezeu. Asta consider eu ca a fost inceputul, insa peste timp, dupa ce am inceput sa ma spovedesc si sa ma impartasesc, am inteles si am cunoscut mai mult.

[iosif]

Astfel de marturisiri ar trebui sa ne responsabilizeze. Marturia ca ceilalti prin comportamentul lor ne-au adus la Dumnezeu este extraordinar de importanta pentru cei care voiesc sa lumineze cu lumina Evangheliei lui Hristos, pe care trebuie sa o aprindem mai intai in inimile noastre.

http://www.munteleathos.com/Pagina/A...de_de_Pocainta

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ioan cezar

Moshule, ma ispiteste finalul postarii tale...:)
(...)Acum ma preocupa doar ce fel de om nemuritor devin eu. Asta e singura problema. Ce fel de om nemuritor. Om-intuneric sau om-lumina?

Iaoane, aveam sufletul mahnit inainte sa-ti citesc mesajul, dar tu mi-ai adus zambetul pe buze. N-o sa te contrazic, nu fiindca nu vreau, dar iata ca de cand am intrat, tot incerc sa termin si sa merg la "ale mele" care ma asteapta, fiindca mai e si munca de facut, nu numai vorbarie... Eu totusi consider ca singurul lucru care imi apartine intr-un fel, este "talantul". Care-o fi ala, ma tot chinui sa-l descopar... O vaga idee am eu, dar ma tem ca o fi si acolo un fel de inselare...
Nu, Ioane, viata mea nu imi apartine si nu am nici un drept asupra ei. Toate apartin lui Dumnezeu, inclusiv copiii nostri. Iar viata, viata aceasta de pe pamant e un simplu tranzit, o calatorie, un test. "Dincolo", nu mai e "grija"... Nu se poate compara. Cand eu vorbesc de "viata", nu indraznesc sa ma gandesc la "cea vesnica"... NU STIU NIMIC. Aici am fost trimis; cu ce ma infatisez la final... La finalul cui, Ioane? Al vietii, nu-i asa? Care... nu ne apartine...

În prealabil postat de iosif

Oare ce va iesi din rugaciunea aceasta sincera si zilnica : "Doamne, sporeste-mi credinta!"???

La intrebarea aceasta vom putea raspunde dupa ce vom spune rugaciunea cu inima curata si aprinsa de dorinta de a_L cunoaste pe Domnul si de a crede in El cu toata fiinta.

Ce va iesi? Eu cred ca un foarte puternic scut de aparare impotriva oricaror ispite...

[iosif]

Tu iti dai doar cu parerea sau spui asta pentru ca ai practicat rugaciunea respectiva indelung?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de iosif

Tu iti dai doar cu parerea sau spui asta pentru ca ai practicat rugaciunea respectiva indelung?

M-ai pus in incurcatura... O sa-ti raspund asa: Cere-i lui Dumnezeu, orice, iar daca iti este de folos, negresit vei primi. In acest caz, daca ceri sa-ti sporeasca credinta, aceasta vei si primi. Intr-o credinta sporita, harul lui Dumnezeu se apropie foarte mult de sufletul omului si astfel cand ispitele vin sub diverse forme, putem mult mai lesne sesiza eventualele capcane. Nu intotdeauna, fiindca se pare ca uneori Dumnezeu chiar ingaduie sa fim inselati, pentru ca in constiinta noastra, starea de pacatosenie sa aiba "obiect".
Daca eu am practicat? Nu prea... Spre rusinea mea, sporirea credintei era mai la coada listei, iar cu ani in urma nici nu era inclusa in vreo lista...