Implicarea Bisericii in politica , un aspect deloc de neglijat !

[Decebal]

În prealabil postat de AlinB

Da, dar transformarea autentica vine din plan duhovnicesc in plan social, nu invers cum propui tu sau cum cred protestantii ca vor face lumina in societate daca poarta tricouri cu inimioare "Jesus loves you".

Bineînţeles că în primul rând asta trebuia şi trebuie să fie ordinea, însă lucrurile sunt mai complicate pentru că se mai şi intercondiţionează, în sensul că şi Biserica are nevoie de un anumit mediu pentru a îşi dezvolta "spaţiul vital", pentru a se dezvolta, pentru a creşte, pentru a avea în fond o viaţă normală. După cum s-a văzut un sistem totalitar ateu socialist a fost de natură să calce în picioare viaţa Bisericii şi să impună limite absolut inacceptabile, cu scopul de a închide gura Bisericii şi posibilităţile ei de influenţare a societăţii. Deci vedeţi că nu aţi spus absolut nimic diferit, în citatul pe care l-aţi comentat afirmasem foarte clar întâietatea planului spiritual şi teologic înaintea celui social.

În prealabil postat de AlinB

La fel ca mai sus, transformarea pentru care Biserica are mandat este cea de ordin duhovnicesc.

Daca are success in plan duhovnicesc, se vede si in social, daca esueaza in plan duhovnicesc, si socialul e dezastru.

Dupa cum se vede, la ora actuala vorbim mai degraba un esec, dar nu cred ca vina o poarta doar vladica daca vrei sa insinuezi asta.

În această problemă am spus clar că nu cred că lucrurile stau aşa şi m-am bazat tocmai pe teologia Părintelui Stăniloaie în care Biserica trebuie să transforme întreaga lume, altfel spus transformarea spirituală se răsfrânge sau trebuie să se răsfrângă şi în celelalte planuri ale vieţii, iar asta este în deplină concordanţă cu făgăduinţa făcută în liturghia răsăriteană, anume "Toată viaţa lui Christos să o dăm", ceea ce înseamnă că trebuie să ne străduim ca toate aspectele vieţii să fie transformate în sensul creştin al lucrurilor.

Nu exclud că ar exista posibilitatea să apară tot felul de dubioşi care au impresia că dacă fac sau au făcut un lucru oarecare pe plan social ar fi mari creştini. Ordinea este clar stabilită şi transformarea pe care Biserica o vizează este în primul rând una spirituală şi aici de fapt trebuie concentrată acţiunea Bisericii din punctul meu de vedere cu ajutorul lui Dumnezeu.

În prealabil postat de AlinB

A. si situatia nu se repara prin mobilizari comuniste gen: bagam la puscarie homosexualii, interzicem avortul, toata lumea la post cu legume si salam de soia.

Cred totuşi că trebuie să existe anumite legi, atât unele ecleziale cât şi unele statale. Nu este vorba despre măsuri comuniste; Biserica a interzis avortul de mult timp fără să fi fost comunistă. Însă în ceea ce priveşte România fenomenul avortului a fost unul mult prea amplu, ale cărui consecinţe trebuiau prevăzute de mult şi luate măsuri, luate poziţii. Unii au luat poziţii, Biserica s-a limitat în comportamente din cauze extrem de bizare, şi extrem de bizar de necunoscute şi de neexplicate. În primul rând aşa zisa libertate a avortului nu a constituit una dintre revendicările revoluţionarilor din '89; nu am auzit pe nici un revoluţionar cu o asemenea revendicare. În al doilea rând, încă de la începutul anilor '90 dimensiunile îngrijorătoare ale acestui fenomen, dacă luăm în calcul poziţia BOR că avortul este crimă, şi asta nu doar din punct de vedere duhovnicesc, adică nu este văzut doar ca un păcat de moarte, erau cunoscute; am văzut pe internet poziţii ale lui Ioan Alexandru ori ale lui Ioanichie Bălan, semne care arată că amploarea fenomenului uciderii prin avorturi era cunoscut la niveul BOR, şi sunt sigur că inclusiv la nivelul autorităţilor ecleziale, nu doar la nivel de duhovnici. Bineînţeles că duşmanii României care au făcut lovitura de stat din România din '89 au planificat cu mare grijă acest aspect al liberalizării avortului, în condiţiile în care inginerii sociali ai Occidentului ştiau cu siguranţă ce situaţie grea din punct de vedere economic şi social avea să urmeze prin tranziţia de la sistemul socialist la sistemul de piaţă liberă. În contextul în care s-ar mai fi născut vreo câteva milioane bune de români după '90 tranziţia nu avea nici o şansă să reuşească, revolta socială de proporţii împotriva regimului venit prin lovitură de stat fiind absolut iminentă. Planificatorii noii ordini mondiale au aranjat bine condiţiile aşa încât să se lucreze atât pe partea reducerii populaţiei cât şi pe partea evitării pe cât posibil a condiţiilor favorizante unei revolte de proporţii.

Fenomenul fiind cunoscut iar consecinţele, pentru nişte oameni zdraveni la cap, fiind anticipabile, cei care nu au luat măsuri nu doar că sunt vinovaţi sau responsabili, chiar şi indirect, chiar şi numai la nivel moral, pentru uciderea prin avorturi, dacă luăm de referinţă poziţia BOR că avortul este ucidere, dar sunt vinovaţi şi pentru consecinţele inevitabile, cum este spre exemplu îmbătrânirea României, scăderea serioasă a populaţiei, şi mai ales în contextul în care noi românii trebuia să fim la ora actuală în jur de peste 30 de milioane de oameni şi cu o pondere mai mare a copiilor şi tinerilor, sau cum este spre exemplu schimbarea raportului între pensionari şi persoanele active în câmpul muncii. Evident că sunt şi alţi factori care au dus la astfel de stări de lucruri, însă fenomenul avorturi petrecut prin intermediul sistemului de sănătate din România (sistem care şi-a încălcat jurământul, pentru că jurământul lui Hipocrate specifică clar refuzul avortului) a contribuit cu proporţia lui la actualele crize din domeniul demografic, social, economic şi de fapt în toate planurile, în special prin diminuarea potenţialului uman sau al resurselor umane pentru toate domeniile; putem vedea spre exemplu cine era România în perioada comunistă pe plan sportiv la jocurile olimpice şi cine este astăzi România, înainte România era constant printre primele ţări de pe Planetă la Jocurile Olimpice, azi este o ţară care se chinuie din greu pentru a câştiga vreo câteva medalii, iar aceste lucruri vin şi din lipsa bazinului demografic din care să mai fie tineri care să facă sport şi dintre care să se facă selecţii. Dar acesta este numai un mic aspect al realităţii; se pot vedea multe altele. Românii, ca popor, nu luaţi individual, care au săvârşit avort în masă, clasa politică aproape în integralitate şi alte instituţii responsabile poartă culpă în faţa istoriei şi în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a întâmplat şi pentru consecinţele care au venit şi care vor veni. Însă, aşa cum este normal, responsabilitatea cea mai mare revine factorilor de conducere.

Dacă sunt unii care au ceva opoziţii, le transmit că în Coran există o interdicţie expresă ca să nu se comită avorturi în situaţii de sărăcie. Românii care au luat de multe decizia de avort pe aşa zise motive economice trebuiau consiliaţi şi avertizaţi foarte clar asupra unor astfel de lucruri, pentru creştini suferinţa împreună în sărăcie fiind calea de urmat, aşa cum specifică de altfel şi Coranul. Fenomenul trebuia de asemenea discutat foarte serios la nivel naţional atât la nivel politic cât şi la nivel religios iar tăcerea de mormânt în care a fost învăluit fenomenul aruncă o culpă extrem de gravă asupra tututor instituţiilor responsabile.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la toată viaţa mea, chiar şi aşa cum a fost sau în halul în care a fost, CU NICI UN CHIP NU MI-AŞ FI DORIT SĂ FIU AVORTAT. Şi cred că şi ceilalţi sunt de aceeaşi părere. Acest fenomen de avorturi nu mi se pare altceva decât unul bazat pe o ideologie sau pe o gândire de tip nazist sau bolşevic, doar că aici nu mai este vorba despre eliminarea celor de o anumită rasă sau clasă socială, ci de eliminarea celor indezirabili pe nişte criterii absolut aleatorii şi în realitate nejustificate.

Cred deci că avortul trebuie interzis şi că Biserica are obligaţia de a promova o asemenea politică şi de a se asigura pe toate căile posibile care îi stau la îndemână ca această politică să fie decisă şi aplicată în practic, precum trebuie controlată inclusiv prin intermediul organelor ecleziale pentru aceia care fac parte dintre creştinii ortodocşi. Asta în sensul că fiecare cult trebuie să se ocupe de oamenii lui, nu în sensul în care ar fi vorba despre o chestiune egoistă.

În ceea ce priveşte homosexualitatea, este bine ştiut că din punct de vedere religios este un păcat foarte grav, un păcat de moarte, iar din punct de vedere psihiatric ori psihanalitic, din câte am citit până acum, acest fenomen este văzut ca o perversiune, ca o inversiune sexuală, ca un lucru în mod cert anormal deşi nu ştiu cât de patologic. Însă este clar că din punct de vedere religios este vorba despre o boală spirituală gravă. Homosexualilor în mod clar trebuie să li se respingă aşa zisele "căsătorii" sau cum le-or mai denumi, şi în mod special adopţia de copii. În primul rând că aici nu este vorba despre copiii proprii ai homosexualilor. În al doilea rând, din punct de vedere spiritual este din start absolut inacceptabil. În al treilea rând trebuie avute în vedere posibilităţile de corupere morală, spirituală precum şi alte consecinţe nefaste pe care le poate avea pentru dezvoltarea unui asemenea copil dat pe mâna homosexualilor. Nu ştiu dacă trebuie băgaţi la puşcărie, dar în mod clar trebuie controlat fenomenul pentru ca nu cumva actualii homosexuali să îi pervertească şi pe alţii la problema lor, la anormalitatea lor, ca să mă exprim în termeni mai soft.