Harul nu se impartaseste doar prin Sacramente

[iustin10]

În prealabil postat de Tartaruga

Revenind deci la topic, am o intrebare in special pentru Decebal, dar si pentru altii. Discutia de fata priveste mistica si asceza ortodoxa dincolo de practicarea numai a Sfintelor Taine. Ca atare eu cred ca trebuie facuta aceasta distinctie intre mantuire si desavarsire. Pentru mantuire a fost suficienta si credinta si pocainta talharului sau a tanarului bogat sau chiar a prostituatelor despre care Domnul spunea ca vor ajunge in Imparatie inaintea fariseilor. Desavarsirea insa cere mai mult, cere a lasa lumea vanzand totul si dat saracilor, si a-L urma pe Hristos asa cum a zis El: fara a lua pe drum haine sau sandale de schimb, fara traista mancand doar din mila celor ce vor crede etc. Deci cei care suntem pe forum din start nu suntem in aceasta categorie. Si dintre noi, unii sunt constienti ca nu pot lua aceasta cale a renuntarii totale ca atare cauta sa vada cam ce ar trebui facut pentru a se mantui totusi la nivelul lor, si au gasit calea Sfintelor Taine, iar altii vor sa arate ca exista ceva mai mult, desavarsirea, insa aceasta cale este incompatibila cu viata pe forum. Si atunci?...
Iata ca mai exista o cale a desavarsirii accesibila tuturor, iertarea deplina a aproapelui, chiar si dusman sa fie, aceasta poate fi exersata cu precadere in lume :) (ma refer la pasajul in care Domnul cere sa iertam pana si dusmanii zicand sa fim desavarsiti ca si Tatal Ceresc).

Sincer nu prea cred ca intre talhar si prostituata e vreo deosebire fata de alti nevoitori
Cred ca ceea ce conteaza e puterea marturisirii ,cat de tare este simtirea si pocainta noastra .De fapt desavarsirea aceasta si este : sa faci totul desavarsit,adica din toata inima,si sa fii placut lui Dumnezeu
Problema e ca noi nu stim ce inseamna har . Si de aceea avem abordari mecaniciste, geometrice :daca nu ai taine nu ai har .Rezulta si reciproca,ca urmand tainele,ai si har.
Noi vorbim doar din manuale incercand sa impacm cuvnte si defintii,care de altfel exprima toate o aceiasi realitate. Doar in mintea noastra limitata punem ziduri intre : taina sacrificiului,harul indurararii ,dragostea aratata prin fapte ,iubirea fara margini a lui Dumnezeu.
Toti spuneti adevarul si cu toate astea nu va intelegeti .Sau hai sa fiu mai bland :va completati , aratand fiecare aspecte ale unei aceiasi realitati , la care insa nu avem acces decat prin TRAIRE
Eu nu vorbesc ca unul care stie ce este harul. Nici nu vorbesc ca un ignorant care nu stie definitile depsre har. Vreau doar sa zic ca in harul lui Dumnezeu incap toti , fara ca prin asta sa zic ca taina euharistica nu e vectorul pincipal care ne duce acolo.
V-ati gandit vreodata sa nu le excludeti ci sa le ingaduiti pe toate ? Fiti desavarsiti precum Hristos ,si aveti mila fata de semeni,ca si El. Mila este legatura dintre desavarsire si uman

[Tartaruga]

În prealabil postat de iustin10

Sincer nu prea cred ca intre talhar si prostituata e vreo deosebire fata de alti nevoitori
Cred ca ceea ce conteaza e puterea marturisirii ,cat de tare este simtirea si pocainta noastra .De fapt desavarsirea aceasta si este : sa faci totul desavarsit,adica din toata inima,si sa fii placut lui Dumnezeu
Problema e ca noi nu stim ce inseamna har . Si de aceea avem abordari mecaniciste, geometrice :daca nu ai taine nu ai har .Rezulta si reciproca,ca urmand tainele,ai si har.
Noi vorbim doar din manuale incercand sa impacm cuvnte si defintii,care de altfel exprima toate o aceiasi realitate. Doar in mintea noastra limitata punem ziduri intre : taina sacrificiului,harul indurararii ,dragostea aratata prin fapte ,iubirea fara margini a lui Dumnezeu.
Toti spuneti adevarul si cu toate astea nu va intelegeti .Sau hai sa fiu mai bland :va completati , aratand fiecare aspecte ale unei aceiasi realitati , la care insa nu avem acces decat prin TRAIRE
Eu nu vorbesc ca unul care stie ce este harul. Nici nu vorbesc ca un ignorant care nu stie definitile depsre har. Vreau doar sa zic ca in harul lui Dumnezeu incap toti , fara ca prin asta sa zic ca taina euharistica nu e vectorul pincipal care ne duce acolo.
V-ati gandit vreodata sa nu le excludeti ci sa le ingaduiti pe toate ? Fiti desavarsiti precum Hristos ,si aveti mila fata de semeni,ca si El. Mila este legatura dintre desavarsire si uman

Sunt doua parabole in Evanghelie ce imi par emblematice in a lamuri problema:

1. parabola in care muncitorii din piata sunt tocmiti pentru o zi promitandu-li-se la toti aceeasi plata indiferent de ora la care au fost chemati astfel ca cel ce a lucrat de dimineata pana seara a fost platit la fel ca si cel ce a lucrat doar o ora seara, motivatia data de Domnul fiind bunatatea celui ce i-a tocmit, deci a lui Dumnezeu.

2. Parabola talantilor unde cel ce primise si investise 10 talanti a primit mai multa plata decat cel ce primise si investise doar 5 talanti.

Prima parabola subliniaza faptul ca plata lui Dumnezeu este aceeasi pentru toti cei care lucreaza, plata fiind mantuirea primita de cel chemat la lucru indiferent de ora la care a fost chemat. Parabola a doua insa arata care va fi starea omului dupa mantuire, ori vedem ca ea tine cont de nevointa fiecaruia, cel ce a lucrat mai mult va primi mai mult. Si este normal tocmai pentru ca are o capacitate mai mare de a primi izvorata din nevoia si setea de a primi iar Dumnezeu da dupa nevoia omului, nici mai mult si nici mai putin, in aceasta consta desavarsita Lui iubire. :)

Deci pe scurt: toti cei care au muncit primesc acelasi tip de plata, mantuirea, indiferent de cat au muncit (parabola 1), dar starea fiecaruia in conditia de mantuit tine cont de nevointa/stradania fiecaruia (parabola 2).

Cand Dumnezeu prin harul Sau zideste duhul drept, inima infranta si smerita inlauntrul omului, atunci constiinta omului aceluia cata spre sine intr-un chip innoit, adeseori cu uimita si negraita groaza si cu multa, nespusa mirare insotita de o anumita mangaiere...
Si, cu mult plans, vazindu-se omul pe sine insusi in adierea vazatoare a Luminii, cel zidit cere atunci Ziditorului mila. Sub variate forme sau continuturi (dintre care pe unele le cunoastem cu totii, fie si la nivelul unei receptari minimale, livresti, deoarece au fost fixate in scris, in Scriptura, in literatura Patristica, in cartile duhovnicesti).

Omul acesta, om innoit intru cele dinlauntru ale sale, avind acum constiinta pacatelor si a nevredniciei propriei persoane, mai acut sau mai palid, dupa har si dupa insusirile sale personale, omul acesta cade la umilinta si se tine la pocainta, la innoirea treptata a mintii si a intregii lui vieti, uneori in moduri cutremuratoare pentru noi crestinii.
David, Maria Egipteanca si multe alte persoane pomenite in Biserica, dreptii si sfintii randuiti in V.T., in Evanghelii, in intreaga Traditie a Bisericii - sunt pilde vii pentru ca noi sa intrezarim, fie si ca zare a unei probleme in plan teoretic, ce se intampla atunci cand harul lui Dumnezeu se asaza si rodeste in om...

Si, chiar asa: ce se petrece oare?
Un om aflat sub puterea mangaietoare si ziditoare a harului are de acum o singura nazuinta: sa vietuiasca in lumina dumnezeirii, sa se bucure de fiecare clipa a vietii in Hristos, sa fie pe placul Domnului, asa cum o sluga cinstita iubeste cel mai mult sa fericeasca pe stapanul sau pe care il pretuieste si il iubeste , sau precum un copil nazuieste sa il fericeasca pe parintele sau iubit sau precum mirele cauta sa isi bucure mireasa... Cu tot sufletul!... Dincolo de orice fatarnicie si viclenie. Si-ar da bucuros viata, daca ar trebui, pentru celalalt, pentru persoana iubita. (In fapt chiar si-o daruieste, zi de zi, permanent, punindu-si toate puterile in slujba fericirii celuilalt, a persoanei iubite jertfelnic. Uneori mai inflacarat, alteori mai discret, bucuria lui este doar atunci cand afla bucuria celuilalt. Si invers, suferinta celuilalt este esecul si suferinta lui, a acestuia care iubeste.)
Dragostea aprinsa in unul pentru altul, face ca viata lor sa se contopeasca (precum doua flacari care se imbie laolalta cu lumina si caldura lor) cu bucurie si dorire neincetata, asa incat lucrarea unuia fara bucuria celuilalt nu numai ca nu este ravnita de vreunul dintre ei, dar este privita ca o eventualitate sfasietoare, amara.

Cine a iubit aici, pe pamant, poate intui, intr-o anumita masura, cum este dragostea aceasta duhovniceasca, dragostea omului pentru Dumnezeu si Dragostea Domnului pentru noi. Desi aceasta din urma, o credem, este cu mult mai aleasa decat am putea noi sa formulam vreodata-n cuvinte...

Unii insa, necunoscind puterea dumnezeiasca si taina acestui miracol al pocaintei, si vazind ei doar roadele impreuna-lucrarii dintre omul iubitor de Dumnezeu si Stapanul sau, s-au grabit a ravni si ei (ca unii care se credeau indreptatiti, prin muscatura mortala a veninului slavei desarte, a trufiei si arogantei) s-au grabit asadar a ravni roadele harului, roadele Duhului. Aceasta insa au voit-o nainte de-a face vreun pas pe Drumul Intoarcerii-Acasa... Asa se face ca unii au ravnit Lumina Taborului, dumnezeiasca lumina pogorata peste sfintii aflati la rugaciune si au gasit ca Parinti precum Isaac Sirul, Simeon Noul Teolog ori, bunaoara, Grigorie Palama sunt tocmai "gasca grasa" pentru poftele lor de marire desarta. Si astfel s-au facut fara de voie furi de cele sfinte, fie si numai in scris, fie si doar in intentie... Crezind ca lumina aceea e si pentru ei, ba mai mult, ca-i a lor... Uitind cu totul, lucru de mirare si de trista cugetare, cele trei ispitiri ale diavolului, din pustie, catre Domnul...
Multi au vrut, aflam chiar din Biblie, sa prooroceasca, sa tamaduiasca, sa scoata demoni, sa invie mortii. Au vrut sa faptuiasca ei insisi aceste Minuni. Crezind ca prin aceasta ar fi obtinut deplinatatea puterii lor personale, maxima lor splendoare, apropierea sau chiar (si cine poate sti daca nu cumva tocmai aceasta ravneau sarmanii) masura insasi a lui Dumnezeu... Imi vine acum in minte Simon Magul, nelegiuitul care voia sa cumpere cu bani harul lui Dumnezeu...
Cu toate acestea, aratindu-Se limpede inaintea lor, Domnul i-a avertizat ca vor primi cuvant greu, cuvant grozav, precum "Niciodata nu v-am cunoscut pe voi, departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea..." (Matei 7, 23).

Unde sa fie talcul? Ca doar cu totii, noi oamenii, nazuim sa fim in gratia Domnului, sa avem parte de harul lui Dumnezeu... Nu-i asa?...:)
Talcul ne este aratat in intreaga Scriptura, in tot locul, in toate cartile duhovnicesti, in toata Traditia Bisericii Dreptmaritoare, in toata viata cuviosilor si sfintilor. Si poarta nume ca acestea: umilinta, smerenie, iubire jertfelnica, rob, nevointa, cainta si pocainta. Si asa mai departe...

Harul nu este un lucru obiectual si ca atare nu poate fi abordat obiectualist, precum nici sufletul omului nu este un obiect, un "ceva".
Mai degraba toate aceste realitati sunt denumite prin termeni precum "cineva", asadar o persoana, o lume de insusiri vii, energie si duh intelegator.
Gandirea rationalista, obiectualista, buna in fizica clasica sau chimie, nu face doi bani in domeniul realitatilor personale. Dimpotriva, straina de domeniul acesta al vietii, ea mai degraba incurca, aiureaza, intuneca...
A pune problema in termeni de "harul e aici, harul e si acolo, harul nu e doar aici, harul nu e doar al vostru, harul este al nostru", constituie din start o eroare mecanicista, care duce in ratacire mintea celui ce nazuieste sa intrezareasca vreun sens, vreun simbure comprehensibil pe tema harului, a indumnezeirii omului. Gindind obiectualist gasim, poate, ceva - dar niciodata pe Cineva.

Cautarea personala a harului lui Dumnezeu, cufundarea in umilinta si iubire jertfelnica, incep si se intemeiaza mereu pe Sfintele Taine. Ele au fost randuite in Sfanta Biserica de Insusi Hristos, prin Duhul Sfant, asadar nu vin de la oameni ci vin in dar de la Dumnezeu.
Marii nevoitori ai pustiei au fost mari fiind purtati de Duhul acolo unde a voit. Nu au fost mari ei, mai intai si, abia apoi, fiind mari, au meritat harul vietuind in pustie. NU! De mii de ori NU! Ci, mici fiind, tinindu-se la lepadare de sine, de toate ale lor, gatindu-se pe ei insisi robi ai lui Dumnezeu, acesti pacatosi care isi iubeau Stapanul: au cautat o contopire tot mai mare cu Duhul Stapanului, iar pentru aceasta ei s-au lepadat de lume iar Duhul le-a raspuns, dupa obicei, facind iubire de oameni si i-a purtat acolo unde a voit, fie si in pustie. Daruindu-le, treapta dupa treapta, varsta dupa varsta: rugaciunea duhovniceasca, asadar intimitatea cu Dumnezeu.

Piscuri ametitoare de smerenie si de nespusa nevointa intru pocainta, aceste vase alese ale Duhului nu au ravnit sa gaseasca o sursa sau alta a harului, macar ca ei credeau ca Izvorul e Unul Singur. Ei auzisera ca harul este in Biserica si au pornit sa il caute acolo. Si gasindu-l gata pregatit, ca dar oferit de inima Stapanului catre toti robii Lui, acesti oameni evlaviosi s-au invrednicit in asa masura de har, prin marea lor iubire curata, incat Domnul i-a purtat, pe unii pentru totdeauna in pustie, pe altii i-a pastrat in lume, pe altii i-a randuit sa faca naveta, periodic (precum au fost la noi sihastrii, care erau partasi la viata concreta a satelor si oraselor, coborindu-se din munti la Sfanta Liturghie, la Spovedanie, la praznice si sarbatori), intre Cer si pamant, intre Dumnezeu si noi.

Harul este unul singur: Dragostea Lucratoare a Bunului si iubitorului de oameni, Dumnezeu. Pe omul care ravneste din toata inima sa traiasca in Hristos, va avea Duhul Sfant grija sa il miluiasca cu har sfintitor pretutindeni, oriunde s-ar afla omul. Asa cred.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

http://www.trilulilu.ro/muzica-diver...a-si-se-dezlea

[Decebal]

În prealabil postat de ioan cezar

Cautarea personala a harului lui Dumnezeu, cufundarea in umilinta si iubire jertfelnica, incep si se intemeiaza mereu pe Sfintele Taine.

De fapt şi aici avem de-a face cu încă o răstălmăcire a adevărului prin prisma ortodoxistă. Căutarea lui Dumnezeu, dincolo de anumite cazuri unde vine din iniţiativa omului, se face în baza propovăduirii Bisericii, atât prin propovăduirea propriu-zisă cât şi prin faptele şi roadele pe care le arată creştinii şi cu care îi atrag pe alţii la creştinism. La Christos vine cel care este atras de Tatăl, după cum spune foarte clar evanghelia după Ioan.

Însă ortodocşii ce s-au învăţat ei? Că nu trebuie ei să meargă să propovăduiască pe Christos şi mântuirea, ci că oamenii trebuie să vină la ei şi să îi caute. Oamenii trebuie să vină la ei şi să se milogească de ei să fie băgaţi în seamă, oamenii trebuie să meargă să îi aştepte pe la margini de drumuri, pe la colţuri de străzi, eventual să le mai vâre şi câte un plic cu bani în buzunarul de la sutană sau o altă "atenţie", pentru ca să fie băgaţi şi ei în seamă de DOMNI. Mai înainte vreme apostolii erau trimişi de Christos la propovăduire, DOMNII ortodocşi nu trebuie să facă astea, ei nu se încurcă cu mizilicuri dintr-astea, ei aşteaptă să vină alţii să se milogească de ei, să se ploconească în faţa lor doar, doar i-ar băga şi pe ei DOMNII în seamă.

Au ajuns unii să creadă că e de ajuns să ai niscaiva studii "teologice" şi să mai ai şi nişte cunoştinţe bine poziţionate pentru a accede la statutul de DOMN. Nu mai trebuie să fie ei înşişi trecuţi prin calea cea strâmtă, nu mai trebuie ei înşişi să dovedească ceva cu viaţa lor, nu mai trebuie ei înşişi să arate propriile lor competenţe şi propria lor alegere, nu, cu diploma şi cu pilele şi relaţiile bine ancorate ai mari şanse să ajungi un DOMN printre alţi DOMNI. Şi asta în buna tradiţie balcano-bizantinoidă în care statutul de preot, scuze de DOMN, se lua din tată în fiu, cu niţică ştiinţă a alfabetului, a câteva glasuri, acolo un "Doamne, strigat-am", câteva noţiuni elementare, şi gata DOMNUL era bun şi i se cânta, în ciuda cruntei realităţi, "Vrednic este" şi aşa ajungea DOMNUL DOMN. Nu trebuia să dovedească nimic, nu trebuia să se nască din Dumnezeu, nu trebuia să aibă parte de transformarea spirituală şi nici să o arate cuiva. Şi cui ar fi trebuit să o arate de vreme ce şi superiorii nu erau cu mult mai mult decât el, şi erau tot DOMNI, nişte DOMNI mai mari, cu relaţii pe la cei mai mari prin politichie, dar tot DOMNI, DOMNOŞI DOMNI. În orice societate spirituală care se respectă, nobilitatea, nobleţea, domnia mai trebuie şi dovedite în prealabil, alegerea de la Dumnezeu trebuie arătată, dovedită, se trec probe sub ochii unora care au dovedit înaintea lor şi au discernământul cizelat pentru a şti şi pentru aprimi de la Dumnezeu înţelegere de a discerne care sunt aleşii, hirotoniţii lui Dumnezeu, şi abia apoi poţi accede la statutul de păstor al altora. Dar în ortodoxia balcanică nu trebuie să arăţi prea multe nimănui; o să le arate ei DUPĂ ce vor ajunge DOMNI.

Iar pe lângă propovăduire, creştinismul mai seducea şi mai seduce prin faptele şi harurile sau harismele creştinilor. Dar în ziua de azi creştinii nu mai trebuie să dovedească nimic nimănui. Că doar pe ei îi cheamă creştini din neam în neam. ("Cine are sămânţă bună, tot botează şi cunună", după cum grăieşte "marea" înţelepciune creştină crescută prin plaiurile strămoşeşti.) La ei încreştinarea e cu numele, şi vom mai vedea noi DUPĂ dacă o mai fi loc şi de altceva. Pâna la Sfintele Taine mai este deci cale lungă dar ortodocşii balcanici nu vor să o parcurgă, ei nu concep să se înjosească, să se coboare până la nivelul evangheliei de la statutul lor înalt, de la semeţia lor domnească. Că în ortodoxia balcanică de fapt toţi sunt DOMNI. Aşa, din oficiu.

În prealabil postat de ioan cezar

Ele au fost randuite in Sfanta Biserica de Insusi Hristos, prin Duhul Sfant, asadar nu vin de la oameni ci vin in dar de la Dumnezeu.

N-or fi venind ele de la oameni, dar vin prin oameni, şi pentru că vin prin oameni atunci este necesar ca aceia care le "administrează" să mai şi ştie despre ce este vorba cu Tainele acelea, şi să mai şi ştie să le administreze. Dar la ortodocşii balcanici aceste "mizilicuri" nu sunt necesare, că doar la ei harul lucrează ex opere operato. Ei nu trebuie să ştie că Botezul este taina regenerării spirituale, şi că prin urmare această regenerare spirituală trebuie să mai şi aibă loc şi să se mai şi vadă, prin viaţă, prin fapte, prin transformarea gândirii, a inimii, a modului de viaţă de la cel vechi la cel nou, în Christos. Nu, ei ştiu că DOMNII trebuie să îl bage acolo în apă şi să îi facă slujba, şi gata "regenerarea". Nu mai trebuie credinţă, nu mai trebuie propovăduire, nu mai trebuie fapte, nu mai trebuie pocăinţă sau întoarcere la Dumnezeu, nu mai trebuie eforturi pentru rodirea harului botezului pentru ca regenerarea să fie simţită şi trăită cu cât mai la adâncul şi rădăcina fiinţei. Nu, ortodocşii balcanici nu se înjosesc cu regenerarea, ei merg pe principiul că "cine are sămânţă bună, tot botează şi cunună" şi cu asta basta. Gata!!, şi nimeni nu mai are voie să comenteze.

În ortodoxia balcanică recentă, cel care botează nu trebuie şi el să fie un iniţiat autentic al Misterului Botezului, că doar harul lucrează şi-aşa la cene are sămânţa bună. Dacă nu lucrează harul, înseamnă că n-ai avut sămânţa bună. În orice societate spirituală care se respectă, (şi vedem că ortodoxia balcanică de larg consum, consumeristă şi de dată recentă dă pe din afară de respect de sine şi de alţii) orice neofit este dus la iniţierea în Mistere de către oameni care sunt deja iniţiaţi, adică la nivel spiritual, nu doar după "sămânţa bună", ci după sămânţa dumnezeiască ce rodeşte regenerarea spirituală autentică şi ieşirea din întunericul necunoaşterii de Dumnezeu. În ortodoxismul balcanic de dată recentă lucrurile nu mai trebuie să stea aşa; aici harul lucrează altfel, oamenii nu trebuie să fie pregătiţi, este suficientă rostirea mecanică şi nesimţită a crezului, şi gata, cine are sămânţa bună tot botează şi cunună. Că doar ăsta este rolul DOMNULUI, nu să călăuzească spiritele la regenerare în Christos şi la o viaţă autentică în harul Sfântului Spirit, nu să călăuzească sufletele spre renaştere spirituală şi spre ieşirea din întunericul necunoaşterii, al necredinţei şi al egoismului spre lumina cunoaşterii, a credinţei şi a jertirii de sine aşa încât Christos şi Tatăl să găsească locaş la el, ci rolul DOMNOSULUI (strămoşesc, de sămânţă bună) este să facă botezurile, cununiile, îngropăciunile, parastasele, sfeştaniile, etc etc etc. Din câte am înţeles chiar în paradigma asta falimentară din punct de vedere spiritual (după cum se şi vede dealtfel cu ochiul liber şi de la mare distanţă) sunt şi educaţi prin şcolile de teologie de prin România, că ăsta ar cam fi rolul DOMNOSULUI. Şi se vede care este rodul paradigmei falimentare a ortodoxismului balcanic recent. Pentru cine are ochi să vadă, minte să înţeleagă şi mai are şi bună-credinţă să accepte, bună-credinţă extrem de ciudat de absentă la "ortodocşii" balcanici recenţi de România cu toată "ortodoxia" lor făcută pe gustul şi placul oamenilor şi pentru evenimentele "speciale" din viaţa lor, adică botezurile şi cununiile. Că dacă tot ai sămânţa bună, măcar cu atâta să te alegi. Crucea este pentru alţii, pentru fraierii care nu au prins şpilul DOMNOŞILOR.

[iustin10]

În prealabil postat de Decebal

Însă ortodocşii ce s-au învăţat ei? Că nu trebuie ei să meargă să propovăduiască pe Christos şi mântuirea, ci că oamenii trebuie să vină la ei şi să îi caute.

Ei nu trebuie să ştie că Botezul este taina regenerării spirituale, şi că prin urmare această regenerare spirituală trebuie să mai şi aibă loc şi să se mai şi vadă, prin viaţă, prin fapte, prin transformarea gândirii, a inimii, a modului de viaţă de la cel vechi la cel nou, în Christos. Nu, ei ştiu că DOMNII trebuie să îl bage acolo în apă şi să îi facă slujba, şi gata "regenerarea". Nu mai trebuie credinţă, nu mai trebuie propovăduire, nu mai trebuie fapte, nu mai trebuie pocăinţă sau întoarcere la Dumnezeu, nu mai trebuie eforturi pentru rodirea harului botezului pentru ca regenerarea să fie simţită şi trăită cu cât mai la adâncul şi rădăcina fiinţei.

Deci tu incerci sa subliniezi 2 lucruri : ca a disparut la ortodocsi spiritul misionar si lupta pt Hristos , si ca actul Botezului devine scop in sine ,iar nu viata cea noua care urmeaza dupa el.
Aparent ti-as da dreptate .Adica daca privesti doar la forme ,ai putea avea dreptate.
Merele straine sunt mari rosii,dar nu au nici un gust.Cele romanesti,sunt mici ,mai au si puncte negre ,dar sunt gustoase
O sa ma refer mai mult la Botez.
Si daca se face la 10 ani si daca se face la cateva luni,pericolul de a cadea apoi in pacate e la fel de mare.Si daca se face prin credinta nasilor si daca se face prin accepatarea directa a celui botezat ,lupta de dupa Botez e la fel de mare.
Nimic nu asigura ca cel botezat va ramine credincios ,si isi va desfasura viata spre crestere duhovniceasca
Intradevar se da multa importanta actului de cult ,cand de fapt,cum bine observi,aceasta e doar nasterea in Hristos,care trebuie sa fie urmata de viata in Hristos.
Doar cine nu stie aceasta ,chiar daca e ortodox , poate cadea in capcana ca a botezat copilul intr-o duminica,si ,cu asta ,si-a facut datoria ,pina la inmormantare,cand iar trebuie sa treaca pe la popa
Aceasta abordare e intens negata de preotii ortodocsi, care stiu si spun mereu ,chiar si in predica de dupa botez,ca acesta e doar inceputul vietii spirituale.
Doar unii credinciosi mai naivi cred asta,dar pozitia BO e diametral opusa
Ma mira ca si tu crezi acelasi lucru naiv,si il folosesti ca argument,ca si cum chiar ai crede in el. Toti crestinii stiu ca Botezul in Hristos este doar nasterea omului cel nou in Hristos,deci cum ai putut crede ca BO crede altceva?
E propria ta interpreatare ca se da mai multa atentie actului botezului,sprijinita pe ignoranta unor naivi practicanti orotodocsi
Dar de fapt e o fortare sirerata. Prin ea vrei sa diminuezi importanta tainei Botezului, tocmai pentru ca ea duce la astfel de interpetari naive.Logica ta e stramba.
Cu cat viata de dupa Botez e mai pacatoasa si mai decazuta,la ortodocsi,catolici,NP cu atat mai mult ar trebui sa ne concentram pe Taina si pe puterea ei.
Taina singura se vede ca nu poate asigura ca 100% din credinciosi sa urmeze calea cea drepata ,in nici un cult.
Dar , fara aceasta Taina,asa cum ne a fost ea lasata prin Traditie,nu mai pot inflori comorile credintei ulterior ,nici la ceilalti,care nu isi neglijeaza viata spirituala
Deci doar Taina Botezului asigura nasterea catre viata in Hristos,pentru cei care raman ai lui Hristos.Pentru ceilalti ,Botezul e doar o asteptare continua a Domnului,care sta la usa si bate,pina ce acestia se vor intoarce
De aceea ,daca Botezul a fost facut cum trebuie,macar pentru credinta parintilor si a nasilor,orice suflet pierdut,poate pina la final se va intoarce la Dumnezeu
Botezul la ortodocsi este eminamente un botez prin credinta,caci se face la varste ,cand cel botezat nu are cunoastere. E ca un cec in alb care i se da ,asa cum guvernul parca deschide un cont fiecarui nou nascut,desi unii il vor folosi pt bautura si droguri cand vor fi mari.
Taina devine esentiala,chiar daca 90% din cei botezati,dar de toate cultele, ulterior ,o perioada a vietii lor,il parasesc pe Hristos.
Taina nu obliga automat si mecanic la desavarsire.Dar fara Taina,nu ar avea cine sa ne cheme toata viata ,in interiorul nostru,catre desavarsire,fie ca avem o viata exemplara sau destrabalata

[tabitha]

În prealabil postat de iustin10

Intr-adevar se da multa importanta actului de cult, cand de fapt, cum bine observi, aceasta e doar nasterea in Hristos, care trebuie sa fie urmata de viata in Hristos.
Doar cine nu stie aceasta, chiar daca e ortodox, poate cadea in capcana ca a botezat copilul intr-o duminica, si, cu asta, si-a facut datoria, pina la inmormantare,cand iar trebuie sa treaca pe la popa.
Aceasta abordare e intens negata de preotii ortodocsi, care stiu si spun mereu, chiar si in predica de dupa botez, ca acesta e doar inceputul vietii spirituale.
Doar unii credinciosi mai naivi cred asta, dar pozitia BO e diametral opusa.
Ma mira ca si tu crezi acelasi lucru naiv,si il folosesti ca argument, ca si cum chiar ai crede in el. Toti crestinii stiu ca Botezul in Hristos este doar nasterea omului cel nou in Hristos,deci cum ai putut crede ca BO crede altceva?
E propria ta interpreatare ca se da mai multa atentie actului botezului, sprijinita pe ignoranta unor naivi practicanti ortodocsi.
Dar de fapt e o fortare sirerata. [**aici ai vrut sa zici șireată, sau siderată ??] Prin ea vrei sa diminuezi importanta tainei Botezului, tocmai pentru ca ea duce la astfel de interpetari naive. Logica ta e stramba.

Cred că ai prins distorsionat ideea lui Decebal despre preoții DOMNOȘI.


Am scos o carte de la naftalină.. :)
"Lumina și faptele credinței", de Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan.
La pct. 117/ pag. 74 zice așa :

În câte feluri este dator a predica preotul?

Preotul este dator a predica în trei feluri și anume: cu cuvântul, cu scrisul și cu viața, după învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur. Cu gura este dator a învăța pe credincioși cuvântul Domnului, dogmele, canoanele și învățăturile Sfinților Părinți. Cu scrisul sau cu mâna este dator să scrie cele ce a învățat din Sfânta Scriptură sau de la Sfinții Părinți. Iar cu viața este dator să predice prin trăirea sa personală, după putere, despre cele ce învață, aducându-și aminte de cuvântul Domnului care zice: "Cela ce va face și va învăța, acela mare se va chema întru Împărăția Cerurilor" (Matei 5,16). Cea mai puternică este predica prin viața preotului.

[Tartaruga]

În prealabil postat de Decebal

De fapt şi aici avem de-a face cu încă o răstălmăcire a adevărului prin prisma ortodoxistă. Căutarea lui Dumnezeu, dincolo de anumite cazuri unde vine din iniţiativa omului, se face în baza propovăduirii Bisericii, atât prin propovăduirea propriu-zisă cât şi prin faptele şi roadele pe care le arată creştinii şi cu care îi atrag pe alţii la creştinism. La Christos vine cel care este atras de Tatăl, după cum spune foarte clar evanghelia după Ioan.

Însă ortodocşii ce s-au învăţat ei? Că nu trebuie ei să meargă să propovăduiască pe Christos şi mântuirea, ci că oamenii trebuie să vină la ei şi să îi caute. Oamenii trebuie să vină la ei şi să se milogească de ei să fie băgaţi în seamă, oamenii trebuie să meargă să îi aştepte pe la margini de drumuri, pe la colţuri de străzi, eventual să le mai vâre şi câte un plic cu bani în buzunarul de la sutană sau o altă "atenţie", pentru ca să fie băgaţi şi ei în seamă de DOMNI. Mai înainte vreme apostolii erau trimişi de Christos la propovăduire, DOMNII ortodocşi nu trebuie să facă astea, ei nu se încurcă cu mizilicuri dintr-astea, ei aşteaptă să vină alţii să se milogească de ei, să se ploconească în faţa lor doar, doar i-ar băga şi pe ei DOMNII în seamă.

Au ajuns unii să creadă că e de ajuns să ai niscaiva studii "teologice" şi să mai ai şi nişte cunoştinţe bine poziţionate pentru a accede la statutul de DOMN. Nu mai trebuie să fie ei înşişi trecuţi prin calea cea strâmtă, nu mai trebuie ei înşişi să dovedească ceva cu viaţa lor, nu mai trebuie ei înşişi să arate propriile lor competenţe şi propria lor alegere, nu, cu diploma şi cu pilele şi relaţiile bine ancorate ai mari şanse să ajungi un DOMN printre alţi DOMNI. Şi asta în buna tradiţie balcano-bizantinoidă în care statutul de preot, scuze de DOMN, se lua din tată în fiu, cu niţică ştiinţă a alfabetului, a câteva glasuri, acolo un "Doamne, strigat-am", câteva noţiuni elementare, şi gata DOMNUL era bun şi i se cânta, în ciuda cruntei realităţi, "Vrednic este" şi aşa ajungea DOMNUL DOMN. Nu trebuia să dovedească nimic, nu trebuia să se nască din Dumnezeu, nu trebuia să aibă parte de transformarea spirituală şi nici să o arate cuiva. Şi cui ar fi trebuit să o arate de vreme ce şi superiorii nu erau cu mult mai mult decât el, şi erau tot DOMNI, nişte DOMNI mai mari, cu relaţii pe la cei mai mari prin politichie, dar tot DOMNI, DOMNOŞI DOMNI. În orice societate spirituală care se respectă, nobilitatea, nobleţea, domnia mai trebuie şi dovedite în prealabil, alegerea de la Dumnezeu trebuie arătată, dovedită, se trec probe sub ochii unora care au dovedit înaintea lor şi au discernământul cizelat pentru a şti şi pentru aprimi de la Dumnezeu înţelegere de a discerne care sunt aleşii, hirotoniţii lui Dumnezeu, şi abia apoi poţi accede la statutul de păstor al altora. Dar în ortodoxia balcanică nu trebuie să arăţi prea multe nimănui; o să le arate ei DUPĂ ce vor ajunge DOMNI.

Iar pe lângă propovăduire, creştinismul mai seducea şi mai seduce prin faptele şi harurile sau harismele creştinilor. Dar în ziua de azi creştinii nu mai trebuie să dovedească nimic nimănui. Că doar pe ei îi cheamă creştini din neam în neam. ("Cine are sămânţă bună, tot botează şi cunună", după cum grăieşte "marea" înţelepciune creştină crescută prin plaiurile strămoşeşti.) La ei încreştinarea e cu numele, şi vom mai vedea noi DUPĂ dacă o mai fi loc şi de altceva. Pâna la Sfintele Taine mai este deci cale lungă dar ortodocşii balcanici nu vor să o parcurgă, ei nu concep să se înjosească, să se coboare până la nivelul evangheliei de la statutul lor înalt, de la semeţia lor domnească. Că în ortodoxia balcanică de fapt toţi sunt DOMNI. Aşa, din oficiu.


N-or fi venind ele de la oameni, dar vin prin oameni, şi pentru că vin prin oameni atunci este necesar ca aceia care le "administrează" să mai şi ştie despre ce este vorba cu Tainele acelea, şi să mai şi ştie să le administreze. Dar la ortodocşii balcanici aceste "mizilicuri" nu sunt necesare, că doar la ei harul lucrează ex opere operato. Ei nu trebuie să ştie că Botezul este taina regenerării spirituale, şi că prin urmare această regenerare spirituală trebuie să mai şi aibă loc şi să se mai şi vadă, prin viaţă, prin fapte, prin transformarea gândirii, a inimii, a modului de viaţă de la cel vechi la cel nou, în Christos. Nu, ei ştiu că DOMNII trebuie să îl bage acolo în apă şi să îi facă slujba, şi gata "regenerarea". Nu mai trebuie credinţă, nu mai trebuie propovăduire, nu mai trebuie fapte, nu mai trebuie pocăinţă sau întoarcere la Dumnezeu, nu mai trebuie eforturi pentru rodirea harului botezului pentru ca regenerarea să fie simţită şi trăită cu cât mai la adâncul şi rădăcina fiinţei. Nu, ortodocşii balcanici nu se înjosesc cu regenerarea, ei merg pe principiul că "cine are sămânţă bună, tot botează şi cunună" şi cu asta basta. Gata!!, şi nimeni nu mai are voie să comenteze.

În ortodoxia balcanică recentă, cel care botează nu trebuie şi el să fie un iniţiat autentic al Misterului Botezului, că doar harul lucrează şi-aşa la cene are sămânţa bună. Dacă nu lucrează harul, înseamnă că n-ai avut sămânţa bună. În orice societate spirituală care se respectă, (şi vedem că ortodoxia balcanică de larg consum, consumeristă şi de dată recentă dă pe din afară de respect de sine şi de alţii) orice neofit este dus la iniţierea în Mistere de către oameni care sunt deja iniţiaţi, adică la nivel spiritual, nu doar după "sămânţa bună", ci după sămânţa dumnezeiască ce rodeşte regenerarea spirituală autentică şi ieşirea din întunericul necunoaşterii de Dumnezeu. În ortodoxismul balcanic de dată recentă lucrurile nu mai trebuie să stea aşa; aici harul lucrează altfel, oamenii nu trebuie să fie pregătiţi, este suficientă rostirea mecanică şi nesimţită a crezului, şi gata, cine are sămânţa bună tot botează şi cunună. Că doar ăsta este rolul DOMNULUI, nu să călăuzească spiritele la regenerare în Christos şi la o viaţă autentică în harul Sfântului Spirit, nu să călăuzească sufletele spre renaştere spirituală şi spre ieşirea din întunericul necunoaşterii, al necredinţei şi al egoismului spre lumina cunoaşterii, a credinţei şi a jertirii de sine aşa încât Christos şi Tatăl să găsească locaş la el, ci rolul DOMNOSULUI (strămoşesc, de sămânţă bună) este să facă botezurile, cununiile, îngropăciunile, parastasele, sfeştaniile, etc etc etc. Din câte am înţeles chiar în paradigma asta falimentară din punct de vedere spiritual (după cum se şi vede dealtfel cu ochiul liber şi de la mare distanţă) sunt şi educaţi prin şcolile de teologie de prin România, că ăsta ar cam fi rolul DOMNOSULUI. Şi se vede care este rodul paradigmei falimentare a ortodoxismului balcanic recent. Pentru cine are ochi să vadă, minte să înţeleagă şi mai are şi bună-credinţă să accepte, bună-credinţă extrem de ciudat de absentă la "ortodocşii" balcanici recenţi de România cu toată "ortodoxia" lor făcută pe gustul şi placul oamenilor şi pentru evenimentele "speciale" din viaţa lor, adică botezurile şi cununiile. Că dacă tot ai sămânţa bună, măcar cu atâta să te alegi. Crucea este pentru alţii, pentru fraierii care nu au prins şpilul DOMNOŞILOR.

Decebal,
In acestea aveti dreptate, la primii crestini presbiterii se alegeau dupa vrednicie si rar era cate vreun tanar. A fi presbiter insa nu era o meserie ca astazi, ci era ceva in plus facut de anumiti oameni alesi in comunitatile crestine. Astazi insa nu mai poate fi nimeni preot fara studii, iar cel ce face astfel de studii trebuie apoi sa se intretina din ele, deci contextul este foarte mult schimbat. Acum, daca dvs. vedeti o solutie practica la problema, veniti cu solutia dar aveti in vedere ca si dvs. va trebui sa va asemanati sfintilor pentru a putea avea greutate propunerea dvs.

[Eugen7]

Sfantul Nichita Stithatul - Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, Ed Herald
http://www.edituraherald.ro/bookdeta...0Noul%20Teolog

la pag 8 se afirma inechivoc teologia Sfantului Simenon Noul Teolog (si implicit a intregii filocalii): "cel ce a fost botezat nu pune in valoare (deplin) efectele botezului decat daca ajunge sa fie constient de prezenta Duhului Sfant in el, si sa vada (duhonviceste) lumina slavei lui Dumnezeu."

Filocalia afirma inechivoc: scopul vietii omului este dobandirea (harului) Duhului Sfant (pe cel mai inalt, deplin nivel al hristificarii: indumnezeirea. Etapele hristificarii sunt in mare 3: despatimirea, iluminarea (contemplatia), desavarsirea (indumnezeirea) )!

Asadar sa luam aminte. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.