Poezii preferate...

[cristiboss56]

Ratacitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios , stapâne,
În fata stralucirii tale.
În drum mi se desfac prapastii,
Si-n negura se-mbraca zarea.
Eu în genunchi spre tine caut:
Parinte,-orânduie-mi cararea!
În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapa,
Cum vor sa-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapa.
Din valul lumii lor ma smulge
Si cu povata ta-nteleapta,
În veci spre cei ramasi în urma,
Tu, Doamne, vazul meu îndreapta.
Dezleaga mintii mele taina
Si legea farmecelor firii.
Sadeste-n bratul meu de-a pururi
Taria urii si-a iubirii.
Da-mi cântecul si da-mi lumina
Si zvonul firi-ndragostite,
Da-i raza soarelui de vara
Pleoapei mele obosite.
Alunga patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Si de durerea altor inimi
Învata-ma pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi prada
Ursitei mastere si rele,
Ci jalea unei lumi, parinte,
Sa plânga-n lacrimile mele.
Da-mi tot amarul, toata truda
Atâtor doruri fara leacuri,
Da-mi viforul în care urla
Si gem robiile de veacuri.
De mult gem umilitii-n umbra,
Cu umeri gârbovi de povara...
Durerea lor înfricosata
În inima tu mi-o coboara.
În suflet seamana-mi furtuna,
Sa-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsa
Pe strunele înfiorate;
Si cum sub bolta lui aprinsa,
În smalt de fulgere albastre,
Încheaga-si glasul de arama:
Cântarea patimirii noastre.

[Ekaterina]

Ca nu e de dorit si de poftit decat dumnezeirea, de care cel ce s-a impartasit, s-a facut partas de toate bunatatile.

O, care este existenta ascunsa intregii zidiri
si care e lumina spirituala care nu e vazuta de nimeni
si care e bogatia cea mare, pe care n-a putut s-o afle
sau s-o posede cu totul cineva in lume ?

Ea este de fapt tuturor de nesesizat si neincaputa in lume,
dar mai dorita si mai poftita decat toata lumea,

O, care este existenta ascunsa intregii zidiri
si care e lumina spirituala care nu e vazuta de nimeni
si care e bogatia cea mare, pe care n-a putut s-o afle
sau s-o posede cu totul cineva in lume?

Ea este de fapt tuturor de nesesizat si neincaputa in lume,
dar mai dorita si mai poftita decat toata lumea,
intrucat Dumnezeu depaseste cele vazute pe care le-a creat El Insusi.

Prin aceasta sunt ranit de iubirea lui
si intrucat nu mi se face vazut,
cugetarea mea se usuca,
imi arde mintea si inima si suspin.

Umblu si caut cu aprindere ici si colo
si nicaieri pe Cel iubit de sufletul meu.

Privesc adesea imprejur ca sa vad pe Doritul meu
si Acela ca nevazut, nu se arata nicidecum.

Dar cand incep sa plang ca un lipsit de nadejde,
atunci se face vazut si ma vede. Cel ce vede toate.

Atunci sunt uimit, minunandu-ma de bunul chip al frumusetii Lui
si ca, deschizand cerurile, Ziditorul s-a aplecat
si mi-a daruit slava negraita si minunata.

Si cine va ajunge mai aproape de El,
sau cum va fi urcat altul spre nemasurata inaltime?

Cugetand eu, El se afla inauntrul meu,
stralucind inauntrul ticaloasei mele inimi,
invaluindu-ma din toate partile de o stralucire nemuritoare
si luminand toate madularele mele cu razele Lui.

Patrunzandu-ma intreg, ma imbratiseaza intreg,
se da pe Sine intreg mie, nevrednicului,
si sunt umplut de iubirea si de frumusetea Lui
si ma umplu de dulceata dumnezeirii.

Ma impartasesc de lumina, particip si la slava
si-mi lumineaza fata, ca si a Celui Iubit al meu.

Si toate madularele mele se fac purtatoare de lumina.
Devin atunci mai frumos ca cei frumosi,
mai bogat decat cei bogati, mai puternic ca toti cei puternici;
sunt mai puternic si mai mare decat imparatii
si mai cinstit decat toate cele ce se vad,
nu numaidecat pamantul si cele de pe pamant,
ci si decat cerul si toate cele din cer,
avand pe Ziditorul tuturor,
Caruia se cuvine slava si cinstea in veci. Amin.

Avea Pr Paisie Olaru o poezie numita ”Calugarul”, o stie cineva, o caut si nu o gasesc.

EDIT.

Am gasit-o numai ca nu e scrisa de pr Paisie ci de Ioanichie Balan.

Iubite frate muritor,
De vei vedea un calator
Cu hainele cernite, singurel
Descult, flamand
Si insetat
Te rog sa ai mila de el
Ca poate-i un calugar!
De intanlesti la vreo rascruce
Un om strain, ce-ar vrea s-apuce...
Departe, undeva in lume...
De-l vezi mereu
Oftand din greu
Sa nu-l intrebi atunci de nume,
Ca poate-i un calugar!
De vei vedea trecand prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traista goala in mana lui
Te rog acum
Sa-i iesi in drum
Si un cuvant mai bun sa-i spui
Ca poate-i un calugar!
Sau cand e frig si ploua afara
De vei vedea ca asteapta-n gara
Un calator infrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist si-ngandurat
Ca poate-i un calugar!
De vei vedea in multe randuri
Un om la munca stand pe ganduri
Privind cu ochi-n departare,
Mereu tacut
Si abatut
Nu-l intreba ce cata-n zare,
Ca poate-i un calugar!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, daca tu vei intanli
Un om in lume fara rost
Ce plange-ades
Neinteles.
Sa stii iubitul meu c-a fost
In viata lui calugar
C-acela care a trait
Si-n manastire-a-mbatranit,
Orice i-ai spune si i-ai da Sa nu socoti
Ca o sa poti
Sa-i schimbi cumva inima sa,
Ca el e tot calugar!
De-i vei canta de bucurie
De asta el nu vrea sa stie
De jale de ii vei canta,
El tot mereu
Oftand din greu
Plangand incet va suspina
Cu lacrimi de calugar!
Deci nu cata sa-i mangai plansul,
Ci roaga-te si tu cu dansul,
Caci el de-atata pribegie,
De toti uitat
Si-ndepartat
Va suspina dupa pustie
Caci este tot calugar!
Iar daca lumea-l va-nsela,
Tu frate nu te bucura,
Nici sa vorbesti de el oricui,
Caci el oricand
Mustrat de gand,
Se va scula din calea lui
Caci inca-i tot calugar!
Iar daca va imbratatni
Si-n lume frate, va muri,
Sa-l pui atunci intr-un mormant,
Si nimanui
Sa nu mai spui
Ca sub acest strain pamant
Se afla un calugar!

Calugarul-Pr.Ioanichie Balan-Poezie ortodoxa-Video

[Flavius_Faust]

.................................................. .....

Virtutea pentru dânsii ea nu exista. Însa
V-o predica, caci trebui sa fie brate tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
Caci voi murind în sânge, ei pot sa fie mari.

Si flotele puternice s-armatele faloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
S-acele milioane, ce în gramezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sarac apasa,
Si-s supte din sudoarea prostitului popor.

Religia - o fraza de dânsii inventata
Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,
Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,
Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,
Ati mai purta osânda ca vita de la plug?


Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Si v-a facut sa credeti ca veti fi rasplatiti...
Nu! moartea cu viata a stins toata placerea -
Cel ce în asta lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, caci morti sunt cei muriti.

Minciuni si fraze-i totul ce statele sustine,
Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi sustin;
Averea sa le aperi, marirea s-a lor bine,
Ei bratul tau înarma ca sa lovesti în tine,
Si pe voi contra voastra la lupta ei va mân'.

De ce sa fiti voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastra abia puteti trai?
De ce boala si moartea sa fie partea voastra,
Când ei în bogatia cea splendida si vasta
Petrec ca si în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
.................................................. ............

Viaţa mea se iluminează


Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut,
Mai lasă-mă o secundă,
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp

(Din volumul „O viziune a sentimentelor”, 1964)

[cristiboss56]

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne'ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară

[cristiboss56]

Ma rog luminii sa coboare
Umbland peste padure ca o boare -
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi - frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte -
Ma rog padurarilor sa lase
Deschise usile colibelor joase,
Cararilor ma rog sa ma caute poate
Cand noaptea va fi dusa jumatate,
Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou,
Cand raza lui halucinanta, rece,
Pierduta prin vazduh ma va petrece.
Pe urma n-am sa ma mai rog nimanui -
Va creste pe arbori muschiul verzui
Si frunzele-au sa plece si-au sa vie
Cu nesfarsita lor monotonie.

[cristiboss56]

Traian Dorz:

ÎNCREDE-TE-N IUBIRE!

Încrede-te-n iubire chiar când ţi-aduce jale,
n-o-mpiedica să intre în taina vieţii tale,
căci inima în care îşi află loc iubirea
primeşte azi odihna, iar mâine nemurirea.

Încrede-te-n iubire chiar dacă lumea toată
ţi-ar spune că viaţa îţi este înşelată
căci cel ce-n curăţie cu-adevărat iubeşte,
nimic nu-l mai înşeală, nimic nu-l rătăceşte.

Încrede-te-n iubire, că ea-i din Domnul Sfântul,
nimic nu-i mai puternic ca El pe tot pământul,
dar să trăieşti iubirea cu sfânta ascultare -
atunci nici decât tine nu-i nimenea mai tare.