Harul nu se impartaseste doar prin Sacramente

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Credinta, harul sfintitor (prin participare, prin impartasirea cu Sfintele Taine) si faptele bune (bineplacute Domnului) sunt convive, indicibil de strans impletite, co-substantiale.

Consider ca trebuie sa privim aceste aspecte din prisma cauzalitatii. Personal nu consider ca este indicat sa folosim temeni filozofici de co-substantialitate intrucat fapta este o actiune iar harul este o lucrare (energie) iar credinta este o miscare a intregii persoane umane care cognitia lui Hristos.

Astfel din ce am inteles de la Sfintii Parinti (Sfantul Grigorie Palama, Gheron Iosif... nu o sa reiau postarea anterioara unde este un citat de referinta) harul lui Dumnezeu este cauza care il determina pe om sa isi reorienteze energia sa umana personala (trupeasca si sufleteasca) de la savarsirea pacatului la savarsirea virutii.

Putem sumariza astfel, din puct de vedere cauzal:
Harul lui Dumnezeu in om (sadit si potentat prin Sfintete Taine) are ca efect lucrarea virtutii iar scopul este hristificarea (indumnezeirea prin har), insa lucrarea virutii nu are ca efect primirea harului ci doar o linistire sufleteasca (ce poate fi observata si la "paganii care din fire fac ale legii") insa nu se poate vorbi de hristificare.

Desigur nu pretind ca astfel de asertiuni cu tenta lapidara sunt eshaustive ci doar eleocvente pentru subiectul discutat.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Va multumesc, Eugen, pentru acest minunat raspuns pe care mi l-ati dat!
Iata, am ce invata de la fratia voastra!
Dumnezeu sa va binecuvinteze, sa va ocroteasca, sa va lumineze mereu! AMIN+

Slava Domnului pentru toate. Si eu va multumesc pentru apreciere. Lui Dumnezeu sa ii multumim si sfintilor Sai iar noi sa ne ajutam unii pe altii, fiecare cu darul pe care il are de la Hristos, intru dragostea lui Dumnezeu, spre mantuirea noastra a tututor.
Domnul Iisus Hristos sa ne aiba in paza, caci fara EL nu putem face nimic. Sa ne rugam unii pentru altii.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[catalin2]

În prealabil postat de Eugen7

Cunosc pozitia Pr. Iustin Popovici, insa asa cum am precizat consider pertintenta pozitia Pr. Prof. Dumitru Staniloae.
Pr. Prof. Nicolae Mosoiu expune elocvent teologia Pr. Prof. Dumitru Staniloae:
http://theologika.files.wordpress.co...a-deschisa.doc

Cu toata onestitatea va indemn sa verificati corectitudinea invataturii ortodoxe pe care o traiti si o propovadutiti atat la nievel academic ortodox (daca este posibil) cat si prin preotul duhovnic. Importanta este manutuirea atat a nostra cat si a tuturor oamenilor intru Hristos Iisus prin harul lui Dumnezeu. vai de cei ce invata eronat "nu stiti ca noi invatatorii mai mare osanda ne vom lua"?
Va multumesc pentru intelegere si doresc sa mentionez ca acest indemn nu ma exclude.

Cum precizam in mesajul de pe toipcul Filioque, banuiam ca e de fapt o interpretare ecumenista a scrierilor Parintelui Dumitru Staniloae, de fapt e teologia acelui profesor, nu a Parintelui Dumitru Staniloae. Autorul este (sau era, pentru ca lucrarea inteleg ca e scrisa inaintea vizitei Papei sau in prejma acesteia) un partizan declarat nu doar a relatiilor ecumeniste, ci si a invataturilor aduse de aceasta. Practic marturiseste o Biserica Universala formata din toate cultele, care spera ca se vor uni in curand. Acesta eu il consider un ecumenism radical, pe care nu cred ca l-am vazut nici la ortodocsii de pe forum la care am mai observat aceste conceptii ecumeniste (poate Adriana sa se apropie). Vsovivi are un topic cu tema asta, el fiind in grupul de la Noul Ierusalim (daca intre timp nu a venit la BO).
Acum inteleg ca nu e numai de la tine neintelegerea, ci de la preluarea de la unii care propovaduiesc astfel de conceptii ecumeniste. Si e evident ca si unii preoti mai au aceste conceptii, ca sa nu amintesc si de un ierarh cunoscut (IPS Corneanu). Spun ca nu stiu daca acel profesor mai are aceleasi conceptii si azi, pentru ca intre timp a avut loc un eveniment importanta care a taiat elanul ecumensimului pe la noi: cazul IPS Corneanu si hotararea Sfantului Sinod.
Dar chiar si Parintele Staniloae si-a schimbat parerea despre ecumensim pe la sfarsitul vietii, la inceput spunand ca e un lucru bun, iar dupa revolutie afirmand ca ii da dreptate Sfantului Iustin Popovici in privinta ecumenismului: "Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sarb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre" "Eu il socotesc produsul masoneriei, iara relativizeaza adevarul, credinta adevarata." Ce e ciudat si hazliu in acelasi timp e ca Parintele Staniloae e facut promotor al ecumenismului, cand chiar el a spus aceste cuvinte atunci cand a inteles mai bine ce este.
Am citit ca Parintele Staniloae a spus de "sobornicitatea deschisa" in 1969. Dar nu se referea la ce spune autorul si ce spun probabil si alti ecumenisti, adica Biserica Universala in care BO e doar o oarecare Biserica locala. Autorul da cateva citate din Parintele Staniloae, dar aceseta nu au legatura cu ecumensimul, si chiar il contrazic, se refera doar la BO. Astfel: "Scriind despre Sobornicitatea generală a Bisericii, Părintele Stăniloae se referă la : a) Sobornicitatea ca unitate a persoanelor în varietate complementară şi, b) Sobornicitatea ca comuniune şi plenitudine în Duhul Sfânt." Apoi "Numind Biserica “sobornicească” - precizează Părintele Stăniloae - sensul este mai apropiat de cel al apelativului “catolică”, deoarece se exprimă “modul sinodal de păstrare a învăţăturii Bisericii la nivel episcopal, dar şi modul general comunitar al practicării învăţăturii. Toată Biserica este un Sinod permanent, o comuniune [koinonia]."
Evident ca se refera la BO, care e Una, Sfanta, Soborniceasca (sau Catolica, Universala). Autorul face apoi niste analize partiane, doar ca sa evidentieze conceptia sa, nu pe cea a Parintelui Staniloae.

Mai da la inceput un citat din Parinte: "Mişcarea ecumenică s-a născut dintr-o nelinişte şi nemulţumire a conştiinţei creştine contemporane, care se vede confruntată cu două fenomene îngrijorătoare ale creştinătăţii de azi: a) cu modul nesatisfăcător în care răspunde năzuinţelor şi frământărilor umanităţii moderne şi b) cu dureroasa fărâmiţare din sânul său propriu. Ea a luat fiinţă dintr-un sentiment de vinovăţie al formaţiunilor creştine pentru cele două neajunsuri amintite şi din voinţa de a le vindeca. De aceea nu se poate să nu se vadă în apariţia şi acţiunea ei lucrarea lui Dumnezeu."
Si aici e evident ca se refera in special la cultele occidentale, nu la ortodoxie, ca nu e faramitata. De altfel in interviuri a si detaliat despre drumul gresit din Apusul credincios. Iar despre aparitia si actiunea miscarii ecumeniste am vazut ca si-a schimbat opinia. Chiar autorul aminteste si acel citat cu pan-erezia, incercand sa il minimalizeze. Apoi citatele date in continuare din Parinte sunt majoritatea critice la adresa altor culte.
Din cate imi dau seama autorul are o conceptie asemanatoare unui alt teolog preocupat de ecumenism, Afanasiev, dar care a fost criticata chiar de Parintele Staniloae. Am gasit pe site un articol care dezbate aceste probleme: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...isa-68974.html
Parintele Staniloae pune pret pe comuniunea in dreapta credinta, nu comuniunea de dragul comuniunii, si intercomuniunea spirituala e valabila doar in acest sens, dublata de comuniunea euharistica.

[catalin2]

În prealabil postat de Eugen7

Va marturisesc ca acesta a fost indemnul ce mi l-a adresat parintele duhovnic pe care sunt constinent ca trebuie sa il urmez: "ca sa poata vorbii Sfintii Parinti mai mult, tu trebuie sa vorbesti cat mai putin".

Cel mai bun sfat ti-a dat parintele, dar trebuie si urmat, nu doar scris sau marturisit. Acelasi sfat l-am primit si eu cand incepusem sa scriu pe un forum. Dupa umila mea parere tu inca nu ai reusit sa il aplici in toata invatatura, scriind in cazul ecumenismului pareri personale si nu vorba sfintilor. Unii credinciosi care au capatat unele convingeri ecumeniste cauta asiduu cateva materiale care sa afirme invatatura asta. Pentru ca nu prea exista asa ceva in ortodoxie, se apeleaza la interpretarea gresita a unor citate din sfint si Sfanta Scriptura, cum fac si catolicii si protestantii.
Si in acest caz, eu ti-am dat ce spun Sfintii Serafim, Ignatie, Iustin, Par. Papacioc si toti sfintii si duhovnicii si toata Biserica si tu spui ca mai bine crezi ce spune parintele de la Sibiu (sau ce spunea odata).
Un partizan ortodox al ecumenismului, filocatolic, a fost Cristian Badilita, considerat si teolog. Cum se intampla de obicei, aceasta credinta gresita l-a dus pana la urma la lepadarea de ortodoxie si trecerea la greco-catolici.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Prietene,

Să nu care cumva să îndrăzneşti să părăseşti forumul ăsta vreodată! :) Să stai la masă şi să scrii cît poţi de mult, chiar şi cînd nu vei mai avea prea mult timp de scris.

Mulţumim pentru toate gîndurile frumoase expuse aici şi pe alte subiecte, care ne sînt folositoare tuturor şi chiar mult ajutătoare unor oameni care se străduiesc să le înţeleagă. Slavă Domnului că ai descoperit spaţiul creştinortodox.ro !

Multumesc, prietene!
Si vai de oasele mele cele putin, cu mult prea putin smerite...
Domnul fie laudat! ca Lui I se cuvine toata cinstea, recunostinta, inchinaciunea. AMIN+

În prealabil postat de Tartaruga

Sa presupunem ca in barul din colt se afla un betiv care vede si el multimea din jurul Domnului si Il aude pe acesta indemnand la aceasta cerere "ciudata" pentru betivul nostru: sa ceara Duh Sfant ca va primi. Si sa presupunem ca betivul, chiar nestiind prea bine sau deloc cu ce se "mananca" acest Duh Sfant, incepe sa il ceara sa vada despre ce este vorba. Credeti ca nimic nu se va intampla? Nimic nu va primi? Nu i se vor deschide ochii asupra conditiei sale si pacatelor sale nici macar putin? Eu cred ca daca un betiv se apuca sa ceara Duh Sfant in loc sa zica "Ce prostii! Pierdere de timp! Mai bine sa mai beau eu un pahar sa simt ca traiesc!", deci daca betivul accepta sa ceara totusi Duh Sfant, asa in pacatosenia si ignoranta in care se afla, eu cred ca va primi, incetul cu incetul, doar cat poate el sa duca pentru a-si schimba incetul cu incetul viata si a se intoarce cu fata la Dumnezeu. Eu asa cred, dar poate gresesc, nu stiu.

In principiu impartasesc cu tine aceasta supozitie.
Dar nu e chiar asa de simplu, de simplist, as spune... Eu nu asa cunosc, nu asa am trait.
Ma simt ispitit sa dezvolt destul de larg lumea imaginara pe care ai propus-o prin exemplul de mai sus, indeosebi pentru ca am experienta trecutului meu de alcoolic. Dar n-o voi face, intrucat consider ca sunt altii care au avut harul de a dezvolta deja acest tip de subiect. Mai intai e, dealtfel, Scriptura Insasi. Apoi sunt scrierile sfintilor. Ma tin asadar la tacere si, eventual, invit la re-lectura cartilor sfinte, cu mare grija la duhul din care talcuim, daca imi e ingaduit...

Tartaruga, voi spune totusi ceva: problema nu e atat a chemarii acesteia, precum zisei deja in postarea la care ai facut referire. Problema e ce face betivul care a intrat in Biserica! Pentru ca unii au intrat si... au parasit Biserica. Domnul i-a chemat, ei au intrat CA SA VADA CAM DESPRE CE E VORBA, CURIOSI, apoi au strambat din nasuc, nemultumiti si au spus: nu multumesc, mai bine asta si asta si ailalta...

Harul cheama, harul lumineaza, harul arata, harul sustine. Ce?
Duhul umilit! Inima infrinta si smerita, Tartaruga!
Nimic altceva si pe nimeni altcineva.

Iar unde e parere pesonala, razvratire impotriva Bisericii, atentionari ca ale lui Decebal ca harul e ba colo ba dincolo (stati linistiti, fulgerul brazdeaza cerul asa cum a spus Domnul, nu altminteri), minimalizari si atrageri ale atentiei (mereu distractorii astia, mereu) catre zone "inalte", de exceptie, nu catre umilinta si certare cu boalele personale, cu nesuferitele apucaturi sinucigase - unde sunt toate aceste uriciuni eu cred ca mantuire nu e ci doar viclenie, curvie si faradelege. Un act sinucigas care se raspindeste ca un gaz otravitor, letal, peste mari si tari... Din care-am inhalat si eu si vad cam ce patesc.

Ori imi pare ca aceasta e problema de fond, nicidecum altele, care or fi, nu zic ba, dar care sunt puse mereu, din cate am inceput sa pricep, precum carul inaintea boilor.

Si totul din pricina mintii zburdalnice, a maimutei de nelinisti, in definitiv a alegerii omului mereu catre caile joase, mai comode.
Prea multe rationalizari, adica fabrici si fabrici de scuze si portite pe scapare. Porti mitititele, un gand, o lacrima prost pusa, un resentiment pitit, o vorba acolo mititica... Buturugi care rastoarna ditamai carul si munca de o viata de om...

Si totusi sunt, de fapt, porti mari! Gauri imense, in saculetele credintei noastre, pe unde se scurge graul ariei, lopata dupa lopata, aur pierdut pesemne pentru totdeauna...
Ar trebui, macar din cand in cand, se ne oprim o clipa si sa ne mai coasem camasa zdrentuita... Cu rugaciunea, cu slujbele, cu Spovedania, cu fapta buna, cu Scriptura. Domnul sa ne ajute!

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

In principiu impartasesc cu tine aceasta supozitie.
Dar nu e chiar asa de simplu, de simplist, as spune... Eu nu asa cunosc, nu asa am trait.
Ma simt ispitit sa dezvolt destul de larg lumea imaginara pe care ai propus-o prin exemplul de mai sus, indeosebi pentru ca am experienta trecutului meu de alcoolic. Dar n-o voi face, intrucat consider ca sunt altii care au avut harul de a dezvolta deja acest tip de subiect. Mai intai e, dealtfel, Scriptura Insasi. Apoi sunt scrierile sfintilor. Ma tin asadar la tacere si, eventual, invit la re-lectura cartilor sfinte, cu mare grija la duhul din care talcuim, daca imi e ingaduit...

Tartaruga, voi spune totusi ceva: problema nu e atat a chemarii acesteia, precum zisei deja in postarea la care ai facut referire. Problema e ce face betivul care a intrat in Biserica! Pentru ca unii au intrat si... au parasit Biserica. Domnul i-a chemat, ei au intrat CA SA VADA CAM DESPRE CE E VORBA, CURIOSI, apoi au strambat din nasuc, nemultumiti si au spus: nu multumesc, mai bine asta si asta si ailalta...

Harul cheama, harul lumineaza, harul arata, harul sustine. Ce?
Duhul umilit! Inima infrinta si smerita, Tartaruga!
Nimic altceva si pe nimeni altcineva.

Iar unde e parere pesonala, razvratire impotriva Bisericii, atentionari ca ale lui Decebal ca harul e ba colo ba dincolo (stati linistiti, fulgerul brazdeaza cerul asa cum a spus Domnul, nu altminteri), minimalizari si atrageri ale atentiei (mereu distractorii astia, mereu) catre zone "inalte", de exceptie, nu catre umilinta si certare cu boalele personale, cu nesuferitele apucaturi sinucigase - unde sunt toate aceste uriciuni eu cred ca mantuire nu e ci doar viclenie, curvie si faradelege. Un act sinucigas care se raspindeste ca un gaz otravitor, letal, peste mari si tari... Din care-am inhalat si eu si vad cam ce patesc.

Ori imi pare ca aceasta e problema de fond, nicidecum altele, care or fi, nu zic ba, dar care sunt puse mereu, din cate am inceput sa pricep, precum carul inaintea boilor.

Si totul din pricina mintii zburdalnice, a maimutei de nelinisti, in definitiv a alegerii omului mereu catre caile joase, mai comode.
Prea multe rationalizari, adica fabrici si fabrici de scuze si portite pe scapare. Porti mitititele, un gand, o lacrima prost pusa, un resentiment pitit, o vorba acolo mititica... Buturugi care rastoarna ditamai carul si munca de o viata de om...

Si totusi sunt, de fapt, porti mari! Gauri imense, in saculetele credintei noastre, pe unde se scurge graul ariei, lopata dupa lopata, aur pierdut pesemne pentru totdeauna...
Ar trebui, macar din cand in cand, se ne oprim o clipa si sa ne mai coasem camasa zdrentuita... Cu rugaciunea, cu slujbele, cu Spovedania, cu fapta buna, cu Scriptura. Domnul sa ne ajute!

Inteleg Ioan ce spuneti, iar avand in vedere trecutul din care spuneti ca v-ati ridicat, acum inteleg inca si mai bine cuvintele dvs. Mereu sunt urcusuri si caderi la inceput, asa invata copilul sa mearga, si dupa ce a invatat sa mearga vrea sa alerge si iar cade, si dupa ce a alergat mult oboseste si se opreste sa se odihneasca. Si toate astea nu schimba cu nimic atentionarea facuta de Decebal: Duhul Sfant nu se primeste doar pasiv prin unele Taine, ci si activ prin efort personal. Iar cele doua, pasivul si activul, nu pot fi disociate. Eu ii dau dreptate. Iar marturia adusa de dvs. nu contrazice cele spuse de el :)

Dar cine spune ca Duhul Sfant se primeste pasiv prin Sfintele Taine?...

In Ortodoxie vorbim despre impreuna-lucrare, aceasta fiind permanenta, cu atat mai mult la impartasirea cu Sfintele Taine.
Viata crestinului, pentru a se invrednici de Sfintele Taine este efort! Este pocainta, metanoia. Acestea sunt lupte si lupte cu propriile slabiciuni, cu amaraciunile vietii, cu durerile, cu PATIMILE. O uriasa decentrare de pe sine. sau mai bine zis o mica, insignifianta decentrare (cat sa intre o raza de lumina pe acolo!) care, insa, cere un efort urias...

Renuntarea la "toate ale tale" este adeseori un lucru imposibil, daca nu ar fi rugaciunea preotilor, a sfintilor, a ingerilor, a Preasfintei Nascatoare si deasupra tuturor Mila lui Dumnezeu.

Crestinii au fost numiti, tocmai pentru ca nu e nimic pasiv in impartasirea de Taine, "atletii lui Hristos". Nevointa crestinului, asceza (cu atat mai mult cea monahala) - sunt demersuri active foarte! Pana la sange, uneori!

Crestinul nu merge dormitind la Biserica! Nici dansind si topaind si cintind cantecele dulcici, voioase si tembele. Nu suntem "soimii patriei" si nu cantam "Am cravata mea!..."
NOI MERGEM LA BISERICA CU FRICA DE DUMNEZEU! CU BUCURIE SI CUTREMUR!

Of, cate neintelegeri... Imi pare rau, tare, tare rau de atata neintelegere...
Doamne, ocroteste-ne, miluieste-ne, lumineaza-ne!

P.S. Nu m-am impotrivit ideii din topic, asa cum i s-a parut lui Decebal. Ma impotrivesc, insa, de la inceput, rodului care poate iesi din ideea asta... De aceea l-am intrebat pe Decebal: bun, si mai departe? Care-i tinta? ce vrei sa ne spui de fapt? (revedeti va rog postarea cu pricina!)
Dar Decebal tace ... Si, cazind in ispita unui siretlic ieftin, mi-a reprosat deja ca iau problema in derizoriu, ca sunt condeier smecher ... si alte rautati. Hei, Decebal! Inca astept, rabdator, sa imi spui unde vrei sa ajungi cu teoria ta pe care, deocamdata, daca ai observat cumva, eu NU am contrazis-o! Sau n-ai observat...:).
Revezi te rog postarea 29, in care eu te-am intampinat cu "Bine, bine, de acord..."

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Dar cine spune ca Duhul Sfant se primeste pasiv prin Sfintele Taine?...

In Ortodoxie vorbim despre impreuna-lucrare, aceasta fiind permanenta, cu atat mai mult la impartasirea cu Sfintele Taine.
Viata crestinului, pentru a se invrednici de Sfintele Taine este efort! Este pocainta, metanoia. Acestea sunt lupte si lupte cu propriile slabiciuni, cu amaraciunile vietii, cu durerile, cu PATIMILE. O uriasa decentrare de pe sine. sau mai bine zis o mica, insignifianta decentrare (cat sa intre o raza de lumina pe acolo!) care, insa, cere un efort urias...

Renuntarea la "toate ale tale" este adeseori un lucru imposibil, daca nu ar fi rugaciunea preotilor, a sfintilor, a ingerilor, a Preasfintei Nascatoare si deasupra tuturor Mila lui Dumnezeu.

Crestinii au fost numiti, tocmai pentru ca nu e nimic pasiv in impartasirea de Taine, "atletii lui Hristos". Nevointa crestinului, asceza (cu atat mai mult cea monahala) - sunt demersuri active foarte! Pana la sange, uneori!

Crestinul nu merge dormitind la Biserica! Nici dansind si topaind si cintind cantecele dulcici, voioase si tembele. Nu suntem "soimii patriei" si nu cantam "Am cravata mea!..."
NOI MERGEM LA BISERICA CU FRICA DE DUMNEZEU! CU BUCURIE SI CUTREMUR!

Of, cate neintelegeri... Imi pare rau, tare, tare rau de atata neintelegere...
Doamne, ocroteste-ne, miluieste-ne, lumineaza-ne!

P.S. Nu m-am impotrivit ideii din topic, asa cum i s-a parut lui Decebal. Ma impotrivesc, insa, de la inceput, rodului care poate iesi din ideea asta... De aceea l-am intrebat pe Decebal: bun, si mai departe? Care-i tinta? ce vrei sa ne spui de fapt? (revedeti va rog postarea cu pricina!)
Dar Decebal tace ... Si, cazind in ispita unui siretlic ieftin, mi-a reprosat deja ca iau problema in derizoriu, ca sunt condeier smecher ... si alte rautati. Hei, Decebal! Inca astept, rabdator, sa imi spui unde vrei sa ajungi cu teoria ta pe care, deocamdata, daca ai observat cumva, eu NU am contrazis-o! Sau n-ai observat...:).
Revezi te rog postarea 29, in care eu te-am intampinat cu "Bine, bine, de acord..."

:) In cazul acesta suntem pe deplin deacord :)
Ramane acum de facut partea cea mai grea: practica. In practica nu stiu daca sunt multi cei care se roaga sa primeasca Duh Sfant. Unii considera ca o fac atunci cand spun, in cadrul rugaciunilor incepatoare: Imparate Ceresc, Mangaietorule... In principiu au dreptate, in practica insa, eu am facut mereu rugaciunea fara sa imi dau seama ca ceea ce ceream era Duh Sfant. Poate Decebal a vrut doar sa ne faca sa fim mai constienti de aceasta lucrare a Duhului Sfant si prin toate cele anexe Sfintelor Taine :) Iar constiinta celor facute, duce la o lucrare mai rodnica, atata tot :)

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Tartaruga

:) In cazul acesta suntem pe deplin deacord :)
Ramane acum de facut partea cea mai grea: practica. In practica nu stiu daca sunt multi cei care se roaga sa primeasca Duh Sfant. Unii considera ca o fac atunci cand spun, in cadrul rugaciunilor incepatoare: Imparate Ceresc, Mangaietorule... In principiu au dreptate, in practica insa, eu am facut mereu rugaciunea fara sa imi dau seama ca ceea ce ceream era Duh Sfant. Poate Decebal a vrut doar sa ne faca sa fim mai constienti de aceasta lucrare a Duhului Sfant si prin toate cele anexe Sfintelor Taine :) Iar constiinta celor facute, duce la o lucrare mai rodnica, atata tot :)

Şi în Rugăciunea Domnească noi cerem tot Duhul Sfînt cînd spunem "vie Împărăţia Ta". "Vie", adică forma învechită a conjunctivului "să vină" şi "Împărăţia Ta" este "Duhul Tău Cel Sfînt". Nici eu nu am conştientizat multă vreme acest adevăr.

Cînd Hristos avertizează că "Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.", El Se referă tocmai la imposibilitatea comuniunii depline cu Dumnezeu în Duhul Sfînt a celor care nu sînt botezaţi. A scăpa de demoni sau a te mîntui este doar primul pas în urcuşul spre înălţimi, este o exorcizare la urma urmei, dar îndumnezeirea este accesibilă numai şi numai celor din Biserică şi numai prin Sfintele Taine.