![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
@ioan
Asa credeam si eu,ca comunicarea este o treapta spre comuniune. Dar este greu de realizat ,poate doar aici,in scris,poate si in realitate. De regula se rezuma la un citat ales de cineva,si cu asta gata. Iar uneori,daca vii cu parerea proprie ,trebuie sa ai grija sa nu fii taxat ca te indepartezi de discursul Bisericii. Alt lucru care inhiba comunicarea este insasi perfectiunea citatelor alese de cineva.Acela crede ca nu e citit ,dar de fapt a pus un citat fata de care toti ne simtim mici si nu mai avem ce comenta. Asa ca , nu este oare o ambitie desarta sa credem ca se poate comenta patristica ? Cine ar mai putea imbogati cu ceva cele spuse de sfinti ? Cea mai potrivita abordare mi s-ar parea ca fiecare sa spuna ce nu a inteles . As dori sa fiu contrazis si sa poata exista un dialog pe aceste teme, dar nu il vad . Mai astept... |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Iustin, acestea sunt temeri pe care le avem probabil fiecare, mai mult sau mai putin. Cu toate astea, cei care si-au invins teama si s-au exprimat, au avut de castigat: participind, expunindu-se riscului de a fi criticati, au avut doar de invatat!
In primul rand, ce pierdem daca suntem criticati? Un simplu abur care ne inconjura orgoliul, asta pierdem? Pai... asta-i foarte bine! Apoi, unele critici sunt foarte instructive. Multi aduc observatii intemeiate, oamenii stiu ce spun, au studiat, au practicat iar cuvantul lor are o anumita greutate. Pe acestia prefer sa ii ascult, sa le multumesc si sa incerc sa ma folosesc de cuvantul lor. Exista insa fenomenul "stie-tot", foarte pagubos pentru purtator, precum si pentru cei din jur... Cu suficienta si omniscienta nu te pui! Orice argument ai aduce, suficientul te priveste de sus si gaseste el o chichita ca sa te dea pe spate... Narcisism stupid, asta e. Mandrie paguboasa. Oamenii astia si-au ales deja ultima statie si vegeteaza in ea crezind ca trenul care ii duce mai departe e real. Dar e doar un vis... Da-le pace!... Dar poate cel mai pretios lucru in comunicare e ca ne oferim unii altuia oglinzi pentru a ne percepe mai bine. Cand unul tranteste o bazaconie, gasesc ca tocmai am zarit in fapta lui, ca intr-o oglinda, propria mea tendinta, fie ea si ascunsa, uitata, negata sau doar in mugure deocamdata. Unii neaga ca sunt stupizi, ingamfati, aroganti, egoisti, lacomi, carcotasi, rauvoitori, mincinosi, invidiosi, rasisti, sectari, mizantropi, fuduli. Si se grabesc sa ii ia pe altii peste picior, pe aceia care s-au exprimat cum au putut, in limitele putintelor si neputintelor lor. Eu insa am gasit ca am toate aceste defecte, in masura mai mare sau mai mica si iaca nu fac altceva decat sa ma tratez si eu, cum pot, pe ici pe colo, de prostie si nebunie. Nu prea imi iese, ce-i drept, dar continui sa incerc. Altii insa isi poarta mastile ca la un carnaval sau balci. E amuzant, uneori, alteori e iritant, ce-i drept. Dar asta-i lumea! Cine voieste o alta mai buna, s-o caute, s-o inventeze, deh!...:) Pana la urma ramane tot comunicarea, acceptarea semenului, macar intre niste limite rezonabile, daca prea smerit inca nu se poate. Om vedea cu vremea. Sa comunicam asadar! Ca doar pentru asta am venit pe/in forum! Sa crestem impreuna, altminteri devenim pitici cu totii, liliputani care se viseaza, ca sub narcoza, Gulliver... Proasta compensare! |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Dumnezeu nu a filozofat , nu a vorbit cifrat , pompos , ci El voieste ca noi sa fim milostivi , iertatori , si rabdatori , caci numai astfel se vor schimba in bine si relatiile intre oameni , inclusiv aceasta comunicare defectuasa , bazata pe tot felul de ganduri neavenite . Prin iertare se stinge ura , violenta , iar rautatea este inlocuita cu bunatatea , iar iadul vietii noastre se schimba in << bucuria raiului >> , prin inteleptirea mintii si luminarea ei , iar viata noastra se va schimba cu siguranta inca din aceasta viata pamanteasca . Dumnezeu Cel milostiv si iertator ii cere omului nemilostiv si neiertator sa fie precum El , aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este si el iertator asemenea Lui, precum si Sfintii Parinti ne indeamna mai in toate scrierile lor. Spunea un Sfinte Parinte ca toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu , dar la << asemenea cu Dumnezeu sjung numai cei ce traiesc in comuniune cu El >> si deci implinesc voia Lui. Omul care nu iarta altora greselile , nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu . Parca s-a mai discutat pe la Topicul de Pocainta problema aceasta , si nu odata ci de N ori , si doresc sa amintesc aici o pildan , un fragent dintr o pilda spusa chiar de Sfintii Sfintilor , de Mantuitorul nostru Hristos : "Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său." Cel ce nu va ierta va suporta pedeapsa lui Dumnezeu , caci constrangerea il va determina pe cel neiertator si nesimtitor sa dobandeasca darul iertarii , nu o iertare formala de fatada , ci o iertare adevarata aflata undeva inlauntrul sufletului nostru . Cred ca "problematica" iertarii sta la temelia Pocaintei noastre , iar fara iertare toate sunt de prisos , caci pentru noi ortodocsii , iertarea greselilor oamenilor , a celor de langa noi , este conditia esentiala de a putea sa ne Impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului , Care s-a rugat pentru pacatele celoe care L-au rastignit . Deci , El Dumnezeu , s-a rugat pentru ucigasii sai , iar noi nu putem trece nici peste greselile virtuale , nici peste virgula sau punctul pus gresit . . . ! Sa nu uitam cuvintele : " Parinte , iarta-le lor , ca nu stiu ce fac " ( Luca 23, 34 ) Întrucât Biserica a înțeles valoarea sfințitoare și mântuitoare a iertării, ea îi îndeamnă pe toți oamenii să ierte greșelile aproapelui lor. Pentru creștini, iertarea greșelilor oamenilor este o condiție pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea păcatelor celor care L-au răstignit, zicând: "Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac" (Luca 23, 34). Sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti sa invatam iertarea , caci numai astfel crestem duhovniceste si ne sfintim , devenind << oameni ai lui Dumneze >> Post binecuvantat !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]() Citat:
A ierta este, în esenta, un atribut dumnezeiesc, iertarea omeneasca aparând în consecinta ca înca o proba a prezentei suflului divin în faptura. (pr. Nicolae Steinhardt) Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam. Nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din placere pentru ceilalti. (…) Dar, acela care se împaca cu ceilalti spre a fi laudat, acela îsi face rau singur. (Sfântul Ioan Gura de Aur) Când nu-l ierti pe altul, tu nu-l amarasti atâta pe el, pe cât te jignesti pe tine însuti. (Sfântul Ioan Gura de Aur) A tine minte raul înseamna a fi biruit de rau. (Sfântul Ioan Gura de Aur) Împaca-te cu Dumnezeu si multi oameni vor veni sa se împace cu tine. (Sfântul Serafim din Sarov) Iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe toti, în Hristos. (Sfânta Scriptura) Patimile nu se sting decât cu cumpatarea. (…) Cel cumpatat stie ca prin cumpatare vine întelepciunea si cu ajutorul ei vine smerenia. (Avva Dorotei) Ascultarea este mormânt al vointei si înviere a smereniei. (Sfântul Ioan Scararul) Unde nu este rabdare, nu este nici iubire. (Sfântul Grigorie Dialogul) Am iubit dreptatea si am urât nedreptatea; de aceea mor în exil. (Grigore al-VII-lea) Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
De iertat, cum zici tu, eu nu am ce sa iert. Am fost furios o vreme, o vreme scurta, apoi am acceptat ca tu le ai pe ale tale, eu pe ale mele si nu exista motiv sa iti port ranchiuna. Eu nu pot trai cu suparare in suflet pe vreun om. Nu constient. Nu dusmanesc pe nimeni, m-a ferit Dumnezeu de nenorocirea asta. Din pacate insa, am invatat dupa cateva conflicte cu tine si dupa impacarri succesive ca nu mai pot avea incredere in tine, mai exact in comportamentul tau extern. Comportamentul tau este uneori potrivnic prieteniei: este imprevizibil, este violent, insinuant, lipsit de delicatete, rautacios si plin de suspiciune si neincredere, adeseori. Cat despre lovituri pe la spate sau sub centura, nu mai amintesc (le-am si uitat de fapt, stiu doar ca au existat, din pacate). Nu stiu de ce crezi tu ca trebuie sa dadacesti, sa corectezi, sa apostrofezi, sa induhovnicesti, sa evaluezi si sa etichetezi pe toata lumea. E foarte suparatoare, pentru multi, aceasta maniera de a te comporta. Sper sa meditezi la asta. Ca urmare, am hotarit sa ma tin deoparte fata de interventiile tale, oricum ar fi, inclusiv rautacioase (sper sa nu mai fie). Nu iti port pica, ma rog lui Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te fericeasca, sa te tina pe calea mantuirii, a tuturor faptelor bune, insa eu nu mai vad in tine un prieten. Desigur, nici dusman. Pur si simplu mi-am retras disponibilitatea afectiva fata de tine, acee legatura emotionala speciala pe care o aveam. Nu mai am incredere in tine ca intr-un prieten. Un prieten nu te brutalizeaza ca apoi sa isi ceara iertare doar pentru a te pregati pentru o noua lovitura dupa care iar isi cere iertare etc. etc. Si toate cu intensitate maximala, cu majuscule, cu bolduiri, cu bolduiri majuscule si sublinieri concomitent, cu multe semne de exclamare, cu multe culori, cu citate indreptate spre tine ca un pistol pus intre ochi etc. Eu nu cunosc asa prietenia. Nici dragostea. Pentru mine acestea sunt ape limpezi, calde si calme. Imi pare rau! Nespus de rau. Mai ales ca am trait si momente foarte bune impreuna, pe forum si nu numai. Sper ca putem sa ne vedem fiecare de ale lui fara sa ne necajim reciproc aici pe forum. Domnul sa ne miluiasca! Last edited by cezar_ioan; 24.11.2012 at 02:54:22. |
#6
|
||||
|
||||
![]() Citat:
si nu am intervenit , tocmai ca vad va esti extrem de sensibil la orice comtrazicere , confundand ideea cu persoana , ori menirea forumului nu-i discutia despre X sau Y . Sa lasam simpatiile si antipatiile , si sa ne axam pe probleme teologice . Renunta in judecati de moment , renunta in a slavi sau in a pune la colt persoana , si iti garantez ca apele se vor limpezi , gandurile se vor risipi si linistea va fi deplina . Mesajul tau isi avea rostul pe privat , la telefon ( mai ales ca ai numarul meu ) , fata catre fata ( mai ales ca locuim atat de aproape ) , si astfel nu te abateai de la tema threadului de fata . Personal nu am sa te mai citez , si nu am sa-ti mai raspund in mod direct pe forum , pentru a nu-ti mai scoate "raul" din tine si a nu te mai tulbura , si te rog sa faci acelasi lucru . Inca odata te rog , sa lasi discutile despre useri si sa te rezumi in a discuta calm si civilizat despre tema thredului , despre credinta in general . Noi suntem mult prea putin importanti , comparativ cu Sfintii Parinti , cu Dumnezeirea insasi . Suntem simple putregaiuri ce ne luptam din rasputeri pentru a ne salva de la pieirea definitiva si irevocabila . Iti doresc din tot sufletul Mantuirea si te rog sa nu ma abati de la ea , ci sa te rogi pentru mine ! Doamne ajuta ! . . . sa trecem la subiect . . . .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Nu vă răzbunați voi singuri, iubiților. Căci scris este: „A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Drept aceea de flămânzește vrăjmașul tău, dă-i lui pâine, de însetează, adapă-l; căci aceasta făcând, cărbuni de foc grămădești pe capul lui” . (Rom. 12, 19- 20).
Dacă Dumnezeu ar voi să pedepsească, după cum se cade, toate atacurile, ce noi săvârșim împotriva Lui, în adevăr noi n-am mai trăi nici o zi. Încă Palmistul a zis: „De te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va putea suferi”? (Ps. 129, 3). Fără a gândi la toate păcatele cele ascunse, pe care numai conștiința păcătosului le cunoaște, și care numai Dumnezeu le vede, fără a pomeni toate acelea, dacă noi am trebui să dăm socoteală numai de păcatele noastre cele văzute, cum am putea noi dobândi iertarea lor? Ce iertare am putea noi dobândi, dacă Dumnezeu ar voi să cerceteze lenevirea și nerespectul nostru la rugăciune? Când noi prin rugăciunea ne apropiem de Dânsul și Îl chemăm, adeseori nu-I arătăm nici atâta cinste și stimă, câtă obișnuiesc a arăta robii stăpânului, soldații ofițerilor săi și prietenii prietenilor. Căci când vorbești cu prietenul tău, faci aceasta cu băgare de seamă: iar când ceri de la Dumnezeu iertare și lăsare păcatelor tale, adeseori ești ușor la minte și împrăștiat, și când îngenunchez! și buzele tale limbuțesc, gândurile tale sboară în deșert pretutindeni, prin casa ta, prin târg, pe uliți. Și aceasta așa de adeseori se întâmplă cu noi! Deci dacă Dumnezeu de toate acestea ar cere de la noi socoteală, cum am putrea noi dobândi iertare? Dacă mai departe Dumnezeu ar judeca defăimările, care noi în toate zilele aruncăm unul asupra altuia și criticile noastre cele aspre și nedrepte asupra celor deaproape ai noștri, cu ce ne-am dezvinovăți, ce am putea zice? Dacă peste acestea El ar voi să pedepsească după cum se cade toate privirile noastre cele prihănite și necurate, poftele cele păcătoase ale inimii noastre, toate vorbele noastre cele necuviincioase, ce mare pedeapsă am trebui noi să suferim? Dacă El ar cere socoteală de la noi pentru toate vorbele cele de ocară, cum am cuteza noi să zicem măcar cel mai mic cuvânt spre dezvinovățirea noastră, când și acela este vinovat focului gheenei, care zice fratelui său: nebune? (Mat.5, 22). Și dacă se va cerceta încă și slava cea deșartă, cu care noi ne mândrim pentru postul și milostenia noastră, dacă s-ar cerceta, nu de către Dumnezeu, ci de către noi păcătoșii, cum am putea noi atunci să mai căutăm la cer? Dacă pe lângă aceasta se va judeca și necinstea, cu care noi urmărim unii pe alții, lăudăm pe oameni în față dar pe din dos îi clevetim, cum am putea noi suferi pedeapsa pentru aceasta? Ce trebuie să zic eu despre jurămintele cele mincinoase, despre mânia cea nedreaptă și despre pisma, cu care noi adeseori nu numai pe vrăjmași, dar și pe prieteni îi prigonim? Ce trebuie să zic eu despre aceea, că noi ne bucurăm, când altora le merge rău și ne desfătăm întru nenorocirea aproapelui? Acestea toate sunt păcate vădite, care tuturor sunt cunoscute și mai toți le săvârșesc. Sunt încă și altele, care sunt cunoscute numai conștiinței păcătosului. Ce rușine pentru noi, când ele în ziua judeăcății se vor vădi înaintea a toată lumea! Însă de acea rușine împreună și de însuși păcatele cele mari, precum și de pedeapsa cea mare, noi putem scăpa, dacă vom ierta aproapelui nostru atacurile sau vătămările, ce el ne-a făcut. Căci Însuși Domnul Dumnezeu zice: “De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc va ierta vouă greșelile voastre; iar dacă nu veți ierta altor oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile” (Mat. 6, 14-15). Iar Apostolul Pavel zice: „dragostea acoperă mulțime de păcate” (I Petru 4, 8). Dar noi nu trebuie numai să iertăm ci să și uităm; că așa întreaga rană a sufletului nostru trebuie vindecată. Precum turbatul niciodată nu simte odihnă, așa și acela, care nu uită vătămarea suferită, ci totdeauna o amintește, niciodată nu va putea avea pacea cea adevărată, pe cât el adeseori pomenește cuvintele sau faptele vătămătorului său. Iar dacă tu tot gândești la răzbunare, te chinuiești mai întâi pe tine însuți. Mânia ta este pentru tine însuți o unealtă de schingiuire, și îți sfâșii măruntaiele tale. Și cine poate fi mai nenorocit decât un om, care de-a pururea este mânios? Îndată ce el îl vede pe vrăjmașul lui, ba încă dacă vede numai haina sau casa lui, această vedere îl chinuiește și îi adaugă o adâncă rană peste rană. Dar pentru ce ne necăjim și ne chinuim? Chiar dacă n-ar amenința iadul pe cei neîmpăcați, singure muncile lăuntrice, ce se pricinuiesc prin răzbunare, ar trebui să ne îndemne a ierta pe cei ce ne-au vătămat, dar fiindcă afară de această muncă, încă și pedepsele cele veșnice așteaptă pe cei neîmpăcați, apoi ce este mai fără de judecată decât a-și găti cineva chinul și aici și în cealaltă viață, a se nenoroci și aici și dincolo, numai să se răzbune asupra vrăjmașului său? Nu zice: vătămarea suferită este prea mare. Nu este acesta temeiul, pentru care tu ești atât de neîmpăcat, și așa îndelungat ții mânia, ci temeiul cel adevărat stă întru aceea, că tu nu gândești la propriile tale păcate, nici la iad, nici la frica lui Dumnezeu. Sau crezi tu, că este ceva rușinos, ca tu mai întâi să fii gata la împăcare? Socotești tu în adevăr, că este rușine, a câștiga folosul acestei preveniri. Dimpotrivă, este rușine pentru tine, când tu așa îndelung rămâi încătușat de patimă și aștepți, până ce vătămătorul va cere iertare. Acesta este pentru tine rușine și vătămare totodată. Căci cel ce vine înaintea altuia la iertare, apoi el, iar nu tu, ai folosul din aceasta, căci tu ai iertat nu pentru ascultarea către Dumnezeu, ci numai din plăcerea către alții. Dacă tu dimpotrivă, înainte, și fără ca vătămătorul să-ți vorbească de aceasta, fără a te rușina, te apropii de dânsul și lași la o parte mânia ta, atunci fapta cea bună rămâne întreagă pe seama ta, și vei avea câștig deplin, răsplată de la Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#8
|
||||
|
||||
![]()
Dar poate tu zici: ai fost foarte rău vătămat și clevetit. Totuși păzește-te, de-ați răzbuna singur necazul ci lasă lui Dumnezeu răzbunarea, El va apăra afacerea ta, mai bine decât poți tu dori. Tu ești dator numai a te ruga pentru dușmani, iar ceea ce are să se întâmple cu acesta, Dumnezeu a rezervat sie. Incă nici să dorești rău dușmanului tău, ci îndeobște să-l lași în judecata Domnului.
Iar dacă noi ne rugăm pentru dușmanii nosșri și ne împăcăm cu ei, Dumnezeu nu-I va ierta, până ce ei înșiși nu se vor face mai buni. El nu-I iarta pentru propriul lor folos. Pe tine El te laudă pentru împăcarea ta cea înțeleaptă, iar pe dânșii îi pedepsește, pentru ca ei să nu se facă mai răi. Netemeinică și deșartă este așadar pricinuirea acelora, care zic, că numai pentru acea ei nu iartă pe dușmanul lor, pentru ca să nu-l facă încă mai rău și pentru a nu-l lovi în mândria lui. Ei adaugă: se socotește slab cel ce face întâiul pas spre împăcare și voiește a se pune la cale cu vrăjmașul. Toate acestea sunt vorbe deșarte. Ochiul lui Dumnezeu, care totdeauna priveghează, cunoaște gândurile, și tu nu trebuie să bagi seamă de vorbele celui împreună cu tine rob, numai dacă judecătorul, care are să te judece în cealaltă lume, este mulțumit cu tine. Socotești tu însă în adevăr, că potrivnicul tău, prin mlădioșia ta s-ar face încă mai rău, atunci să știi, că el nu se va face mai rău prin acesta, ci mai rău s-ar face mai vârtos atunci când tu nu te împaci cu dânsul. Și chiar de ar fi el cel mai rău, totuși el, deși nu o spune și o tăinuiește, va proslăvi întru inima sa bunătatea, blândețea și înțelepciunea ta. Dacă el cu toată iertarea ta, totusi rămâne întru răutatea sa, atunci trage auprasi cea mai mare pedeapsa a lui Dumnezeu. Așadar nu grăi cuvintele acele reci: „eu nu pot cel dintâi a întinde mâna de împăcare, ca să nu socotească potrivnicul meu, că eu fac aceasta de frica lui, și să se facă încă mai semeț către mine”. Astfel de cuvinte arată un duh copilăresc și fără judecată, care se lasă a se ameți de socotința oamenilor. Creadă cineva, că tu te-ai împăcat de frică, răsplătirea ta va fi cu atât mai mare, dacă tu ai prevăzut aceasta și totuși ai răbdat toate prin frica de Dumnezeu. Dimpotrivă cine se împacă, spre a fi lăudat de oameni, acela însuși își răpește tot câștigul dintru acesta. Numai cu un vrăjmaș nu trebuie să te împaci tu niciodată; acesta este Satana. Cu acest vrăjmaș nu te împăca niciodinioară. Iar asupra confraților tăi să nu cugeți niciodată dușmănește. Și de s-a ivit între voi vreo ceartă, să nu dureze peste zi căci Apostolul zice: „Să nu apună soarele întru mânia voastră” (Efes. 4, 26). Iar dacă vrăjmășia ta durează mai mult, atunci ea nu este urmare a pripirii, ci a răutății celei lăuntrice, a unui suflet păcătos. Prin fiecare amânare împăcarea se va face tot mai grea, căci trecând o zi tu te rușinezi mai mult, decât la început, și încă mai mult după ce au trecut două sau trei zile; iar dacă a trecut a treia și a patra, atunci va trece încă și a cincea zi, ba și a zecea, ba și a douăzecea, ba și a suta, și răul va fi cu totul nevindecabil. Cu cât mai mult timp trece, cu atâta noi mai mult ne depărtăm de potrivnicii noștri, cu atâta mai departe ajungem unii de alții. Acum când tu, știi toate acestea, grăbește-te a ieși înaintea aproapelui tău cu împăcare, și ține-l tare, până el cu totul se va muia de tine. Aceasta este ceva greu și aspru. Dar gândește, că tu faci toate acestea pentru Dumnezeu, și că pentru aceasta vei dobândi mângâiere și deplină răsplătire de la Dumnezeu. Deșteaptă sufletul tău cel întârzietor și trândav, care se rușinează de aceasta și strigă la el: Ce întârzii și zăbovești? Este vorba despre fericirea ta; Dumnezeu cere de la noi împăcarea, și poruncile Lui trebuie preferate înainte de orice. Potrivnicul tău poate din nou să te atace și să-ți sporească toate relele, noi toate trebuie să le suferim cu răbdare; căci aceasta este de mai mare folos pentru noi, decât pentru dânsul; și dintre toate faptele cele bune ale noastre în ziua judecății mai mult se va lăuda împacarea . Noi adeseori am atacat pe Domnul, adeseori am păcătuit , dar în împăcarea cu cei deaproape ai noștri Dumnezeu ne-a arătat calea prin care să putem dobândi și noi împăcare și iertare. Așadar, să lepădăm păcatul neîmpăcării și al răzbunării, ca să ne putem face părtași împărăției cerești, pe care fie ca să o dobândim prin harul și prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh fie cinstea, slava și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#10
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Legat de comunicare, ne putem gandi mai intai la cei care comunica. Astfel, o privire de ansamblu asupra forumului poate suna cam asa (in viteza si desigur superficial): 1. Dupa timpul pe care si-l permite fiecare: unii au putin timp la dispozitie si, se stie, e mai rapida citirea decat scrisul. Asta ar fi o prima exlicatie pentru faptul ca multi sunt cei ce citesc si mai putin care scriu. Unii oameni chiar au timpul foarte drastic masurat, Iustin! 2. Dupa tipurile de limbaj si dezvoltarea individuala a unui tip sau altul: ma gandesc la limbajul pasiv si limbajul activ. Limbajul pasiv - pe care il folosim cand citim si cand ascultam ceva (suntem in pozitia de receptori), iar cel activ atunci cand emitem un mesaj (vorbim, scriem etc.). E limpede ca unii oameni aleg sa isi foloseasca timpul citind si gandind (reflectind, meditind), realizind in for subiectiv o multime de asociatii, traind diverse emotii etc. Altii isi organizeaza timpul scriind si gandind. Se organizeaza mai bine in timp ce comunica activ, in timp ce emit. E o specializare a limbajului care se obtine mai greu, in urma unui antrenament specific, cel al redactarilor si al monologului si dialogului. (Problema insa e ca aici avem colocviu!) Pentru mine de pilda, care sunt un guraliv din nastere si care am predat peste 20 ani ca profesor si am si scris o gramada de hartoage, e natural sa prefer exprimarea in scris, asadar utilizarea limbajului activ sub forma lui scrisa, epistolara. Exista si o atreia categorie, cu dubla specializare, a celor care isi organizeaza si petrec timpul mai intai citind si reflectind apoi scriind si reflectind... Important este sa iasa ceva bun de aici, in planul cresterii duhovnicesti si al dezvoltarii personale, indiferent de specializarea fiecaruia intr-o forma de limbaj sau alta. 3. Dupa tipul de control al sentimentului de siguranta (al securitatii personale), sunt useri cu un control intern al vietii subiective (nu au mare nevoie de feedback, ei le stiu pe ale lor, au anumite certitudini de neclintit in privinta propriei persoane si nu simt mare nevoie sa fie confirmati, sustinuti, incurajati etc.) si useri cu nevoie mare de control extern: au nevoie de feedback, de incurajari, au nevoie sa fie auziti, receptati, confirmati. Uneori acestia sunt instabili emotional, sunt histrionici, demonstrativi etc. Printre ei ma numar si eu, cel putin in perioadele de vulnerabilitate, pare-mi-se... 4. Dupa capacitatea de a elabora un mesaj, unii au abilitati si competente, altii nu. Dintre ultimii, unii au bun simt si sunt discreti, altii se baga peste tot si se fac prilej de amuzament prin modul in care se exprima. Altii sunt scarbosi. 5. Dupa nivelul duhovnicesc, impresia mea este ca pot formula o ipoteza testabila: cu cat persoana este mai matura duhovniceste (au atins o varsta mai inaintata decat a mea, eu fiind, sper, deja prescolar), cu atat interventiile sunt mai concise (in general), mai la obiect, tintind nevoile reale ale userilor, aducind elemente clare de folos duhovnicesc, pe un ton care invita la calm si buna dispozitie, cu efecte clarificatoare, luminoase, in sufletul cititorului. As da aici cateva exemple din top dar ma sfiesc de sfiala celor in cauza...:) 6. Ar mai fi si intelectualii (documentaristii) - artistii (histrionicii expresivi, "colorantii" textelor) - revolutionarii (creativii). Primii aduna materiale, le sorteaza, le sistematizeaza, le bolduiesc, adauga poze, fac munca de compilare care desigur are valoarea ei, punind bazele informate ale unor eventuale prelucrari secundare. Artistii pleaca de la un continut si il "dramatizeaza". Cand nu sunt prea obositori, ei sunt "sarea si piperul" forumului. Fireste ca se supara daca nu sunt aplaudati, mai mult sau mai putin discret... In fine, revolutionarii propun / avanseaza proiecte noi, mai mult sau mai putin realizabile, nascocesc ei ceva, adeseori genial, alteori lamentabil. Acestia ar trebui, zic eu, sa fie recompensati cu mai multa ingaduinta si cu mai putina zgarcenie in manifestari afectuoase, de nu vrem sa le ramanem vesnic indatorati sau sa-i pierdem. Si asa mai departe... Cata vreme suntem atat de diferiti, din mult mai multe motive decat cele enumerate si descrise succint aici, e limpede ca avem pe forum comunicarea aceasta si nu alta... E ceva natural, firesc. Singurul lucru care ma ingrijoreaza este tendinta spre conflictualitate, spre hartza, spre lupte surde de putere. Asta reflecta foarte bine lumea in care traim: sa deschidem acum televizorul pe un post de consum social si vom afla imediat ca exact asa stau lucrurile... P.S. In fine, ar mai fi ceva care imi pare important: la noi in tara este in general descurajata, inca din scolaritatea mica, exprimarea personala: elevul trebuie sa stea cuminte in banca, sa noteze, sa raspunda cand e intrebat, sa nu isi dea cu parerea despre orice, sa pastreze linistea si disciplina etc. Este deja in sange obedienta, postura pasiva etc. Apoi, comunismul ne-a invatat ca in orice loc exista un "big brother", care tre sa dea aprobarea, de care tre sa asculti, ca el stie mai bine, ca tu esti mic si prost iar daca nu iti tii gura o iei pe cocoasa si cine stie, poate ajungi si la Canal... Vrem nu vrem, avem frica in oase pentru generatii intregi. La noi persoana e pretioasa doar in slogane, in realitate avem (suntem) o societate dominata de lipsa respectului pentru semeni si mai ales pentru alteritate, pentru deosebiri de un gen sau altul. Doamne fereste sa indraznesti sa fii unic si original, adica sa fii tu insuti in cautarile tale. Ti-o spun din experienta, sunt tabacit bine pe motivul asta, de cand ma stiu... Ai insa permisiunea sa stai cuminte, sa lingi in stanga si-n dreapta, sa dai din coada, sa fii un om cuviincios asezat unde iti este randul, sa zambesti ca un retard in stanga si-n dreapta, sa tipi ca sa se adune soferii si pompierii, sa repeti ca papagalul ce scrie in ziare sau ce a formulat Esca la stiri, desi ai fost martor ocular la evenimentul schimonosit de jurnalisti, cam asa e la noi... Daca mergi in alte tari, se poate sa ai surprize chiar mai mari, nu neaparat rele...:) Asa apar revoltatii: oameni care trec in pozitia psihologica de "rebel" si fac pe Gica-contra, care au mare nevoie de afirmare personala etc. Asta-i lumea, frate! Din ea scapa cine poate... Si nu cunosc mod mai bun de a "scapa"decat in arca Bisericii, prin modul de vietuire crestinesc, pe care il consider cel mai bun dintre toate si pe care ma rog lui Dumnezeu sa il deprind si eu, intr-o buna zi. Deocamdata mi-e greu, precum se vede... Last edited by ioan cezar; 22.07.2012 at 05:48:38. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Viata Sfantului Simeon cel Nebun dupa Hristos | Nestiut | Generalitati | 4 | 10.04.2014 19:58:59 |
Mihai Viteazul - o viata inchinata lui Hristos | mirelat | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 23 | 25.09.2013 03:44:16 |
Dogmatica Patristica Ortodoxa | myself00 | Generalitati | 7 | 10.09.2012 19:23:37 |
Despre trupurile inviate in patristica | Mihnea Dragomir | Sfinti Parinti (Patrologie) | 99 | 29.05.2012 14:09:59 |
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Calea, Adevarul si Viata | tatolivia | Intrebari utilizatori | 0 | 09.10.2011 15:10:56 |
|